1,900 matches
-
omenirii și să le spunem: „Bunilor și dragilor proroci! Nu ne atingeți! Nu aprindeți în sufletele noastre trăiri înalte, omenești, și nu încercați să ne faceți mai buni! Căci, vedeți voi: cât timp suntem răi, ne mulțumim să fim niște ticăloși meschini, când devenim mai buni, trecem la crimă. Înțelegeți, bunilor proroci, că tocmai sentimentele de Omenie și de Justiție sădite de voi în sufletul nostru ne fac să ne irităm, să ne indignăm, să ne înfuriem. Înțelegeți că, de am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
ciumă, tunete și fulgere, boli, griji și nevoi, numai pentru că strămoșii voștri, izgoniți din pricina curiozității, a focului sacru, din care țîșnește cunoașterea, au cutezat să culeagă mărul? Nu, popor samarinean, nu ăsta este Dumnezeu, ăsta Îți este vrăjmaș, e un ticălos și un tîlhar, care, cu ceata lui de Îngeri, Înarmați pînă-n dinți cu săbii de foc și săgeți otrăvite, vă aține calea. CÎnd smochinii dau În pîrg, vă trimite o mană, cînd măslinii-s taman buni de cules, vă trimite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
preambul ori Înfloritură... Pe cît se pare, ceasornicarul, care În momentul arestării răspundea la numele artistic de Fetița cu Bigudiuri, mai fusese reținut În circumstanțe similare În două rînduri, consemnate În analele faptelor criminale ale chezașilor păcii. — Spuneți mai curînd ticăloși patentați, scuipă Fermín. — Eu În politică nu mă bag. Dar vă pot spune că, după ce bietul don Federico a fost dat jos de pe scenă, lovit În cap fiind cu o sticlă bine plasată, cei doi agenți l-au condus la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
ar fi urmăriți de ea. În timpul plimbării cu mașina, comisarul vru să cunoască impresiile pe care cei doi subalterni le culeseseră din conversația cu omul cu scrisoarea, precizând, totuși, că nu era interesat să audă judecăți morale, Că este un ticălos de cea mai mare clasă, asta deja o știm, prin urmare nu merită să pierdem timp căutând alte calificative. Inspectorul a fost primul care a luat cuvântul ca să spună că apreciase, mai ales, modul în care domnul comisar orientase interogatoriul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
un junghi în inimă. Și-a dat seama că viața de altădată s-a sfârșit definitiv. Era imposibil să mai menținem conveniențele sociale. — Presupun că ați prefera să plec, i-am spus colonelului, ridicându-mă. Bănuiesc că ai auzit că ticălosul ăla a părăsit-o, izbucni el. Am șovăit puțin. Apoi am răspuns: — Știți și dumneavoastră cum bârfește lumea. Mi s-a spus vag că ceva nu e în regulă. — A fugit. A plecat la Paris cu o femeie. A lăsat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
care am ajuns în stradă. Mi-am dat seama că a venit cu mine pentru a mai discuta o dată ceea ce dezbătuse deja ceasuri întregi cu cumnată-sa. Nu știm cine e femeia, înțelegi? adăugă el. Tot ce știm e că ticălosul a plecat la Paris. — Și eu care credeam că se înțeleg așa de bine! Păi chiar așa și era. Cum, chiar înainte de a intra dumneata, Amy îmi spunea că de când sunt căsătoriți nu s-au certat niciodată! O cunosc pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
avut o ezitare. Nu mă prea încântau paisprezece kilometri parcurși pe o potecă proastă și n-aș fi avut nici o șansă de a mă întoarce în aceeași seară până la Papeete. Și pe urmă Strickland nu era deloc simpatic. Era un ticălos leneș și inutil care prefera să trăiască cu o băștinașă decât să muncească pentru a-și câștiga existența ca noi ceilalți. Mon Dieu, de unde era să știu eu că într-o bună zi lumea avea să ajungă la concluzia că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
o adiere ușoară de vânt izbutea să le răvășească, replică Dante, scuturând din cap. Filosoful privea și el În jur abătut. - Dar cum se face că orașul vostru a ajuns În această stare Întristătoare? Dante arătă mânios spre grupul de ticăloși care Încă se mai Încleștau unii cu alții. - Gloata asta nemernică s-a dezlănțuit ca un puhoi de nestăvilit Între zidurile noastre. A venit din cele patru zări ale Toscanei, atrasă de câștigurile lesnicioase pe care decăderea obiceiurilor, nepăsarea guvernanților
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Între fetru și fetru. - Eliberați-l pe omul acesta, ordonă el. Șeful gărzilor ascultase Înmărmurit. Cu un semn din cap, porunci ca dispozițiile priorului să fie executate. În timp ce străjerii Îl dezlegau pe nenorocit din frânghii, se apropie de Dante. - Dar ticălosul acela e vinovat de furt mărturisit. Și apoi... și apoi pare să știe de o comoară... șuieră cu un licăr de lăcomie În ochi. Poate că n-ar strica să Îl mai tragem puțin În frânghii, ca să Își deșarte toată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
supărător pentru aperitivele complicate, ale căror mirosuri se înrudeau cu ale preparatelor farmaceutice. Privind cerul, dădea adesea din cap și devenea dintr-odată meditativ când nori mari și rotunzi pătau cu albul lor un cer de un albastru foarte pur. „Ticăloșii“, spunea în astfel de momente, dar n-am știut niciodată dacă se referea la nori sau la alte imagini, îndepărtate și încețoșate, care navigau pe cer numai pentru el. Asta e tot ce-mi aduc aminte când mă gândesc la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
lui în care nu era nimic, nici o mobilă, nici un dulap cu mâncare, nici măcar o firimitură de pâine sau o bucățică de unt, doar o farfurie goală de zile întregi și un pahar cu apă de fântână. „Mort de foame“, repeta ticălosul de Desharet, arătându-se șocat, în timp ce burta și fălcile îi atârnau până la pământ, îmbrăcat cum era în flanelă și țesături englezești. Nici dacă i-am fi turnat în cap o găleată cu bălegar nu ar fi fost atât de uimit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
e, în definitiv, decât o chestiune de murdărie comună. XIII Dar nimic nu e simplu. Numai sfinții și îngerii nu se înșală niciodată. Pe Matziev, date fiind faptele lui, pe care le voi povesti, l-am trecut imediat în speța ticăloșilor, cea mai numeroasă pe pământ, cea care se reproduce cel mai ușor și prosperă ca libărcile. Cu toate acestea, el e cel care, cu 23 de ani înaintea Cazului, își distrusese cariera, rămânănd locotenent multă vreme, pe când ceilalți avansau în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
Se urau fără să mai țină minte de ce. Alergaseră după aceleași fete, jucaseră aceleași jocuri, trăiseră fără îndoială aceleași dureri. Iar timpul îi distrusese așa cum distruge trupurile și inimile tuturor oamenilor. — Deci e mort? — Mort de-a binelea, Moș Marcoire... — Ticălosul, să-mi facă una ca asta... Era bătrân. — Asta înseamnă că și eu sunt. — Asta înseamnă. — Gunoiul, să-mi facă una ca asta! Ce-o să se aleagă acuma de mine? — Ați putea pleca în altă parte, Moș Marcoire. — Te ții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
Ziaristul de doi bani care scrisese articolul încheia arătându-se scandalizat de atitudinea tânărului militar, al cărui nume, de altfel, „îi arăta originea evreiască, sau rusească, dacă nu chiar amândouă“. Era semnat AmădĂe Prurion. Un nume de imbecil pentru un ticălos veritabil. Ce se alesese de acest Prurion? A continuat multă vreme să-și vomite mica lui ură de zi cu zi pe hârtia îngălbenită cu care, mai mult ca sigur, în multe case oamenii s-au șters în cele din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
mai puțin pe pământ. Dacă n-a murit, nu cred că e un om prea frumos. Ura e o marinată care nu iartă: dă cărnii o aromă de deșeu. În definitiv, Matziev, chiar dacă eu l-am cunoscut când devenise un ticălos, valora mai mult ca el. Măcar o dată în viața lui, nu s-a dezis de calitatea lui de om. Câți pot spune același lucru? Am păstrat articolul ca pe o dovadă. O dovadă pentru nu știu ce. Și am ieșit din casă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
îl caut, am impresia că vine spre mine, dar apoi se șterge, nu mai rămâne nimic, atunci îmi dau palme, îmi fac reproșuri... De ce, tontule? — Să nu-ți mai aduci aminte chipul celei pe care ai iubit-o.... Sunt un ticălos. Josăphine ridică din umeri: — Nu am întâlnit niciodată ticăloși sau sfinți. Nimic nu e pe de-a-ntregul alb sau negru, cenușiul învinge. Cu oamenii și sufletele lor e la fel... Ești un suflet cenușiu, ca noi toți... — Astea sunt doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
înmormântările lor. Nici un minut în plus. Iar de-a lungul celor trei săptămâni, lacrimile au curs fără încetare pe chipul lui Adălaïde, spun bine fără încetare, pot să jur. Oamenii buni se duc repede. Toată lumea îi place, inclusiv moartea. Numai ticăloșii au pielea groasă. Aceștia crapă la bătrânețe, în general și, câteodată, chiar în paturile lor. Liniștiți și împăcați ca niște prunci. Ieșind din biroul judecătorului Mierck, după ce am lăsat-o acolo pe Josăphine, nu eram prea mândru de mine. Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
jos. După aceea a pus mâna pe brațul meu, în vreme ce eu eram încă pradă gândurilor mele ucigașe. Puteți veni s-o vedeți, a continuat. S-a îndepărtat cu o încetineală obosită. Lumea nu stă în loc doar pentru că unii suferă. Și ticăloșii rămân ticăloși. Poate că hazardul nu există, mi-am spus-o adesea. Suntem foarte egoiști când vine vorba de dramele personale. I-am uitat pe Belle de jour, Destinat, Josăphine în carcera ei, Mierck și Matziev. În momentul în care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
țipă judecătorul. — Recunosc, răspunde celălalt liniștit. — Ceee? urlă bretonul apucându-l de guler pe amicul său. Ai înnebunit, ce spui, nu-l ascultați, eu nici nu-l cunosc, suntem împreună doar de ieri seară! Nu știu ce-a făcut el, ticălosule, ticălosule, de ce faci asta, spune-le, haide, spune-le! Mierck îl reduce la tăcere împingându-l într-un colț al biroului, cu o expresie care spune „O să vedem ce-i cu tine mai târziu“, și se întoarce la celălalt. — Recunoști
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
Mierck privea spectacolul suflând în pumni. Matziev dădu drumul trupului tremurător al micului breton, după care se uită în stânga și în dreapta, parcă pentru a găsi acolo ceva. Dar nu găsi nimic, mai puțin o idee; o idee demnă de un ticălos îi trecu prin capul lui fezandat. — Poate că încă ți-e prea cald, nu? îi șopti puștiului în ureche. O să te ajut să-ți împrospătezi memoria, flăcăule! Și scoase din buzunar un cuțit de vânătoare pe care îl desfăcu. Apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
de dragostea lui. Dar în ziua următoare îi aducea ghirlande de scuze și i se arunca la picioare. Însă el tot nu îi scria mai des. Nu voi ști niciodată în ce tabără era acest Bastien Francœur: în cea a ticăloșilor sau în cea a drepților. Nu voi ști niciodată dacă privirea îi strălucea când avea în mână o scrisoare de la Lysia, pe care o deschidea și-o citea. Nu voi ști niciodată dacă le păstra la el, ca pe o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
atât mai mult cu cât a-ți schimba numele și documentele era simplu ca bună ziua. Fuseseră aproape un milion și jumătate de bărbați care nu mai aveau nevoie de numele și de actele lor: aveai de unde alege! O mulțime de ticăloși se născuseră astfel a doua oară, curați ca lacrima, departe de locurile care-i văzuseră murdari. Cel pe care-l căuta Vignot avea un mort pe conștiință sau, mai degrabă, o moartă, pe care o torturase meticulos - în scrisoare erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
ceva? - Mâncare! a izbucnit Jill Într-un râs vesel. Mâncarea ne-a stricat petrecerea. Cam pe la ora două am comandat să ni se trimită În cameră un supeu zdravăn. Alec nu i-a dat bacșiș chelnerului, așa că sunt sigură că ticălosul ne-a turnat. Proasta dispoziție a lui Jill parcă se Împrăștia mai repede decât umbrele nopții. - Să-ți spun ceva, a spus fata apăsat. Când mai vrei să Înscenezi o escapadă din asta, ține-te departe de băutură, iar când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
omul. ― Pentru că dacă dai în utece, dai în Nicușor, ce dracu’, te învăț eu? ― Hai, încă una și gata! ― Mai ții? mă întreabă Cotescu. ― Mai țin. Până la urmă secvența a căzut la vizionare, căci, oricât ar fi fost uteceul de ticălos, nu se cădea să-l iei la poceală. Așa s-a făcut că am filmat alături de Tavi într-un film în care personajul negativ trebuia să aibă înfățișarea mea, probabil tocmai pe dos, ca să păcălim publicul și să arătăm că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
picioare! A venit brusc o lumină și m-am liniștit. Am înțeles că Valentin era un fel de mesager, că trebuia să mă salvez, că se dorea asta, dar că mult mai important era să mă bat cu toți, cu ticăloșii care au omorât-o, cu mine, cu lumea toată dacă era nevoie. Voi face o pantomimă despre viața mea, așa cum o înțeleg eu acum, despre viața mea de actor, că alta nu am, nu știu să pot avea. Și aici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]