478 matches
-
procedeul meu era absolut necesar, pentru că dădea loc unei verificări a propriilor ei sentimente. Numai lipsa unui obiect ori a unei ființe, care ne-a aparținut o dată, ne pune la lumină adevăratul preț. I-am scris abia a doua zi. Stupefacție! M-am pomenit cu scrisoarea înapoi, nedesfăcută... Așa e. aveam dreptate! Era supărată pe mine. Supărată pentru că o zi. numai o zi, nu-i scrisesem. Ah, draga de ea! Cât mă iubea! Și cum își dăduse în vileag sentimentele. Ce
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
am să uit... Gara se apropia... Macazurile pocniră asurzitor, trenul încetini mersul. Înainte de a coborî, ne-am luat rămas bun de la domnul cu barbă. Am salutat și pe celălalt tovarăș de drum, care se prezentă: ― Sachelarie, ministrul României la Tokio. Stupefacție! N-am știut cum să pier mai repede din fața lui. Auzi ce potriveală! El, ministru plenipotențiar la Tokio! De aceea trăgea cu urechea și surâdea ironic auzind năzbâtiile pe care le debitam bă-trînului despre Țara Soarelui-Răsare. Și râzi, rîzi! într-
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
Sunt Ashargin." Era o idee nonverbală, o conștientizare automată a lui însuși, o simplă identificare emanată de organele și glandele corpului său și luată de bună de sistemul lui nervos. Nu chiar. Totuși, Gilbert Gosseyn respingea această identificare cu o stupefacție care genera un frison de alarmă și un sentiment de confuzie. O briză de vară îi mângâie fața. Mai erau și alte edificii lângă marea construcție, clădiri anexe răspândite ici și colo într-o rețea de arbori. Dincolo de ei, - pânză
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
-
datorită căruia putuse să supraviețuiască, îl ocrotea încă. Prin urmare era vorba de un accident extrem de important. Trebuia să-l aprecieze, să încerce să-l înțeleagă, să rămână conștient de tot ce se întâmpla. În sfârșit, își zise el cu stupefacție, iată-mă la Marele Stat Major al lui Enro cel Roșu, șeful actual al Celui Mai Mare Imperiu. Și iau masa cu el." Nu mai mâncă și privi colosul, cu o bruscă fascinație. Enro, despre care auzise de la Thorson, Crang
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
-
trăda o răbdare resemnată. - Doamnă, vă garantăm că veți avea un apartament de șase camere, servitori, tot confortul, iar autoritatea dumneavoastră va fi inferioară doar celei a căpitanului și a primilor ofițeri Sunteți... Se întrerupse când Gosseyn apăru lângă Leej. Stupefacția lui nu dură decât o secundă. - Vă cer iertare, zise, dar eu nu v-am văzut când ați urcat la bord Ofițerul exterior însărcinat cu admiterile a uitat probabil să... Se opri din nou, părând să realizeze cât de puțin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
-
ascunde deloc. Joacă împotriva timpului, iar jocul îl interesează mai mult decât miza. - Fără îndoială. Acum, întrebarea numărul doi. Repede, îi explică poziția lui Ashargin la palat șii încheie: - I-a desemnat deja un apartament? Ochii Nirenei se măriră de stupefacție. - Vrei să spui, zise ea, că nu știi într-adevăr ce s-a întâmplat? Gosseyn nu răspunse. Era ocupat cu destinderea lui Ashargin care se contractase brusc. Tânăra se ridică și el văzu că-l privea mai puțin amical. Ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
-
fricționeze viguros. - Așa fac de o lună, zise ea. zâmbind. Îți dai seama. Lucru bizar, el înțelegea ce voia să spună. Și-o închipui pe Leej, o Prezicătoare liberă, care dispunea de servitori pentru toate cele consacrându-se acestei ocupații. Stupefacția pe care o încerca ea însăși să se vadă acționând astfel făcea ca intimitatea operației să fie perfect normală. El nu era Enro, care, pentru a fi fericit, voia mâini duioase de femei - dar se destindea și o lăsa să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
-
în spiritul său, astfel ca Ashargin să afle și el și să nu fie surprins. Așa cum se aștepta, Nirena zăcea în pat, rigidă și inconștientă. Ea tocmai se trezea, după toate aparențele, în momentul atacului, fiindcă avea o expresie de stupefacție îngrozită pe fața deformată. Înfățișarea îl șocă pe Ashargin - angoasă, îngrijorare, frică - ca fulgerul, emoțiile intrau în horă. Ca fulgerul, câmpul de forțe se impunea și punea stăpânire pe conștiința lui. Într-un efort disperat, Gosseyn se aruncă pe pat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
-
odinioară atâta încîntare în mine. Am trecut apoi la Les deux pigeons. Am lăsat-o mai târziu să interpreteze singură, și eu numai îmi dam părerea, profesor și elevă. Dar curând elucida perfect orice, fără ajutorul meu, și vedeam cu stupefacție că eu nu mai aveam nici un roil. Am trecut la Racine, i-am detailat cum din fiecare vers se desface o nouă definire psihologică, am căutat să reconstituiesc viața fiecărui personagiu. Curând toate piesele lui Racine îi erau familiare, și
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
scene, în ciuda superficialității cu care mă obișnuiseră adaptările radiofonice, mi s-a părut impresionant. Dar de ce? Pentru că subiectul era generos, estompând stângăciile scenariului. Priviți! s-a strigat din mulțime. Începe să se vadă!... Mulțimea a scos un Aaa! plin de stupefacție și de oroare... Povestea era că Omul Invizibil (care nu mai putea redeveni vizibil), încolțit, ca să scape de urmăritori, trebuise să-și lepede hainele și bandajele și mănușile și ochelarii negri, toate lucrurile care până în clipa aceea îi fuseseră indispensabile
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
aceea cu viscol. Aproape fiecare localnic știe o istorie adevărată a celor petrecute. PAGINĂ NOUĂ SINDROMUL G. Într-o dimineață, privindu-se în oglinda mare cât un stat de om, fixată în capătul holului, G. și-a dat seama, cu stupefacție, că imaginea reflectată, ce trebuia să-l reprezinte identic ca formă și gesturi, nu mai corespunde realității. A crezut că visează. S-a repezit în baie. Dar nici oglinda de acolo nu s-a dovedit mai fidelă: G. făcea una
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
elegant, mai potrivit cu statura culturală a tovarășului Rogoz, care pândea orice reacție, orice gest. — Vă mulțumesc, tovarășul Rogoz, sper să nu vă dezamăgesc, a Îngăimat și Vasile, iar Tronaru l-a privit cu ochii cât cepele și a pufăit cu stupefacție. — Hai, dom’le, citește odată, lasă dracului mulțumirile. — Dom’ Tronaru, lasă omul să citească ! Păi te apuci și-l Înjuri!? i-a strigat Costan. Cine Înjură, bă, capsomane? i-a Întors-o bătrânul. — Ce naiba, dom’ne, acu’ v-a apucat
Tratament împotriva revoltei by Claudiu Soare () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1326_a_2709]
-
prăpădit și vechi, deschise caietul În care Își nota gândurile și Începu să scrie. 10 Dimineața de miercuri l-a prins dormind cu capul pe birou, și primul sentiment pe care l-a avut trezindu-se a fost unul de stupefacție: „Cum adică să mă «moșească» pe mine un securist? Să-și moșească iubitul, să-l mo șească până va naște. La dracu’! Mă voi duce la noapte să Îl aștept pe zevzecul ăla și gata. Iar mâine voi cădea la
Tratament împotriva revoltei by Claudiu Soare () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1326_a_2709]
-
altă noapte de spaimă. Își dădu seama că într-o zi - „cu mai puțină osteneală decât Augustus“ - cucerise Roma. Pe când ovațiile se loveau asemenea unor valuri de baza tribunei, avu vreme să observe tăcerea dezorientată a senatorilor, mânia înăbușită și stupefacția de pe chipul lui Sertorius Macro; în câteva secunde, înțeleseseră cu toții că puterea le scăpase din mână. În întregul imperiu, sute de mii de oameni înarmați își găseau idolul în Gajus Caesar, tânărul de douăzeci și cinci de ani, descendent al unei dinastii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
care se Întărea. * * * Sala restaurantului avea aerul Înghețat al unui loc În care trebuia să se țină o sărbătoare care nu s-a mai petrecut. Loïc dădu brusc la o parte ceașca de cafea de pe bar, vizibil pradă unei intense stupefacții, și o privi atent pe Jeanne, care stătea În fața lui. - Nu-mi vine a crede, mamă! Dar de ce nu ne-ai spus niciodată adevărul despre ea? De ce? - Ca să vă ocrotesc, pe fratele tău și pe tine, răspunse ea, laconic. - Să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
se ținu după ea, continuînd pe un ton ușor: - În orice caz, am să te regret... Ea se Întoarse spre el. - Ce vrei să spui? - Eu sînt cel Însărcinat cu ancheta și am de gînd s-o fac singur. În fața stupefacției Mariei, continuă imediat: - Procurorul e de părere că ești prea implicată personal pentru a putea ancheta În mod lucid. Cererea de a fi detașată ca să te ocupi de afacerea asta a fost refuzată. MÎnia Îi readuse Mariei culorile În obraji
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
a lui Fersen. Își parcă la repezeală propria mașină și alergă spre vehicul, pe care-l văzu limpede că se mișcă, deși nu se deslușea nici un pasager Înăuntru. Scoase arma din toc, se apropie cu precauție și deschise brusc portiera. Stupefacția o făcu să lase arma jos. Pierric, stînd pe burtă În interiorul mașinii, sufla În radio, punea mîna peste tot, cu aerul concentrat și Încîntat al unui copil care experimentează o jucărie nouă. Marie simți că-i vine să-l ia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
pe-o parte, trăgînd În cădere perfuzia de care era legat și monitorul pe care-l luase drept un ecran radar. Trîntit pe jos pe dalele camerei de spital, Lucas se holbă la Marie, al cărei chip arăta o intensă stupefacție, și putu măsura Întreg ridicolul situației. - Un coșmar... Îngăimă el ridicîndu-se În șezut. Cu cine vorbeai? Întrebă el, bănuitor. - Cu medicul. A ieșit tocmai Înainte ca dumneata... Îl cercetă cu privirea. - Parcă ai fi văzut o fantomă. - N-ai plecat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
care nu rezistă nici măcar o clipă În fața anunțului pe care-l făcu tatăl său. - Voiam să vă aduc la cunoștință decizia mea de a o recunoaște, post-mortem, pe Gwenaëlle Le Bihan drept fiica mea legitimă. Savură preț de o clipă stupefacția scandalizată a lui PM și aerul calculat al lui Armelle, care deja căuta interesul lor În toată această poveste. - Și mai țin să-i facem o Înmormîntare demnă de o descendentă a familiei de Kersaint. PM Începu să se bîlbîie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
el ca să-l Îmbrățișeze. - Pierric! Îmi pare atît de bine să te văd! El se trase brusc Înapoi și se uită la ea Încrețindu-și fruntea. - Tu cine ești? Cine ești? Marie rămase uluită, apoi se Întoarse spre medic cu stupefacție. Acesta spuse că nu avusese cînd să le precizeze că Pierric suferea de amnezie, sechele probabile ale șocului. Fenomenul era reversibil, amintirile lui existau, colegul lui psihiatru practicase deja o scurtă ședință de hipnoză asupra lui, hipnoză care atestase acest
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
frînse În două pe genunchi și expedie bucățile În apă. - N-ai să mai snopești de acum pe nimeni cu bastonul ăsta. Îți produceam desigur prea mare silă ca să mă atingi, așa e? Se uită cu un zîmbet satisfăcut la stupefacția bătrînului și se Întoarse pe jumătate spre comenzile vasului. Se lăsă absorbit de traiectoria pe care o urmărea fără să mai dea pic de atenție imprecațiilor lui Arthus, care se ridicase, dar nu izbutea să stea În picioare. PM opri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
lui erau îngrămădite mama, bunica și străbunica și, în general, femei, aproape numai femei cuprindea cadrul funebru din jurul defunctului. Pesemne erau iubitele lui, aceleași ce nu mai conteneau să vină la patul lui de moarte, pe rând, spre indignarea și stupefacția străbunicii, ce se ținea sobră și înțepată între rivalele ei, ce nu i-au dat pace o viață întreagă. Găiana, Micălăceana, Persida lui Stoia, era tot ce-și putea aminti în materie de nume din acele vremuri îndepărtate. Căci ele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
într-o parte și un fior electric îi străbate spinarea când atinge din greșeală suprafața umedă și lipicioasă a Okurinei. Și în timp ce compune un refuz plictisit din mâna stângă, un glas înăbușit de ventriloc tună din adâncurile ființei lui, spre stupefacția secretarei și a lui însuși. Să intre! Desigur... Câteva secunde mai târziu, un domn distins în costum negru și pălărie, pe care o menține pe cap, se așază pe scaunul de la birou din fața lui. Eu sunt numele tău cel nou
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
s-au întâmplat, că nu se va mai întâmpla niciodată același lucru, dar nu înseamnă că atunci, acolo, nu a fost așa. Colega ei, cea cu care făcea de obicei drumul spre tren, o privea cu oarece ironie amestecată cu stupefacție. Continua să-și țină umbrela deschisă și nu lua seamă la miracolul curcubeului. Nu mai plouă! îi spune însoțitoarei ei. Pesemne o consideră o naivă din categoria celor care cred în miracole. Ba mai plouă! îi răspunde aceasta, vizibil iritată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
Bolnavul, exasperat, își lua ultima șansă după atâtea încercări ratate în care cutreierase pe aleile grădinii, cu un guru epuizat, gâfâind tot mai resemnat în ceafa lui. Odată ridicat în picioare, a început să alerge după el spre propria lui stupefacție, însă, fără nicio șansă de a-l prinde, pentru că Jorge era în una din acele sesiuni somnambulice în care se visa, probabil, într-o întrecere atletică sau era fugărit de cineva. Atunci ologul se oprește, în deplină cunoștință a facultăților
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]