3,238 matches
-
pentru că orice adevăr esențial nu survine decât ca această carne a Individului și ca propria sa viață. Adevărul, după cum știm, își este sieși propriul criteriu. Acest criteriu este fenomenalitatea din care este făcut și în care consistă, fenomenalitatea patetică a subiectivității absolute, adică viața însăși ca identică cu această fenomenalitate originară și constituind-o. Ca atare acest adevăr își face propria dovadă, fiind ceea ce este, în auto-afectarea sa și prin ea, în mod ineluctabil și imposibil de tăgăduit. Adevărul care își
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
să privim hiperdezvoltarea științei moderne ca pe una dintre încercările majore prin care umanitatea a acționat pentru a fugi de angoasa sa. Nu este straniu, dacă viața este în esență încercarea de sine și simțirea de sine a unei pure subiectivități, a vedea născându-se în ea o intentio socotită constitutivă a cunoașterii și care consistă tocmai în scoaterea din joc a acestei esențe a vieții? Vom spune că această știință caută să-și reprezinte natura. În măsura în care ființa-naturală nu poartă în
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
a nu considera Natura decât ca pe o "ființă naturală" străină vieții face deja dovada dorinței acestei vieți de a se nega pe ea însăși. Intenția de a cunoaște ființa obiectivă a naturii așa cum este ea în sine, independent de subiectivitatea care o cunoaște, este suspectă dacă nu există ființă-obiectivă fără o subiectivitate care să o așeze în această condiție a obiectivității care este a sa, dacă este adevărat că, în această obiectivitate însăși, ființa-naturală se înfățișează ca sensibilă, adică tocmai
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
face deja dovada dorinței acestei vieți de a se nega pe ea însăși. Intenția de a cunoaște ființa obiectivă a naturii așa cum este ea în sine, independent de subiectivitatea care o cunoaște, este suspectă dacă nu există ființă-obiectivă fără o subiectivitate care să o așeze în această condiție a obiectivității care este a sa, dacă este adevărat că, în această obiectivitate însăși, ființa-naturală se înfățișează ca sensibilă, adică tocmai ca o ființă în mod necesar subiectivă, aflându-și esența acolo unde
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
plus, este un obiect epurat, din care tot ceea ce amintește de viață și mai cu seamă tot ce este sensibil și afectiv a fost exclus, eliminat, renegat, devalorizat a cunoaște o ființă în totalitate obiectivă, adică în totalitate independentă de subiectivitate (potrivit iluziei pe care am denunțat-o) acesta este la urma urmei cel mai bun mijloc de a fugi de sine, însă este de asemenea proiectul științei galileene al cărei patos, cu alte cuvinte condiția ultimă a posibilității, a devenit
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
ființei "reale" și "adevărate" în chiar acel moment în care, preocupându-se în mod exclusiv de ființa obiectivă, adică de ceea ce poate și trebuie să fie adus înaintea lor prin intermediul procedurilor lor, fac abstracție de viața care constituie totuși, ca subiectivitate absolută, singura ființă reală și adevărată a Individului transcendental care suntem. Aceste gândiri care se afirmă nu numai ca științe, ci ca unicele științe posibile, se împart în două grupe: cele care tematizează natura și cele care pretind a vorbi
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
bucurii și le face posibile, în auto-afectarea sa și prin ea, a fost exclus din natură și nu există propriu-zis în ea, nu există nicăieri, decât ca această dimensiune prealabilă de iluzii care suntem noi, e-adevărat, care se numește subiectivitate și de care am hotărât să nu mai ținem seama. Iar oamenii, reduși la această iluzie și care au acceptat să nu fie nimic altceva decât aceasta, acești oameni nu se mai raportează la natură ca la o parte din
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
dintotdeauna tema principală a propriei sale reflecții, și astfel un obiect de studiu sistematic și constant. Irupția științelor umane în secolul XX și extraordinara lor dezvoltare pot oare din acest moment dovedi altceva decât că studierii vieții umane, adică a subiectivității interpretate în mod mai mult sau mai puțin confuz și întrezărite ca subiectivitate transcendentală și, în ultimă instanță, ca viața absolută a acestei subiectivități, i se substituie proiectul explicit de a dobândi despre om o cunoaștere științifică, adică obiectivă în
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
sistematic și constant. Irupția științelor umane în secolul XX și extraordinara lor dezvoltare pot oare din acest moment dovedi altceva decât că studierii vieții umane, adică a subiectivității interpretate în mod mai mult sau mai puțin confuz și întrezărite ca subiectivitate transcendentală și, în ultimă instanță, ca viața absolută a acestei subiectivități, i se substituie proiectul explicit de a dobândi despre om o cunoaștere științifică, adică obiectivă în dublul sens care a fost admis în așa fel încât scopul acestei obiectivități
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
lor dezvoltare pot oare din acest moment dovedi altceva decât că studierii vieții umane, adică a subiectivității interpretate în mod mai mult sau mai puțin confuz și întrezărite ca subiectivitate transcendentală și, în ultimă instanță, ca viața absolută a acestei subiectivități, i se substituie proiectul explicit de a dobândi despre om o cunoaștere științifică, adică obiectivă în dublul sens care a fost admis în așa fel încât scopul acestei obiectivități să implice scoaterea din joc a subiectivității care definește esența omului
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
viața absolută a acestei subiectivități, i se substituie proiectul explicit de a dobândi despre om o cunoaștere științifică, adică obiectivă în dublul sens care a fost admis în așa fel încât scopul acestei obiectivități să implice scoaterea din joc a subiectivității care definește esența omului? În cazul științelor naturii, această înlăturare a vieții subiective părea conformă cu exigențele obiectului studiat în măsura în care acesta Natura era asimilat stării naturale, acelui ceva care nu se simte și nu se încearcă pe sine. În cazul
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
naturii, această înlăturare a vieții subiective părea conformă cu exigențele obiectului studiat în măsura în care acesta Natura era asimilat stării naturale, acelui ceva care nu se simte și nu se încearcă pe sine. În cazul științelor umane, dimpotrivă, scoaterea din joc a subiectivității nu înseamnă nimic altceva decât excluderea a ceea ce în om constituie esența sa proprie. Intentio științifică, identificându-se o dată în plus cu intentio galileeană, are prin urmare drept consecință imediată, în ceea ce privește aceste din urmă științe, dispariția obiectului lor. Devine astfel
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
obiectului lor. Devine astfel posibil să înțelegem a priori trăsăturile pe care le prezintă acestea încă de la apariția lor în cultura modernă. Aspectul principal al acestor trăsături constă așadar în faptul de a le retrage conținutul lor specific, prin intermediul înlăturării subiectivității. În drept, totuși, orice cercetare se definește prin obiectul său, de care depinde ca efect al acestuia. Ea implică, în primul rând, ivirea de la sine a acestui obiect, instalarea sa prealabilă în condiția de fenomen, iar în al doilea rând
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
geometrizabile, singurele care se pretează unei determinări ideale și în acest fel "obiective". Am lăsat deja să se înțeleagă ce înseamnă darea la o parte a ființei-dăruite-subiectivității a naturii, a ființei-sensibile și corpropriate a acesteia și, în ultimă instanță, a subiectivității înseși în care Natura își află totuși ființa originară și reală, în calitate de auto-afectare a ek-stazei sale. Această revocare a subiectivității lasă de asemenea să subziste, în autonomia lor aparentă, formele geometrice, ca forme ale trăirilor naturale înseși, astfel încât fizica și
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
înseamnă darea la o parte a ființei-dăruite-subiectivității a naturii, a ființei-sensibile și corpropriate a acesteia și, în ultimă instanță, a subiectivității înseși în care Natura își află totuși ființa originară și reală, în calitate de auto-afectare a ek-stazei sale. Această revocare a subiectivității lasă de asemenea să subziste, în autonomia lor aparentă, formele geometrice, ca forme ale trăirilor naturale înseși, astfel încât fizica și științele care i se asociază păstrează această referire principială la o natură abstractă pe care o iau drept natura reală
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
i se asociază păstrează această referire principială la o natură abstractă pe care o iau drept natura reală. Însă ce poate lăsa într-adevăr să subziste, în cazul științelor umane, în calitate de referință sau de temă posibilă, această eliminare radicală a subiectivității? Într-un anumit sens: nimic. Iată de ce spunem întâi de toate că aceste științe sunt lipsite de obiect. Dacă orice cercetare implică un obiect, în sensul unei teme, absența obiectului imprimă cercetării un stil foarte aparte care este tocmai acela
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
acest moment nedeterminarea metodologică corespunzând carenței referențiale a acestor științe, sau, mai bine spus, vidului lor ontologic, are drept consecință importarea în ele a metodelor care definesc științele naturii. Și aceasta în mod aproape inevitabil, dacă este adevărat că, ignorând subiectivitatea care sălășluiește în om și îi definește umanitatea, aceste științe n-au a se întreba care ar fi modul de tratare potrivit pentru o realitate așa cum este viața. Deoarece o metodă trebuie să se definească plecând de la obiectul căruia i
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
conținuturile sensibilității pentru a nu se reține decât formele sale pure. Astfel, raportarea omului ar trebui condusă în mod analog în ceea ce privește materia din care omul a apărut inițial în fenomenalitate și ni se înfățișează nouă, adică lui însuși, prin esența subiectivității absolute ca viață. Însă când aceasta din urmă a fost scoasă din joc, iar modul de acces originar la om nu mai este indicat sau prefigurat nicăieri, științele umane, desprinse de înrădăcinarea lor în ființă, eliberate de orice metodă, nu
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
este înainte de toate lumea oamenilor, obiectul aflat în această lume nu este întâi de toate faptul de a fi natural, este obiectul uman, adică ansamblul fenomenelor lingvistice, psihologice, sociale, politice etc., care nu doar află principiul constituirii lor într-o subiectivitate transcendentală, care nu doar modelează categoriile lor după tiparul categoriilor acestei subiectivități, ci care împrumută de asemenea nucleele concrete ale acestora, nefiind nimic altceva, în elementele lor deopotrivă materiale și formale, decât obiectivarea sa, o obiectivare a vieții care are
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
întâi de toate faptul de a fi natural, este obiectul uman, adică ansamblul fenomenelor lingvistice, psihologice, sociale, politice etc., care nu doar află principiul constituirii lor într-o subiectivitate transcendentală, care nu doar modelează categoriile lor după tiparul categoriilor acestei subiectivități, ci care împrumută de asemenea nucleele concrete ale acestora, nefiind nimic altceva, în elementele lor deopotrivă materiale și formale, decât obiectivarea sa, o obiectivare a vieții care are totul de la ea și care îi datorează totul. Or aceste fenomene sunt
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
către sarcinile și scopurile care le sunt proprii. Totuși, conținutul acestora, substanța activității sociale nu se mărginește nicidecum la forma acestei relații ek-statice cu lumea și nu se explică defel prin ea, ci doar pornind de la viață. În aceasta, în subiectivitatea necesităților sale se înrădăcinează activitatea prin care viața acționează spre a le satisface, fără ca acest demers să fie lăsat la libera sa alegere după cum ea nu a ales ea însăși să trăiască și să-și asume sarcinile vieții. Legile istoriei
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
a vorbi cu tot atâtea categorii transcendentale care își găsesc definirea în esența vieții, care sunt propriile sale categorii, modalitățile fundamentale potrivit cărora ea se înfăptuiește ca experiență a lumii în sine. Cum poate un asemenea Fond adică Abisul unei subiectivități radicale să fie un fundament pentru tratarea obiectivă a fenomenelor umane și mai întâi pentru propria lor obiectivitate, în ce fel ceea ce se sustrage din principiu luminii ek-stazei poate, dimpotrivă, să intre în ea și să se pro-pună acolo în calitate de
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
este poate posibil de conceput fără o determinare naturală care îi servește drept punct de sprijin, corpul natural, însă ea nu se explică nicidecum prin aceasta și nu se reduce la ea. Nu numai că obiectivarea este un proces subiectiv, subiectivitatea însăși în structura sa ek-statică, ci ceea ce survine astfel în În afara Ek-stazei, conținutul "uman" al fenomenului uman, este, sub forma unei simple reprezentări și astfel a dublului său ireal, această viață transcendentală însăși. Independent de această obiectivare și redus la
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
se învăluie aceste "comportamente"? Nu este evident, dimpotrivă, că orice determinare ideală sau formală are drept efect tocmai respingerea acestei angoase ca și, la modul general, a tot ceea ce ține de experiența concretă a asemenea fenomene și le definește, adică subiectivitatea lor originară și insurmontabilă? Ba mai mult, nu această respingere este oare cea care o motivează și, odată cu ea, motivează proiectul galilean însuși, privit, nu în efectivitatea operației sale și potrivit tematismului său explicit, ci în taina intentio sale, ca
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
cel puțin, cum se reprezintă ele sub aspectul unor esențe ideale? Oricât de ireale și de abstracte ar fi reprezentările sale (și astfel esențele înseși ca esențe ideale), ele rămân purtătoarele, în conținutul lor reprezentativ, proprietăților inerente modalităților vii ale subiectivității absolute și le exprimă pe acestea. Ca atare, ele nu au nimic de-a face cu determinările pur formale care rezultă din activitatea categorială a numerației, a reunirii, a punerii în ansamblu, a modului de abordare matematică în general, care
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]