670 matches
-
totuși, nimeni nu știe sigur. Te rog, Otilia, spune-mi sincer, nu mă face să sufăr! De ce te duci mereu cu Pascalopol, de ce te porți cu el în așa fel încît să-i trezești speranțele? Otilia se răsucise încet pe taburet și cânta la pian, fără să răspundă. Felix lăsă capul peste claviatură, cu băgare de seamă, ca să nu rănească degetele încăpățînate ale Otiliei, și îngenunchind lângă ea, îi cuprinse picioarele. - Otilia, te rog, e adevărat ce spune lumea, că te-
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
tuturor, da, în ziua aceea, ea, nu Muti, era cea mai importantă persoană a casei ! Auzea ploaia lovind ferestrele, lovind pavajul, în timp ce urca treptele spre camera ei. A pus mâna pe mânerul complicat al clanței, a intrat, a tras un taburet și s-a așezat la oglindă. S-a așezat la oglindă sperând c-o să întâlnească pe altcineva. De fiecare dată când se ducea la oglindă, spera, la fel de nelămurit și absurd, că într-o zi are să se vadă pe ea, și
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
o oglindă, poate de când ei nu-și dăduseră seama că ea înțelegea franțuzește : — Dommage ! Elle n’a rien de Sophie... Dommage qu’elle ressemble tant à son père... Mais elle fait de son mieux... elle est bien gentille... Stătea pe taburet și se privea în oglindă. Aici fusese budoarul lui tante Margot înainte să se mărite, și Muti nu schimbase mai nimic ; până și caseta de bijuterii, îmbrăcată în argint, era întredeschisă la fel, pe toaletă, într-o neglijență căutată, și
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
ape bleu vert făcea sideful în penumbra camerei, o lumină ștearsă, ușor gălbuie intra prin ferestre. Yvonne fusese totdeauna un copil cuminte, care nu scosese ochii păpușilor și nu le smulsese părul ; nici acum nu atingea nimic, stătea doar pe taburet și se privea în oglindă. Nu, lucrul acela ciudat, care se întâmplase în lipsa ei, nu-i schimbase nimic pe figură. Păcat, foarte păcat - era tot ea, cea dintotdeauna. Iar rochița ei nouă și neagră, de catifea, n-o avantaja, așa cum
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
o după-amiază anume, când aș fi dat oricât să-l pot citi. Fusesem pedepsită să stau închisă până la ora 6. Mă închiseseră în camera mea, care era fostul budoar al lui Margot, o cameră deosebit de ancombrată : dormeza plină de pernițe, taburete, vase de flori mai mari și mai mici, veioze ale căror abat-jour-uri cu ciucurași, pe măsură ce se întuneca, îmi păreau forme tot mai amenințătoare... în plus, oglinda, o știi, cu sidef încrustat în ramă... O oglindă în semiîntuneric pare ciudată, amenințătoare
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
pahar de lichior. — A, mersi ! spun recunoscătoare. Chiar Îmi prinde bine o băutură. — Stai liniștită, că nu intru, spune politicos. Nu, nici o problemă. Stai jos ! Îi arăt În direcția patului, dar acesta e acoperit de un maldăr de haine. Iar taburetul de la măsuța de toaletă e ocupat de un teanc gros de reviste. La naiba, trebuia să fac un pic de ordine. — Rămîn În picioare, spune Jack cu un mic surîs. Ia o gură din ceea ce pare a fi whisky și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
și pe urmă... ce naiba era ? Mă privește de parcă se așteaptă să-i dau răspunsul. — Ăă... o piruetă ? mă aventurez și pornesc iute mai departe, aproape Împiedicîndu-mă de o fată care face sfoara. Apoi o zăresc pe Lissy așezată pe un taburet, Într-o cabină. E puternic fardată și are ochii uriași și strălucitori și, ca și tipul de mai devreme, pene albastre În păr. — O, Doamne, Lissy ! spun, oprindu-mă În ușă. Arăți incredibil ! Îmi place la nebunie cum... Nu pot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
Stomacul Îi chiorăia și Își simțea gîtul ca de iască. Sticlele de la bar Îi făceau cu ochiul. Plictiseala asta nesuferită! La ora 4 o să se ducă la Leo’s Hideaway. Ora 3.53: În bar intră Bobby Inge. Luă un taburet. Barmanul Îi turnă ceva de băut. Jack merse spre el. Barmanul nervos: uitături speriate, mîini tremurînde. Inge se răsuci, iar Jack spuse: — Poliția. MÎinile la ceafă. Inge aruncă băutura spre el. Jack simți gustul de whisky. Whisky-ul Îi arse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
Un interior dreptunghiular, prelung. Pe dreapta un șir de mese cu cîte patru scaune. Peretele lateral - tapetat: bufnițe care făceau cu ochiul, cocoțate pe indicatoare stradale. Podea acoperită cu linoleum În pătrățele. La stînga o tejghea și o duzină de taburete. În spatele lor - ghișeul pentru servire, cu bucătăria În spate. Alături - teritoriul bucătarului: tigăi, spatule agățate, o platformă pentru farfurii. În partea din față stînga, casieria. Deschisă și goală - monede pe covorașul de pe podea, lîngă casă. Trei mese În neorînduială: mîncare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
care nu o apucase pe un drum greșit ca să-i spună rămîi cu bine, eu am plecat pentru totdeauna, era gata să moară de frică. — Bună seara, repetă glasul rău al omului În negru cu pălărie neagră, așezat pe un taburet În barul de larnă. — Iertați-mă, domnule, eram distrat, Îi zîmbi Julius, apropiindu-se, ca să dea mîna cu gangsterul prieten cu unchiul Juan Lucas. Bună seara, domnule, repetă zîmbitor. Dar zîmbetul copiilor se confundă cu zîmbetul femeilor ușoare și ăsta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
limită să-i strîngă mîna cu putere și zîmbetul lui Julius se izbi de aceiași ochi care cu o clipă mai Înainte o dăduseră gata pe Țanțoșa. Julius nu știa ce să facă și Al Capone continua să stea pe taburet, fără să se arate curios să afle ce cărți ținea subțioară. Ar fi fost firesc să-l Întrebe: la ce școală Înveți? sau: ce cărți sînt astea? și atunci el ar fi putut să-i explice să venea de la ultima
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
să mă Întorc În țară... Dar mi-am făcut prieteni buni acolo. O să-ți povestesc... CÎteva săptâmîni de lucru au fost de ajuns. — Bine, bine, spune-mi ce vrei să bem. „Ce arătare“, Își spunea Julius, văzînd că uriașul de pe taburet se scurtase cînd dădu să se ridice În picioare. Sigur, avea picioarele prea scurte, iar privirea asta, Susan, dinspre partea ei, observa emoția vechilor prieteni nu fără o oarecare ironie față de Al Capone, dar dispusă să adauge afecțiune la zîmbetul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
parcă mai văzuse undeva ochii ăștia. Al Capone se apropie de bar Împreună cu Susan și Juan Lucas și acum profita de un moment de neatenție al ei ca să facă o săritură și să aterizeze cu torsul lui uriaș pe un taburet. După ce-și redobîndi strălucirea, simțindu-se din nou impunător, Al Capone Îi făcu un compliment grozav În stil vechi bietei Susan, țintuind-o cu privirea În clipa În care ea voia să-i arate afecțiune, Susan se intimidă puțintel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
Încercă să fie cît mai scurt. Nu mai vreau să cînt la pian, mămico. — Perfect! exclamă Juan Lucas. S-a terminat cu pianul. Astuia Îi venise dintr-odată gustul artei, adăugă, uitîndu-se la Al Capone. Frumos lucru! exclamă uriașul de pe taburet, dar de Îndată parcă regretă ce spusese, arta nu e o treabă prea bărbătească, pentru orice eventualitate repetă privirea din timpul complimentului anterior cu același subînțeles și Susan lăsă din nou să-i cadă șuvița pe ochi. „E neschimbat“, Își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
-o pe un drum greșit, fiindcă azi Își făcea lecțiile Împreună cu celelalte două eleve. — Adevărat? Întrebă Juan Lucas, apăsînd pe butonul microfonului prin care Își comunica dorințele la bucătărie. — Julius nu minte niciodată, spuse Susan, sărind și ea pe un taburet și așezîndu-se lîngă Al Capone. — Unchiule, nu-i asa că Frau Proserpina nu e nepoata lui Beethoven? — Aduceți puțină gheață la barul de larnă, spuse Juan Lucas, aplecîndu-se ușor ca să vorbească la microfon. Se ridică apoi Îndată și se uită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
devenit din ce În ce mai ridicol, pe măsură ce Carlos și Abraham adăugau noi amănunte la toată povestea asta. Celso se amestecă și el În vorbă și povesti că, În clipa cînd au trecut În sufragerie, domnul Ranchal se Împiedicase dînd să se ridice de pe taburet și fusese nevoit să se sprijine de umărul doamnei. Doamna a pufnit În rîs, dar s-a stăpînit Îndată, fiindcă se pare că domnul Ranchal s-a supărat, era foarte serios domnul Ranchal, se pare că s-a supărat și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
-și ascundea zîmbetul. Daniel, care Îi servise la masă, avea și el ceva de adăugat, domnul Ranchal se uita la picioarele scaunelor Înainte de a se așeza la masă, se uita la picioarele scaunelor, probabil că voia să i se aducă taburetul În sufragerie. Arminda se amestecă atunci și ea În vorbă, dar nu reuși decît să-i facă pe ceilalți să-și dea seama cît e de ramolită. Țanțoșa se gîndi că sosise momentul să iasă la pensie, doamna Arminda nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
gîndindu-se că personajul din compoziția lui Julius semăna foarte mult cu tatăl lui. De necrezut, pînă și la Îmbrăcăminte domnul În negru semăna leit cu tatăl lui și acum toți izbucneau din nou În rîs, fiindcă tocmai se urcase pe taburet după trei Încercări nereușite și, din pricină că se uita la un copil care-l observa cu un zîmbet batjocoritor pe buze, Încercînd să-l săgeteze cu o privire ca a lui Al Capone, Își pierduse echilibrul și căzuse din nou și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
uita la un copil care-l observa cu un zîmbet batjocoritor pe buze, Încercînd să-l săgeteze cu o privire ca a lui Al Capone, Își pierduse echilibrul și căzuse din nou și acum Încerca iar să se urce pe taburet, dar unul din lănțișoarele de imitație de aur de la vestă, Fernandito răsuflă ușurat fiindcă lănțișoarele lui tăticu sînt de aur curat, se Întristă apoi Îndată fiindcă oricum erau lănțișoare și unul din ele s-a agățat de clanța ușii de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
Julius n-a Împins lucrurile prea departe cu compoziția lui, dar tot i-a fost frică și nu s-a simțit de loc În apele lui văzînd că e leit taică-su, cu picioarele scurte și nevoit să caute mereu taburete În toate barurile din lume. Dar prostănacul de Cano nu pricepuse nimic. A rîs ca toți ceilalți, se distrase grozav pe socoteala domnului În negru, dar distracția lui nu avusese acest dublu Înțeles delicios pe care-l savurase Julius. Julius
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
semn că o să rămînă la bar. „Telefonul?“, Întrebă și chelnerul Îi spuse că i-l aduce barmanul imediat. Barmanul Îi recunoscu pe Santiago și-l salută cu efuziune. „Domnii din față pleacă“, Îi spuse și toți trei se Îndreptară spre taburetele care tocmai rămaseră libere, Freddy Solo’s era plin. Crăciunul, desigur. Beții nemaipomenite. Aproape că nu băgau de seamă că venise Santiago, noroc că erau cîțiva care-l cunoșteau și știau că e moștenitorul unei averi fabuloase, Barmanul Îi aduse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
se gîndise cum s-o ajute să depășească prejudecățile de Crăciun, dar Santiago Îl convinse că erau și alte locuri, chiar mai bune și că noaptea era pe sfîrșite. CÎteva minute mai lîrziu, Santiago, Bobby și Lester beau instalați pe taburetele din barul Saratoga. Bobby pica de somn, fratele lui Îl dezamăgea. Trecuseră atîtea are și, În afară de săriturile În bazin de la fereastră, nimic din ce făceau el și prietenul lui nu semăna cu fotografiile trimise cu cîteva săptămîni În urmă. Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
unde-și dăduseră Întîlnire cu un grup de prieteni. Nu cu Vlăjganul. În nici un caz.cu Vlăjganul. Cel puțin cît timp mai stătea Lester la Lima. — Dar de ce, cînd și așa sînt fermecător? voia să știe petrecărețul, tolănit pe un taburet de la Freddy Solo’s, Înconjurat de cîteva femei care se tăvăleau de rîs de glumele pe care le născocea. — De ce fugiți de mine? Oare nu sînt fermecător? — Întotdeauna ai fost simpatic, Îi spunea una. Dar nici să nu te apropii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
Încetul, ținîndu-le piept, Înșelînd una după alta nenumăratele fărîme de culori, Lester izbuti să găsească momentul potrivit pentru uriașul efort care-i Îngădui să se ridice dintr-odată și să evite astfel Încă o rotire a acelui carusel turbat, simți taburetul vertical și profită de ocazie ca să apuce paharul cu amîndouă mîinile, strîngîndu-l pînă cînd barmanul rămase liniștit la locul lui și nu se mai mișcă decît atunci cînd se deplasa pentru a-și servi clienții. — Whisky, ceru. Crezu că acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
chiria pe prima lună la noul apartament ale cărui Încăperi Delphine a vrut să le zugrăvească imediat. Delphine este o emotivă activă. Eu sînt mai degrabă un inactiv. Lucrările Începuseră - cu ziare pe jos și cu Delphine cocoțată pe un taburet, văruind tavanul dormitorului după ce Îmi spusese mai Înainte: „o să zugrăvesc Încăperea asta, o să-mi facă bine, și ei de asemenea“ -, dar chiria trebuia plătită din nou. Un tip oarecare nu se vindea așa cum sperasem. Am acceptat să fac un film
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]