625 matches
-
nu vă mai săturați să v ă pricopsiți pe spinarea altora, aveți nițte găuri mari în cap, care nu vă lasă să gândiți normal ți aveți pretenția că noi suntem nițte amărâți. Nenorociților, vai de capul vostru! BATCA Cum zilele toride ale lui iulie nu ne mai lăsau parcă nici să respirăm, m-am retras cu un grup de prieteni la Oglinzi, în Tg. Neamț, unde liniștea spațiilor largi și adierea răcoritoare de la poalele pădurii ar fi putut să ne facă
Privind înapoi fără mânie by Gheorghe Bălăceanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91574_a_93568]
-
e pasionat și idiot întotdeauna înainte de acel eveniment capital și ridicol, dar care după aceea își recapătă libertatea de spirit, pentru că, în stricta economie a speciei, și-a îndeplinit tot rolul. O experiență involuntară de psihologie. (Măcar atîta!..) În după-amiaza toridă, obosit de o noapte fără somn, stăteam întins pe canapea în umbra odăii, stăpânit ca întotdeauna de nevoia pulsației vieții ei. De la o vreme, gândurile începură să se îngreuie, să se materializeze, să se coloreze și să se închege în
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
pe arcuri, ieșind În afară la spate. Dar Într-adevăr, subiectul principal nu putea fi schimbat, subiectul morților. Țepoși În hainele de lână verde-maro și de culoarea sosului de carne. Vaporii sufocanți de carton ud ce Îi Împrăștiau. În căldura toridă, În lumina crăpată, sticlos persistentă și distorsionantă, a deșertului aceste forme umflate erau principalul punct de interes. Erau singurul subiect pe care sufletul avea să Îl ia cu siguranță În serios. Și poate că ăsta era lucrul pe care instinctul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
lucru face interesul Shebei pentru ea cu totul de neînțeles - Sue este înspăimântător de prostuță. O colecție de sentimente mediocre pe două picioare. O femeie a cărei idee de glumă bună este să se strecoare pe lângă cineva într-o zi toridă și să-i latre insinuant la ureche: „E destul de fierbinte pentru tine?“. Acum mai mulți ani, cu mult înainte de incidentul cu spiritualitatea neagră, am avut neșansa să aștept autobuzul o jumătate de oră împreună cu Sue. La un moment dat, s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]
-
culturii, rochia ei se mlădia albăstruie peste juponul înfoiat și rămaserăm acolo, uitați, ca la porțile altei lumi. 18. Anul 1947 pusese stăpânire pe timp. La două luni zăpezile se topiră, veni primăvara, pomii înmuguriră, înfloriră, iar în inima verii toride ce urmă, prețurile mărfurilor crescură brusc - consecință târzie a războiului, după unii, în timp ce alții, foarte puțini, pretinzându-se cunoscători, afirmau în șoaptă că nu era decât rezultatul voit al unei politici secrete, de haos și sărăcire, vizând lichidarea, nedeclarată, a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
în jurul gâtului și peste umeri - se vede că așa era moda sau numai imaginația ei inventivă - o eșarfă albastră de voal ce încerca vagi unduiri în adierea firavă a vântului ce începuse din vest. Era o binefacere după o zi toridă, acum la două ceasuri înainte de miezul nopții. Și noaptea aceea se termină sus spre oiștea Carului Mare, în râsul întinerit al domnului Pavel, orchestra departe, în timp ce Ana, în ochii căreia mă uitam, deveni tristă, tristețea i se fixase în privire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
Am închis ochii și am aruncat, apoi i-am deschis și am văzut pagina mototolită în coș. —Bun, am zis. S-ar zice că vrei să merg. Mai întâi, trebuia să găsesc o scuză pentru Rachel, pentru că vremea era încă toridă, iar ea voia să mergem la plajă. I-am zis că aveam de gând să-mi petrec ziua la un complex spa, ceea ce a părut s-o mulțumească. —Dar, data viitoare, spune-mi mie sau lui Jacqui și una din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
și m-am întors la loc. Am renunțat la citit și m-am uitat împrejur. Nu prea era locul în care să te dedai la citit: un bar de curiști duri într-un beci de zece metri adâncime, undeva sub toridul East Twenties. Era atât de jos aici încât aveai impresia că te afli într-un zgârie-nori întors pe dos. Poate că și Manhattan-ul va arăta într-o bună zi la fel - zgârie-fundul-pământului, zgârie-centrul pământului, o sută de etaje sub pământ
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
care mă îndreptățește să afirm că pastelul este cheia de boltă a liricii poetei. Vera Crăciun adulmecă, simte plurisenzorial și rezultatul acestor senzații se transpune în percepții și reprezentări transfigurate metaforic, aș cum vă puteți convinge lecturând poezii ca: „Zi toridă”, „Urări de primăvară”, „Început de toamnă”, „Zi de vară” și nu numai. De asemenea, nu pot trece sub tăcere bucuria zâmbetului de copil pe care poeta îl simte din plin și căruia, din preaplinul sufletului său, îi oferă versuri de
Poemul iubirii. In: Aproape de cer by Vera Crăciun () [Corola-publishinghouse/Imaginative/318_a_544]
-
va fi purtat într-o lume plină de imprevizibil, o lume născută într-un poem al iubirii („Mamei”, „Înger de iubire”, „Aniversare”, Roua florilor”, „Dacă mă cauți”, „Tu să ierți”, „Rămâi”, De-aș fi...”, „Când voi veni...”, „Și dacă...”, Zi toridă”, „Floarea tinereții”, „Nostalgie”, „Așteptare”, „Umbra”, „Un alt fel de surâs”, „Dulce amar”, „Lacrimă de frunză” și altele). Acest poem al iubirii, sumă a versurilor din astfel de poezii, este ca un joc de lumini și umbre, dacă vreți, un evantai
Poemul iubirii. In: Aproape de cer by Vera Crăciun () [Corola-publishinghouse/Imaginative/318_a_544]
-
peste ani mă voi oploși în zona aceea, lângă soba înaltă, aproape de draperiile celor două ușițe ducând spre toalete. Îmi va fi frig, peste ani, la masa mea de lângă ușă. Voi simți curentul cum mă învăluie chiar în miezul zilelor toride de vară. Voi simți, fără să-mi dau seama atunci, că acest aer rece care te învăluie stăruitor, zi de zi, clipă de clipă, în tot mersul vieții tale, de la o vreme este unul dintre semnele sigure ale bătrâneții, ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Hoțescul zel mă arde, tip, Roșesc în mine sori torizi Când brațele liane-ntinzi, De îmi ascunzi grotescul chip; Mai jos, focar, vulcan încins, Deasupra, norii lava-și varsă; De care foc inima-mi arsă, În albie-ți mi s-a prelins? E dinadins? E-ntâmplător? De ce e-un crater
DE-AJUNS by Ioan Știfii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83779_a_85104]
-
lungi cât mai mult pe scaunul din față, închise ochii și încercă să doarmă, știind că doctorul putea avea nevoie de patru ore sau chiar mai mult pentru examinarea cadavrelor. Somnul nu voia să-i vină. Se anunța o zi toridă: mașina începea să fiarbă, iar tapițeria mașinii deveni lipicioasă. Danny era gata să ațipească. Apoi își aminti de minciunile lui, de ceea ce putea și ce nu putea să-i spună cuiva. Reușise să mintă cu nerușinare în fața polițiștilor în uniformă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
Și reușise. Stăpânea peste mii de suflete, avea bogății măsurate În animale, cai, pietre prețioase, arme, blănuri. Tribul lui era respectat de celelalte triburi, chiar și de merkiți, vechii lor dușmani. Tengri se dovedea senin. Și totuși, la mijlocul acelei veri toride care transforma stepele În imagini Înșelătoare ale unei lumi ce tremura ireal În aburii depărtărilor, un călăreț se ivise, ca o apariție firavă, imposibilă, la linia orizontului. Ajunsese la iurta lui Amir după Încă două ore de galop, asudat, prăfuit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
evitau privirea. Așteptau o soluție care nu mai putea veni de nicăieri. Războiul era pierdut. Se bătuseră ca niște nebuni, mulți dintre ei căzuseră sub iataganele oceanului turcesc, dar acum nu mai vedeau nici o scăpare. Singura victorie a acelei veri toride și Însângerate fusese a căpitanului Oană, care oprise invazia tătară la Ștefănești și hărțuise armata lui Eminek până lângă Cetatea Albă. Dar căpitanul Oană nu mai era nicăieri. Erau doar ei, patru sute de Apărători, cu mâinile tremurânde de oboseală și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
cavernoase, monumente reci, acum dovezi insensibile ale trecerii lor. După curba pe care o face râul în dreptul Fortului, se află Taj Mahal. Cu toată frumusețea masivă a marmorei, cu toată răcoarea pe care o oferă interioarele întunecate într-o zi toridă, este un loc plin de melancolie, în care s-au investit patruzeci de milioane de rupii și cine știe câte vieți pline de tristețe. Împăratul Shah Jahan a fost fermecat de Mumtazi-i-Mahal. Durerea provocată de pierderea ei s-a materializat la marginea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
de cei cărora li se adresa. Dacă la tribunal observa că avocații părții adverse și membrii auditoriului încep să dea ochii peste cap sau îi închid în timpul vreuneia dintre faimoasele sale pledoariile, pregătite cu meticulozitate, punea aceaste aspecte pe seama căldurii toride, a unei diete prea încărcate sau a unei alte cauze fără legătură. Un observator atent care a urmărit de-a lungul timpului publicațiile lui Pandit Razdan, ar putea identifica un fir călăuzitor, recurent în toate teoriile sale. Același fir este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
Amritsar i se pare foarte liniștit. Își suge măselele și-i atrage atenția fratelui său, la drum. Abhay, mai scund cu un cap și mai mic cu un an, înclină din cap, precaut. Străbat un drum liniștit. Într-o zi toridă. Cei doi băieți își bălăngăne picioarele, privesc cruciș, își sug măselele, din gurile lor mult prea mari, pe care este foarte evident că le-au moștenit de la tatăl lor. Căruța hurducăie pe drumul plin de praf, iar vasele de lut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
cu pași repezi spre intrarea principală. Din fericire, în holul de la intrare nu este nimeni pe fază și ajunge în stradă fără a fi oprit. Singura pierdere este pălăria Curzon, care-i cade când încearcă să scape. Aleargă prin căldura toridă și se pierde curând printre clădiri. Mai târziu, ascuns în brațele Pescărușului, la Madame Noor, a tras concluzia că nu era cine știe ce pierdere. Englezii adevărați nu par să poarte acest gen de pălărie, decât dacă îndeplinesc o funcție oficială. După
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
la secția regională de învățămînt. Inspectorul general Rață m-a expediat la cadre. Uitîndu-se în hîrtiile mele, acolo, alt șef pronunță ceva pe nas și mă îndrumă către secția raională care se afla în alt oraș. În vara ce sfîrșea torid, pe trotuarul din fața secției, un învățător pe care eu îl cunoșteam sta de vorbă cu o fetișcană. Vădit în interes de serviciu, tînăra, voinică ca un cal, cu dantură sănătoasă și coadă groasă scăpată pe sub basma, avea aerul rural pe
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
Lumea din oglindă se retrage: tovarășul bețiv, fetița lui mică și greoaie, tata, frații mei, toți își acoperă fețele cu mantia uitării și încearcă să se mai odihnească. Despre Amedeo (sau cum e când cunoști un îngeră) Era o zi toridă de vară cu un soare leneș care abia își târa pașii pe drumul cerului. Satul dormea alături de trupurile noastre prăfuite și zbuciumate. Deodată liniștea somnoroasă este trezită de un zgomot nemaiauzit. Noi, gloata, ne îndreptăm fuga spre movila de la intrarea
Dacă aş putea străbate timpul by Dorina Neculce () [Corola-publishinghouse/Imaginative/775_a_1498]
-
de cinci minute. Săream în și din duș, îmi treceam un pieptăn prin păr, mă mânjeam cu niște cremă hidratantă, urmau deodorantul și mascara, un puf de parfum și uniforma standard de lucru: negru total. În ziua asta, din cauza căldurii toride de august, uniforma era compusă dintr-o fustă neagră și-o bluză ușoară, cu mâneci scurte. Renunțasem de câțiva ani la asortatul culorilor - unul dintre primele indicii că devenisem, în mod oficial, o newyorkeză - țintind, în loc, la o garderobă care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
Mlaștină vicleană, barbară. Solară și concretă eram, gata să mă prind de orice este vizibil, viu... când oare când s-a schimbat totul. Livrata acum nopții, singurul refugiu. Timpul și geografia nopții mi-au înlocuit zilele. Acum, în plină orbire toridă, fața mea nici n-ar putea fi recunoscută. Stopul schimbase roșul în verde. Coloana de copii porni, sfios. Zâmbete mici, mânuțe strânse una în alta. O educatoarea îndesată dădu semnalul pentru cântec. Un susur lungit, subțire, pic pic, moale, obosit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
în negru, proaspăt ras, bilă lucie, ca luna polară, mâinile în buzunare, buzele țuguiate a fluier. „Dezamăgirea însăși e un foc, iar realitatea un vis treaz. Norocul de a muri înainte de moartea patimilor“... da, maestre d’Aurillac, așa este. Fruntea toridă, dreaptă și tare, de senator roman. Chelia romană, privirea la fel. Pe pragul ușii, gata de plecare. Scoate din buzunar cheia, împreună cu o mare batistă roșie. În costumul său negru de lucru, în costumul său alb de lene și de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
se ferise el de întâlnire, zadarnic se ferise. Mâinile tremurau, îl atinseră, îl electrizară, sângelevui, iarăși, hainele zburară, mototol, îl trăgea în ea, adânc, mai adânc, bâlbâind între sughițuri de plâns: „Nu, nu te uita, te rog, nu, nu“. Trepidația toridă, plânsul, spasmul, izbăvirea. „Ai venit, totuși“... râdea, peste câteva zile, deschizând ușa. Și îl trase spre ea, în ea, adânc, mai adânc, în lava toridă. „Nu te uita, nu mă privi“. Sughița, înăbușit, vindecată, în deșănțarea disperată a înlănțuirii care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]