628 matches
-
piață. Și, cât ți-i a-l aduce, rosti, a Îndemn, clientul. Nu. N-am timp. Dacă ți-am spus că nam nici timp, apoi, gata, n-am! Lasă că-ți dau eu ceva tare bun a ține loc de taburet. Și nevasta dispăru, rapid, În casă. Reveni, la fel de iute, ținând În brațe un fel de canapeluță, dreptunghiulară, ca, pentru a fi utilă copiilor care Încă nu pot merge pe picioare, spre a-i menține locului și a nu se Îndepărta
Vieți răscolite by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91621_a_92849]
-
Cum de nu m-am gandit? Curva cu bitongul. Ea e mai bună? Nu am venit degeaba. Credeam că vom fi împreună. Dar tu esti mai rău decât credeam. Să nu te mai văd! Iese, trântind ușa. Stau pe un taburet, fără putere. Ce blestem e asta? Pe Maia nu am iubit-o - dar am crezut-o. De ce a avut nevoie să vină cu toate lațurile, cu bâlbâitul, cu violul... Pentru un sutar? Pentru o viață în Canada? Da, poate... Nu
Taraba cu vise by Sava Nick () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91662_a_92378]
-
din porțelan de sèvres. nu știu de ce, dar cafetiera înconjurată de cești mi-a evocat imaginea unei reuniuni literare secrete și foarte intime : era ca și cum cafetiera, ca un guru incontestabil, ar fi povestit ceva unor ascultători curioși, așezați pe mici taburete în jurul autorității narative centrale. — atenție că e fierbinte, mai spuse bătrînelul, de data aceasta fără să-și ridice privirile din carte. Dacă povestea pe care o citea n-ar fi fost atît de palpitantă, probabil că mi-a fi explicat
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
cele din urmă, de bine, de rău, fu îmbrăcat. Fără să se mai spele, cu părul vâlvoi, alergă jos pe scări, apropiindu-se de sursa din ce în ce mai sonoră de armonie. Ușa odăii cu pianul era dată de perete. Înăuntru, ghemuită pe taburet, îmbrăcată însă ca de G. Călinescu oraș și cu pălăria pe cap, Otilia în persoană își legăna moale mâinile pe deasupra claviaturii, îmbătată de sunete, subliniind câte o măsură cu pan, pan, pan. - Otilia! strigă aproape fără voie Felix. Sunetele muriră
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
ca de G. Călinescu oraș și cu pălăria pe cap, Otilia în persoană își legăna moale mâinile pe deasupra claviaturii, îmbătată de sunete, subliniind câte o măsură cu pan, pan, pan. - Otilia! strigă aproape fără voie Felix. Sunetele muriră deodată, și taburetul, printr-o mișcare bruscă, se suci pe axă înfățișind-o pe Otilia stând turcește. - Felix! răspunse fata și sări în picioare. Tânărul se apropie exaltat de ea, și Otilia întinse brațele spre el. Când mâinile îi atinseră umerii, fata se opri
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
gură. Moș Costache scoase o clipă capul pe ușă și fugi. Otilia îl ținea strâns pe Felix la oarecare distanță ca să-l poată privi bine: - Felix, mi-era dor de tine. Ce-ai făcut tu atâta vreme? Otilia merse înspre taburet, reașezîndu-se pe el și trăgând după sine și pe Felix, care se lăsă jos pe covor, cu capul în poalele ei. - Felix, uită-te la mine, ce-ai făcut în lipsa mea? Și fata,apucîndu-l de bărbie, îi ridică în sus
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
Ah, Felix, rămâi mereu un copil! Nu poate fi nimicadevărat din punctul de vedere care ne privește. Ți-am spus că te iubesc, nu sunt dădaca ta. Otilia îl trase pe Felix de o mână, așa cum ședea cu genunchii pe taburet, îl sărută, apoi cu cealaltă mână zdrăngăni fantezist pe pian, încheind: - Va să zică, totul e în regulă! După puțină gândire, Otilia zise: - Apropo, am primit o scrisoare foarte caraghioasă de latanti Aglae et companie, însă cineva semna în ea: Isus Cristos
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
totuși, nimeni nu știe sigur. Te rog, Otilia, spune-mi sincer, nu mă face să sufăr! De ce te duci mereu cu Pascalopol, de ce te porți cu el în așa fel încît să-i trezești speranțele? Otilia se răsucise încet pe taburet și cânta la pian, fără să răspundă. Felix lăsă capul peste claviatură, cu băgare de seamă, ca să nu rănească degetele încăpățînate ale Otiliei, și îngenunchind lângă ea, îi cuprinse picioarele. - Otilia, te rog, e adevărat ce spune lumea, că te-
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
-o. Nu mă hotărâsem însă când să încep. - Ești bolnavă? - Puțin - a murmurat gânditoare. Cel puțin așa zic toți. Dacă stai să-i asculți, așa zic. Cuvântul bolnavă îmi mai tăiase din vindecare. - Știu și eu?! am zis. Aînhățat un taburet, a cărat, până la taburet, o povestire de-a mea, și-a desprins, din lateral, o șuviță de păr de nuanța mălaiului vechi amestecată cu cea a orezului, și s-a apucat să o mestece tacticos cu caninii. I-am inventariat
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
însă când să încep. - Ești bolnavă? - Puțin - a murmurat gânditoare. Cel puțin așa zic toți. Dacă stai să-i asculți, așa zic. Cuvântul bolnavă îmi mai tăiase din vindecare. - Știu și eu?! am zis. Aînhățat un taburet, a cărat, până la taburet, o povestire de-a mea, și-a desprins, din lateral, o șuviță de păr de nuanța mălaiului vechi amestecată cu cea a orezului, și s-a apucat să o mestece tacticos cu caninii. I-am inventariat fața mică, părul deschis
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
ușurință, pot fi confundate cu îndemnuri de a scrie despre dânsele povestiri de peste un milion de dolari. 339 CEI ȘAPTE REGI AI ORAȘULUI BUCUREȘTI icoana gazdei sale necesitatea de a-și cumpăra niște pruni, uriașa i se așeză alături, pe taburet și îi șopti ceva. O rugă să repete. - "Te uită cum ninge decembre", repetă fata. Era trist. Madam Nicolici n-o să-i îngăduie, nicicând, să culeagă nici măcar pruni. - "Spre geamuri, iubite, privește", continuă fata. Probabil din pricina nebuniei provocate de excesul
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
Se gândi să-i spună ceva răutăcios despre balansoare, pe care, mai mult ca sigur, un alt nebun din familia ei le procurase. Dar o văzu pe lungană, ce înțelesese că sărutul ei nu-l crăcănase de plăcere, ridicîndu-se de pe taburetul din stânga lui. Și înghesuindu- și anatomia luxuriantă pe scăunelul de pluș roșu, plasat în fața pianului. - E clavir, Sinistrate. - Poftiți? - E cam ignorant și analfabet, în ceea ce privește muzica preclasică. Dar este al meu... Instrumentul e clavir, Sinistrate! Sinistratului i se îmbățoșară firele
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
știa cum. Se gândea uneori să-l lustruiască, să-i dea cizmele cu ceară sau, pur și simplu, să-l vopsească. Dar nu se încumeta să acopere cocleala verzuie a atâtor secole. Neputând să-l ajute altminteri, Petrache își apropia taburetul și-i citea, cu glas tare, pentru ca, astfel, cavalerul să nu se simtă singur. Nici nu-i auzi pe ceilalți când sosiră. Se deschiseră și ușile mici, înăuntru se aprinseră lumini pâlpâitoare, ca de torțe. Apărură chiar și câțiva vizitatori
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
șterse bine, de pulpana hainei, mâinile umezite. Fata păru să-i asculte cu atenție explicațiile, dar nu reuși din prima, de aceea el încărcă arma din nou. Tarabagiul aprobă toate aceste manevre, bucuros că nu trebuie să se deranjeze de pe taburetul lui, și continuă să-și molfăie între buze chiștocul. Petrache lipi cu o mână umărul fetei de pușcă, iar cu cealaltă o cuprinse de mijloc, proptindu-i cotul în căușul palmei. Ținând-o astfel în brațe, se simți cuprins de
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
în zigzag, ca un liliac. Lipsit de puterea pe care o primea de obicei, când privea de pe creneluri răsăritul, Petrache se simți sleit. Bruma se topise, lăsând lespezile lucitoare, așa că nu se mai osteni să le frece. Se cuibări pe taburetul lui. Își trase gluga pe cap și rămase astfel, trăgând, din când în când, cu ochiul către statuie, ca să surprindă cel mai mic semn că bronzul încetase să mai fie bronz, că piatra încetase să mai fie doar piatră și
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
în comun... — O, ba da, spuse Iacob. Mai mult decât ai putea bănui... — Pot să ghicesc ? El se aplecă și o sărută pe frunte. Apoi îi șopti la ureche : Amândoi am împlinit luna asta treizeci și trei de ani... Filip își trase taburetul într-o parte. Nu voia să stea chiar în fața bătrânului, observase că se simte în largul lui atunci când își deapănă amintirile privind peste lucruri. „De fapt“, îi spusese Filip Cosminei, „am impresia că e, mai degrabă, o prelungire a singurătății
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
lipite. Un firicel de salivă i se scurse pe la colțul gurii. Simți și-l șterse cu mâneca pijamalei. Nu știu ce să-ți povestesc. Eu zic că nimic nu merită, n-am trăit cine știe ce. Mai bine întreabă-mă tu. Cosmina își trase taburetul și se așeză în fața lui. — Dacă obosești, dacă te doare capul, spune-mi. Mă strâng puțin bandajele. Când o să mi le scoateți ? — Când o să se lipească totul cum trebuie. Dar nu despre durerea asta vorbeam... — Am o stare nouă... Sunt
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
și nu-i găsesc niciun cusur. N-aș fi crezut că o să reușești atât de bine dintr- odată. — Totul a fost dintr-odată, se strădui el să zâmbească. E ceva să mori de două ori în aceeași viață. Cosmina duse taburetul sub masă și se apropie de fereastră. Rămase privind. Iacob al lui Zevedei aștepta lângă poarta spitalului. — Ce vezi ? întrebă Ionuț. — Nimic, lume care intră și iese. Fata se apropie și îi întinse mâna. El se căzni să se ridice
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Am să scriu despre alte lucruri, spuse Filip. Dar nu despre asta. Am încercat, n-o să pot continua. Ajunsesem în locul în care bătrânul trebuia să dea nume lucrurilor. Or, nimeni nu poate să le numească în locul lui. Cosmina trase un taburet și se așeză în fața lui. El îi luă mâinile și ea își lăsă palmele peste ale lui. — Zici că nu mai ai unde sta, îi spuse fata. Uite la ce m-am gândit. Poți sta aici cât vrei. Eu am
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Cel ce stătea la birou, privind-o cu indiferență, avea același chip ca și cel pe lângă care tocmai trecuse. Polițistul cel nou, purtând trăsăturile celuilalt, îi arătă scaunul. Rada nu înțelesese de ce, ca să fie fotografiată, trebuia să se așeze pe taburet. Fața înainte, mâinile pe genunchi. Bărbia sus. Acum, capul într-o parte, într-o parte, am spus, tâmpito, nu te uita la aparat. De altfel, doar atunci îi ceruseră să privească înainte, lumina adunată într-un fel de umbrelă argintie
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
aer amuzat. Șopti, făcând cu ochiul : ăla nu mă vede, că e la telefon. Ca și cum aș vorbi de după perete. — Te simte după glas, bâzdâganie, las-o baltă, pufni Pârnaie. Piticii vorbesc altfel decât noi, ăștilalți. Stai să mă cocoț pe taburetul ăsta... — E chestie de gâtlej, taburetul nu folosește. Decât dacă vrei să te spânzuri... — Băga-mi-aș ! se dezumflă Chisăliță. Te gândești că nici măcar un acoperiș n-am deasupra capului, să mă agăț în ștreang de-o grindă... Și pentru că
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
ăla nu mă vede, că e la telefon. Ca și cum aș vorbi de după perete. — Te simte după glas, bâzdâganie, las-o baltă, pufni Pârnaie. Piticii vorbesc altfel decât noi, ăștilalți. Stai să mă cocoț pe taburetul ăsta... — E chestie de gâtlej, taburetul nu folosește. Decât dacă vrei să te spânzuri... — Băga-mi-aș ! se dezumflă Chisăliță. Te gândești că nici măcar un acoperiș n-am deasupra capului, să mă agăț în ștreang de-o grindă... Și pentru că se uita în sus și pentru ca
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
îngăduitor ai fi fost, nu era acolo nimic care să-ți facă plăcere. Suspină împăcat în fața ambianței deloc primitoare, își trase cotierele bleumarin și, cu grija de a nu deranja de la locul lor obiectele lăsate în neorânduială, se cocoță pe taburet, lăsându-și călcâiele să se bălăngăne. Așteptarea fără rost, ușa întredeschisă fără speranța ca cineva s-o împingă, agitând, astfel, clopoțelul de la intrare, lumea care tânjea, lipsită de noroc, îi dădeau o amară voluptate. Luminile toamnei pătrundeau desperecheate prin vitrinele
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
guvernul, G. Călinescu din înalt ordin, interzisese această reuniune. Hangerlioaica luă cunoștință de această avanie într-o poziție aproape comică. Îmbrăcată în toate maramele ei solemne, ședea pe o berjeră, cu un picior încălțat și altul gol așezat pe un taburet. Bătăturile, de prea multă mișcare, o supărau și chemase o pedicureză spre a-i îndepărta indurațiile de la degetele unui picior. Când auzi știrea, se ridică furioasă și făcu câțiva pași de agitație prin odaie, cu un picior în pantof și
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
dreptate, este o lumină de nesuportat. Lumina albă este dușmanul meu preferat. Brusc întuneric Scena a treia Dormitor, atmosferă de seară, totul pare liniștit. EL stă pe un scaun întors invers și își zburlește freza. EA stă ghemuită pe un taburet și se machiază cu multe accesorii secundare. EL nu lasă de loc impresia că ar fi petrecut noaptea și ziua împreună. VEHICULUL stă întins în pat și se joacă cu atributele masculine și feminine. EL: Ați reușit ceva cu această
by Werner Schwab [Corola-publishinghouse/Science/1078_a_2586]