1,062 matches
-
efectivitatea retenției, aflată în relație de contiguitate directă cu conștiința imediatului, și protenția imediat subsecventă. Impresia originară e nediferențiată, unificată în sine, consistentă cu ea însăși, separată de fluxul trăirilor segmentate analitic în structura triadică a temporalității. Smulsă inițial fluxului temporalității, Husserl leagă impresia originară de o „formă vidă”, denumită de Henry „clipa”. Pentru impresia originară conștiința este, din punct de vedere fenomenologic, prea încărcată. Ea riscă să înghită în neantul temporalității exact ceea ce-i girează premisa continuității spontante, alcătuită din
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
analitic în structura triadică a temporalității. Smulsă inițial fluxului temporalității, Husserl leagă impresia originară de o „formă vidă”, denumită de Henry „clipa”. Pentru impresia originară conștiința este, din punct de vedere fenomenologic, prea încărcată. Ea riscă să înghită în neantul temporalității exact ceea ce-i girează premisa continuității spontante, alcătuită din actul originar de sinteză a fluxului trăirilor conștiinței. Dificultatea captării impresiei originare ține, așadar, de faptul sustragerii sale „din fața” temporalității și, prin aceasta, memoriei corelate acesteia. Impresia originară sau autoapariția fenomenalității
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
de vedere fenomenologic, prea încărcată. Ea riscă să înghită în neantul temporalității exact ceea ce-i girează premisa continuității spontante, alcătuită din actul originar de sinteză a fluxului trăirilor conștiinței. Dificultatea captării impresiei originare ține, așadar, de faptul sustragerii sale „din fața” temporalității și, prin aceasta, memoriei corelate acesteia. Impresia originară sau autoapariția fenomenalității este imemorială și acosmică, provenind dintr-un „mai înainte de toți vecii” care vizează „o condiție permanentă, o condiție de posibilitate, o esență”2. Originar, adică transcendental; acosmic, adică înaintea
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
corelate acesteia. Impresia originară sau autoapariția fenomenalității este imemorială și acosmică, provenind dintr-un „mai înainte de toți vecii” care vizează „o condiție permanentă, o condiție de posibilitate, o esență”2. Originar, adică transcendental; acosmic, adică înaintea lumii; imemorial, deci în afara temporalității. Originarul impresiei nu este începutul unei senzații, ci instituirea posibilității oricărui început și a oricărei senzații. Dar „posibilul” generic al instituirii invocă o potență pe care este obligatoriu să o chestionăm aici. Impresia originară fondează orice percepție secundă în aria
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
disparate de impresii originare, similare multiplelor iviri ale clipei, abia apoi scufundate în succesiunea cronologică a trăirilor conștiinței. Impresia originară este analoagă condiției punctului adimensional, „întins” pe o suprafață determinată. Posibilitatea impresionabilității conștiinței se ascunde, înaintea oricărei sinteze pasive a temporalității, în ceea ce Henry numește procesul revenirii la sine a Vieții transcendentale, a cărei materie autogenerativă este afectivitatea pură. Din arderea lăuntrică a acestei afectivități - care ne prilejuiește constatarea spontană a locului impresiei originare - suferința sau bucuria gratuită renasc în trupul
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
Ipseitatea cărnii, ascunsă în memoria „sinelui”, nu e acoperită de identitatea ego-ului (ulterior divizat de psihanaliză în sfera conștientului și, respectiv, a inconștientului). Viața care atinge trupul înainte de formarea conștiinței și structurarea categorială a acesteia nu are memoria aditivă a temporalității: din perspectiva ei, între punctualitatea unui „ieri” și cea a unui „astăzi” se cască, după expresia lui Meister Eckhart, un abis de mii de ani. Pe de altă parte, Viața nu mai subîntinde univoc, precum în filozofia greacă, specia „animală
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
al gândirii determinat de interpretarea grecească a diferenței dintre ființă (to on) și ființări (ta onta). Când, în taxonomia categoriilor aristotelice, substanța (ousia) capătă rolul de prim predicat, avem deja un primat al prezentului (parousia) asupra celorlalte două moduri ale temporalității (trecut și viitor). Aceasta înseamnă, în mod fundamental, că ceea ce este este la modul prezent. Această definiție este valabilă și pentru ființarea supremă („Dumnezeu”) care, față de ființa comună (to on), joacă rolul fondator al substanței în relație cu celelalte categorii
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
prognoză. Prognoza trebuie să creeze posibilitatea ca persoana cu nevoi speciale să depășească starea prezentă și să fie proiectată În viitor prin: oferirea unor modele pozitive de viață, crearea unei motivații puternice, organizarea intereselor și menținerea confortului psihic. După criteriul temporalității, putem vorbi de: - prognoza de scurtă durată, care se referă la un interval de maxim 10-12 luni (la copiii fără cerințe speciale se stabilește pentru o perioadă de peste un an și jumătate) și implică stabilirea rolului factorilor evocați În intervențiile
[Corola-publishinghouse/Science/2107_a_3432]
-
Dum ne zeul lumii rămâne și Dumnezeul lui Israel dă un avânt eschatologic apocalipticii iudaice“. Fapta poporului ales este, în virtutea singularității revelației care i se dă, și ea singulară, având un final absolut, irepetabil. Ea are loc în orizontul unei temporalități inedite, liniare. Acțiunea este asumată deplin, cu responsa bilitatea care decurge din ea și cu raportarea acesteia la porunca dată lui Moise. În raport cu neamurile, această acțiune este, în mod esențial, revoluție, ruptură a continuităților false ale lumii și critică radicală
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
Eingedenken) prin recuperarea, în prezent (Jetztzeit), a potențialităților „tradiției“. În această constituire a timpului istoric, memoria involuntară nu este doar un instrument aflat la bunul plac al istoricului materialist; ea definește chiar modul de a fi al unei astfel de temporalități. Astfel, memoria este numele pe care îl capătă imaginea dialectică, din perspectiva subiectivității ei: „Indem die Vergangenheit sich zum Augenblick - zum dialektischen Bilde - zusammenzieht, geht sie in die unwillkürliche Erinnerung der Menschheit ein.“ Fenomenul memoriei involuntare, despre care am amintit
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
sugera o filiație directă a celor două momente. Din punctul de vedere al lui Benjamin, experiența istorică este decisivă pentru înțelegerea fenomenelor culturale ale secolului al XIX-lea, prin urmare și a imaginii flaneurului. Absența istoriei din spațiul virtual, reducerea temporalității la simpla succesiune a momentelor, „eliberate“ de greutatea unei memorii aflate în primejdia de a se pierde, fac imposibile regă sirea, dincolo de mai multe corespondențe structurale, a unei lecturi „magice“ a informației. Capitolul 4 ORAȘUL CA TEXT Interesant este modul
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
consistență fac în așa fel încât descrie rea marilor orașe să penduleze între funcționalitate pură și fan tasmă infinită. Cunoașterea flaneurului, despre care am vorbit în capitolul anterior, are rolul de a rescrie „suprafața“ ur bană ca lume familiară, iar temporalitatea încâlcită a orașului ca ruină a unei copilării. Flaneurul „behauptet die grundsätzliche Lesbarkeit der Großstadt nach den Regeln einer anderen, allegorischen Lektüre, die er selber als allegorische Figur zu entwerfen hat“. Exercițiul său de cunoaștere corespunde pentru Raulet, în acest
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
Regăsirea experienței istorice în această lume înstrăinată a metropolei presupune o pedagogie a percepției care să recunoască, în obiectul individual, universul pe care acesta îl găzduiește, memoria colectivă în care el își află povestea. Cu termenii lui Bergson, ieșirea din temporalitatea discretă pentru a intra în durată constituie miza recuperării conceptului de experiență. În ceea ce privește lumea urbană, sarcina regăsirii experienței se poate traduce ca încercare de a regândi mișcarea dincolo de perceperea ei momentană, abstractă și, prin aceasta, angoasantă, străină. „A da chip
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
gestul administrării (tehnice) și cel al controlului sunt fundamentale și fac posibilă o descriere tri dimensională a orașului: a) ca spațiu organizat rațional care „must thus repress all the physical, mental and political pollutions that would compromise it“; b) ca temporalitate transparentă, omogenă a unui prezent eliberat de opacitățile tradiției și de posibila diferențiere temporală calitativă; c) ca survenire a unui subiect anonim (orașul), căruia „it gradually becomes possible to attribute to it, as to its political model, Ho bbes’ State
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
eschatologic, despre care am amintit deja. Pentru un locuitor al metropolei moderne, acest sens eschatologic particular se traduce în faptul că memoria capătă funcția de a restaura trecutul văzut ca posibilitate uitată a ruinei prezentului și de a regăsi înțelesul temporalității ca durată plecând de la momentul actual al crizei. În sens larg, pentru Benjamin experiența determină survenirea absolutului în limitele derizorii ale detaliului material, ale gestului mărunt sau ale prezenței discrete și anonime. Ontologia slabă, fluidă a lumii urbane este premisa
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
în acest moment pleacă de la o considerație a lui Jürgen Habermas, care, în Der Philosophische Diskurs der Moderne (1985), reconstruiește, plecând de la tezele de filozofie a istoriei ale lui Walter Benjamin, modalitatea autentică a modernului de a se raporta la temporalitate: nu ca divinizare oarbă a viitorului, nici ca „muzeificare“ istoristă a trecutului, ci ca responsabilitate față de tradiție a prezentului-acum (Jetztzeit), saturat de semnificație“. Conceptul de „experiență“ se defi nește, acum, ca salvare a trecutului amenințat de uitare și, con comi
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
un loc important în această reprezentare a Bucureștilor: fie ca materialitate apăsătoare, greoaie a mobilelor din saloanele lui Pașadia, fie ca materialitate pestilențială, viciată a mahalalelor, a cârciumelor, a bolgiei Arnotenilor. Povestitorul parcurge calvarul acestei lumi labirintice, ca spațialitate și temporalitate deopotrivă, spre o biruință decisivă a visului: cei trei Crai, însoțiți de măscăriciul Pirgu, slujesc „vecernia de pe urmă“, pentru a dispărea apoi „în purpura asfințitului“. Imaginea Bucureștilor stăpâniți de craii de Curtea-Veche ia naștere, ca și imaginea Berlinului copilăriei lui
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
45, Pitești, 2000. Buzatu, Gheorghe, România sub Imperiul Haosului (1939-1945), Editura Rao, București, 2007. Călinescu, Matei, Cinci fețe ale modernității. Modernism. Avangardă. Decadență. Kitsch. Postmodernism, Editura Univers, București, 1995. Cărtărescu, Mircea, Postmodernismul românesc, Editura Humanitas, București, 1999. Chioaru, Dumitru, Poetica temporalității. Eseu asupra poeziei românești, Editura Dacia, col. Discobolul, Cluj-Napoca, 2000. Clement, Liviu, Fragmente despre postmodernism și poezie în Crai nou, 2002. Coșovei, Traian T., Pornind de la un vers, Editura Eminescu, București, 1990. Crăciun, Gh., Competiția continuă. Generația 80 în texte
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
Acest gen de locuire generează o dezarticulare a timpului. Acest fel de prezență aliniază Dictionnaire raisonné de la théorie du language, Sémantique Structurale, Du sens, Sémiotique des passions, De l’imperfection, Réalisme ou artifice și Profondeur, couleurs et sentiments,într-o temporalitate imposibilă, care nu poate fi plasată în timpul istoric și în care, așa cum ar spune Derrida, ceea ce se enunță de la Greimas încoace denumește, în egală măsură, o a-venire și un trecut în care specificul numelui propriu urmează să vină și
Construcţii narative în pictură by Jana Gavriliu () [Corola-publishinghouse/Science/626_a_1333]
-
și în care, așa cum ar spune Derrida, ceea ce se enunță de la Greimas încoace denumește, în egală măsură, o a-venire și un trecut în care specificul numelui propriu urmează să vină și în care rostirea lui se amână. În această temporalitate imposibilă care încearcă: „să mențină laolaltă ceea ce nu stă laolaltă... ceea ce nu se poate gândi...decât într-un timp al prezentului dislocat, în punctul de articulație al unui timp radical disjunct fără nici un fel de conjuncție asigurată”, va fi întotdeauna
Construcţii narative în pictură by Jana Gavriliu () [Corola-publishinghouse/Science/626_a_1333]
-
în discursul scenelor statice ale vizualității. Ele înfățișează: “o întâmplare semnificativă dintr-o secvență și...actul unei prezențe antropomorfice” și valorifică acea: “bogăție ascunsă” la care se referă Wendy Steiner în Pictures of Romance. când analizează preaplinul nedesfășurat încă al temporalității încremenite din imaginea statică. Implicația narativă nu este atribut al tuturor imaginilor și nu apare în aceeași măsură în fiecare dintre ele. Ea vizează însă gradul de narativitate sau ceea ce face din imagine mai mult sau mai puțin o narațiune
Construcţii narative în pictură by Jana Gavriliu () [Corola-publishinghouse/Science/626_a_1333]
-
abstract apropiat de cel al lui Cezar Baltag sau al lui Nichita Stănescu, un exercițiu de purificare prin contemplație, o tentativă de a descifra înțelesurile ultime și de a transcende concretul și propriile trăiri spre a regăsi, dincolo de contingent și temporalitate, sentimentul participării la unitatea primordială a universului. Intitulat cu numele unor graffiti de pe culoarele metroului parizian, volumul Tags (2002; Premiul Uniunii Scriitorilor) aparține unui autor care caută să controleze rațional, într-o poezie cerebrală cu numeroase referințe literare sau filosofice
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287016_a_288345]
-
independentă să o preceadă pe cea dependentă. În practică, direcția se observă adesea ca succesiune temporală. În tiparul lor regulat de covariație, schimbările în Y sunt consecutive schimbărilor în X, dar nu și invers. Totuși, capacitatea noastră de a observa temporalitatea depinde de posibilitățile noastre de măsurare și de datele disponibile. Mai mult, în majoritatea deciziilor umane nu există spațiu identificabil între impuls și acțiune. În afirmațiile cauzale, direcționalitatea trebuie să stabilească o asimetrie conceptuală clară între variabila independentă și cea
[Corola-publishinghouse/Science/2240_a_3565]
-
Craiova, 1993, 1-154; Z. Cârlugea, Alexandru Macedonski - Palatul fermecat. Eseu asupra barocului macedonskian, Târgu Jiu, 1997; Dicț. analitic, I, 145-146, II, 34-36, III, 83-84, 146-148, IV, 226-228; Nicolae Oprea, Alexandru Macedonski între romantism și simbolism, Cluj-Napoca, 1999; Dumitru Chioaru, Poetica temporalității, Cluj-Napoca, 2000, 65-85; Dicț. esențial, 468-474; Firan, Profiluri, II, 9-21; Mircea Popa, Inserții, Cluj-Napoca, 2003, 44-54. S.C.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287942_a_289271]
-
necredincioși și pe călduți din teritoriul pe care îl revendică? Judecata finală nu presupune, pentru ei, un discernămînt divin care, revelîndu-se, proiectează lumea într-o nouă, cu totul altă condiție? Eschatonul e gîndit în continuitate de natură cu istoria și temporalitatea. Societatea proiectată de fundamentaliști reprezintă realizarea lui. Prin exclusivismul agresiv (orice diferit este un dușman) și prin obiectivul propus (a deveni cuceritor-al-lumii, creator al unei societăți absolut omogene), fundamentalismele sînt, evident, mișcări de tip totalitar. Dacă totalitarismele atee interzic existența
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1740]