2,444 matches
-
în câmpul nominalist, așa cum o făcuseră toți antiplatonicienii în frunte cu Diogene cinicul și Aristip cirenaicul. Existența unui real ireal dincolo de real i se pare un lucru extravagant. Nici cel al Ideilor, nici Paradis, iată formula sa religioasă, și nici transcendență, lectură verticală a lumii având în vârful ei o ficțiune venerată și generatoare de alienare. O idee? „E ca și cum ai vorbi de un iepure fără blană și fără oase”, scrie Montaigne... Omul nu există. Cu mult înaintea lui Foucault, el
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
umană. „Ce știu eu?” înseamnă : ce pot ști oamenii? „Cine sunt eu?” vrea să spună: ce sunt oamenii? Aceste întrebări fondează o antropologie modernă tocmai pentru că este debarasată de legăturile cu divinul, cu divinitatea, cu Dumnezeu, cu zeii și cu transcendența sub toate formele ei. Renașterea se definește printr-un imens efort de a-i lăsa lui Dumnezeu locul său și religia sa: după care, oamenilor le este deschis un imens bulevard pentru ca ei să-și poată exercita acolo libertatea lor
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
a unei fabule, a unui tablou - o metaforă utilizată și de Montaigne. Odiseea unei conștiințe care, fără nimic care s-o cuprindă a priori, pleacă în căutare unui prim adevăr care, independent de cer și fără să se sinchisească o transcendență, descoperă o genealogie solidă, imanentă: certitudinea sinelui, a unui eu care, pentru că gândește și reflectă deci asupra sieși, nu poate să îndoiască, cel puțin, de faptul că există. în Turn și lângă Sobă, se edifică două subiectivități preocupate doar de
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
plăcerea apare încă de la înscrierea existenței individului în registrul naturii, în chiar momentul declarației de independență față de legile sociale. Physis contra nomos, legi naturale contra legilor civile, autonomie și libertate de acțiune contra supunerii, a obedienței și dependenței față de o transcendență juridică, de o morală normativă, iată imperativul categoric al hedonismului antiphonian... Adevăratele plăceri nu se află în tabăra artificiului cultural sau a ordinii societale. Nu civilizația dă măsură hedonistă. Pentru că bogăția ne aservește, onorurile ne obligă, iar familia ne îngrădește
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
intențiilor din spatele lor. -6 Să se termine odată cu barbarii! Această etică individualistă extinde politica și la etică, pe care o cheamă, o solicită și de care are nevoie. Colectivitatea se reduce la suma indivizilor care o compun. Nu există nicio transcendență făurită prin intermediul legăturii ori al relației și care s-ar naște din agregarea subiectivităților. Nu găsim nicio mistică comunitară la Antiphon, ci doar o imanență care recuză toate fabulele grecești bazate pe nomos: indexarea gândirii dominante asupra legii civile permite
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
dintre o lume sensibilă și o lume inteligibilă. Pentru filosoful hedonist, Forma este imanentă lucrurilor sensibile. Aceasta nu rezidă în afara materialității sale, ci în ea. Nicio participare a sensibilului terestru la inteligibilul celest, nicio degradare a ideii în materie, nicio transcendență a principiilor genealogice, ci o lectură care face un pas înainte în direcția lui Aristotel. Pentru că autorul Metafizicii n-ar renega considerarea Formei drept o calitate potențială a Materiei. Afirmându-și pur și simplu această opțiune metafizică, Eudoxiu restaurează realitatea
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
rațională, deci înrudită cu greaca... Pioșenia exclude rugăciunea orientată în sensul interpelării, al solicitării, al cererii interesate: nu comunici cu zeii pentru a le cere binefaceri sau avantaje. La antipozii sacrificiilor grecești menite să asigure bunăvoința cerului, departe de orice transcendență, relația filosofului cu modelele sale se instalează în imanență, pe terenul meditativ și spiritual al unui fel de înțelepciune păgână. Zeii epicurieni îndeamnă la imitarea lor, un exercițiu de care creștinii - Ignațiu de Loyola, de exemplu - își vor aminti... A
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
țintă supremă dreptatea și își duce la bun sfârșit toate acțiunile fără a recurge niciodată la arme. Inspirat de filosoful ce-l are ca model pe înțeleptul Epicur, el însuși avizat în ceea ce privește modelul superior oferit de zei, Philodemos demonstrează că transcendența nu pare niciodată mai dezirabilă ca atunci când provoacă imanența... XIII LUCREȚIU și „voluptatea divină” -1- Huiduieli creștine la adresa filosofului! Titus Lucretius Carus, zis Lucrețiu î~90 - ~50 î. Hr.), târăște după el o proastă reputație - cu atât mai nefondată cu cât
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
populată de creaturi fantasmagorice: cerul ține de o anumită alcătuire atomică, iar universul e infinit - în caz contrar, unde ar ajunge o ipotetică suliță aruncată de un om cu o putere extraordinară după ce trece de hotarele lumii? Sfârșit al oricărei transcendențe, instaurare a imanenței celei mai totale: evident, chiar dacă Lucrețiu se înclină în fața zeilor epicurieni compuși din materie subtilă, indiferenți în beatitudinea lor și instalați în interlumi, ateismul s-a născut deja. Ideea morții zeilor progresează, la fel și cea a
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
prăbușirea ei, MORALA blândețe Erasmus, Montaigne, Valla eumetrie, măsură, Erasmus, gnostici, Montaigne Spiritul Liber prietenie Erasmus, goliarzi, Montaigne, Valla, răul, în om, și creștinismul, și culpabilitatea, și gnosticismul, triumfător, venit de la Dumnezeu, virtutea, binele suveran, și bucuria, disociată de orice transcendență, motivată de plăcere, de neatins, PLATONISM și gnosticism, propedeutica creștinismului, POLITICĂ cetățenie păgână, Constantin, convertire, și Eusebiu din Cezareea, lovitură de stat, democrație ateniană, Imperiu convertire, Donația lui Constantin, religia imperiului, Iustinian, justiție, lege a lui Dumnezeu, naturală, a oamenilor
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
începutul anilor ’80, R. întruchipează - se poate spune - opusul spiritului optzecist. Nicidecum ludic, cultivând, cu intermitențe, (auto)ironia, dar într-o cheie cu totul diferită de cea canonic optzecistă, de loc postmodernist, poet reflexiv, învederând o miză filosofică, preocupat de transcendență și de problemele etice, el pare să fi fost - în generația sa - ultimul modernist, dar un modernist profund, autentic, neafectat de mode. Investigarea rosturilor ultime, aproximate și captate în textura cotidianului, e tematica omniprezentă a lirismului lui R. Emoția este
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289304_a_290633]
-
fi fost „și Domnul stătea înaintea lui Avraam”; dată fiind această exprimare lipsită de respect, care Îl plasa pe Dumnezeu într-o poziție inferioară lui Avraam, scribii au simțit obligația de a interveni, inversând cuvintele, pentru a reda respectul cuvenit transcendenței divine. 2. a?ml ylu hyhaw il ugpml yntm? hml (Iov 7,20) Iov se plânge Creatorului său, întrebându-L de ce l-a luat drept țintă a săgeților Sale și de ce I-a ajuns povară. Faptul că Iov spune că
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
ironice de la Mérimée (distanță enunțiativă în modalizare și distanță ideologică față de religie) îi corespunde, la Léon Bloy, puternica asumare enunțiativă a unei voci care își teatralizează distanța față de o societate blamată și care se situează la limita dintre umanitate și transcendență (cf. aluziei la "Marea Iarnă" și la "Sfârșitul lumii": omul josnic este cel care nu trăiește în obsesia acestei teribile limite). Mulțimea de paragrafe apropie textul de un decupaj în versete, în unități de rostire. Prin urmare, cât privește decupajele
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
antinomică cu dublul ei vulgar, decadent și derizoriu. Iubita moartă, idealizată prin văduvia idolatră a eroului, învinge, paradoxal, în finalul romanului, caracterul ei angelic fiind mult mai pragmatic decât venerata Beatrice a lui Dante, care-i îndrumă poetului înălțarea către transcendență. Într-un alt roman al lui George Rodenbach, „Clopotarul” se menține ireconciliabilă antinomia angelic/demonic, cele două surori, iubite ale eroului principal (în ordinea experienței dinspre puritate spre iubirea pătimașă, malefică), rămân până în final extremele cele mai evidente, cuprinse în
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
creator” (p.46), ceea ce-mi amintește de minunatul vers eminescian în care femeia este pentru poet rostul cunoașterii și al înțelegerii de sine. Este un alt model ideal decât cel al Beatricei, care asigura numai calea de înălțare spre transcendență. Ca ferment al cunoașterii de sine, femeia garantează în schimb accederea în profunzimile umanului, a transcenderii abisului interior, sentiment care nu este lipsit de fiorii unei sfinte spaime. Suntem departe de seninătatea înălțătoare a prototipul donnei angelicata, Preasfânta Fecioară și
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
necontestat, deși prototipuri pot fi regăsite mult mai devreme în literatura universală. Beatrice fusese o donna angelicata pentru care poetul a nutrit o admirație apropiată de venerare, pentru că principiul feminin a fost acela care i-a făcut accesibilă înălțarea către transcendență. Demonicul ține mai mult de o percepție misogină a epocii medievale, care vedea în femeie doar un factor malefic, înzestrat cu o multitudine de slăbiciuni, menite să-i cauzeze bărbatului decăderea, ruinarea. Femeia care se revoltă, care dobândește o voce
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
cu aceeași umanitate și au manifestat aceeași inteligență în a o aborda.575 Lipsa unei severități afișate, în ceea ce îi privește pe cei doi scriitori, a fost asociată cu decăderea moravurilor în epocă, dispariția literaturii cavalerești, trecerea de la ideile unei transcendențe necesare spre imanența Renașterii. Cu toate acestea nici autorul italian, nici cel englez nu pot fi considerați imorali. „Fără îndoială Boccaccio a fost la fel de moral ca și Dante sau Manzoni. Nu trebuie să ne lăsăm înșelați de faptul că povestirile
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
nu stimulează creativitatea. Procesul de creație este un act deliberat, care presupune un efort considerabil la un înalt nivel de funcționare mintală, iar oamenii cu realizări remarcabile știu acest lucru. Creatorii au declarat că acced la starea de beatitudine, de transcendență prin însuși actul de creație. [41] Teoriile referitoare la creativitate recunosc că ideile creative se formează în inconștient și că există o perioadă de incubație (vezi §3.2). Ideile apar în minte într-un moment de iluminare (vezi §3.3
Creativitate : fundamente, secrete şi strategii by Georgel Paicu () [Corola-publishinghouse/Science/690_a_1152]
-
mă repezii la etajeră. Aruncată pe o grămadă de cărți zăcea o eșarfă roșie"257. Conform teoriei lui Jaspers personajul blecherian pare a avea două opțiuni: fie se scufundă în disperare, fie face un pas către ceea ce filosoful german numea ,,transcendență". Astfel, alegând a doua opțiune, personajul se confruntă cu propria sa libertate fără limite existența, având în final experiența autentică. Personajul trăiește ceea ce este dincolo de lumea spațio-temporală. Finalul textului: când mâna mea încearcă să scrie această ciudată și neînțeleasă simplicitate
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
șapte, cifră care desemnează în același timp și cei șapte chakre. Văzute în proiecție, aceste chakre constituie o mandala, al cărei centru este marcat de brahmarandhra. În acest "centru" se va produce ruptura de nivel, săvârșindu-se actul paradoxal al transcendenței. În acest centru, personajele ar trebui să experimenteze depășirea samsarei și "ieșirea din Timp". Simbolul prin excelență al transcendenței îl constituie actul final al ascensiunii Kundalini-ei, unirea ei cu Siva în creștetul cutiei craniene, în sahasrara. Cei care practică acest
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
al cărei centru este marcat de brahmarandhra. În acest "centru" se va produce ruptura de nivel, săvârșindu-se actul paradoxal al transcendenței. În acest centru, personajele ar trebui să experimenteze depășirea samsarei și "ieșirea din Timp". Simbolul prin excelență al transcendenței îl constituie actul final al ascensiunii Kundalini-ei, unirea ei cu Siva în creștetul cutiei craniene, în sahasrara. Cei care practică acest ritual se ipostaziază în perspectiva regelui și a reginei din ritualul alchimic, care coboară în baia mercurială, se unesc
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
unor anumite organe, corespunde unui aspect distinct al personalității și rezonează (de la cea mai joasă pînă la cea mai de sus chakra) cu unul din cele șapte principii universale care au legătură cu supraviețuirea, creativitatea, identitatea, iubirea, expresia, Înțelegerea sau transcendența. Energiile chakrei dumneavoastră Înmagazinează experiențele pe care le trăiți În același mod În care neuronii codifică amintirile. O urmă a fiecărui eveniment semnificativ din punct de vedere emoțional pe care l-ați trăit este Înregistrată În energiile chakrei. MÎna sensibilă
[Corola-publishinghouse/Science/2365_a_3690]
-
și imagini disparate, simple vederi animate cu peisaje rurale etc. C. recunoaște că are un „cuget mic cu zeii mici”, că nu caută nimic dincolo de lucruri, deoarece „cerul e pe pământ”, „cu fete, struguri, flori și artă”. Lipsit de iluzia transcendenței, încearcă să-și vindece tristețea de a fi trecător intensificându-și iubirile și chefurile sau semețindu-se în fața eșecurilor și a morții, încredințat că a fost învestit cu „marea misiune a Frumosului”. Totuși, cuprins de melancolie și resemnare, poetul, „c-
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286492_a_287821]
-
ești? tu ești?/ și mi-a răspuns: eu sunt!” Exasperat de amprenta telurică a condiției umane, într-o lume în care perfecțiunea și concretul senzorial se exclud reciproc, poetul închipuie ca refugiu împotriva angoasei existențiale un tărâm fabulos, Baaadul, locul „transcendenței desăvârșite a morții”, în care devenirea este abolită. În cetatea imaginată, poetul nu este de găsit nici printre vii, nici printre morți, pentru că Baaadul este, asemenea limbului dantesc, un spațiu nespațial: „!La Baaad să nu mă cauți/ printre acei care
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287648_a_288977]
-
indisociabile de practicile sociabilității, spre deosebire de erotism, care raportează sexualitatea la coduri estetice și la o rețea deschisă de corespondențe, pornograficul presupune și face posibil accesul la reprezentarea unei sexualități fără alibi, în care este satisfăcută Natura, fără nici un fel de transcendență. În Occident, Italia și Franța sunt cele două spații principale de producție pornografică. În secolele al XVI-lea și al XVII-lea, cărțile italiene circulă în Europa, îndeosebi dialogurile în două volume de Pietro Aretino intitulate Ragionamenti 37 (1534 și
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/983_a_2491]