881 matches
-
singur într-o clădire mare, și continuau să-i fotografieze pe Adam și Eva. Excepția a fost un bărbat înalt, într-un costum gri, cu o croială elegantă, jurnalist la Glasgow Herald. Acesta a stat o jumătate de oră în fața stranelor, uitîndu-se la tavan, apoi s-a așezat pe scaunul de la orgă și a contemplat zidul Edenului. în cele din urmă a zis: — Asta îmi place. — Mă bucur. Desigur, mi-e imposibil să fac o critică de specialitate. Nu este nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
și ții slujbe zilnice în care negrii sînt violați de femeile albe. — îți dai seama că sîntem oarecum frînți de oboseală, zise McAlpin. — Criță, preciză Drummond. — Miraculoși, spuse McAlpin. — Sătui, zise Drummond. Și începură să alerge prin biserică prin spatele stranelor, luînd-o în zigzag prin navă și suindu-se la galerie, oprindu-se să vadă pictura din alte unghiuri și strigînd unul altuia: — De-aici văd tot zidul cu fereastră. — Dumnezeule, are un scufundător. — Pomul arată cel mai bine de sus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
vrea. — Ar trebui să-ți fie rușine, un băiat atît de bine crescut ca tine! Trecu pe lîngă ea cu farfuria încărcată, dar a doua zi, în jurul prînzului, ea îi aduse un bol mare, acoperit, și-l puse la capătul stranei spunînd: — Poftim prînzul. — Nu era cazul să faceți asta, doamnă Coulter, zise el iritat. Ea pufni și ieși, apoi făcu același lucru în fiecare zi cu excepția zilei de vineri, cînd îi lăsă două boluri. Domnul Rennie, decoratorul, sosi într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
de urgență. Reflectată în ea, cu partea dreaptă și stîngă inversate, pictura părea nouă și incitantă după ce lucrase prea mult timp la ea și prea aproape. Acum părea chiar mai proastă decît o văzuse cu ochiul liber. Aruncă oglinda peste strane și strigă: Nu-i nimic frumos! Nu-i nimic frumos! Nu-i nimic decît foamea! încercă să-și vîre toate buricele degetelor în gură, apoi coborî și luă bucata cea mai mare de oglindă dintre rîndurile stranei și alergă în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
Aruncă oglinda peste strane și strigă: Nu-i nimic frumos! Nu-i nimic frumos! Nu-i nimic decît foamea! încercă să-și vîre toate buricele degetelor în gură, apoi coborî și luă bucata cea mai mare de oglindă dintre rîndurile stranei și alergă în jur să surprindă un nou unghi al lucrării. încercase să realizeze o armonie de albastru, cafeniu și auriu, înviorate de scurte izbucniri de culori pure, dar acum nu vedea decît negru și cenușiu neîndemînatic întinse și roșu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
invitat la el și pe Sfântul Teodosie. Adică la el pe stâlp! Vă pot da un pled, de la părintele... Plecă, durdulie și plină de bunătate. Să fi trecut vreo oră până să se întoarcă. Îl găsi pe bărbat așezat în strană, cu ochii închiși. Adusese o cheie mare și explică, foarte îngăduitoare cu neștiința străinului, care e drumul și cum ar putea să facă să nu înghețe la noapte. Îi puse în brațe o pătură tocită și-i dădu, învelită în
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
Codri cresc și fierul iar e. Împăratul cuvîntează: - Ăst voinic e cel mai tare. Un bătrân răspunse: - Bine, Spune-mi, tinere, pe cine Fata are - acum în minte? - Ea gîndește-acum la mine. - Ha! acesta-i mai cuminte! Și să cânte strana prinde: - Este tare, este tare, Și cuminte, și cuminte Ș-arătos la arătare. Scărpinîndu-se la ceafă, Împăratul c-o garafă A venit și c-un singeap Și împlîndu-l, zice: Ia fă De mi-l toarnă peste cap! Și acu să
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
Îi mai făcuse figura asta și altădată. Ultima oară când îl silise s-o însoțească la slujba de duminică, se trântise pe jos de două ori în drum spre biserică și încă o dată în timpul predicii despre trândăvie, rostogolindu-se din strană și provocând o agitație jenantă. Hai să intrăm aici și să ne-așezăm. Îl împinse cu una dintre cele două cutii cu prăjituri spre ușa barului Night of Joy. În întunericul care duhnea a whisky și mucuri de țigară, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
nu-l mai făcuse de câțiva ani buni, și îngenunche o clipă în lăcașul întunecat. Iubea atmosfera acestui loc. Nu atât din motive religioase, cât din cauza unui sentiment al tradiției. Oamenii din acest oraș veniseră să se închine în aceste strane și nave de șapte sute de ani încoace, purtând cu ei spaimele și speranțele lor și depunându-le înaintea acestui altar. Fran își dădu seama că nu se deosebea deloc de ei. Ajută-mă ca tata să fie bine sau măcar să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
și cu privirea evlavioasă. Aproape că îl iubea. Se stinsese cu totul supărarea și dorința de a-i stâlci fața. Câțiva pași mai înainte stătea drept, și parcă întinerit, Mașcatu. Iar în fața lui se afla spătarul, așezat pe scaunul din strană. În noaptea aceea, după ce venise de la denie, stătuse un timp în grădină, trăgând în plămâni mirosul de zarzăr înflorit. Apoi urcase tiptil scările numeroase care duceau spre prispa mare a casei boierești. De cele mai multe ori intra prin dos, pe la bucătărie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
Stan, Stana și Stănescu, și-au mai schimbat și ocupațiile. Pe vremea în care urmașii lui Ioniță erau logofeți și funcționari domnești, ai lui Iscru prinseseră gustul cărților. Unii se călugăriseră și lucrau în tipografiile mănăstirești, alții erau cântăreți în strană, iar cei mai mulți erau dascăli pe la școlile domnești. Și au continuat așa mai bine de un secol. Pe la 1880, la Comoșteni rămăsese Ion Stănescu, și el dascăl de școală, cu o moșie măricică și cinci băieți, care au început să moară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
numelor de pe asortatele paltoane, blănuri, pălăriuțe și sumane ciuruite care-l înconjoară, cafenii, verzi, negre, sure. Se prefac toate laolaltă într-un copil de-o șchioapă. Să veniți mâine pe seară, fraților. Doi bărbați îl ajută să se ridice din strana de lângă icoana Făcătoarei de Minuni și îl poartă de subțiori înapoi în chilia lui. Părintele Ieronim nu-și mai poate folosi picioarele de douăzeci de ani, când a tras o căzătură urâtă și-a rămas cu șoldul frânt, dar poporul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
astea două, trupul material e un semn foarte, foarte mic, aproape invizibil. Vă mulțumesc, părinte, spune Aurora Martinescu și se ridică din jilțul cam tare. Părintele mustăcește. ─ Te grăbești? Du-te la pictorul ăsta al nostru care ține isonul la strană. Te-o ajuta el cumva. Mergi în pace. Aurora Martinescu se închină, sărută dreapta bătrânului și iese. Și părintele rămâne singur. Cei doi Mihai știau și ei, toată lumea știe, nu e un secret, că sugarii orfani sunt la mare preț
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
și început să grifoneze un petec de hârtie cu liniile lui nenumărate. Și prietenii încep să vadă. ─ Iar regele... Regele unde să fie? Înăuntrul ei? zice și Pascal. Pictorul îi adresează o privire severă. Duminecă de duminecă ține isonul la strana bisericii Visarion. ─ Vreau să spun, sub formă de sămânță. O sămânță care doarme, deocamdată. Litera R. Doar litera, deocamdată. Încă n-a pronunțat-o nimeni dar când o s-o pronunțe, așa, frumos, rulat, cum trebuie, ca-n ebraică, atunci... Aurora
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
cândva, pentru închinare și rugăciune. Își aminti, cum a intrat umil și smerit în biserica mănăstirii... înăuntru era aproape întuneric, abia distingea, cu ochii mijiți, icoanele tremurând la licărirea lumânărilor. În tăcerea și liniștea tainică din jur, două măicuțe, în strană citeau din cărți sfinte, cu voci moi, șoptite, slabe și dulci. În neclintirea lui, nu deslușea nimic, poate fiindcă în acea penumbră plutea ca o adiere a Duhului Sfânt... Când, în liniștea ca de mormânt, s-au auzit de Sus
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
întrebă ea. „Aveau tot ce le trebuie, putea să-l mai facă și pe al doilea.Ce destin!” În fiecare duminică, Petre era la biserică. Începuse încet, încet, să câștige încrederea preotului și astfel, cu timpul, luă locul cântărețului de la strană, acesta fiind prea bătrân și bolnav, nu mai putea face față. Părintele îl lua și cu botezul așa că, se dusese vestea de Petre că a devenit un om credincios și smerit. Femeile tinere erau cu ochii pe el și acum
Răscrucea destinului by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91692_a_92369]
-
vârste, vorbind și gesticulând de unul, singur. Se numea Petre Soare. Terminase teologia dar nu profesa ca popă fiindcă după divorțul cu Frusina nu se mai însurase astfel că nu putuse fi hirotonisit ca preot. Rămăsese un simplu cântăreț la strană. Frusina s-a căsătorit cu Alexandru, care s-a mutat la ea. Acesta a ajutat-o să își termine liceul și a încurajat-o săși continue studiile. A terminat la fără frecvență facultatea de biologie și a rămas profesoară în
Răscrucea destinului by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91692_a_92369]
-
de bani. La întoarcere, observă lumina în mica bisericuță de lângă Societatea de tir și, G. Călinescu obosit, găsi cu cale să intre înăuntru. Câteva babe dădeau acatiste și se închinau lung pe la icoane, sărutîndu-le zgomotos. Un dascăl moțăia într-o strană, scoțând pe nas litanii fără sfârșit. Moș Costache, fascinat de sclipirea altarului și de îngînatul cântărețului, se simți pătruns de evlavii și începu să se închine larg, cu mâna dreaptă, în vreme ce cu stânga își pipăia locul banilor. Se gândi că
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
tăiculiță, are, că lucrează blestematul ăl împielițat,dar-ar gerurile-n el, cum mă junghie el prin genunchi! Popa Țuică merse așa tușind, chițcăind și bodogănind până-n altar, de unde veni cu epitrafilul pe el, ale cărui poale, așezîndu-se lângă o strană, le aruncă în capul Aurichii, îngenuncheată lângă el. - Pai, ce să te-ntreb, taică, zise bătrânul, punîndu-și penas niște ochelari legați cu sfoară, ce să te-ntreb, că sunt bătrân și nu mai am ținere de minte! Popa Țuică deschise
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
universitară, atârna și își bălăbănea fundul murdar cel puțin cîte-un sac de bodegi. Dar nu niște bodegi tăioase, adulte, grosolane. Ci niște bodeguțe simpatice, neajutorate, peltice, în visteriile cărora adevărații cetățeni fini își vărsau, cotidian, adevăratele pensii alimentare. Și în stranele cărora, pătrunzând și miluind în jurul tău, tovarășii de pahar, cu piciorul, trezeai nu proteste, ci admirația pupăcioasă a celorlalți mușterii, încîntați de halul în care umblai de troșcănit încă de la ora aia din dimineață. De altfel, prin zonă, nici taximetristul
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
cincilea ocol dat pe marginile văgăunii, în centrul căreia fusese clădită Capela și cu a cărei clisă îi fuseseră acum amestecate și sfărmăturile, până și lui Genel i se năzări, din senin, că trage de volan, printre șirurile înalte de strane strălucitoare, tăiate dintr-un lemn mai înmiresmat ca scorțișoara. Că hârjâie, cu barele neortodoxe ale taximetrului, mănunchiurile aprinse ale candelelor, pereții de argint ai chivotului. snopurile de clopote și de steaguri învolburate. Ori că penetrează, ca prin perdele, prin nălucile
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
o privire blândă și glasul cald și adânc. Citea din evanghelii, desfăcea foile cu degetul cel mic, închidea pe rând cărțile cu îmbrăcăminte grea de aramă și copci de argint, spunea rugăciunile pe dinafară, aștepta răspunsurile dascălilor ascunși în umbra stranelor și arunca lanțul cădelniței spre mulțime. Fierul suna limpede ca niște clopote mici, totul era numai un fum parfumat. O voce de bărbat cânta alături, se auzea tușea seacă a lui Grigore, și ginerele văzu verigile și cununiile în față
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
rangurile ei. Îi dăduseră parohia asta. Venise, n-avea ce face. Era mulțumit că cel puțin slujea într-o biserică nouă și frumoasă. Mai trebuia să-i ia podoabe, că era golașă. - ...așa că n-ar strica să ridici și o strană lângă altar, încheiase. Când o fi slujbă, duminica, te vede lumea, asculți cu familia cuvântul Domnului, nu-ți ia nimeni locul, nu te-nghesuie, împodobești în același timp și lăcașul... 134 - Fac, părinte, a zis Stere. Și se gândea cu
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
asculți cu familia cuvântul Domnului, nu-ți ia nimeni locul, nu te-nghesuie, împodobești în același timp și lăcașul... 134 - Fac, părinte, a zis Stere. Și se gândea cu plăcere că la el în sat numai cei avuți își aveau stranele lor la biserică. Pe la patru, i-au dat drumul. Cârciumarul -la păzit de câini până la poartă. Sfinția-sa s-a oprit apoi și la alții. Le-a vorbit ca biserica era săracă, apoi cu înțeles, că ar trebui colo o
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
ba încă și din alte mahalale. Nu-i mai încăpea locul. Altarul era împodobit, tot, cu icoane, și luminările aruncau o lumină roșie, vie, pe pereții pictați în culori întunecate. Mirosea a tămâie și a zugrăveală proaspătă și femeile priveau stranele noi, făcute din lemn sculptat, cu îngeri pe margini. Avea Stere una și alți trei-patru mai cuprinși. Fiecare cu numele proprietarului scris pe o placă, bătută pe spătar. Cârciumarul se îmbrăcase în hainele lui bune. Lina ședea smerită lângă el
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]