4,034 matches
-
ei Își permiteau un limbaj prietenesc, dar numai ... Între ei! Până la Rediu au Întâlnit un tractor cu remorcă și două cărucioare trase de niște țigănuși care s-au speriat de moarte crezând că dihania ce venea pe nesimțite Îi va strivi sau Îi va mânca de-a dreptul. Adjutantul i-a ocolit cu grijă, Îi văzuse prin camera cu infraroșii din dotarea mașinii și la fel a procedat și cu cele câteva pâlcuri de puradei teribiliști care nu prea aveau la
Învierea pământeană by Val Andreescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1269_a_1901]
-
la tine în circumscripție au început să cam moară oameni. Nu mai spune. De unde-ai auzit, de la morgă sau de la administrația cimitirelor? Gérard se uită pe notițe și începe să-i citească: — Luni, 7 mai, a murit un imigrant bulgar, strivit de... — ...un obiect zburător neidentificat, îl întrerupe Clovis. Asta ca să ți iasă reportajul mai interesant. Când am ajuns noi la fața locului, am găsit un om cu craniul sfărâmat, fără acte, cu treizeci de mii de euro în buzunar și
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
semințe până în ținuturile acestea, pe unde vă întâmplați tu și alesul inimii tale, și o sămânță, iată, a ajuns chiar aici, sub cuibul reapretat în fiecare zi al dragostei tale. înălțimi, adieri de tine toate lucrurile în viața mea fuseseră strivite, atrase de gravitația nemiloasă a ambițiilor fugare, ale mele, ale altora toate imaginile din această viață erau temătoare, dârdâind în ritmuri friguroase nu voiam să vină nimic, voiam numai o emigrație o teleportare a păsărilor mele care călătoresc, logic și
Cartea dragostei by Bogdan O. Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1319_a_2883]
-
bisericile din piatra muntelui-vânăt-de-la-apus. viziune mă găsesc în mijlocul unei mulțimi uriașe de oameni speriați pe care nu îi înțeleg toți aleargă să își găsească un adăpost, să își protejeze trupurile se calcă în picioare, trec, năvălitori, unii peste alții, își strivesc reciproc abdomenele, fețele urlă, se țin de umeri, se reped către ieșiri, ca în fața unui mare prăpăd pe care eu nu îl văd, nu îl înțeleg, nu îl cunosc rămân singură, sub cerul înstelat înconjurată de un zid înalt de
Cartea dragostei by Bogdan O. Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1319_a_2883]
-
călăuzesc bine. șase deasupra: nimerești într-o viță de vie, corzile te trag înapoi, nu te lasă să înaintezi, tu îți încordezi toți mușchii și împingi ca un taur în lianele verzi, te lupți cu lianele verzi ale acestei încrengături, strivești cu fruntea boabe mici de struguri acri, calci pe pământul cleios cu dificultate, pământul cleios este mișcător, trebuie să împingi mai tare, altfel te va înghiți, spui rugăciunea sufletului tău, o simți pe luo na în trupul tău, cum te
Cartea dragostei by Bogdan O. Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1319_a_2883]
-
mai îndeamnă oamenii iștia cu ceva băutură. De mâncat... De! O zămorât ei ceva-ceva, da’ îs uscați cum îi iasca. Petrache părea că atunci s-a trezit la realitate. Și-a dus palmele la ochi, ca și cum ar fi vrut să strivească imaginile care-i jucau aievea în față... A turnat vin în ulcele, fără să scoată o vorbă. Dintre cei din jurul mesei, doar el înțelegea pe deplin povestea lui Costăchel. Au băut în tăcere. La o vreme, s-a auzit din
Întorşi din infern vol. II by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1238_a_1876]
-
ducă cu ea pe cea lume și dacă se va întâlni acolo cu Costache, având o vagă bănuială că toate cele făptuite pe pământ sunt iertate, îi va spune, poate. Poate nici acolo... * Când Simona ajunse în gară, se simți strivită de cele întâmpinate acasă. Petrecu câteva ore bune pe peronul aproape pustiu, până să prindă trenul de care avea nevoie. Tot timpul, derulă filmul întâlnirii cu părinții și le dădea într-un fel dreptate. Din multele drumuri care-i întâmpină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
laterală. Răducu alergă să salveze mingea rebelă, neținând cont că tocmai atunci, la o distanță destul de mică, venea un camion în plină viteză. Cu toată prudența șoferului, Răducu nimeri sub roțile din față, apoi sub cele din spate, care îl striviră ca pe o gâză. Șoferul opri cât putu de repede, alergă câțiva pași în urma mașinii, dar scena care i se înfățișă îl înnebuni. De pe un cap imobil desprins total de corp îl priveau doi ochi uimiți. Membrele inferioare și întregul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
fața i s-a schimonosit, Încercând să Înfrunte un adevăr prea crunt... un răcnet! Au sunat de la ambasadă. Trebuie să mergem la București. Alex se numără printre victi... În clipa următoare, am simțit cum peste mine se prăvălește Întunericul vieții, strivind și ultima picătură de lumină. Viața căpătase forma unui călău hidos, care, cu un rânjet sinistru, a ridicat securea timpului... Aproape că simțeam lama subțire și rece pe artera În care mai pulsa Încă sufletul zdrobit. Am Închis ochii și
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
în jur. Închide ochii, nu vrea să vadă pe nimeni. Autobuzul se mișcă ca o molie, scrâșnește din toate încheieturile, se umple de praf, de gaze arse, se oprește în toate stațiile, se ticsește din ce în ce mai tare de trupuri care se strivesc fără ca nimeni să țipe de durere. O dor toți mușchii de atâta încordare. O să treacă și ziua aceasta, își zice încercând să se liniștească. Drumul e mai lung ca niciodată. Ceasul ei interior ticăie asurzitor, timpul din afară se scurge
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
astfel de femei, nici măcar nu au mirosul lor, mă uitam în zare, sufletul mi se umplea de o tristețe grea... Au fost nopți când am vrut să sară în aer toți oamenii care dormeau... când mă întorceam singur și trist strivind între dinți toată amărăciunea lumii... (Versuri din volumul de poeme Ioana Maria, ale poetului Geo Bogza, comentat de Max Blecher în Lumea românească, II, 287, 18 martie 1938.) Omul de lângă mine spunea o poveste pe care nu o mai auzeam
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
miră văzând cât de mult se schimbase. De afară străbătură vocile unor copii care țipau fugăriți. În capelă eram eu cu tanti Valeria (care mă exaspera cu șoaptele ei ca niște sâsâieli) și mama, retrasă, adâncită În gânduri fumurii. După ce strivi cu batista șuvițele de sudoare de pe chelia-i denivelată, domnul Martin zise dintr-o dată că l-a visat foarte ciudat pe Colonel (cum Îi spuneau prietenii după ce tata, care mâncase armată pe pâine o viață, se pensionase). Și, chiar dacă nimeni
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
piețe când auzi, ca dintr-o trezire, concertul dezlânat și monstruos al orașului. Forfota trecătorilor, tânguitul motoarelor, țipetele claxoanelor și clănțănitul roților de tramvai Îl asaltară dintr-o dată ca o muzică străină, de alămuri răgușite, dezacordate. Se opri cu palmele strivite pe urechi și regretă faptul că ieșise, că se aventurase prea departe. Se simțea singur, cumplit de singur În mijlocul acelei mulțimi forfotitoare, În Învălmășeala de voci Întretăiate și sunete sparte, care-i cotropeau auzul. Ridică ochii și găsi cerul după-amiezii
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
față și cât e de slăbit?...” Se ridică Încet, cu mișcări nesigure, și se Îndepărtă fâstâcit, cu un aer jenat, uitând să mai mulțumească salvatorilor săi, care-l priveau acum uluiți. Vacarmul orașului Îl izbi din nou și se simți strivit de furia zgomotelor. Începu să alerge cu gândul că nu mai avea mult până acasă. Goana nebună dezlănțui În el frenezia sângelui, care-i bătea acum În timpane ca un toboșar năuc. Ajunse În dreptul clădirii la al cărei ultim etaj
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
slăbit din mijlocul preeriei, Înconjurat de colți flămânzi și neîndurători. Sunt la discreția timpului. Și asta este, poate, cea mai mare nedreptate! Sunt și un om singur. Aș putea spune chiar foarte singur. Părinții mi-au murit când eram licean, striviți de un camion. Căsătorit nu am fost niciodată. Pur și simplu nu am găsit curajul și nici energia necesare să o pot face. Am trăit câteva aventuri romanțioase prin facultate (eram student nechibzuit pe atunci, visător și idealist), din care
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
Începu să aștepte. Purta o rochie turcoaz, lungă, cu guler Înalt, ușor scrobit. Lola, ești de-a dreptul fermecătoare...!, i-am strigat cu același ton pe care-l foloseau navigatorii când descopereau un pământ nou. Mi-a surâs aproape imperceptibil, strivindu-și galeș pleoapele și ascunzând pentru o clipă ochii ei vrăjitori de peruzea. Astăzi, Lola Jo, am să-ți povestesc o Întâmplare ciudată, o Întâmplare care ar putea părea neverosimilă, petrecută În copilărie, când mă aflam la bunici. Bunicii mei
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
să respir. Broboane de transpirație Îmi inundară gâtul, fața, privirea și un clei Înecăcios simțeam În gâtul uscat. Distingeam zgomote de sticlă spartă, mobilă răsturnată, nechezaturi și bufnituri. Dezechilibrat, am căzut sfârșit Între picioarele lor. Mă durea Întreg corpul. Eram strivit. Aveam sentimentul că mă descompun câte puțin, că mă părăsește fiecare părticică a corpului. Fiecare atom. Deveneam o masă vâscoasă care, frământată, lovită, se disipa treptat. Nu-mi mai aparțineam. Eram al lor. Pulverizat. Anulat. Inexistent... M-am trezit foarte
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
asupra mobilierului. Țin doar să vă spun că patul era din lemn masiv, imens, cu o saltea foarte groasă, acoperită cu lenjerie de mătase Înflorată. M-am dezbrăcat În câteva clipe și am fost În așternut. Lola mă privea languros, strivind mereu Între pleoape luminița aceea vie, care i se zbătea nestatornic În ochi. A atins ușor Întrerupătorul, lăsând să domnească Întunericul deplin. Am auzit foșnetul (ah, Înfiorătorul, perversul foșnet) pe care-l face o rochie ce alunecă de-a lungul
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
mult mai avantajoasă cu Alex, unde intuia că erau create niște premise. Întârzie la întâlnire nepermis de mult, dar își construi o pledoarie pe o platformă, cât de cât credibilă. Alex o aștepta în stația de autobuz din fața cinematografului Central, strivind sub tălpile pantofilor răbdarea fiecărei clipe ce trecea urmărind cu o iritare stăpânită fiecare mijloc de transport. Trecuseră deja aproape trei sferturi de oră. Nici din cel de-al treilea autobuz Olga nu se arătă. Mai stau până trece încă
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3121]
-
ca să meargă direct acasă. Sârmele ploii îi biciuiau fața, înmulțindu-i lacrimile ce izvorau fără contenire. Răceala apei însă îi făcea bine. Gândurile pline de o nebulozitate fără precedent își urmară nestingherite traiectoriile. Sub pașii ei, simțea dureros cum sunt strivite vise, dorințe, doruri... Mergea fără țintă într-o lume care nu mai era a ei. N-a știut nici atunci, nici mai târziu cum a ajuns în fața unui magazin cu rochii de mireasă, cu podoabe de nuntă, cu toate dichisurile
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3121]
-
de ce precipiți lucrurile? Nu crezi că în asemenea ocazii totul, absolut totul trebuie așezat pe certitudini? Deși Alex nu primise o confirmare certă din partea Inei, lua fiecare cuvânt de pe buzele ei cu grija culegătorului de fragi, de teamă să nu strivească vreunul, să nu le risipească dulceața și parfumul. Tocmai de ce îi era teamă lui Alex, se întâmplase: Ina nu alerga spre el, să-și rupă gâtul, așa cum de fapt îl avertizase și avocatul. Dacă stătea bine și reflecta, deși nu
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3121]
-
străină ce o trăgea afară. Mult mai târziu și Alex fusese împins pe o banchetă și lăsat acolo, iar ochii lui nu puteau privi decât în jos, la nervurile din parchet și la urmele de sare de pe bocanci rămase de când strivise zăpada cu picioarele ca să se apere. Se gândea doar că lângă bocancii săi nu mai erau bocancii lui Moni ca să-i țină de urât. Și-o imagina așteptând de cealaltă parte, trecându-și limba peste buze, încet și tandru, peste
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
te-a durut când i-ai văzut rădăcinile vibrând în soare sub lama zimțată a fierăstrăului. Frunzele umplură asfaltul și ai fi putut crede că înmuguresc acolo dacă n-ar fi venit mașina de gunoi și nu le-ar fi strivit. Apoi totul a devenit ca o durere de dinți, te ținea o perioadă și îți trecea. Zilnic se tăiau copaci pentru a face loc asfaltului și blocurilor din prefabricate. Orașul se extindea. La început te mulțumeai să îți ferești privirea
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
ori. Atunci înlemnise și nu mai fusese în stare să urmărească filmul fără să întindă mâna și să-i mângâie imaginar părul. Voia să-i fie în preajmă ca să o poată salva oricând, ca să moară pentru ea asemenea unei muște strivite în treacăt de vârful unui pantof. Pentru Laura a fost atunci vara în care a început să îl iubească altfel. Iar eu stăteam în partea mea de balcon și doream să o salvez și eu pe Laura doar ca să o
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
aceste condiții, își făcea loc tot mai mult ideea de a părăsi casa, spitalul, orașul, totul, în căutarea altor orizonturi. Credea că numai evadând din mediul în care se afla, se va putea elibera de apăsarea care simțea că îi strivește ființa. Ideea de a părăsi definitiv orașul prindea rădăcini în mintea Olgăi cu fiece zi ce trecea. Această voită evadarea o asemăna cu cea a unor păsări migratoare care, plecând toamna, nu mai revin niciodată la vechile cuiburi, din varii
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3122]