817 matches
-
acesta: incapacitatea de „adaptare” a unui autor, a unui creator, care-și „transportă” senin și „naiv” ideile năstrușnice, „ne-realiste”, În viața sa adultă, ciocnindu-se de indivizii din jur, „treji și deștepți”, care se supun regulilor curente, generale și tiranice, adesea. Ei bine, cât timp va rezista un poet, un dramaturg, un cercetător, În obstinația sa ce nu numai că pare, dar și este „ridicolă” până când, după o trecere a vremii și a alternanței generațiilor, ea va putea fi acceptată
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
flamuri transparente și fâlfâinde de fraze cu Înțeles sau nu, numit existență, viață. În acest „ceva” care Începe și sfârșește, ca orice povestire sau basm, ca orice acțiune Îndreptată spre un scop, ca orice fenomen fizic sau acțiune umană supusă tiranic cauzalității. E adevărat - am citit undeva sau am afirmat-o noi Înșine?! -, se pare, că ar exista fenomene atât de complexe În acest fenomen sau „proces” numit viață - el Însuși de-o complexitate și inextricabilitate ce depășesc adesea marginile și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
Goethe, „tocmai prin faptul că-l depășesc, acel fenomen, devin altceva!”. Și acest „altceva”, care ar fi „sensul, scopul” complexului aproape infinit ce este existența - ca și existența umană, pur și simplu! -, Sensul vieții, În speță, scapă, nu se supune tiranicei cauzalități, lege fundamentală a viului, a realului. „Lui”, „sensului vieții”, nu i se poate aplica deci acest instrument absolut, cauzalitatea, cu care „lucrăm” și Înțelegem tot ce este și ce mișcă și nici măcar cu „instrumentele apriorice” ale filosofiei „critice” kantiene
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
cea mai atroce și mai repetitivă și chiar și crima care Îl „ajută”, până la umră, pe omul stingher și confuz de a se regăsi, de a „re-Întâlni alți oameni”, pe care, până atunci, În tumultul social și prins de interese tiranice care deodată Își arată fața derizorie, nu-i „văzuse”; Dostoievski, la finele secolului al XIX-lea „descoperă” Încă o dată creștinismul - ca și colegul său Întru genialitate, contele Tolstoi! -, dar Într-o altă formă. Și, această „descoperire”, „revelație”, el ne-o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
După cum se vede, totul poate sluji la ceva, chiar și o boală, un „defect” dacă... dacă te exersezi Într-o anume răbdare cu tine și dacă nu te apleci iute după toate rafalele de vânt social, după modele, atât de tiranice, ale artei. Patosul acesta Îmi vine probabil și de la antecesorii mei nemți, șvabi, deși „ei”, Nemții, Germanii de azi l-au pierdut de mult - În artă, literatură vreau să zic, chiar și În poezie, iar ultimul poet patetic de limbă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
ferm (dar nu inflexibil) etc., după împrejurări, pe care le-a înțeles - se deduce - totdeauna bine. Și-a consolidat domnia îndreptînd Anglia spre epoca monarhiei absolute, eliminînd sistematic pe oricine ar fi putut să împiedice planurile sale, nu în mod tiranic, ci sub aparența deplinei legalități, legalitate de care făcea caz pentru a marca diferența dintre el și predecesorul său, Richard al III-lea. Dualitatea personajului, dar mai ales uluitoarea sa ipocrizie sînt excelent ilustrate de James Maxwell, un actor variat
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
puterea să le definească. Victimele sunt determinate de un anumit tip de politică prin care se recunoaște nedreptatea în funcție de diferite criterii și de diferite regimuri. Democratic, victime sunt cei cărora li se încalcă drepturile fundamentale: viață, libertate, proprietate în regimuri tiranice. Mai greu este să vedem nedreptatea dincolo de victime explicite. Mai greu este să vedem că anumiți oameni, pentru simplul motiv că sunt născuți cu un alt sex, aparțin unei alte rase, sunt de altă etnie, religie, provin din alte sisteme
[Corola-publishinghouse/Administrative/1964_a_3289]
-
spațiupublic" comparând formele constituționale cu cele totalitare de conducere politică. Metaforic, în regimurile constituționale te poți mișca într-o topologie precisă în care între clădiri se află marcaje (legi) care te ajută să te orientezi într-un teritoriu cunoscut. Regimurile tiranice sunt ca deșertul, te miști într-un spațiu necunoscut, complet la voința tiranului. Prin urmare, distincția cu care operăm este valabilă în regimurile democratice. Regimurile autoritare, inclusiv cel comunist românesc, nu admiteau forme asociative necontrolate direct de către statxe "„stat" și
[Corola-publishinghouse/Administrative/1944_a_3269]
-
mai adesea, pirat, când nu devenise deja, înainte, în ocazii alese de el. Inerția luptei pe mare și faima numărului de vase capturate era prea mare pentru a i se rezista. Iar corsarul, ca și ofițerul care se împotrivește legilor tiranice, avea să devină, foarte repede, în posteritatea imediată, model al eroului providențial. Pe ambii, pe corsarul Conrad și pe răzvrătitul pirat Christian, Byron îi va eterniza în două dintre poemele sale. Așa-numiții bucanieri sunt, din punctul de vedere al
PIRAŢI ȘI CORĂBII Incursiune într‑un posibil imaginar al mării by Adrian G. Romila () [Corola-publishinghouse/Memoirs/850_a_1578]
-
parteneri ai educatorilor, pe baza unei interpretări naiv romantice a educației, ci trebuie să fie educați de adulți în procesul dificil al cotidianității. Însă copiii nu există doar în funcție de educator, nici educatorul în funcție de elevi. Educatorii nu trebuie să-i domine tiranic sau să-i exploateze pe copii, și reciproca fiind valabilă. Înțelegem că educatorii nu trebuie să-și impună voința copiilor în mod autoritar, dar nici contrariul nu trebuie să se întâmple. Respectul reciproc al demnității celuilalt în spirit creștin înseamnă
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]
-
lui”. În ceea ce a afirmat acum circa douăzeci si patru de ani, se poate vedea ori prostie, ori lașitate. În schimb, în staff-ul lui Nicolae Ceaușescu au fost și 7 oameni capabili, dar, în același timp, cu un comportament tiranic și foarte viclean. Unul din aceștia a fost generalul Ion Dincă, supranumit ”Ion Teleagă”, adică desfăcând al doilea cuvânt, ar ieși ” te leagă”. Acesta mergea în fiecare localitate rurală, unde i se semnalau acțiuni de ”sabotaj” a producției agricole, în
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
un roman de Faulkner sau după À la recherche du temps perdu al lui Marcel Proust!...Ă A avea „talentul exilului” pentru un scriitor debutant Înseamnă deci a avea „talentul” propriei lansări În social și În lumea Închisă și oarecum tiranică a acestei profesiuni de vârf, a creației de valori literare, pentru care Încă nu există școli de vreo două mii de ani! Sigur, unii răutăcioși Îmi vor reproșa că eu Însumi nu am „făcut succes” la Paris, precum Cioran sau Kundera
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
acest lucru se explică foarte simplu: suntem fiii unei epoci, dar, suntem nu rareori, impregnați de valorile și reflexele unei alte psihologii și epoci, „aplecați spre trecut” cum se spune, deși trebuie să trăim În vremea noastră, vie, colcăitoare și tiranică, Într-un anume fel. Totul depinde, se’nțelege, și de firea noastră, de accentele mai marcate ale „prezentului” - și atunci vom Întoarce decis spatele trecutului, oricât ar fi acesta de glorios, de prestigios Încă, de „susținut” În școală și În
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
cel de „poet”, iar sintagma „rațiunea gânditoare” cu „omul de știință”, obținem, nu-i așa, o extrem de plastică figurare a celor două tipuri de „Înaintare și cunoaștere”, dar și de expresie, a legilor ființei și Universului; legi, principii simple și tiranice care modelează; iată, geniul uman, afirmă Nietzsche, și Îl desparte În cele două „firi”, dar și În două „metode” esențiale, contrapunctice și armonice, de activare, ale spiritului uman, anistoric și neliniștit! 6 Între ’79 și ’81 am trăit În R.F.G.
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
având Îndrăzneala, inconștiența sau insolența de a-și dezvălui public „scrisul”, ceea ce fusese pus pe hârtie În ore de veghe singuratică, nocturnă sau nu, În luptă cu „zeul” nevăzut și atotputernic al anomiei, al neantului, fioros tocmai prin „prezența” sa tiranică și nevăzută! Singurătatea a fost marea prietenă și apăsătoarea lespede a tuturor celor, din secolele trecute și faimoase, poate Înainte de a dori să intre „În contact” cu alții, cunoscuți sau necunoscuți, trăiau reflexul de a se „exprima”, de a „ieși
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
doar, pentru cei mai puțin pretențioși, labirintul propriei vieți, aerul timpului sau o istorie sau alta, capabilă, poate, de a sfâșia o parte, chiar și infimă, din grosul și inepuizabilul văl al zeiței Maya... „Singurătatea scribului, a scriitorului”, insula sa tiranică plutind pe apele oricărei și eternei mări triviale a prezentului, acea „reîntoarcere la sine” cu Încăpățânată și adeseori sfidătoare aroganță; de fapt... o valorizare a persoanei, a celei mai străfunde, a celei „neînțelese” de ceilalți sau a celei care nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
fanatic, creând plase În care se va prinde o victimă Încă nevăzută și improbabilă. Victima noastră - viitorul, improbabilul cititor care ne va salva din acea singurătate, fals inamic, redutabil complice al devastatoarei dorințe de „trădare a sinelui” și a trivialității tiranice În care acesta e scufundat. Vorbind de „comunicare” și instalând acest termen oarecare pe un fel de altar al ultimei modernități, nu cumva se luptă, În esență, contra acelei Singurătăți creatoare care a izvodit Literatura și Istoria, ideologiile, dar și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
al destinului, de fapt, care m-a Împiedicat să debutez precoce, să cad ca atâția alți confrați talentați, P. Dumitriu sau Preda, În mrejele „artei staliniste”. „Autism” literar, dacă vreți, ce m-a ținut departe de modele culturale ale vremii, tiranice ca orice modă, permițându-mi, În liniște și „libertate”, să-mi aleg maeștrii de hârtie și să „școlesc” la ei, Îndelung, decenii. Ce maestru Îți alegi la Începuturi, din ce categorie și din ce „format”, spune mult despre „profilul interior
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
și a stăpânirii romane, o hecatombă de sacrificii umane! -, a inventat acele pilde din care sunt țesute cele patru Evanghelii, pilde, istorii capabile, prin naivitatea dar și plasticitatea lor, de a comunica idei și adevăruri „noi”, apte de a Înfrânge tiranice prejudecăți individuale sau comunitare. Într-unul dintre romanele mele, am „pus” pe unul dintre personaje să „atingă” o problemă care, pe mine cel puțin, mă urmărește din tinerețe: de ce Iisus, voind să revoluționeze Thora, Talmudul și, mai ales, vrând să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
azi, bineînțeles, pildele Noului Testament au puterea, tocmai prin „naivitatea” și plasticitatea lor, de a „convinge”, de a „atrage” pe nu puțini oameni mai puțin pregătiți de a Înțelege un paradox, puțin apți de a transgresa o cutumă sau spiritul tiranic al tradiției; sau legile esențiale ale ființei vii și sociale, precum cea a conservării - egoismul! - și cea a iubirii „antice” - cea familială sau carnală, căreia Iisus Îi adaugă o a treia - iubirea de aproapele. Propunând un nou adverb, absolut revoluționar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
spre deosebire de Puck al lui Shakespeare, el nu apare la ordinul „ducelui”, ci, se pare, e un spirit liber și libertin, apt de cele mai năstrușnice gânduri, lipsit de pudoare ca un sălbatic ce ascultă de legi, necunoscute nouă, ale cutumelor tiranice, ale tribului său pierdut undeva În jungla amazoniană... Va muri odată cu noi?!... Și dacă, În căpățâna noastră tăiată, rostogolită de pe un butuc vizibil sau nu, vor mai „curge” Încă gânduri sau amintiri, un timp - ne amintim, nu-i așa, de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
unde, e adevărat, structura statală era mai veche, existența unei biserici, cea catolică, de-o autoritate În afară de dubii și tradiția luptei intelectualilor În secolele trecute, cu autoritățile de orice ordin, reală, amplă, impresionantă chiar (vezi cazul Poloniei!Ă. Libertatea, marea, tiranica zeitate a modernității, „descoperită” de cele două revoluții - franceză și americană -, libertatea socială care a „inventat” și termenul de „tiranie”, ce a Înlocuit nu puține concepte sfinte ale feudalității, ale Evului Mediu. Fidelitatea vasalului, de exemplu, substantivul Însuși de „vasal
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
pe care-l poartă În punga cu care, prevăzătoare, mama natură le-a Înzestrat. E adevărat, iar Întrebarea este enormă! Milioane de specii de animale și de insecte, ca și lumea variată, infinită, a plantelor ascultă orbește de această lege tiranică a reproducerii, găsindu-și rostul elementar și finalitatea În ea. Omul, „mamifer denaturat”, face din aceasta o problemă insolubilă. Ca și problema morții. Marin Preda, În ultima sa carte, mi se pare, are o frază cu care am polemizat spontan
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
atâtora În jurul meu, emigranți, exilați din varii motive, care se precipitau În a se „adapta” noilor „condiții de mediu”. Condiții care, pentru cineva care poposește Într-o altă structură socială, mult superioară celei din care a plecat, a fugit, devin tiranice, opresive, tot atâtea săbii invizibile și tăioase care Îi atârnă zi și noapte deasupra creștetului și conștiinței sale, În timp ce „el” trebuie să facă eforturi disproporționate pentru a presta servicii și o muncă la nivelul standardelor Înalte „de acolo”; mereu „zâmbind
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
rând a rămas să-și sprijine speranțele și calculele doar pe cei care se aflau sub ochii săi. Deoarece milioane de oameni nu pot trăi decenii la rând cu speranțe care se arată din ce În ce mai puțin realiste; de altfel, un regim tiranic știe că, à la longue, oamenii se Împacă cu starea de fapt din grija pentru familie, din grija profesională, dintr-o necesitate minimă de previzibilitate și chiar de-o oarecare onorabilitate!... Iar greșeala mai ales a ultimului deceniu al cuplului
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]