479 matches
-
îndeobște pământenilor! Locurile în care, cu predilecție, îi plăcea Bătrânului să cotrobăie erau podurile caselor vechi, cu aerul lor stătut și lumina cernută prin hublouri murdare, cu liniștea lor de temple părăsite în grabă, prin care timpul abia se mai târâie cu foșgăit imperceptibil de cari și molii. îl fascina aglomerarea aparent dezordonată de sipete, boarfe și vechituri, de care nimeni nu mai are nici o nevoie, dar nici nu îndrăznește să le arunce. Cu un sfeșnic în mână, intra totdeauna cu
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
Nimic nu înțelege... Și-aș vrea ca să mor Ca Romulus rege, Uitat, legendar... Cuprins de-o furtună, Pierdut să dispar, În codrii Bacăului... * Amurg Pe seară, la geamuri, un nour violet și de aramă, Pe drum, la aceeași oră, se târâie un lanț de fier, Și coincidențe aranjate pe-o tristă gamă- Azi iar mi-i frică... și cred, și sper... O zi fără anotimp și ordine militară, Și prin vecini s-aud mici pregătiri de masă, Însă produsele au început
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
faptul că trebuie să dau masa sâmbăta - da, împart alimentele -, nu fac altă activitate decât dacă un coleg e bolnav și trebuie să-l ajut sau, eu știu, și-a rupt unu’ piciorul. Nu pot să stau să văd că târâie pe jos fiindcă eu n-am voie să muncesc sâmbăta. Chiar Biblia-mi spune că, în situația asta, comit un păcat mai mare dacă nu ajut omul respectiv. Și chiar dacă... deși e oarecare restricție, că dacă eu vinerea îmi fac
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
energiile pozitive și cele negative, cu locurile bune și alea rele, cu momentele faste și-alea pline de ghinioane și, cine știe după ce calcule, viziuni și paranormalâcuri, mă pune să demontez și să remontez în alt colț cadrul patului, să târâi noptierele pe hol, să iau ficusul și să-l duc în balcon, las’ că poate de data asta se usucă, să mut dulapurile, să-mi cadă rafturile peste degete, să strâng mocheta. După aceea s-o las să mediteze, preț
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
ar fi suflat peste ele, ar fi bătut cu bețigașul și rotocoale și balonașe s-ar fi ridicat în aer, plimbându-se pe sub nasul nostru. - Ai fi bun de secția a doua, aia fără clanță și cu zăbrele, unde te târâi amețit, cu pupilele dilatate, numai în cămeșoi și cu picioarele goale, să nu te poți automutila sau să-i scoți ochii altuia, mi-a zis Nirjinski. Am mai avut unul cam ca tine, poate chiar mai simpatic, numai că ăla
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
iată, strângeți copii de nasul roșu, face muuu... Cum, n-ați știut? Face muuu... S-a albit și tremură toată. - Vino aici... Nu suportă atingerea, se scutură și-și strânge brațele peste piept. - Lasă... Tu? - Eu îs obosit, abia mă târâi, încă nu m-am dezmembrat, am hălăduit prin Budapesta. - Iar? - Da, am ieșit, ca de obicei, prin fundul grădinii, de-a bușilea, m-am zdrelit în sârma ghimpată și m-am trezit în orașul vechi. Știu drumul cu ochii închiși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
logice. Dar aici nu știi dacă mai are rost să mergi pentru a ajunge în același punct în care te afli. Asta te tulbură. Ridici din umeri și-ți spui că e totuna, poate, dacă rămâi pe loc sau îți târâi picioarele de-a lungul cercului. Dacă te revolți, faci o săritură din destin. Fie și în abis. Dar trebuie să ai putere pentru această săritură. Mi-e somn. Voi continua mâine. M-î-i-n-e. Există "mîine"? Pe un cerc nu există decât
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
și se duce la deal după protosinghel. De trei ani nu am avut și noi mortul nostru; pe Luca cred că l-am îngropat cu tot cu lopată, de asta nu mai moare nimeni. Este plină mânăstirea cu boșorogi; toată ziulica își târâie hoitul prin curte: "blagosloviți și mă iertați", "blagosloviți și mă iertați", "blagosloviți și mă iertați". Mi se rupe șira spinării de atâtea închinăciuni. Cine știe ce încercare i-a pregătit starețul și, Doamne, câte ispite vin cu fiecare încercare! Încă este necopt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
nu-ți ajunge? Iar mi-ai venit plocon? CODÂRLIC (plângăreț): Măi omule, a zis mai-marele nostru, Săcăluș, că-mi taie coada și mi-o bagă pe gât... Vai de sufletul meu... (iese, trage după el un buzdugan) DĂNILĂ: Da' ce târâi după tine? Ce-i cu buzduganul acela? Mi-l faci dar peste parale? N-am trebuință, balțatule, că, după cum spune nevastă-mea, nu plec să mă bat cu Han-Tatar. CODÂRLIC (disprețuitor): Alta-i vorba, Prepeleac... DĂNILĂ: Măi nevolnicule, da' de când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
goală și în dezordine. M-am oprit. Părul tău era acolo pe podea. Părul tău castaniu și ondulat adunat într-o grămăjoară la un loc cu niște fașe pline de sânge. Într-o clipă devin praf care se mișcă. Mă târâi în secția de reanimare, de-a lungul coridorului, până la peretele de sticlă. Ești acolo, rasă, intubată, cu plasturi albi în jurul feței tumefiate și înnegrite. Ești tu. Intru dincolo de sticlă și sunt lângă tine. Sunt un tată oarecare, un sărman tată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
că asfaltul gemea înăbușit. Noaptea, orașul este ca o lume părăsită de către oameni, dar plină de prezența lor. Cineva care iubește, cineva care se desparte, un câine care chelălăie pe o terasă, un preot care se scoală. O ambulanță care târâie un bolnav din căldura patului său către spitalul meu. Și o curvă care se întoarce cu picioarele negre ca întunericul, și bărbatul care nu o așteaptă și doarme ca un munte întunecat și teribil. Exact ca Elsa. Pentru că în somn
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
jur nu se află decât obiecte inerte, inclusiv telefonul, un spațiu ce pare să nu mă poată conține decât pe mine, izolat în timpul meu interior; apoi, întreruperea continuității timpului, spațiul care nu mai e cel dinainte, deoarece e ocupat de târâit, iar prezența mea, care nu mai e cea dinainte, condiționată fiind de voința obiectului care cheamă. Cartea ar trebui să înceapă redând toate acestea, nu o singură dată, ci ca o diseminare în spațiu și în timp a țârâiturilor, ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
dacă ești atât de idioată încât să te bazezi pe Hertz pentru un drum important. Probabil, ea ajunge în provincie cu elicopterul, în zece secunde. Am mers doar câțiva metri și am auzit zgomotul unui motor. Un tractor hârbuit se târâia la vale trăgând o remorcă plină cu vite. Șoferul era un tinerel. Poate-l convingeam să mă ducă acasă. Când s-a mai apropiat, i-am făcut semn cu mâna. Vehiculul opri, scârțâind din toate încheieturile, în dreptul meu. Am observat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1879_a_3204]
-
decât ciocolată KitKat. Totuși, cum subliniase Suze seara trecută, cu cât mai repede le mâncăm, cu atât mai repede scăpăm de ele - deci, într‑un fel, e mai sănătos să băgăm la ghiozdan cât mai multe cu putință. Suze își târâie picioarele afară din cameră și eu mă întorc la geanta mea. Așa. Să mă concentrez. Să împachetez. Nu ar trebui să‑mi ia mult. Nu am nevoie decât de câteva combinații de haine de bază, pentru o mini‑vacanță în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
parcare, văd cel puțin trei persoane care se întorc să mă vadă. Ha! Uitați‑vă la mine! Hahaha... — Florica mea, zice Luke, lângă mine. Vezi că provoci un ambuteiaj. Mă uit în oglinda retrovizoare - și uite trei mașini care se târâie în spatele meu. Ceea ce e ridicol, pentru că nu merg chiar așa de încet. — Încearcă să te miști un pic mai repede, sugerează Luke. Să zicem, cu douăzeci de kilometri la oră? — Dar merg repede, zic supărată. Doar nu te aștepți să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
Suze iese din camera ei, trăgând după ea un sac de gunoi mare și negru plin. — Bună! zice. Te‑ai întors. Da, răspund, încercând să‑mi iau o mină voioasă. M‑am întors! Suze dispare pe ușă și o aud târâindu‑și sacul uriaș și negru pe scări și scoțându‑l pe ușa de la intrare, apoi urcând iar la noi în apartament. Deci, cum a fost? zice cu respirația întretăiată, închizând ușa în urma ei. Foarte bine, spun, ducându‑mă în dormitorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
ar fi dezgustat la oricare alt bărbat. Atunci mă opream și mă sprijineam de un copac și reușeam cu greu să-mi stăpânesc lacrimile până când ajungeam acasă, simțind nevoia disperată să intru în apartament ca un animal rănit care se târâie spre vizuina sa. Știu că sună ridicol, dar așa simțeam. Când ești îndrăgostit, mintea îți e înțesată de clișee amoroase care devin și mai prezente când ești părăsit. Nimic original. Trăiești stări pe care nu le-ai mărturisi altuia, pentru că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
cuibărea în minte, iar teroarea în suflete, lacrimile lor izbucneau din ce în ce mai puternic, iar vocile deveneau mai disperate, până când se prăbușeau în genunchi și, acoperindu-și fața cu mâinile murdare, vroiau să moară ca să nu mai simtă durerea din interior. Se târâiau, după ceva timp, fără voința de a mai trăi, înapoi între cei patru pereți, în casa în care cândva fuseseră fericite. Se stingeau ușor, ca o lumânare, sub privirile disperate ale soților și, în câteva zile, majoritatea înnebunea și își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
tot atâtea speranțe cât ne puteam închipui. Era un tren! Un tren! Hornul izbucni din nou și lumina locomotivei electrice inundă discret caverna. Începuse să încetinească și în curând abia se mișca. Nu se opri, ci doar continuă să se târâie de-a lungul primei căi ferate. Când trecu de marginea cavernei și lumina ei nu mai orbi pe nimeni din dom, puturăm vedea vagoanele albastre, ușor scorojite de timp. Ușa unuia se deschise și pe treptele sale apăru un bărbat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
în panică. Mintea i se întunecă și frica îl cuprinse fără prea mare greutate. Împăratul tăia totul în jurul său și nu era deloc incomodat de ocazionalele gloanțe care treceau prin el ca prin aer. Îl zări pe Govar cum se târâia ca un vierme printre cadavre, muribunzi și încăpățânați. Își lăsă She'le'ri bine înfipte, unul în pieptul unui soldat, iar celălalt în gâtul unui Gardian, și își scoase sabia. Aceasta scânteia în trei culori, fiecare dominând la rândul ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
Capitolul 26 Ani Eram cu toții un pic confuzi. Nu ne așteptam la un asemenea ajutor și câțiva erau suspicioși, dar era prea târziu ca să dezbatem problema cu puștile la ochi, căci cei dintâi au urcat în trenul care abia se târâia și își ocupau deja locurile pe banchetele compartimentelor. Vom avea timp destul în timpul călătoriei! Și chiar dacă nu erau din partea Leverifului, îi puteam dovedi cu ușurință, căci noi eram aproape cinci sute de oameni, iar ei, poate treizeci. Vagoanele se succedau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
Profesor Doctor Costică C. Codrescu, prietenul lui vechi. Mi-a povestit, că nu se poate abține niciodată, îmi spune tot... sau aproape tot... * Actul întâi. Cortina. Am intrat ca un senior care își ajută slujbașii, cu Tina la braț, își târâia un picior, dreptul, cu ăla mă bătea la cap de mult, mă doare piciorul!, îl pierd pe dreptul întâi, și uite c-a avut dreptate, dreptul a cedat primul, asistentele de la reumatologie erau toate pe geamuri când am ajuns acolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
e omul ca o floare!!! Teribile cuvinte. Și vocea Maestrului se ridică din nou, gravă și melodioasă, vocea lui caldă. Pasărea morții... S-au întors de la doctorul Codrescu, prietenul Maestrului, cel mai bun reumatolog din București. În apartamentul de la parter, târâind un picior, Tina i-a pregătit cafeaua, i-a adus scrumiera roșie, o jumătate de sferă din ceramică grea, ibricul și o ceașcă. L-a lăsat pe Maestru în sufragerie și a plecat să facă un duș. Mergea hârâind pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
profesor!, o s-o bage sigur la teatru, e prea frumoasă, i-ar sta bine ca studentă la noi!, spuneau ei înainte, acum e liniște în toată grădina restaurantului, Anita se ridică de pe scaun, îi întoarce spatele, trece printre mese, iese târâind sandalele ușoare. Tânărul actor întoarce repede capul și se uită după ea, o privește o clipă de o sută de ani, fata mergea greu, capul plecat, umerii adunați, sandalele făceau un zgomot infernal. Nu-i vede decât spatele încovoiat. * Seara
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
ca pământul nu-și găsește adăpost, ca totdeauna când se gândește la fată, se desenează imaginea aia cu Anita plecând de pe terasa de la Hades, acolo am murit amândoi!, își repetă a mia oară Octavă, fata e tot cu spatele, merge târâindu-și picioarele frumoase, lungi, sandalele ușoare nu o ajută deloc, astăzi n-o vede plângând, umerii nu-i tresar deloc, astăzi nu plânge Anita lui... Deschide din nou casetofonul mașinii, se aude muzică, Heitor Villa-Lobos, Bachianas Brasileiras nr. 5, ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]