3,370 matches
-
ar putea întrerupe conexiunea în orice clipă și-atunci totul s-a terminat. Fiecare minut pe care-l irosim făcând baie de soare ne scade din șansele de izbândă. — Doctore, am spus. — Facem și noi ce putem. Scout scoase un suspin de exasperare și se întoarse cu spatele, pornind înapoi spre puntea superioară. Cu mult în spate, de-a lungul dârei întinse de hârtie și cerneală, o pagină albă se strânge și plutește la câțiva metri sub suprafața oceanului. blocând amintiri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
se scufunde barca, câștigăm. Fidorous încuviință. — Foarte bine rezumat. — Singura noastră mare problemă, continuă Scout, este să convingem ludovicianul să se apropie destul de mult și să stea destul de nemișcat ca să fie străpuns înainte ca barca să se scufunde. Scoase un suspin de deznădejde. — Aveți vreo idee? — L-am putea ademeni, am spus. Se întoarseră amândoi spre mine. — Continuă, mă îndemnă doctorul. — Dacă eu intru în apă, o să vină. — Eric, n-o să intri în apă, zise Scout privindu-mă cu ochi mari
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
se liniști într-un târziu într-o legănare chinuită, dar ceața rămase deasupra ei, un întreg al doilea ocean de năvoade și pânze de păianjen, stăruitor și unduitor și tăcut. Mi-am lipit fruntea de scânduri, tremurând înfrigurat, înăbușindu-mi suspinele. M-am împins ușor în mâini și-am încercat să mă uit în jur, căutându-l pe Ian și bărcuța lui, căutând orice, dar nu reușeam să văd decât la poate doi metri în fiecare direcție și nu era nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
muncitoare De oțel". "Te duci cu rochie de înger și spui Miorița, mi-a ordonat cu vocea lui sonoră. Brăduț, ești caraghios, scoate-ți imediat cizmele și rubașca. Du-le de unde le-ai luat". Nu, nu s-a împiedicat de suspinele lui dezamăgite. Cu el, Iordan se comporta ca un tată foarte sever. Pentru mine era și Făt-Frumos, și Zmeu; și Dumnezeu, și Aghiuță. Îl urmam și-l credeam. Uf, Iordan, aș fi fost cum voiai tu să fiu, zău. La
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
ele! Se contrazic între ele!" m-a îndreptat Aurel. După ce-a aflat sentința, a dispărut ca pisica din Cheshire. Nimeni n-a spus nimic. Antoaneta-vache-qui-rit își restaura rujul. Doar bustul ei, pîrghia spre succes, invincibila armada,a scos un suspin de ușurare. "La ce te-ai așteptat? m-a luat în primire Miron. Să te apere adoratoarele lui Micro-Mistrie? Astea care acceptă să le discipuleze*********** el?" "Nu, ele nu. Dar cei care îl văd cum e, mic de stat și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
particular, Carp nu-l scotea pe Mistrie din "spermatozoidul"; lui Mistrie, Carp îi puțea de la 5 metri a băutură. Dar, la înmormîntare, Mistriuță părea figura cea mai tragică. Scarlat îi scăpase într-o lume unde nu era nici polemică, nici suspin. Era foarte fașat că nu mai putea arunca injurii. Doar bulgărele (obștesc) de pămînt peste sicriu. În grațiile filoloagelor a rămas și după ce n-a mai fost director. Pohta erotică nu i s-a stins nici la șaptezeci, dar Antoaneta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
de lan, ori de frunziș, ori de apă, dar și ceva din fâlfâiri de aripi, puțin din strigătul becaței, din atomul de tril, needucat de a fi tril, ceva din susur, nu de boare, nici de undă, aducând puțin cu suspinul, cu oftatul, așa cum face omul după ce-și închide cartea vieții și încă respiră, cineva deschizând-o, intrigat de a fi citit următoarele: N-am știut niciodată de ce tavanul cerului era placat cu cărți. Cu coperți cartonate, materii pentru educația
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
le scot motanii pe acoperișuri, când sunt și ei îndrăgostiți. Autorul, lipsit de educație estetică, folosește o retorică ieftină, de romanță, pentru a-și exprima sentimentele. Și îi mai și adaugă, ca fond sonor, un fel de vaier, format din suspinuri și gemete înăbușite, pentru a-și înduioșa partenera (care, se pare, nu e destul de promptă în a-și manifesta la rândul ei pasiunea): „Mi e dor, iubita mea, mi-e dor de tine. / Cum vagabondului i-e dor de zările
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
la miză (artistică) mare, dar, din nefericire, mijloacele de care dispune sunt modeste. Drept urmare, ceea ce putea fi o reprezentare metafizico-fiziologică devine frecvent una doar fiziologică, în consonanță cu „mizerabilismul“ la modă azi în rândul tinerilor autori: „icnetul se moleșește-n suspine și omul nostru cu părul vâlvoi și dorința stârnită - mijlocul ars șalele dislocate de neastâmpărul care țopăie sapă o groapă între picioarele acestui bărbat și pula în vagă erecție o va străpunge pe mama - acum își răsuflă vigoarea și o
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
Eu m-am născut pe țărmuri legendare / În strigăte sinistre de furtună, / Când bolta, clătinată, își adună / Comorile de jar, fremătătoare. // Am încolțit în trupul Cosânzenei, / Când Făt Frumos o-mbrățișă la râu. / Și port stigmatul purului desfrâu, / Cu tot suspinul hărăzit Ilenei.“ (Autobiografie) Cu alte cuvinte, Augustin Popescu este fiul lui Făt-Frumos și al Ilenei Cosânzeana! Din nefericire pentru el, orice critic literar îi are ca părinți pe Balaur și pe Baba-Cloanța Cotoroanța, astfel încât nu se lasă impresionat de ascendența
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
ajung unde mi-am golit ranița, să o încarc din nou pentru a-l duce mai departe. Tratamentul tău, frânturi de nimic într-un rețetar al memoriei. Domnule doctor, mie îmi ajunge șotronul, în el "nu este durere și nici suspin, ci doar viață fără de moarte". Amintirile, cioburi de sticlă colorată desprinse din vitraliile unei biserici părăsite, o biserică pictată cu îngeri ce se înghit între ei pentru a clona aureole. Refuz să le accept, deși știu că am existat în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
mai abitir deasupra fântânilor, câtă durere încape într-o piatră strivită sub copitele cailor, unde se ascunde luna când vârcolacii mărșăluiesc pe cer. Genia, nu de durerea nisipului mă plâng. Sângele monahului sapă drum și prin stâncă, lacrimile înverzesc buchiile, suspinele împletesc scară până sub barba lui Dumnezeu. Durerea, o definire a putreziciunii și atât. Dorul, prelungire a pustiei, sufletul se dilată pe măsura așteptărilor, depărtările se adâncesc, absența sfredelește inima. Mi-e dor de tine, aproapele meu îndepărtat. Durerea monahului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
de altele mai lătrătoare și de cîteva mutre necunoscute, cu șepci de oraș, ieșite din dosul morii. Înainte de a strînge din dinți de indignare, ne-am risipit și ne-am ascuns pe unde-am nimerit ca să nu ni se audă suspinul. Ne-am pierdut pe rîturi, pe sub răchițile Văii Măriei. Așa i se spunea platoului ierbos din dreapta podurilor și de pe stînga Măriei - „rît“, ungurește „rét“, Întins generos și slobod pînă sub grădinile din satul de jos și nedespărțit de ele pînă
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
pășind. Mă temeam de fiecare dată pentru el cînd cobora cu lemnul piciorului În beci. Scara scîrțîia mai pu ter nic, de fapt mai mult plîngea, și credeam că plînge Întunericul dinăuntru asupra lui. O dată mi-au scăpat și cîteva suspine. Acum Însă, ședea pe scaun și-l obligase pe Zoli să asculte același vuiet din cosmos la Kossuth Rádió Budapest, care e cu o oră În urmă față de noi și unde și cosmosul ajunsese pesemne mai tîrziu. Weisz bácsi era
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
pe scara pivniței cu piciorul lui de lemn și cu cîrja atîrnată pe braț. Auzeam totodată și o dată fata din Bagdad treptele tot de lemn gemînd a plînset. Iar atunci am știut că nu scara plîngea, ci eu Îmi ascultam suspinele. Eram, din fericire, singurul care le auzea, pentru că numai mie mi se putea Întîmpla să simt o legătură Între riscul de a urca o scară cu vederea slabă a unui singur ochi și pericolul coborîrii altei scări fără un picior
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
el. Orologiul elvețian bătu de douăsprezece ori. Dar nimănui nu-i mai ardea de vorbă. Apa curgea mai departe pe pietre. Trist, ametistul spuse: Aceasta e iubirea cea mai mare: să-ți dai viața pentru cineva". Și atunci, în liniștea suspinului, se făcu auzit un glas pe care nimeni, niciodată, nu-l mai auzise până atunci: "Dar cine-și pierde viața pentru El, o câștigă". Luni dimineața, stăpânul inspectă cu atenție pietrele. Erau toate așa cum le lăsase, la locul lor. Stăruia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
Așa ca fiul nostru. Să îndurăm și să ne rugăm. Acolo, la Nishizaka, țintuit de cruce, îl lăsasem pe Louis. Fiul nostru. Fiul cel mic. După ce l-au străpuns cu lăncile, trupul I s-a frânt de la mijloc. Cu ultimul suspin, a rostit : "Iisus... Maria". Ceilalți muriseră deja. Îl lăsaseră la urmă... cine știe de ce. Erau acolo, erau toți acolo. Cei douăzeci și șase. Douăzeci și șase de cruci într-un lan de grâu. Ca sângele lor să ude pământul. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
desenată, era mâna Lui Iisus. Străpunsă de cuiul crucii. Lumina asfințitului se prelingea, însângerată, în jos, pe zid. Abia atunci l-au văzut pe bătrân. Întâi l-au crezut mort. Stătea acolo, îmbrățișând zidul și, din când în când, un suspin îi cutremura trupul se ruga, dar ruga lui era fără cuvinte. Când i-a simțit, s-a întors spre ei. Cu ochii goi. Era orb. "Numai eu am scăpat spuse el. A căzut peste mine o grindă și m-au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
la pământ. Așa cum cere datina. Cine știe la ce se gândea fiecare fiecare vede în moarte altceva, după cum și viața înseamnă pentru fiecare altceva cuvintele doar sună la fel. Și totuși... când ridicam ochii, o vedeam acolo. Plângea tăcut, fără suspine, parcă se făcuse una cu lacrimile ei izvorau așa, nu de sub pleoapele plecate, ci din toată ființa ei dacă ar fi jelit ca toate celelalte femei, poate i-ar fi fost mai ușor. Poate și mie mi-ar fi fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
treacă... așa... răsuflă adânc... hai, deschide ochii... așa... liniștește-te... răsuflă adânc, uite, sunt eu, sora ta... am lăsat să ardă lampa, așa cum ai vrut, uită-te, e lumină..." O strângea la piept pe sora ei, care-și mai domolise suspinele și-și venea în fire încet-încet... "Gata, gata... uite... A trecut...." O legăna lin, așa cum faci cu un copil speriat în puterea nopții... "Așa. Hai, deschide ochii și spune-mi ce-ai visat..." Cele două surori stăteau îmbrățișate, cea mare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
apoi le ștersese cu pletele ei lungi, auriu-roșcate, plângând, sărutându-le și iarăși ștergându-le și cuprinzându-le în părul ei ca marea în asfințit... Și era atâta durere și disperare în gestul ei, că încremeniseră toți. Se auzeau numai suspinele ei, înăbușite în părul acum parfumat și care se strângea în bucle de parcă avea o viață separată în jurul picioarelor Lui. Stătea acolo și plângea. Când se așeză la picioarele Lui, așa cum mai stătuse odată, ascultându-i cuvintele, nu mi-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
a reușit să spună Înainte de a lăsa bastonul din mână și a cădea În brațele Întinse ale lui tata Toader... ― Bine ai venit, frate Toadere Nu speram să te mai văd vreodată Înainte de a trece dincolo... Acolo unde nu e suspin și nici durere... Ce faci, camarade? Ești gata de luptă? Dacă da, atunci bine ai venit la Hanul cercetașului... ― A cărui cercetaș spuneai? ― A cercetașului Petrică Staniște, dragul meu camarad și frate. Odată cu aceste cuvinte, s-au depărtat unul de
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
nelipsit de la viața omului!... Da, nepoate, cântecul, e-hei!... oftă deadul Vasile și, luând de pe un perete o găidulcă arătoasă, cu gâtul zvelt și cu lemnul bine lustruit, el îi încercă într-o doară coardele cu arcușul. Găidulca scoase niște suspine lungi. Culae se dădu cu scăunelul mai aproape de moșneag, așteptând răbdător ca el să sfârșească de potrivit strunele. Ei, nepoate, cu ce cântec vrei să-ncepem? întrebă deadul Vasile, după ce isprăvi. Culae nu spuse nimic. Păi atunci, hotărî bătrânul, ia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
neisprăvit... O să vă povestesc ce-a făcut, când a venit odată la noi în vizită... A fost ceva ca-n filme... Ceva cu adevărat nemaipomenit... Pe bune! Fata lăsă să-i scape din piept ceva care aducea cu un scurt suspin sau poate că era doar o confirmare că ea îl auzise și-l înțelesese și se opri pe marginea trotuarului. Ajunseseră pe neobservate în dreptul intrării principale în parcul Cișmigiu, cu aleile aproape pustii la acea oră. Iar eu vă spun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
Istorisiri nesănătoase fericirii 63 formau convoiul funerar, îmbrăcat fiind în straie negre și cu o adâncă și neprefăcută durere sufletească pe chip, gândind cucernic: „Dumnezeu s-o ierte!”, iar pe fundalul sepulcral putea auzi în surdină, printre multe bocete și suspine înecate, Marșul funebru 1 al lui Frédéric Chopin, interpretat tărăgănat de o fanfară. Mai apoi, el continuă să revină îndelungă vreme la locul îngropăciunii, contemplând țărâna proaspăt afânată și udată de lacrimi fierbinți, de parcă acela ar fi fost cel mai
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]