5,159 matches
-
al "Intersecției", lucrare concepută decenii mai târziu. O construcție intitulată "Delineator" (1975) este alcătuită din două mari plăci dreptunghiulare din metal. Prima este așezată pe podeaua unei săli pe care o ocupă aproape în întregime. A doua, identică, lipită de tavan, este orientată perpendicular în raport cu cea de jos. Serra dovedește cum o sculptură, spre deosebire de un desen sau un tablou de șevalet, poate ocupa simultan două volume separate făcând să vibreze spațiul dintre ele. Privitorul este presupus să pătrundă în acest spațiu
Dimensiuni sculpturale by Edward Sava () [Corola-journal/Journalistic/8919_a_10244]
-
toată fața răsturnată pe unde./ Mi-s mîinile-afumate și freamătă ușor, / Și-o gravă bucurie mă pătrunde" (Adolescent). La fel o chermeză rustică ce, în ciuda localizării sale ardelenești, nu e decît o pastișă după Labiș: "Căciulile se-neacă smintite, în tavane, / Ardeleneasca țuică întunecă mărgele./ Femeile bronzate pe țîțe, frate Ioane, / Te trag de după masă și să fii om de ele.// Și chefu-n toată legea se-ncinge dimineața, / E țuica-n zori mai cutră și mai tare. / Eu am trăit această
Un poet crepuscular by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/8960_a_10285]
-
să adaug și camera mea din casa părinților, de la Rădăuți, unde mă instalam în vacanțe. Era singurul loc unde respiram puțin, alintat de grădina cu flori și de felurile de mîncare ale mamei. Acasă, la Rădăuți, am scris Groapa din tavan. Desigur, piesele mele n-au fost inspirate de casele în care am stat, dar ceva din atmosfera acestor peregrinări s-a impregnat în fiecare dintre ele. M-am născut, fără îndoială, sub semnul dorului de ducă. Cu cît îmi simt
Matei Vișniec:"Convingerea că viața mea va fi dedicată scrisului s-a format încă de pe la 11 sau 12 ani" by Dora Pavel () [Corola-journal/Journalistic/9277_a_10602]
-
joacă fripta, după o partidă înviorătoare de lapte gros. Observ, cu stupoare, când ei se reașează pe jețuri, că mă găsesc într-o cămașă de forță vișinie, iar capul, desprinzându-mi-se de pe umeri, se ridică, precum un balon, la tavan, printre capetele rotunde ale celorlalți. Vreau să țip după ajutor, dar glasul mi-a pierit. îmi va reveni, mi se comunică, atunci când Curtea va face publice motivațiile. Apoi larma se liniștește, facem cu toții gimnastică aerobică, flotări. Un vis infernal! Desigur
Infernul cotidian by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/9346_a_10671]
-
am reușit să deschid cu emoții și cu un șperaclu o ușă. Iar înăuntru am descoperit mii de cărți neașezate pe rafturi, ci vărsate pur și simplu în mijlocul încăperilor, dealuri de cărți aruncate una peste alta și înălțân-du-se aproape până în tavan. Erau, aveam să înțeleg mai târziu, cărțile epurate din bibliotecile desființate ale episcopiilor orădene. Nu e pentru prima oară când povestesc acest episod crucial al adolescenței mele, fără de care nu aș fi intelectualul care sunt, după cum fără acea clădire, în
Ana Blandiana:"...cât cuprind cu ochii, înapoi și în jur, scena vieții publice, sociale, politice, economice, culturale este ocupată de forme fără fond" by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/9359_a_10684]
-
în tihnă. Suntem mândri de ea. Pisik, mâinile mele te dezosează, atât de frumoasă, altcumva. Portman Square Un obiect uriaș se mișcă prin lumină - asta înseamnă că e înregistrare veche cu tutun și praf; mii de acarieni se ridică spre tavan ca punctele exotice ce strălucesc, din când în când, prin Portman Square. De la pânzele negre ce se agită la fereastră - ajunge o seară de septembrie, cu geamurile închise; doar gândul că va începe din nou să plouă și molii zboară
Destulã pace pentru un rãzboi by Laurenþiu Ion () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1355_a_2884]
-
noi ne răsucim ușor ca și cum am fi sub apă. Spațiul e toată lumea de sub ochii noștri; avem un miros de cărți vechi aranjate în așa fel încât să ne înalțe până la ultimele foi. Cele mai cumplite animale Ochii mei fixați pe tavan răspândesc lumina. Dacă mă întorc pe o parte, se întoarce și ea. Apa din aer, baia acidulată și imaginea mea răsturnată în toate obiectele cu reflexie. O gânganie cade de pe o coajă de pâine, se rostogolește și rămâne pe spate
Destulã pace pentru un rãzboi by Laurenþiu Ion () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1355_a_2884]
-
o bucată de carne friptă pentru noi de Terence, când pe ușă intră un individ, trece pe lângă noi cu pași mari, fără să salute pe nimeni, și dispare în bucătăria întunecată unde se face o tăcere totală. Individul era înalt, tavanul jos - stătea pesemne aplecat în întuneric, perfect nemișcat. Terence nu se oprea din lectura în care era cufundat. Mă simțeam stingherit. - Cine e tipul? - De unde naiba să știu? Nici măcar n-a spus bună seara, a răspuns Terence cu un strop
Nicolas Bouvier L'usage du monde by Emanoil Marcu () [Corola-journal/Journalistic/9507_a_10832]
-
zori/ că lucrează schimbul trei -/ și-a intrat cu pași ușori/ la mine-n odaie: HEI!/ M-a trezit ea: ŤDeșteptarea! -/ și-a zmucit nervos perdeaua -/ Iarăși n-ai sărat mâncarea/ Iarăși n-ai frecat podeaua/ ... Iarăși n-ai vopsit tavanul,/ Iarăși n-ai schimbat tapetul,/ Iarăși n-ai hrănit motanul,/ Iarăși n-ai stocat bufetul/... Să vedem dacă măcar/ temele ți le-ai făcut:/ În ce an și-n ce hotar/ a domnit Menumorut?/ Ce oraș e capitală/ în Volta
Un liric satiric by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/9548_a_10873]
-
E singurul maestru care nu poartă costum și cravată, fumează neîncetat și e desculț - tocmai el, cizmarul! În actul II, nu notează greșelile lui Beckmesser bătând la calapod, ci la o veche mașină de scris. La fiecare bătaie cad din tavan adidași albi - însemnele cizmarului modernist. Celebra bătălie între locuitorii orașului e o bătaie cu vopsea, pe parcursul căreia statuile clasicilor învie și participă cu frenezie la luptă. După care, la începutul actului III, clasicii se refac în fundalul camerei lui Sachs
La Bayreuth, cu "maeștrii cântăreți" în adidași by Ana-Stanca Tabarasi () [Corola-journal/Journalistic/8038_a_9363]
-
mișcătoare, precipitate sau, dimpotrivă, molatece. Corpuri și lumini ciudate care se fîțîie încolo și-ncoace, în zeci și zeci de pătrățele. Toate, la discreția mea. Gesturi de toate felurile. Lustre, de forme și dimensiuni care nu solicită variația, suspendate de tavane joase, apăsătoare. Lustre care, nu știu de ce, nu dau niciodată o lumină vie. Aglomerări de obiecte, ființe strecurate în mișcări nedefinite. Fugă, popas, frici, viață, moarte, resemnare, bucurie, nostalgie. Fugă, popas... Proiecțiile mele pe destinele lor. Ciudat palimpsest. Căutare identitară
Vă place Bach? by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/9615_a_10940]
-
precaut cu sănătatea. - Eu am treizeci și opt de ani, dumneavoastră? Nu mi-a răspuns. - Douăzeci și cinci? Douăzeci și trei? Treizeci? Douăzeci și unu? Nu spunea nimic, rămânea impasibilă. Am întrebat-o dacă dorea să ieșim în loc să rămânem închiși în acest apartament cu tavan jos. M-a privit cu un aer uimit, neîncrezător. (...) I-am spus că pizzeria probabil se deschisese. Am îndrep-tat-o spre restaurant. Mi se părea câteodată că o trag, când opunea rezistență. Am întrebat-o dacă nu dorea mai bine să
Régis Jauffret - Poveste de iubire by Dragoș Jipa () [Corola-journal/Journalistic/9692_a_11017]
-
întrerupse Janvier. Are două sute douăzeci și trei de ani, răspunse Chavel. Cam prea veche, mi-ar fi plăcut ceva mai modern, comentă Janvier. Bătrâna suferă de reumatism. Întunericul îi cuprinse pe amândoi și ultima rază de lumină se prelinse pe tavanul celulei. Prizonierii se pregătiră imediat de culcare. Își bătură pernele, apoi le îmbrățișară ca pe niște copii. Filozofii spun că trecutul, prezentul și viitorul există simultan și, cu siguranță, în acest întuneric apăsător, trecutul reveni la viață într-o multitudine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1859_a_3184]
-
o mâncărime strașnică...Si pe unde n-o mânca?...Peste tot! „Mă scărpinam ici, mă mânca dincolo” - povestea ea. „Mă scărpinam eu, dar cu mare băgare de seamă, să nu-l ating cumva pe nebun, pentru că ar fi sărit până în tavan de cine știe ce năzăreală... Pe când eram gata-gata să ațipesc...unde mă apucă o mâncărime...așa... cam pe la...” „Pe unde? Pe unde?” o sărit o cumătră curioasă foc. „Ei și tu de colo. Pe unde? Pe la...pe la fluierul piciorului...Dar mă gândeam
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1619_a_3008]
-
a bătut joc de noi! — Roman, te rog, nu vreau scandal, se sperie Lionel. Împreună cu Kiril, încearcă să-l oprească, dar Roman scoate o brichetă și dă foc perdeluțelor de la geamuri. În clipa în care o perdea se aprinde, din tavan începe să cadă spumă ignifugă, ca la marile hoteluri în caz de incendiu. Kiril deschide ușa și sare afară. Se pregătește să iasă și Roman, când Esmé îi spune lui Lionel în română: — Compatriotule, să zici mersi: trebuia să mori
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
step. Vecinul de dedesubt îi bate în țeava caloriferului. Lionel crede că e vorba de un semn de apreciere și mai execută câțiva pași de step. Vecinul execută de data asta niște lovituri ritmate, cu o coadă de mătură în tavan. Lionel înțelege exact mesajul și oprește acest inedit număr de musical. Reintră în cameră și face o ordine desăvârșită. Mănâncă mai consistent ca de obicei, după care spală vasele. Îi trece prin cap să se îmbrace mai extravagant, dar singura
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
ia punga cu resturi de cărămidă și de radio și iese, împiedicându-se de pragul de la intrare. Aruncă punga la ghenă și ia liftul. Iese din lift. Pentru prima oară de când s-a mutat în acest bloc, privește curios spre tavanul holului. Madame Agnès, care tocmai adaugă puțină sare în cușcuș, îl vede și are impresia că românul va trece pe lângă ea fără s-o salute. Pentru a evita această situație neverosimilă, îl interceptează: — Bună dimineața, domnule Lionel. Totul e-n
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
icrele negre într un bol de argint. Lionel ia o lingură de supă și gustă de parc-ar fi vorba de griș cu lapte. — Merge. Ziceai ceva și de-o șampanie? Un dop de la o sticlă de Moet sare până-n tavan. Profitând de euforia de la masă, Robespierre își bagă botul în bolul cu caviar. Lionel îl vede și-i spune lui Robert: — Adu-ne altele, nu-mi place să mănânc icre negre după câini. Robert, îți plac câinii? Eu îi ador
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
nu ești nevoit să te lupți cu singuraticul șașiu, întrucât, la vederea rubinului tetrae dric, acesta o rupe la fugă, ai de rezolvat însă acest cuib al răului, îți tragi pe tine repede aripa subțire de liliac cu-nas-de-frunză și ridici tavanul de piatră al acestei cisterne malefice, îl pui alături, ca superman, între timp s-a crăpat de ziuă, poți respira un aer curat, roua pură a dimineții înglobată în mici picăturici sferice, te bucuri să vezi stolul de gâște sălbatice
Cartea dragostei by Bogdan O. Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1319_a_2883]
-
miile de kilometri în pilota mea călduroasă, închid ochii și îți simt atingerea și bătăile inimii în jurul meu înfășor patul cu totul, atât de dor îmi e de tine de singură ce sunt, înconjur patul cu covoarele, draperiile, podelele și tavanele casei cu strada noastră, cu bulevardele bucureștiului, cu șesul întins al câmpiei române peste care rulez munții alpi, peste care meseta centrală a spaniei prind acest mare pachet din jurul meu cu capsa gibraltarului prind un val înalt de atlantic și
Cartea dragostei by Bogdan O. Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1319_a_2883]
-
în loc să-l îndrepte. După dulcea și neprețuita libertate, în care oamenii roiesc slobozi, adesea fără s-o bage de seamă, acum mi se desfășura dinaintea ochilor acea încăpere nespațioasă, sufocantă și neprimitoare, în care calci pe beton și privești în tavan betonul; în care patul este rece și din cale-afară de tare și de îngust; unde singura policioară, care există, nu poți s-o folosești deloc, căci atârnă de perete șubredă și timidă, gata oricând, la o primă atingere ușoară, să
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
ajunsese chiar să se și teamă! Oricât s-ar fi căznit dânsul să adoarmă noaptea, cu niciun chip nu reușea să-și învingă cumplita insomnie, care-l domina. Puțin câte puțin, el ajunsese să fie, în timpul nopții, singurul paznic al tavanului jalnic, la care se uita! Iar, atunci când, totuși, închizând ochii, izbutea să biruie cu greu neastâmpărul nervos din el și să adoarmă, era mai în permanență hărțuit și hăituit năprasnic, aproape cu cruzime, de tot felul de îndelungi coșmaruri lugubre
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
duminică, 12 oct. 1998). Luni, 13 oct. 1998, În jurul orelor 15,00, partenerul meu murea În brațele mele În drum spre spital, În urma unui accident vascular cerebral. Viața mea se sfârșise! Aproape doi ani am zăcut cu privirile ațintite În tavan, Întrebându-mă: „ de ce...de ce?! Arareori zăream o rază de soare. Am revenit În Moldova. Aproape străină, fără prieteni, fără șansa de a mă integra social. A fost o perioadă, 2000 - 2005, când femeile trecute de 40 de ani nu mai
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
pagini, îl abandonă. Nu avea nici un chef de lectură. Gândurile îi alergară din nou la spusele Olgăi, acolo, în spital. Reluă cartea, dar nu se putea concentra, pierdea mereu șirul rândurilor. Puse volumul pe noptieră și cu ochii țintă în tavan începu să mediteze privitor la situația lui Mihăiță. Era un copil nevinovat pe care hazardul îl adusese sub acoperișul casei lor. Nici o clipă nu îl alunga din mintea și sufletul ei. Și ea și Alex îl iubeau cu adevărat. Dar
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]
-
ar fi fost copilul meu. Fruntea ei înaltă, acum tot timpul transpirată, purta lumina lămpii de pe noptieră de parcă ar fi fost lumina soarelui, care urca în cealaltă parte pe perete, lungind tot mai mult umbra ei și a patului până pe tavan. Halatul ei cu crizanteme înflorise, iar tulpinile îi crescuseră drepte peste corp. Dacă trec mâna spre părul ei, ele se apleacă ușor, ca din sternul meu crăpat să simt cum zvâcnește inima ei. Mătușa Ada nu mai bea acum lapte
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]