442 matches
-
respectul cuvenit Înaintașilor noștri În cercetarea temei respective; - metodele principale de cercetare diferă de la un subiect la altul și de la un domeniu la altul. Sociologia poate lucra cu metode cantitative și calitative, critica și istoria literară având alte metode (textualiste, structuraliste etc.); - eventualele dificultăți (de informare, documentare etc.). O cercetare se poate izbi de anumite dificultăți, care trebuie menționate În prefață - eventual, pentru a răspunde cu anticipație unor posibile critici. Dacă cineva ar dori să scrie un studiu despre revistele editate
[Corola-publishinghouse/Science/2315_a_3640]
-
s-ar dovedi contraproductive și probabil că nu vor avea loc. Elaborând aceste argumente diferite privind stabilitatea unui sistem internațional dominat fără echivoc de SUA, Wohlforth a căutat să modifice modelul neorealist ortodox, fără a renunța la logica materialistă și structuralistă a acestuia. Totuși, nu vom evalua formularea neorealismului, modificată de Wohlforth, din două motive apropiate. Mai întâi, argumentul său se opune logicii fundamentale a teoriei lui Waltz. Wohlforth pretinde că o mare concentrare de capacități de partea hegemonului poate exclude
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
dizolvă logica sistemică în încercarea de a lărgi puterea explicativă a realismului. În al doilea rând, după cum am menționat în introducere, argumentul lui Wohlforth privind stabilitatea lumii unipolare nu este compatibil cu esența logicii teoriei neorealiste ortodoxe, în ciuda orientării ei structuraliste și materialiste. Neorealismul ortodox asociat cu Waltz afirmă că o mare concentrare de capacități de partea hegemonului nu va face decât să încurajeze țările inferioare să balanseze împotriva celui mai puternic actor din sistemul internațional. Puterea disproporționată a hegemonului va
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
devenit un obiect de studiu în sine, probabil sub influența structuralismului lui Claude Lévi- Strauss, care făcea din schimb, începând din 1949, dimensiunea majoră a organizațiilor sociale. În acest domeniu, ca și în altele, majoritatea cercetătorilor se distanțează de întreprinderea structuralistă, chiar dacă recunoșteau o anumită datorie față de aceasta, interesându-se mai mult de logica socialului decât de funcționarea spiritului uman. Ei caută să pună în perspectivă diferite societăți sau instituții pentru a încerca să descopere mecanismele care acționează acolo, mai degrabă
Antropologia by Marc Augé, Jean-Paul Colleyn [Corola-publishinghouse/Science/887_a_2395]
-
teoretizare, expansivitate sau restrângere. Există considerații formaliste asupra narațiunii, așa cum există abordări dialogice, fenomenologice, aristotelice, tropologice sau deconstructive. Există concepții cognitiviste, constructiviste, istorice, sociologice, antropologice despre narațiune, dar și speculații feministe sau politice. Există, prin adoptarea recentă a pluralului, naratologii: structuralistă, postclasică, socionaratologie sau psychonaratologie. Există posibilități de studiu în relație cu un context referențial în mod simultan lingvistic, literar, istoric, biografic, social și politic. Granițele sunt dificil de trasat și consensul nu poate fi atins, pentru că fără încetare, într-un
ÎNTRE NARATOLOGII by JANA GAVRILIU () [Corola-publishinghouse/Science/1208_a_2196]
-
ale clarității geometrice, simetriei și proporției narațiunii sau textului narativ și unde naratologia furnizează orientări pentru interpretări necontaminate de subiectivismul tradițional al criticii literare. Această ambiție geometrizantă se află în relație cu un aspect major al naratologiei din perioada ei structuralistă, tipologică și categorizantă reprezentat de relația problematică între teorie și aplicațiile ei. Naratologia clasică oferă instrumente de analiză teoretică pentru manifestările narative, se vrea o știință aplicată, vizează ce-ul narațiunii și valențele ei semiotice, dar se lovește de limitele
ÎNTRE NARATOLOGII by JANA GAVRILIU () [Corola-publishinghouse/Science/1208_a_2196]
-
ei importante. Naratologia post clasică este deschisă la diversitatea de modele, metodologii și perspective feministe, bahtiniene, deconstructiviste, psihanalitice, istoriste, retorice, cinematografice, informatice, la posibilitățile de analiză discursivă sau psiholingvistică ceea ce demonstrează că nu a trăit o cădere după ascensiunea ei structuralistă, ci o ascensiune structuralistă urmată de o altă ascensiune ramificată în naratologii. Noile interogații ale naratologiei post-clasice deschid perspective ample pentru diversitatea teoretică și aplicativă a cercetărilor narative. Se caută soluții pentru felul în care se poate construi un aparat
ÎNTRE NARATOLOGII by JANA GAVRILIU () [Corola-publishinghouse/Science/1208_a_2196]
-
clasică este deschisă la diversitatea de modele, metodologii și perspective feministe, bahtiniene, deconstructiviste, psihanalitice, istoriste, retorice, cinematografice, informatice, la posibilitățile de analiză discursivă sau psiholingvistică ceea ce demonstrează că nu a trăit o cădere după ascensiunea ei structuralistă, ci o ascensiune structuralistă urmată de o altă ascensiune ramificată în naratologii. Noile interogații ale naratologiei post-clasice deschid perspective ample pentru diversitatea teoretică și aplicativă a cercetărilor narative. Se caută soluții pentru felul în care se poate construi un aparat formal capabil să genereze
ÎNTRE NARATOLOGII by JANA GAVRILIU () [Corola-publishinghouse/Science/1208_a_2196]
-
și pentru valorificarea evoluțiilor recente din câmpul cercetării care consideră că formularea acestor întrebări ale naratologiei post-clasice și naratologiilor ei, anunță o altă gramatică a poveștilor/grammar of stories permisivă, dinamică și conectată încă, în sens constructiv, la vechea ascensiune structuralistă. Naratologia transmedială În Narratology or Narratologies? Taking Stock of Recent Developements, Critique and Modest Proposals for Future Usagers of the Term Ansgar Nünning nuanțează această relație de continuitate dintre naratologia clasică și naratologia post clasică pe care o prezintă ca
ÎNTRE NARATOLOGII by JANA GAVRILIU () [Corola-publishinghouse/Science/1208_a_2196]
-
rezultatele și funcțiile povestirii. Există o mișcare spre interdisciplinaritate care amplifică importanța conceptelor și intereselor de cercetare comune naratologiei și altor arii. Există considerații formaliste, dialogice, fenomenologice, aristotelice, tropologice sau deconstructiviste asupra narațiunii. Există, prin adoptarea recentă a pluralului, naratologii: structuralistă, postclasică, socionaratologie sau psihonaratologie Se observă că naratologia post-clasică este permisivă în relația cu indecidabilitățile postmoderne și heterogenitatea metodelor de cercetare, dar păstrează naratologia clasică, dincolo de adaptarea la curentele gândirii contemporane, ca pe unul din momentele ei importante. Naratologia postclasică
ÎNTRE NARATOLOGII by JANA GAVRILIU () [Corola-publishinghouse/Science/1208_a_2196]
-
se datorează în primul rînd incapacității criticii de a se poziționa ca reper axiologic, de stabilitate în cernerea valorilor și de configurare a orizontului de așteptare, sau poate mai ales ca metodă de lectură rațională (cum au fost cele marxistă, structuralistă, textualistă, deconstructivistă etc.) față de critica impresionistă. De altfel, ca semn de neadaptare la realitățile timpului, principalele servicii de presă ale editurilor își au antenele îndreptate tot spre marile cotidiene (Le Monde, Le Figaro, Libération...) și spre televiziune (o men țiune
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
lumea extralingvistică sau prin care interlocutorii se raportează la lume în practica discursivă. Cu alte cuvinte, prin dimensiunea sa referențială, limbajul prezintă un “angajament ontologic”. Cu privire la latura semantică a limbajului, s au impus două școli de gândire. Una este școala structuralistă, ce se revendică de la Saussure, și care merge pe ideea unui model diadic al semnului lingvistic, care nu unește un lucru cu un nume, ci un concept cu o imagine acustică. Modelul saussurian, eliminând, din ecuație raportarea limbajului la lumea
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
Al doilea este delimitarea metodologică. Astfel, științele sociale nu se deosebesc în privința obiectului lor empiric, ci în privința modalității specifice de abordare 2. De aceea putem distinge abordarea istorică de cea economică (adică de maximizarea individuală a valorii) sau de abordările structuraliste care sînt cîteodată calificate drept "sociologice". În această secțiune voi argumenta că nici una dintre principalele definiții clasice ale unei științe sociale nu poate servi ca model pentru definirea relațiilor internaționale ca disciplină independentă. Totuși, atunci cînd disciplina a fost recreată
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
sînt interesați de exploatare și inegalitate; în concepția lui Holsti, ei diferă și în ceea ce privește unitățile de analiză și actorii-cheie. Cercetări recente sugerează totuși că aceasta este o prezentare distorsionată. Într-o serie de scrieri care sînt considerate ca integrîndu-se paradigmei structuraliste/neomarxiste, statul este reintrodus ca actor autonom și ca unitate de analiză (pentru primele enunțuri de acest gen, vezi Evans 1979). Așa cum preciza cu îndreptățire Halliday (1987: 219), dacă se folosește un concept comun, aceasta nu înseamnă că el este
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
sa politică. Mai vizibilă în versiunea sa referitoare la regimuri, teoria stabilității hegemonice conferă o mai mare importanță cauzală distribuției puterii, dar numai în cadrul unor arii de probleme bine definite. În fine, teoriile realiste care se apropie de economia politică structuralistă (capitolul 11) au mers și mai departe cu redefinirea politicii și a puterii. Pe o cale deschisă de realiștii timpurii, distincția între politica internă și cea externă este iarăși reluată. Conceptul de putere a fost redefinit și văzut mai ales
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
din capitolul 3). Teoria lui Waltz nu se bazează pe echilibrul homeostatic al teoriei cibernetice sau al funcționalismului structural, ci se îndreaptă spre echilibrul pieței din teoria economică neoclasică un mediu concurențial, dar care respectă anumite reguli. Prima teorie este structuralistă, iar teoria neoclasică a pieței este individualistă. Avînd în vedere că ultima idee a stîrnit multe confuzii în literatura relațiilor internaționale, nu e lipsit de interes să facem unele precizări. Spinoasa problemă dacă așa numitul neorealism structural al lui Waltz
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
1990, 1991, 1992). Hollis și Smith au dreptate că teoria economică neoclasică permite, și chiar are nevoie, de o dublă cauzalitate: la nivel individual și la nivelul pieței. Ashley și Wendt, la rîndul lor, susțin, pe bună dreptate, că explicația structuralistă presupune existența și constanța preferințelor actorilor. Într-adevăr, constrîngerile pieței (anarhiei) pot fi înțelese numai dacă presupunem în prealabil acel homo economicus (unitățile asemenea ale lui Kenneth Waltz), care vrea să supraviețuiască (preferință fundamentală) și reușește să facă aceasta prin
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
explica comportamentul individual. Cu alte cuvinte, alegerile utilitariste și analiza waltziană a pieței sînt pur și simplu două aspecte ale aceleiași abordări. Dacă structuralismul este definit la nivel de cauzalitate, atunci partea sistemică a teoriei neoclasice ar putea fi numită structuralistă, deși structura mai degrabă li-mitează acțiunile posibile decît cauzează în mod direct comportamentul. Totuși, dinamica acestei structuri este rezultatul neintenționat al acțiunilor individuale, și nu al regulilor sistemice. Pînă la urmă, anarhie înseamnă, în accepțiunea lui Waltz, exact faptul că
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
politică (macronivel). Apropierea a fost posibilă datorită faptului că unii neomarxiști au conceptualizat o sferă politică autonomă și unii realiști au adoptat un cadru structuralist (a nu se confunda cu perspectiva sistemică a lui Waltz). Convergența gîndirii realiste cu cea structuralistă are loc mai ales în jurul conceptului de putere. Neomercantiliști ca Gilpin au încercat să înțeleagă problema dinamicii puterii, adică ce factori definesc istoric puterea și de ce marile puteri apar și dispar. Cercetătorii dependenței au pledat pentru un concept structural de
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
putere structurală, iar apoi va examina economia politică internațională dezvoltată de Gilpin și Strange. PUTERE ȘI DEPENDENȚĂ Originile intelectuale ale teoriilor dependenței Se pot identifica două rădăcini intelectuale impor-tante în dezvoltarea teoriilor dependenței: teoriile marxiste occidentale ale imperialismului și criticile structuraliste ale teoriilor liberale ale comerțului internațional. Teoriile marxiste occidentale postbelice ale imperialismului nu sînt preocupate în primul rînd de lupta între clasele burgheze din țările industrializate, așa cum erau predecesorii lor clasici (vezi capitolul 6). Teoriile absorbției surplusului au încercat să
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
Banca Mondială, fie prin corporațiile multinaționale în țările mai puțin dezvoltate); controlul resurselor minerale, de agricultură, manufactură și al celorlalte bunuri; și, în fine, organizarea și conducerea comerțului prin corporații străine. Al doilea element introdus în teoriile dependenței este critica structuralistă a teoriei liberale a comerțului internațional. În timp ce teoriile liberale înțeleg dezvoltarea prin specializare în conformitate cu avantajul comparativ (Ricardo) sau dotarea în factori (Heckscher-Ohlin- Samuelson), Raul Prebisch și alții au susținut că o astfel de diviziune internațională a muncii favorizează întotdeauna centrul
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
vremea colonialismului (Frank 1966). Sistemul capitalist mondial poate fi cel mai bine descris ca un lanț al extracției surplusului, în care surplusul generat în fiecare etapă, începînd de la relațiile între clase în interiorul periferiei, este adus treptat spre centru. Spre deosebire de viziunea structuralistă tradițională, aceasta presupune că societățile periferice nu sînt dualiste. Sectorul subdezvoltat este o parte integrantă și necesară a celui dezvoltat. Nu "din cauza sectoarelor rămase nedezvoltate nu-și depășește o țară dependența", ci "din moment ce unele sectoare sînt dezvoltate, altele trebuie să
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
joc este puterea de a stăpîni regulile care formează puterea de negociere. Acest tip de putere, puterea structurală, este esențial pentru înțelegerea dependenței." (Caporaso 1978: 4) Următoarele două secțiuni vor arăta cum Gilpin și Strange includ o serie de idei structuraliste în concepția asupra puterii din teoriile lor realiste ale economiei politice internaționale. ROBERT GILPIN: TREI DIALOGURI DESPRE NEOMERCANTILISM ȘI NEOMARXISM Programul de cercetare al lui Robert Gilpin reprezintă o încercare de a înțelege natura istorică schimbătoare a puterii, precum și ridicarea
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
ale lui Gilpin nu se referă doar la schimbările intervenite în echilibrul puterii, ci și la viitorul ordinii liberale după declinul așa-numitei Pax Americana. TEORIA STRUCTURALĂ A PUTERII A LUI STRANGE 2 Dacă Gilpin se întîlnește cu economia politică structuralistă în cercetarea sa asupra dinamicii puterii, Strange întîlnește perspectivele dependenței în înțelegerea structurală propusă de ea asupra puterii (Strange 1984: 191). Ca și la Gilpin, faptul că ea se îndreaptă spre economia politică internațională este determinat de schimbările istorice pe
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
teoriile sociale sînt conștiente de aceste două niveluri și țin seama de ele în formulările lor teoretice. Problema este, însă, unde sînt date prioritățile logice, și uneori metodologice, pentru construirea unei explicații. Să luăm ca exemplu chiar o lectură pur structuralistă a marxismului. Dacă structuralismul este definit doar prin nivelurile de analiză, ar rezulta că marxismului îi lipsește conceptul de agent. Dar este evident că marxismul nu numai că este conștient de nivelul de analiză al agentului, la care se referă
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]