478 matches
-
Ion Antonescu-Horia Sima este acuzat de comunism și deportat în lagărul de la Caracal. Este eliberat din lagăr după câteva luni și numit ca rabin cu normă parțială la sinagogile „Reșit Daat” și „Beit El” din București și ca profesor de Talmud la o școală iudaică. În perioada războiului a trăit mai mult timp ascuns, fiind căutat frecvent la domiciliu de poliție pentru a fi deportat în Transnistria. Până la sfârșitul anului 1946, ajunge să fie ales succesiv în trei poziții de frunte
Moses Rosen () [Corola-website/Science/305811_a_307140]
-
activat mai ales în Polonia, România, Ucraina și Prusia. A fost șef rabin al Bucureștiului în anii 1859-1864. Malbim s-a născut la Volocisk, în regiunea Volânia a Ucrainei, pe atunci în Imperiul Rus și a învățat ebraica, Biblia și Talmudul de la tatăl său, iar după ce a acesta a murit, în casa tatălui său vitreg , Rabbi Leib din Volocisk. La 13 ani a fost trimis pentru continuarea studiilor religioase la o ieșivă din Varșovia unde s-a făcut repede faimos ca
Meir Leibuș Malbim () [Corola-website/Science/313578_a_314907]
-
venit la putere în Germania, familia sa a plecat din Austria în Elveția și de acolo în SUA. La patru ani, micul Shlomo cunoștea deja Tora cu comentariul lui Rashi iar la cinci ani a început să învețe capitole din Talmud. În 1938 a plecat la Telz (Telšiai), în Lituania, pentru a studia acolo într-o yeshivă renumită. În 1939, în împrejurările începerii celui de-al doilea război mondial și a perioadei Holocaustului, a părăsit Europa în 1939 și s-a
Shlomo Carlebach () [Corola-website/Science/313988_a_315317]
-
de femei evreice din Turda, prezidată de către soția medicului Jozsef Reich. Funcționa în oraș și societatea Chevra Kadișa, care se ocupă de înmormântarea evreilor, președinte fiind Weinberger Mor. Datorită donației președintelui comunității, Lazăr Simon, funcționau în oraș și clase de "talmud tora". Cei trei învățători de la „talmud tora” asigurau pregătirea în limba ebraica a copiilor din oraș. Lazăr Simon a îndeplinit funcția de președinte al comunității evreiești timp de peste 35 de ani. Și familia Lazăr Simon se numără printre familiile evreiești
Evreii din Turda () [Corola-website/Science/322912_a_324241]
-
de către soția medicului Jozsef Reich. Funcționa în oraș și societatea Chevra Kadișa, care se ocupă de înmormântarea evreilor, președinte fiind Weinberger Mor. Datorită donației președintelui comunității, Lazăr Simon, funcționau în oraș și clase de "talmud tora". Cei trei învățători de la „talmud tora” asigurau pregătirea în limba ebraica a copiilor din oraș. Lazăr Simon a îndeplinit funcția de președinte al comunității evreiești timp de peste 35 de ani. Și familia Lazăr Simon se numără printre familiile evreiești vechi ale Turzii. Un alt membru
Evreii din Turda () [Corola-website/Science/322912_a_324241]
-
talmudice ale unor învățați numiți Amoraim au existat la Lod, la Cesareea și la Tzipori (Sepphoris), cea mai însemnată dintre ele fiind însă cea de la Tverya Tiberias. În aceasta din urmă au fost redactate comentariile la Mishna - Gemará - sub forma Talmudului palestinian sau ierusalimitean, precum și comentarii omiletice numite Midrashim. Din cauza situației dificile din punct de vedere demografic, religios și politic pentru evreii din Palestina în timpul stăpânirii bizantine, începând din secolul al III-lea centrul de greutate al iudaismului rabinic a trecut
Ieșiva () [Corola-website/Science/319500_a_320829]
-
când Nehardea a a fost distrusă, de cea din Pumbedita, lângă Bagdadul de astăzi, de sub conducerea lui Yehuda Bar Yehezkel. La sfârșitul secolului al V-lea la Sura s-a încheiat de către învățații Ashi si Ravina procesul de redactare al Talmudului babilonean, comentariu al Torei și Mishnei mai vast decât cel palestinean, și care cuprindea în proporție de aproximativ 2/3 subiecte juridice - legate de dreptul iudaic Halahá, și 1/3 alte tradiții, legende, aforisme, predici, povestiri, numite igadá. În secolele
Ieșiva () [Corola-website/Science/319500_a_320829]
-
și pe pământul strămoșilor în Palestina. In acea epocă școlile reprezentau mai mult cercuri de elevi din jurul unor rabini vestiți prin erudiția și talentul lor pedagogic. Începând din secolul al XV-lea și al XVI-lea pe lângă studiul rapid al Talmudului ieșivele au început să refoloseasca metoda disputei cazuistice numită Pilpul care a ajuns la înalte grade de subtilitate. În cele din urmă, în secolul al XIX-lea metoda aceasta a fost tot mai criticată pentru artificialitatea ei și în cele
Ieșiva () [Corola-website/Science/319500_a_320829]
-
cină festivă este însoțită de cântece și veselie. Ea mai poartă numele de „cea de-a patra masă” סעודה רביעית (Seudá reviyit) sau de „cina regelui David, (în aramaică - Seudata deDavid Malka סעודתא דדוד מלכא) Obiceiul a fost instituit de Talmudul babilonean, tractatul Shabat 119,2 - „În veci va rândui omul masa lui la ieșirea Sâmbetei chiar dacă nu îi trebuie decât o singură măslină", cu alte cuvinte chiar daca e sătul. Această cină se numește cina regelui David, deoarece după legendă, acesta
Melave Malka () [Corola-website/Science/319922_a_321251]
-
Constantin VII Porfirogenetul și altor izvoare). Decenii mai târziu, în timpul domniei ducelui Tokșun (Taksony) (mijlocul sec. X), pe teritoriul noii Ungarii au fost admise alte grupuri de hazari. Kavarii se presupune că erau de confesiune mozaică, însă probabil neobservantă a Talmudului. Potrivit izvoarelor, plecarea lor din est a fost o consecință a unei revolte (eșuate) față de han. În noua patrie, Pannonia, kavarii au fost asimilați curând de populația maghiarofonă și au fost creștinați. Hazarii care și-au păstrat religia mozaică au
Evrei () [Corola-website/Science/297257_a_298586]
-
Noul Israel". Schimbări în această concepție au fost adoptate în biserica catolică de către Conciliul Vatican II, care a recunoscut filiația creștinismului din "bunul măslin" al poporului evreu și credinței sale. În secolul al VIII-lea, la Bagdad, discordia dintre discipolii Talmudului și evreii care îl respingeau a cauzat scindarea în două tabere, cei care respectau învățătura rabinilor talmudici pe de o parte și cei care nu acceptau Talmudul, karaiții, pe de altă parte. Centrele karaiților erau în Egipt și în Palestina
Evrei () [Corola-website/Science/297257_a_298586]
-
și credinței sale. În secolul al VIII-lea, la Bagdad, discordia dintre discipolii Talmudului și evreii care îl respingeau a cauzat scindarea în două tabere, cei care respectau învățătura rabinilor talmudici pe de o parte și cei care nu acceptau Talmudul, karaiții, pe de altă parte. Centrele karaiților erau în Egipt și în Palestina (Eretz Israel), în special la Ierusalim. După ce cruciații au cucerit Ierusalimul și au omorât numeroși evrei, karaiții supraviețuitori s-au refugiat în Imperiul Bizantin, iar de acolo
Evrei () [Corola-website/Science/297257_a_298586]
-
Dora Diamant (idiș: "Dymant"), o educatoare de douăzeci și cinci de ani, crescută într-o familie de evrei polonezi în spiritul iudaismului ortodox. Influențat de ideile sioniste ale Dorei, Kafka visează să emigreze cu această femeie în Palestina și începe să studieze Talmudul. Pentru a se debarasa de influența părinților lui Kafka, cei doi se mută provizoriu în Berlin, dar plănuiesc să se căsătorească și să deschidă un restaurant în Tel Aviv. În timpul șederii în capitala Germaniei însă, tuberculoza lui Kafka se agravează
Franz Kafka () [Corola-website/Science/296791_a_298120]
-
mici concerte ("petits concerts"), consacrate unor compozitori uitați sau neglijați, ca Rameau, Bach, Haydn precum și Mozart, Beethoven. Va muri zdrobit de biblioteca sa care s-a răsturnat peste el (legenda spune că în acel moment încerca să ia de pe raft Talmudul). Oficial cauza morții a fost un accident casnic, fără alte precizări. Prin testament, a lăsat cărțile sale și muzica pe care a compus-o, fratelui său Napoléon, cu condiția ca acesta să le permită să o copieze celor care ar
Charles-Valentin Alkan () [Corola-website/Science/298337_a_299666]
-
și ebraica din "Mișna". În timpul Imperiului Bizantin timpuriu (secolul al IV-lea e. n.) ebraica vorbită dispare mai ales după apariția textului "Mișna" și după războiul lui Bar Kohba din 135 e. n. Denotarea ebraicii mișnaice este introdusă pentru a distinge dialectul Talmudului de cel al Tanahului (Vechiului Testament). Dialectele textelor talmudice se împart în două grupuri: ebraica mișnaică (sau tannaită), care era o limbă vorbită, și ebraica amoraică, care era o limbă literară, preponderent scrisă. Cel mai vechi text talmudic a fost
Limba ebraică () [Corola-website/Science/297509_a_298838]
-
de a fi folosită ca limbă curentă vorbită. Totuși ebraica a supraviețuit ca limbă literară și liturgică în forma „amoraică”, care poate fi găsită în "Ghemara" (comentarii suplimentare la "Mișna" și "Baraitot"), alături de textul dominant scris in aramaică. După încheierea Talmudului (scris timp de câteva generații) a apărut o varietate de dialecte medievale ebraice. Cel mai răspândit dintre ele a fost ebraica tiberiană sau masoretică, un dialect din Galileea, care a devenit standardizat în vocalizarea textelor scrise. Ebraica tiberiană reprezintă lucrarea
Limba ebraică () [Corola-website/Science/297509_a_298838]
-
care a cizelat ebraica medievală a fost Moise Maimonide, care a folosit (pe lângă scrierile sale în limba arabă) o ebraică bazată pe tradiția mișnaică. Literatura rabinică ulterioară este scrisă într-un amestec dintre stilul lui Maimonide și ebraica arameică a Talmudului. În Evul Mediu ebraica a fost folosită ca limbă de comunicare între evrei din diferite țări, în special în domeniul comerțului. Limba ebraică a fost, împreună cu aramaica, o limbă a rugăciunilor și a studiilor religioase iudaice. Istoric, datorită diasporei, împrăștierii
Limba ebraică () [Corola-website/Science/297509_a_298838]
-
ce apare de șapte ori în Tanah. După "sfârșitul lumii" potrivit iudaismului urmează "Olam Haba" ("Lumea ce vine"). Evenimentele tumultuoase ce vor răsturna vechea ordine mondială sunt prezentate în diverse versete din Vechiul Testament, de exemplu în următoarele versete din Biblie: Talmudul este o compilație a opiniilor docte acumulate în scris până la sfârșitul secolului al V-lea, opinii prezentate, de obicei, sub formă de dialoguri. Textul talmudic conține numeroase elemente de legendă și folclor. Pe lângă textul talmudic definitivat până la sfârșitul secolului al
Sfârșitul lumii () [Corola-website/Science/317696_a_319025]
-
Talmud spune: "Să vină sfârșitul zilelor, dar poate noi nu vom trăi ca să îl vedem, pentru că va fi plin de atât de multe conflicte și suferințe." Potrivit tradiției evreiești, cei care vor fi în viață în timpul Sfârșitului lumii vor vedea: Talmudul ne arată că Magog va duce o mare bătălie, în care mulți vor muri de ambele părți, dar Dumnezeu va interveni și va salva evreii. Această luptă este denumită Armageddon. Dumnezeu, care va învinge acest ultim inamic o dată pentru totdeauna
Sfârșitul lumii () [Corola-website/Science/317696_a_319025]
-
Bahja, locul cel mai sfânt al religiei bahaiste. Originea numelui "Akko" e necunoscută. El apare în documente numeroase — egiptene și altele —, în Biblie fiind menționat o singură dată în cartea Judecători 1,31 În tradiția evreiască (în tratatul Shkalim din Talmudul palestinean), numele Akko este asociat poruncii lui Dumnezeu, atunci când apele Potopului s-au apropiat de oraș: „Până aici (Ad ko) și nu mai mult”."עד כה תבוא ולא תוסיף" Grecii antici credeau că aici a găsit eroul mitologic Herakles niște
Acra () [Corola-website/Science/316560_a_317889]
-
celeilate opinii, orașul se află în întregime în afara domeniului Țării lui Israel, frontieră țării trecând prin zidul de miazăzi al Acrei. În perioada de după distrugerea Templului din Ierusalim, un numar de evrei au revenit în oraș. Acra e menționată în Talmud de câteva ori. Au trăit aici câțiva din învățații tanaim mai cunoscuți, ca rabbi Shimon Ben Yehuda "din Kfar Akko" , ucenic al renumitului rabin Shimon Bar Yohay și rabbi Yehuda Ben Agra. În Acra au mai trăit mai apoi și
Acra () [Corola-website/Science/316560_a_317889]
-
Shimshon Ben Avraham din Sens și Yehonatan din Lunel. Începând din 1258, cel mai important din rabinii evreilor din Franța, Rabbenu Yehiel din Paris, și-a transferat ieșiva de la Paris la Akko, ca urmare a ceremoniei de ardere a cărților Talmudului organizate în capitala franceză . După moartea sa în 1266 conducerea ieșivei "DeParis", a fost preluată de Rabbi Moshe ben Nahman, cunoscut ca Ramban sau Nahmanides. Și astfel, în acei ani din veacul al XIII-lea, a ajuns comunitatea evreiască din
Acra () [Corola-website/Science/316560_a_317889]
-
sau Tzvi Menahem ben Shlomo Pineles (21 decembrie 1806, Tysmienica- 6 august 1870, Galați) a fost un rabin, om de afaceri, scriitor și cercetător al Talmudului, activist al societății Alianța Israelită Universală, tatăl lui Samuel Pineles. s-a născut la Tysmienica, în Galiția, dar în continuare familia lui s-a mutat la Brody, loc unde a primit educație religioasă hasidică, dar s-a alaturat și cercurilor
Herș Mendel Pineles () [Corola-website/Science/316712_a_318041]
-
trăia, a fost nevoit să se justifice în fața socrului său. Din cauza Războiului Crimeii în 1855 a părăsit Odesa și s-a mutat la Galați, unde a rămas până la sfârșitul vieții. Herș Mendel Pineles a fost cunoscut ca cercetător critic al Talmudului, știut fiind și sub pseudonimul "Șaloș". În cartea "Darká șel Torá" (Calea Torei) (Viena 1861) a analizat în mod comparativ texte din Talmud (Gemara) și din Mișna și a ajuns la concluzia că sunt diferențe care provin de la greșelile autorilor
Herș Mendel Pineles () [Corola-website/Science/316712_a_318041]
-
știut fiind și sub pseudonimul "Șaloș". În cartea "Darká șel Torá" (Calea Torei) (Viena 1861) a analizat în mod comparativ texte din Talmud (Gemara) și din Mișna și a ajuns la concluzia că sunt diferențe care provin de la greșelile autorilor Talmudului în interpretarea textelor. Aceste afirmații n-au fost pe placul tradiționaliștilor și s-a dezvoltat o polemică care a ajuns la culmea ei cu apariția cărții "Zot lo darcá șel Torá" (Asta nu e calea Torei), replică critică la cartea
Herș Mendel Pineles () [Corola-website/Science/316712_a_318041]