614 matches
-
deși nici prin cap nu-mi trecuse să protestez, fiindcă vroiam să văd dacă soldatului de plumb, de care făcusem rost la școală, îi vine sau nu armura pe care o meșterisem cu o săptămână înainte dintr-o bucată de tinichea găsită printre gunoaie, tare mult aș fi vrut să se potrivească, pentru că numai eu aveam un comandant adevărat în jocul nostru de-a războiul, pe care obișnuiam să-l jucăm cu băieții, în casa scărilor, lui Feri îi turnase taică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
a spus să mergem. Csákány își încropise coșmelia în capătul șanțului care se întindea, traversând terenul de fotbal, până la un lan de grâu. Acolo, în capăt, Csákány a lărgit o porțiune din șanț, a despărțit-o de rest cu cartoane, tinichele și plăci presate, a acoperit-o cu scânduri, șipci, folii de plastic și hârtie gudronată, de undeva făcuse rost și de o sobă de tuci, hornul ieșea prin acoperiș, fumul albicios putând fi zărit de departe. Pe drum, Csákány n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
bare de mașină ruginite, înfipte în peretele șanțului, în felul unor trepte pe care se putea coborî cu ușurință. Am și coborât, Csákány a aruncat țeava și barosul peste o grămadă de unelte ruginite, apoi a luat o stropitoare de tinichea, s-a dus la un butoi de ulei, a dat la o parte capacul de scânduri și a umplut stropitoarea cu apă din butoi. Punând capacul la loc, mi-a spus că trebuie să le dăm apă, bietele de ele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
au retras spre fundul cuiburilor din pereți, unde era întuneric, urmărindu-mă de-acolo, nemișcate, cu capul ușor înclinat într-o parte, cum le torn apa. Csákány făcea asta mult mai repede, auzeam cum picură apa, iar și iar, pe tinichea, de fiecare dată suna puțin altfel, apoi, brusc, Csákány m-a întrebat dacă-mi mai aduc aminte când i-am zis lui, tată, iar eu, simțind că roșesc de era să vărs și apa pe jos, i-am zis că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
Îl cunoscuse pe Deleuze, iar de atunci se lansa tot timpul În justificări intelectuale ale pornografiei, ceea ce devenise insuportabil. În plus, Îl costa scump, ea se obișnuise de la filmări cu Rolls-urile Închiriate, cu mantourile de blană și cu toate acele tinichele erotice de prost-gust pe care el, Îmbătrânind, le suporta din ce În ce mai greu. La sfârșitul lui ’74, fu nevoit să vândă vila din Sainte-Maxime. Câteva luni mai târziu, Îi cumpără lui Bruno o garsonieră lângă grădina Observatorului: o garsonieră superbă, luminoasă, liniștită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
asta, dar am vrut atît de tare să obțin slujba asta...“ I-am spus că am mințit În CV În legătură cu zecele la matematică. Ei, asta e. Am Îmbulinat-o original. O să mă dea afară. Și o să mă trimită la plimbare cu tinicheaua de coadă, pentru că am mințit cu nerușinare și nimeni n-o să mă mai angajeze vreodată și am să ajung subiect În documentarul „Cele mai groaznice slujbe din Marea Britanie“, strîngînd baligă de vacă și spunînd voioasă „Nu e chiar atît de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
dibuite, nu vrea să aprindă lumina să trezească copilul. Felinarul din poartă ajunge. În sfârșit mâna pipăie ceva tare, la marginea preșului. Degetele știu deja ce e. ─ Prost am mai dus-o noi, omule, murmură nevasta. Și cu inelul de tinichea între degetul mare și cel arătător de la mâna stângă, femeia se ridică, deschide ușa cu dreapta și aruncă verigheta cât de departe poate, în întuneric. ─ Na! Și să nu îndrăznești să te întorci! Apoi închide ușa și trage zăvorul. Cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
-și întinsese mai adineauri cureaua. Stătea într-un picior, chinuindu-se să-și scoată cizma argintie. - Ce te holbezi!, se răsti insul, trăgând de cizmă, balansându-se pe tejghea. Gentimir rămăsese țintuit în ușa dinspre sălița lui cu calapoade, încălțări, tinichele cu pap, clei, smoală, perii, sfori de tot felul, cutiuțe cu ținte de lemn și, pe peretele din fund, un poster mare cu Madonna cântărindu-și sânii în căușul palmelor. Încerca să se miște, dar o putere grozavă îl țintuia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
care fuma lângă perete. Fata își proiecta umbra uriașă acoperind întreaga suprafață a peretelui, ca un supercreier, dominându-l pe tipul de departe, a cărui siluetă părea pipernicită, ai fi zis capul vrăjitorului din Oz uitându-se la omul de tinichea, și fata a făcut scamatoria că a strigat Beni și s-a apropiat, micșorându-și capul până la dimensiunile lui, așa că au putut să se sărute. Beni a bolborosit ceva și a strigat încă ceva, din care n-am mai înțeles
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
din Italia știa că cea mai mare bază militară aeriană americană din Germania se afla la Ramstein. Lovi punga cu piciorul. Aceasta se prăvăli pe-o rână și, după formele care se reliefau prin plastic, părea plină de cutii de tinichea. Brunetti Își scoase cheile din buzunar și le Înfipse În pungă, rupând-o pe-o parte de sus până jos. Cutii de tinichea și de carton se revărsară afară. Când o conservă se rostogoli spre el, Brunetti sări În spate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
prăvăli pe-o rână și, după formele care se reliefau prin plastic, părea plină de cutii de tinichea. Brunetti Își scoase cheile din buzunar și le Înfipse În pungă, rupând-o pe-o parte de sus până jos. Cutii de tinichea și de carton se revărsară afară. Când o conservă se rostogoli spre el, Brunetti sări În spate fără să vrea. În spatele lui, Ambrogiani strigă: — Ce este? Brunetti flutură brațul deasupra capului În semn că era-n ordine și se aplecă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
îl văzuse cum se îndepărtează de-a lungul șoselei, alergând ușor pe margine, după ce închisese poarta cu grijă, un scriitor (vai, mama lui, hai să fim serioși, asta nu este o meserie, orice, dar meserie nu...) cu destule (nenumărate, murmurase) tinichele invizibile agățate de picioare, tinichele pe care ar fi trebuit să le explice, cumva, fiindcă lăsau în urma lor un pronunțat miros de hoit. Fie că dorea, fie că nu, distinsul - ei, aș! - scriitor era obligat să stea în camera de
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
de-a lungul șoselei, alergând ușor pe margine, după ce închisese poarta cu grijă, un scriitor (vai, mama lui, hai să fim serioși, asta nu este o meserie, orice, dar meserie nu...) cu destule (nenumărate, murmurase) tinichele invizibile agățate de picioare, tinichele pe care ar fi trebuit să le explice, cumva, fiindcă lăsau în urma lor un pronunțat miros de hoit. Fie că dorea, fie că nu, distinsul - ei, aș! - scriitor era obligat să stea în camera de interogatoriu și să „dea din
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
scrii? Ei, ce spui? Magicianul îi întinse un prosop. Se șterse pe față, apoi se ridică în picioare. Îi tremurau genunchii, iar oglinda îi înfățișă o față străină. - Eu sunt acesta, Magicianule? - Normal, cine ar putea să fie, Omul de Tinichea? Mary Poppins? Apropo, mereu am avut senzația că au cam exagerat cu zborul acela. Dar polițiștii vor spune că ești Pinocchio, ascultă-mă pe mine, nu dau greș niciodată. 9 Aruncă pe el o pereche de blugi, un tricou și
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
să plece, deoarece firma are greutăți și nu poate oferi salarii mai mari, și că sînt suficient de mulți care așteaptă să lucreze chiar și pentru un salariu mai mic. Alții apelează la metode mai perverse, căutînd să «lege o tinichea de coadă» celui care «deschide ochii» celorlalți, făcându-l răspunzător de o «pagubă» adusă firmei, pentru care este eliminat. Faptul că atunci cînd apelează la aceste tipuri de măsuri, aparent situația se liniștește, Îi Încurajează pe conducători să mențină același
Viaţa-i complicat de simplă by Gheorghe Bălăceanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91691_a_93569]
-
Să știi, își zise Stănică detectivistic, că l-am prins pe moș. Îi are în casă banii!" - Domnule, zise el tare, sunt oameni care strâng o avere înlăzi, și nu prind de veste când moneda iese din circulație, rămânând ca tinichea goală. Dar o să iasă acum o lege, am auzit eu, teribilă. Statul are nevoie să circule capitalurile. Dacă le ții în ladă, frustrezi societatea de posibilitățile închise în ele. Ei bine, statul te forțează să declari ce parale ai, chemîndu-te
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
constată că sunt pline și că nu era cu putință ca bătrânul să fi ținut bani în ele. Altă cutie era umplută cu ținte, printre care înotau câteva piroane. În sertarul de sus, Felix descoperi într-adevăr o cutie de tinichea din acelea pentru tutun, în care se afla un morman de monede de toate mărimile. Se gândi câți bani să ia, apoi se hotărî să ia cutia cu totul. Atunci zări sub cutie un pachet de coale scrise, cusute printr-
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
apucîndu-l de spate și de picioare, ca pe un copil mic, îl luară pe sus, și atunci se văzu că bătrânul, cu nădragi de stambă și cu pătură pe umeri ca o mantie regală, ținea strâns la subsuoară cutia de tinichea cu bani, iar în mâini, ca un clopoțel, inelul cu chei. Stratulat râse, fără să vrea, sub mustăți. Doctorul și Pascalopol merseră, după câteva minute, înspre odaia bolnavului, urmați de toți ceilalți, însă Strătulat, foarte grav, le aduse la cunoștință
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
stătu treaz până la ziuă ca să cruțe pe Otilia. A doua zi moș Costache păru absolut normal, dar simțea oboseală și amorțeală într-un picior când călca. Stănică îl găsi stând foarte grav pe un vas de noapte, cu cutia de tinichea sub un braț și cu cheile într-altă mână. Atmosfera era infectă, patul tot era presărat cu glomotoace de muștar ud. În sufragerie se ținu un mic consiliu de război, în care Olimpia și Aurica fură de părere că, de vreme ce
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
părintească, până la noi dispoziții, nu-i pomeni absolut nimic de întîmplare. Moș Costache ședea acum numai în sufragerie, a cărei canapea o decretase pat, îmbrăcat și învelit cu o pătură, cu cheseaua de tutun lângă el, cu cheile și cu tinicheaua de bani. Încuiase ușile de la toate odăile și, când avea nevoie de ceva, trimitea numai pe Otilia și pe Felix, în care avea încredere. Cu Aglae se împăcase, dar o privea pieziș când aceasta, de câteva ori pe zi, pretextând
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
cu trei nasturi. Lucrul Otiliei era foarte satisfăcător, însă spre mai multă siguranță bătrânul mai trase o cusătură cu sibiaș, străbă-tînd chiar stofa. În pungă răsturnă mărunțișul de argint pe care-l ținea de obicei în casă, în cutia de tinichea, pentru nevoile zilnice, iar în buzunar îndesă pachetele cu hârtii. Ca nu cumva să se desfacă nasturii, prinse deschizătura de sus a buzunarului și cu două ace de siguranță, iar peste mijloc se legă cu o curea lată (nu purta
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
și dânșii pachețelele cu temenele la picioarele Marelui Maestru al Ordinului, iezuitul, surprinzătorul și strălucitorul Nicolae Manolescu... de abia atunci, a fost posibilă, pe neașteptate, să cadă, ca un fulger, în mijlocul nostru, scăparea... Pentru că, între timp, cu vocea lui de tinichea, terchea-berchea se apucase să recite o nouă porțiune a poemului său, cu care, cu puțin înainte, preschimbase trei sferturi din sala de cenaclu în cubul de chihlimbar. O dăduse adică iarăși pe invocație: "...Moartea îmi șoptește cuvintele și tot moartea
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
pe chestia asta, încît mă ustura în cot. Polizam destul de șucărit deci, că nu răzbeam să guvernez nici la masa mea, reperând între timp stârpitura cum se insinua languroasă către mine, dar nereperînd-o când, iute de labă, mi-a slobozit tinicheaua în halbă. Nu l-am cârpit. Mi-a demonstrat chiar atunci, în stolul de argint ridicat deasupra clăbucului berii, că descoperitorul poeziei perfecte va avea fix numărul și seria mea de buletin... - Arasel! Aici trebuia să-l cârpești... "Pentru ce
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
Cu oi, rațe, gâște, curci, cu plantații minuscule de porumb și pavată în pietre de râu. Genel deschise portiera taman în vecinătatea unui moșulache ferchezuit, imobil, cu mustățile răsucite în formă de gondolă, la vestă cu ceasornic cu lănțug de tinichea, scos santinelă, lângă o oală de sarmale, plină cu cornete de semințe de dovleac. - Mușchiulosule, băgă clanța Țaca, găsesc eu la numărul 244 pe... numita...? (Și chiombindu-se în bilet) Pe numita Maria O. ...nu ...Maria C. Nicolici? - O găsești unde
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
arheologic și, dacă există șansă, Ulpiu și-o îmbunează, prin seriozitatea sa din acele zile. Destinul îi este favorizat chiar din interiorul echipei de polițiști detașați permanent, pe șantier, pentru a lua în evidență, în contul statului, cea mai umilă tinichea dezgropată. Sânt trei posturi de presari supraveghetori, posturi bănoase, o listă impresionantă de descoperiri arheologice, dar procese verbale corecte și predări către tezaurul statului extrem de puține. Onorabilii polițiști au fost năimiți. Când, pe rând, la câte o săptămână, fiecare dintre
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]