1,605 matches
-
populația autohtonă a emigrat Înspre și dinspre Moldova, trebuie să fi rămas locului cât de puțini oameni ai acestor pământuri, asigurând astfel o continuitate. Reamintesc aici toponimul Remetea care prin anul 1567 și apoi 1786 se numea Kaluger. Deci vechiul toponim Călugăr provenit din slavonul Kalugeri călugăr, sihastru este tradus În maghiară devenind astfel Remetea. Și prin anul 1930 Theodor Chindea În lucrarea Contribuții la istoria românilor din Giurgeul Ciucului, Editura Brăduț, Tg. Mureș 1995, afirma că În Remetea, Înainte cu
GĂLĂUȚAŞUL by IOAN DOBREANU () [Corola-publishinghouse/Science/1183_a_1894]
-
se spunea vezi că ai ajuns ca Sâia lui Cudri, sau ai dat În mintea Sâiei a lui Cudri. Unui oarecare Truța Alexandru i se spunea Ciudicanul. Nu era poreclit astfel, ci acest un fel de cognomen amintea de un toponim, Ciudica, de unde mai venise cândva unul Ciubucă (Bleojul) și care a avut aici familie din care făceau parte nu mai puțin de cinci fete. Acest Ciudican avusese aici cârciumă unde opreau căruțașii care duceau bârne la Fabrica de Cherestea a
GĂLĂUȚAŞUL by IOAN DOBREANU () [Corola-publishinghouse/Science/1183_a_1894]
-
preocupări ale administrației locale de a introduce aici curentul electric. Trecând prin acel cătun, pustiu acum, mă Întrebam dacă atunci când acel loc era al unui armean din Gheorgheni, aici ar fi fost pădure seculară. Pârâul Gotcii sau al lui Gotcă, toponim păstrat de la slavi (gotcu = cocoș sălbatic), este o dovadă că acolo erau cândva codri. Să ne amintim totuși ce familii erau aici. În dealul pe care-l urci de la Gura Părăului Gălăuțașului Întâlneai doar câteva case. Coasta era abruptă și
GĂLĂUȚAŞUL by IOAN DOBREANU () [Corola-publishinghouse/Science/1183_a_1894]
-
aici, la munte, la poalele Făgetului. Defrișând ceva pădure pentru lemne de construcție și de foc, s-a creat un ochi de pădure. La astfel de ochi, un fel de luminiș, slavii i-au zis prelucă. Cu timpul cuvântul devine toponim, numind un loc anume. Și cuvântul s-a transmis peste veacuri. În Împrejurimi, Diacul Începuse să fie cunoscut fiindcă era și cantor la bisericuța din lemn din Toplița din Deal, construită În anul 1791 și mutată În anul 1903 În
GĂLĂUȚAŞUL by IOAN DOBREANU () [Corola-publishinghouse/Science/1183_a_1894]
-
dimineața cum răsare soarele. Acolo au muncit generații după generații și acolo Își dorm somnul de veci prelucanii sub crucea de piatră alături de moșii și strămoșii lor. Zăpode Zăpode este cătunul cel mai Îndepărtat de centrul comunei (circa șase km). Toponimul vine din limba slavonă veche, zapodŭ. Slavii numeau cu acest cuvânt o vale străjuită de două dealuri Înalte care se termină În amonte cu un desiș de pădure. Cam așa este și această vale lungă de vreo zece kilometri. Un
GĂLĂUȚAŞUL by IOAN DOBREANU () [Corola-publishinghouse/Science/1183_a_1894]
-
Dicționar și descriere Am văzut, în exemplele precedente, că ceea ce realizează ancorarea descrierii este, înainte de toate, alegerea unei teme-obiect a discursului: Zurich și Geneva, nume de orașe aflate la începutul lui (16) și al lui (17), sau introducerea progresivă a toponimului Pasul Ursului, în (15). Aceasta corespunde foarte bine cu ceea ce nota Ph. Hamon (1981): a putea reduce (rezuma) un fragment de text (de exemplu, descrierea unui castel) la un singur cuvînt (numele propriu "Castelul de Chambord") este, în fapt, ceea ce
Textul descriptiv by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz () [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
restricționează turismul în Death Valley doar pe perioada iernii, cu un climat foarte plăcut din punct de vedere termic în perioada noiembriemai. Peisajele din acest spațiu deșertic sunt modelate fie de acțiunea vântului, a apei sau a gravitației, incluzând unele toponime înspăimântătoare: Coffin Peak, Hells Gate, Starvation Canyon, Dead Man Pass. Sărăcia învelișului vegetal, în care cactușii sunt dominanți, este uneori “contrazisă” de anumite momente de explozie vegetală, când deșertul “înflorește” ca urmare a precipitațiilor căzute. Situația însă e trecătoare, dar
Geografia mediilor temperate şi reci ale globului by Larion Daniela () [Corola-publishinghouse/Science/1179_a_2048]
-
sanscr. sanscrit săs. săsesc sl. slav slov. slovac srb. sîrbesc tătăr. tătărăscul tc. turcesc osmanlîu trac. tracic turc. turcic (peceneg, cuman) ucr. ucrainean v.sl. vechi slav Despre numele de locuri, în general Statutul numelor de locuri Numele de locuri sau toponimele (cum sunt cunoscute în lucrările de specialitate mai noi) sunt numele proprii ale unor „obiecte“ sociogeografice (numite și topice): așezări umane, forme de relief, ape, drumuri, păduri etc., care servesc drept repere în teritoriile unde se află și în comunicarea
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
ape, drumuri, păduri etc., care servesc drept repere în teritoriile unde se află și în comunicarea cu privire la spațiile geografice respective. De altfel, în perioadele mai vechi, pentru numele de locuri era folosit termenul nume geografice. Unii specialiști cuprind în categoria toponimelor și denumirile punctelor cardinale, ale vînturilor, uraganelor, astrelor etc. Ca și celelalte nume proprii, numele de locuri se deosebesc de apelative prin faptul că nu se formează, ca acestea, prin abstrac tizare și generalizare, și, de aceea, nu denumesc clase
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
geografică, istorică ori sociologică) este completată de solide informații și de o experiență teoretico-metodologică temeinică privind specificul numelor de locuri. Elementele mai importante ale acestui specific, precum și cîteva rezultate interesante, chiar fascinante uneori, ale analizelor întreprinse de aceștia asupra unor toponime romî nești, adevărate povestiri cultural-științifice, vor fi prezentate în secvențele care urmează. Prin ce se deosebesc numele de locuri de cuvintele comune? Așa cum am spus, principala caracteristică a numelor de locuri rezidă în statutul de nume proprii, pe care-l
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
Cerboanele, Lupa, Ursa) față de apelativele corespunzătoare sau să fie expuse în actele oficiale ale administrației unor „literaturizări“ forțate sau unor analogii greșite (numele populare ale localităților Bascov, Zalău, Beiuș și Reșița erau Bîscov, Zălau, Beinș și Recița). Îndepărtarea treptată a toponimelor de apelativele din care au provenit este un proces îndelungat și complex, implicînd aspecte semantice, formale și psihosociale pe care le vom analiza în cadrul secvențelor dedicate genezei, etiologiei și etimologiei numelor de locuri. Diferențele, mai mult sau mai puțin relevante
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
cele mai reprezentative nume proprii, atît în ceea ce privește numărul lor dintr-o limbă, importanța pentru comunicare, frecvența în exprimarea scrisă și orală, cît și, mai ales, în ceea ce privește statutul lingvistic. Dar și între cele două clase fundamentale de nume proprii, de locuri (toponime) și de persoane (antroponime), există deosebiri importante, de care trebuie ținut seama în cadrul procesului de cercetare științifică. O diferență care generează, de fapt, și alte deosebiri între cele două categorii este cea care privește gradul de abstractizare și, implicit, caracterul
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
pur ca nume proprii decît numele de locuri, care se mențin mai aproape de apelative din cîteva puncte de vedere. Un exemplu sugestiv îl constituie genul personal (genitivul cu articol postpus și acuzativul cu prepoziția pe), caracteristic numai antroponimelor, nu și toponimelor (Cartea lui Ion, L-am văzut pe Ion, Luminile Clujului, Am văzut Bucegii). Desprinderea numelor de loc de apelative se face treptat, fiecare nume aflîndu-se la o anumită distanță de apelativele originare și implicit de statutul de onim. Numele de
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
la numele de locuri este foarte rar folosită. Relațiile semantice (sinonime, antonime, polisemantism) sunt greu de aplicat la masa numelor de persoane, dar pot fi regăsite, în forme specifice, în ansamblurile teritoriale ale numelor de locuri. Aceste ansambluri teritoriale de toponime sunt comparabile cu cîmpurile lexicosemantice ale vocabularului comun (mai ales în ceea ce privește gruparea pe categorii sociogeografice, subordonatoarea geografică tip hiperonimie-hiponimie, polarizarea în jurul unor toponime dominante). Sistematizarea numelor de persoane este mai simplă, dar mai riguroasă decît cea a numelor de locuri
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
pot fi regăsite, în forme specifice, în ansamblurile teritoriale ale numelor de locuri. Aceste ansambluri teritoriale de toponime sunt comparabile cu cîmpurile lexicosemantice ale vocabularului comun (mai ales în ceea ce privește gruparea pe categorii sociogeografice, subordonatoarea geografică tip hiperonimie-hiponimie, polarizarea în jurul unor toponime dominante). Sistematizarea numelor de persoane este mai simplă, dar mai riguroasă decît cea a numelor de locuri și decît organizarea lexicului comun în ansamblul său. Fiind mai apropiate de cuvintele comune care denumesc aspecte geografice și avînd frecvent implicații sociale
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
masă amorfă, în timp ce antroponimele denumesc indivizi umani, așadar entități fizice și sociale deja existente ca atare. În primul caz, relația denominativă este realizată prin descriere sau calificare, pe cînd în cazul numelor de persoane este bazată pe convenție. De aceea, toponimele sunt, în mare parte, la origine și chiar pe parcursul funcționării ca nume proprii (și) apelative, pe cînd numele de persoane nu mai au de mult un înțeles comun. Relația numelor cu topicele corespunzătoare nu e întotdeauna stabilă, ca în cazul
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
concurență, se ajunge la impunerea celor mai adecvate „tentative“ ca nume proprii, întrucît, cu timpul, nu mai sunt înțelese (și) ca apelative. Este unul dintre motivele pentru care se păstrează în nomenclatura topică a teritoriului romînesc un număr apreciabil de toponime străine, mai ales slave și maghiare. Pentru același considerent, avem foarte multe antroponime în funcție toponimică (numele de persoane sunt opace în ceea ce privește înțelesul originar, fiind în consecință propice individualizării, inclusiv celei topice). Învestirea unor nume de persoane cu funcția de
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
Mîrșani, Dicuțari, Bădești) ori prin determinanți în nominativ, în genitiv sau în acuzativ, care exprimă posesiunea, apartenența sau alte relații sociale (Pădu rea Gigîrtu, Hanu Despinii, Bîrîca lu Ivan, Fîntîna Ivantiștilor, Vîlceaua lu Sandu, Ulița de la Nae). Formarea antroponimelor de la toponime se realizează pe baza unui singur model: toponimul plus sufixul specializat (Craioveanu, Vălenaru, Cioroiașu). Numele de locuri provenite din apelative necesită cu precădere o investigație lingvistică și geografică, pe teren și în lexicoanele de termeni entopici, în timp ce geneza toponimelor care
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
în genitiv sau în acuzativ, care exprimă posesiunea, apartenența sau alte relații sociale (Pădu rea Gigîrtu, Hanu Despinii, Bîrîca lu Ivan, Fîntîna Ivantiștilor, Vîlceaua lu Sandu, Ulița de la Nae). Formarea antroponimelor de la toponime se realizează pe baza unui singur model: toponimul plus sufixul specializat (Craioveanu, Vălenaru, Cioroiașu). Numele de locuri provenite din apelative necesită cu precădere o investigație lingvistică și geografică, pe teren și în lexicoanele de termeni entopici, în timp ce geneza toponimelor care au la bază nume de persoane trebuie căutată
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
de la toponime se realizează pe baza unui singur model: toponimul plus sufixul specializat (Craioveanu, Vălenaru, Cioroiașu). Numele de locuri provenite din apelative necesită cu precădere o investigație lingvistică și geografică, pe teren și în lexicoanele de termeni entopici, în timp ce geneza toponimelor care au la bază nume de persoane trebuie căutată în primul rînd în documente istorice (în care apar proprietarii, vînzarea și cumpărarea moșiilor, mișcările de populație etc.). Cu atît mai mult, cu cît nu puține dintre numele respective sunt variante
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
vorbi eventual de o altoire a funcției toponimice în trunchiul cuvîntului originar (apelativ sau antroponim), care, treptat, se desprinde ca entitate lexicală autonomă de trunchiul original, „viețuind“ în continuare, în paralel cu acesta. Formulările metaforice privind „altoirea“ sau „renașterea“ ca toponime ale apelativelor/antroponimelor-bază sunt sugestive, dar nu clarifică nici pe departe mecanismul complex al apariției unei noi unități lexicale în sfera specifică a numelor de locuri, adică învestită cu funcție de individualizare topică. Nici algoritmul etimologiei cuvintelor comune aplicat numelor de
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
popoarelor care au locuit în acel teritoriu și a limbilor vorbite de acestea, metodele aplicate aparținînd, firește, în principal istoriei și lingvisticii. Etimologia este un demers lingvistic riguros, care urmărește identificarea cuvîntului (sau a cuvintelor) din care a provenit actualul toponim și modificările pe care le-a suferit, potrivit regulilor de evoluție formală și semantică ale limbilor implicate. Geneza sau, după alți specialiști, etiologia (termenul este împrumutat din alte științe, în primul rînd din medicină) numelui de loc urmărește identificarea cauzelor
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
locuri, îndreptățind aprecierea lingvistului ieșean Dragoș Moldovanu, potrivit căruia toponimizarea unui apelativ (sau antroponim), care constituie ținta finală a demersului etimologic în legătură cu numele de locuri, trebuie să fie corectă lingvistic (să respecte legile evoluției fonetice și regulile devenirii semantice apelativ toponim), dar, în același timp, trebuie dovedită ca verosimilă din punct de vedere sociogeo grafic (referentul geografic denumit trebuie să justifice asocierea cu apelativul sau cu antroponimul, ținînd seama de eventualele restrîngeri, extinderi sau transferuri ale raportului de desemnare) și probabilă
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
Potrivit acestui principiu, primele ipoteze care trebuie verificate în legătură cu etimologia unui nume de loc sunt cele privind moștenirea sau „formarea“ în limba romînă a numelui. Dar în nici un caz prioritatea explicației interne nu înseamnă respingerea sau minimalizarea etimologiilor străine pentru toponimele romînești, ci reprezintă doar o precauție meto dologică privind confruntarea atentă a oricărei alte posibile soluții etimologice cu ipoteza sursei interne, dovedită principal și statistic drept cea mai probabilă. Deși acest principiu are la bază legea numărului mare (probabilitatea ridicată
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
posibilitatea provenienței unui nume de loc din substrat sau din latină îl reprezintă atestările numelui, într-o formă apropiată de cea actuală, care sunt puțin numeroase, mai ales în ceea ce privește moștenirile de care a beneficiat romîna. Cea mai mare parte a toponimelor moștenite - sigur sau probabil Ampoi, Argeș, Bîrzava, Cerna, Dunăre, Olt, Mureș, Criș, Someș, Timiș, Turda, Buzău, Nistru, Prut, Siret etc. - au fost „reconstituite“ pornindu-se de la acest indiciu. O altă sursă a toponimelor cu ipotetică origine traco-dacică sau latinească o
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]