430 matches
-
trebui să fie inseriat temporal și spațial, adică să fie un "fenomen". Pe de altă parte, ca act de transcendere, el este un "ne-fenomen"181. Se ajunge, în felul acesta, la o caracterizare antinomică a cunoașterii luciferice: "Cunoașterea de transcendere se realizează ca act, dar ca "ne-fenomen"..."182. Blaga vede aici expresia unei antinomii transfigurate. Prin afirmarea acestei propoziții, conceptele logic solidare "act" și "fenomen" sunt desfăcute din raportul lor, astfel încât să vizeze ceva ce depășește posibilitățile logice de
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
vede aici expresia unei antinomii transfigurate. Prin afirmarea acestei propoziții, conceptele logic solidare "act" și "fenomen" sunt desfăcute din raportul lor, astfel încât să vizeze ceva ce depășește posibilitățile logice de înțelegere. În felul acesta, modul cum se realizează cunoașterea de transcendere (cunoașterea luciferică) poate fi doar obiectul unei ecstazii a intelectului, a minus-cunoașterii. El devine inteligibil doar în modalitatea ecstatică, sub formă de mister potențat 183. 1.4. Ordinea metafizică a existenței umane și dimensiunea sa antinomică Filosofia lui Lucian Blaga
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
Cum spune Blaga, misterul "se ascunde revelându-se"204. Revelația permisă cunoașterii luciferice este, paradoxal, o formă de camuflare. Cenzura transcendentă permite această spargere negativă a frontului censorial pentru că ea nu atinge miezul misterului existențial. Deși este un act de transcendere, ideea de mister nu este o transcendere pozitivă. Cunoașterea luciferică are posibilitatea de a se integra în mister, dar nu are decât latitudinea de a-l varia: poate să-l atenueze, să-l permanentizeze sau să-l potențeze. Astfel, încercările
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
-se"204. Revelația permisă cunoașterii luciferice este, paradoxal, o formă de camuflare. Cenzura transcendentă permite această spargere negativă a frontului censorial pentru că ea nu atinge miezul misterului existențial. Deși este un act de transcendere, ideea de mister nu este o transcendere pozitivă. Cunoașterea luciferică are posibilitatea de a se integra în mister, dar nu are decât latitudinea de a-l varia: poate să-l atenueze, să-l permanentizeze sau să-l potențeze. Astfel, încercările cunoașterii luciferice de revelare pozitivă a misterului
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
atenueze, să-l permanentizeze sau să-l potențeze. Astfel, încercările cunoașterii luciferice de revelare pozitivă a misterului iau o înfățișare dramatică, din care misterul iese iarăși apărat. Chiar am putea spune că tensiunea paradoxului sporește aici: cunoașterii i se permite transcenderea, dar numai negativ; este invitată dincolo de frontul censurii și totodată este ținută la respect; i se dau aripi, dar unele cu care nu poate să zboare. După cum am văzut, acest fapt este interpretat de către Blaga drept expresia unui mister potențat
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
organ de convertire apologică a misterelor existențiale"205. Dacă lucrurile stau astfel, atunci ordinea metafizică a cunoașterii se construiește pe o mare antinomie, una structurală, de fond: pe de o parte cunoașterea individuată este programată să vizeze revelarea misterului existențial, transcenderea limitelor și adevărul, pe de altă parte, în exact același program, ea slujește un scop invers, de apărare a misterului, de limitare, de cenzură definitivă. Altfel spus, prin chiar actele sale revelatorii, cunoașterea se îndepărtează de adevăr, îl apără, îi
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
apără, îi face apologia. Iată această antinomie structurală descrisă de Lucian Blaga în final: "Marele Anonim a implantat generos cunoașterii individuate postulatul, imperativul necondiționat al "adevărului" integral. Cunoașterea individuată tânjește după adevăr, pradă unui elan adânc înrădăcinat în chiar "actul transcenderii", cu a cărui posibilitate e înzestrată. Totuși Marele Anonim n-a îngăduit realizarea acestui elan spre adevăr, decât în ideea negativă a misterului. Orice altă cunoaștere e disimulare, prin censură, a transcendenței. Marele Anonim a pus în noi îndemnul irevocabil
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
este ținta mistică. Formula antinomică nu este pentru mistic un mod de a gândi, ci un mod de a apăra un mister "a cărui certitudine vine din evidența sau credința în faptul revelației", revelație care nu este un imbold de transcendere pentru minte, ci un act de "destăinuire a misterului transcendent", fără de care nu este cu putință nici o transcendere, nici o ecstazie 339. Datorită luciferismului ascuns în minus-cunoașterea blagiană, censura transcendentă rămâne veșnic închisă. În cazul misticii, ea se deschide uneori, ca
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
a apăra un mister "a cărui certitudine vine din evidența sau credința în faptul revelației", revelație care nu este un imbold de transcendere pentru minte, ci un act de "destăinuire a misterului transcendent", fără de care nu este cu putință nici o transcendere, nici o ecstazie 339. Datorită luciferismului ascuns în minus-cunoașterea blagiană, censura transcendentă rămâne veșnic închisă. În cazul misticii, ea se deschide uneori, ca un act de grație divină. Pentru mistic, misterul este spațiul absolutului divin, o noțiune religioasă. Lucian Blaga generalizează
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
misterului acesteia. În timp ce Joja asumă doar contradicția la nivelul predicatului unei propoziții, Blaga merge până la contradicția dintre două propoziții, până la contradicția formală. Tocmai de aceea, logica dialectică coabitează cu logica clasică, pe când metoda dogmatică a lui Blaga se constituie prin transcenderea acesteia, dincolo de ea. 4.4. Ortoexistența și resemnificarea paradoxurilor cunoașterii Animat de impulsul construirii unui nou model ontologic, "care să răspundă marilor semne de întrebare ale științei secolului nostru", Mihai Drăgănescu 599 elaborează o teorie a existenței în centrul căreia
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
Dar ea "nu se mărginește, asemenea pozitivismului, a oferi un surogat de metafizică printr-o simplă coordonare și ierarhizare a rezultatelor cele mai generale obținute de științe, ci depășește aceste rezultate cu condiția de a respecta două prescripții de metodă: transcenderea experienței se face după indicările ei și cu prudența caracteristică generalizării inductive sau trecerii de la părți la tot, de la exemple la specie; depășirea nu pretinde însă a constitui o doctrină științifică vrednică de a sta pe același plan cu științele
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
o spărtură paradoxală în complexul existențelor fenomenale prin care se permite accesul la ceva dinafară. Blaga susține că, în fapt, acest lucru este permis de către Marele Anonim doar sub forma "cunoașterii-negativ", a cunoașterii luciferice, singura care realizează cu adevărat actul transcenderii și, astfel, singura care își merită cu adevărat numele de cunoaștere (Ibidem, pp. 505-523). 182 Ibidem, p. 538. 183 Ibidem, pp. 358-359. 184 În acest sens, Eugenio Coșeriu afirmă: "În fond, la Blaga e vorba de poziția omului în univers
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
tot un apel la rațiune? Dacă ar fi așa, atunci "ecologia profundă" s-ar folosi de mijloacele de care și-a propus să se despartă, ceea ce ar face contradictoriu întregul demers. Alternativa ecologiei profunde la raționalizarea excesivă a procedurii de transcendere ar fi recursul la sensibilitatea bazată pe iubire, dar și în acest caz iubirea impersonală față de cosmos sau natură ca întreg este un concept riscant, în primul rând pentru că nu poate fi gândită altfel decât pornind de la modelul iubirii personale
Etica mediului: argumente rezonabile și întâmpinări critice by Constantin Stoenescu () [Corola-publishinghouse/Science/84952_a_85737]
-
dimensiunea de invizibilitate ce-i e definitorie, dar o aduce la manifestare, începe să semnifice și să spună ceea ce altfel ar rămâne incomprehensibil și indicibil 16. Condiția sa clar-obscură e chiar reflexul transcendenței sale: se arată într-o imagine a transcenderii înseși, revelându-se ca invizibil al vizibilului. Ca în atâtea alte cazuri, trupul poetal nu e numai transparent dar și transcendent, imaginea sa "înstelată" neînlesnind doar accesul vederii și al înțelegerii, ci adâncind deopotrivă perspectiva, potențându-i semnificativitatea. Am văzut
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
ei, inimaginabilul aprioric al originarului care nu se vede, dar se pune în arătare, creează imagine, precum "sâmburul ce-așteaptă în veșteda păstaie"36. "La temelia lumii minunea doarme încă"37, dar "neliniștiții sâmburi" prefigurează rodul ceresc, "sacra sămânță" a transcenderii care, asemeni unor "aripi [ce] așteaptă-n ou"38, ascunde în sine zboruri lăuntrice.39 Inima prin care se vede cerul Locul de generare a frumuseții e lumina pe care o degajă reflectarea cerului în suflet. Ea încolțește și se
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
artă încă nu există, dar e deja prefigurată în chiar apariția preformală a unui sens care începe, dă de văzut o închegare incipientă, o zămislire abia posibilă. De aceea "unul din blazoanele de noblețe ale liricii moderne e tocmai această transcendere a realității obiective, pentru a închega, din imagini fragmentare ale realului, o suprarealitate în care elementele lumii exterioare, ca și structura lor nu se mai află în poziția firească", imaginea "se eliberează de orice servitute față de real", imaginația coagulând un
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
care sensul o "leagă", o încheagă în actul prin care deschide potențele; e vorba mai curând de intuiția unei structurări dinamice căreia îi dă un sens, posibilitatea actualizării. Dacă lucrurile stau astfel, deschiderea operată de actul poetic reprezintă nu atât transcenderea realului deja actual, ci intuirea potențelor transcendente actului, deschiderea unui dincolo subzistent, dintotdeauna existent, al realului însuși. Într-adevăr, "fără deschiderea într-un "dincolo" dintotdeauna, aripile spiritului s-ar atrofia"15. Or transcendența imemorială a posibilului este inaparentul intuit pe
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
depărtarea însemnându-și chipul" în locul dezertat, dezafectat, al unei urme. Semnul acestei prezențe de absență desemnează prin omisiune, căci dacă "mereu depărtarea crescând// cearcăn/ pe suprafața adâncului"1 se ascunde în nemanifestare, ea deschide adâncul, se arată ca supra-față a transcenderii posibile. Ascunsul nu e însă totdeauna adâncul; el e uneori vălul care oprește vederea, "vălul cărnii"2, al suprafeței care se prezintă aproape, suficiența lumii care, arătându-și fața, se substituie feței divine, o acoperă și o șterge din vedere
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
se lasă pătrunsă de adâncul lucrurilor, acolo unde nu natura ca atare se dă în spectacol, îi întâmpină privirea absorbind-o în decorul ei spectacular. Vocația ei este pe măsura nemăsurii dăruite, a finalității supranaturale, în deschisul depășirii și al transcenderii 2. Natura e chemată să străbată acest drum al creșterii lăuntrice, la fel cum ochiul e chemat să se deschidă spre ceea ce îi orbește iluminator vederea. Atunci el e "pe drumul cel bun", pe drumul naturii crescute și înălțate. La
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
spre originea nesfârșirii. Drumul îndrumă spre imaginea veșnic viitoare a izvorului, de aceea "o călătorie este o călătorie în viitor": "călătoria înseamnă ieșire, ieșirea și intrarea în pustie"5, ieșirea din limita locului și intrarea în nelocul trecerii și al transcenderii, în golul fără imagine, extins în extincție. A poematiza pe această cale înseamnă "a păstori la origini", purtat, "înfășurat, cuprins de-un drum". Pe un singur drum, cu sens unic, care duce la Roma tuturor drumurilor; nu drumul fundătură, care
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
Esența lui nu e autonomia, manifestarea de sine, nici măcar în cuvântul care îi dă expresie, putere de formulare. Forma în care ființează acum e neformulabilă, atât de reculeasă în ceea ce o aspiră încât ea nu se poate spune decât în transcenderea de sine, în lumina care o dizolvă. Își desfigurează identitatea, luând figura asemănării cu alteritatea 70. E non-fenomen pentru că e non-manifestare, esență fără existență de sine. Devine trup nevăzut, inaparent, căci forma sa nu e trupească, a trupului însuși; ea
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
sine, fiul lui Telamon rămâne limitat, căci se distinge doar prin obstinația de a dobândi faima de prim războinic și prin încrederea aproape peste măsură în forța fizică (p. 48). Mereu interesat de cauzele morale și psihologice ale căderilor ori transcenderilor, Sofocle pune sub lupă personajul : acesta își arată imperfecțiunile care creează dezechilibrul și incongruența funciară dintre el și lume și îl poartă spre catastrofă (p. 49). Dramaturgul reinterpretează în lumina vinovăției tragice soarta eroului care pretinde armele lui Ahile, cuvenite
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
a realității imanente, că nemărginirea te înspăimântă până la muțenie. Mai are rost să hamletizezi despre "a fi sau a nu fi", la ce folos? Sau să ne consolăm cu ideea că realitatea pe care o trăim intră în alternanță cu transcenderea formulei de a exista și de a intra în inefabilul lumii tainice. 25 Cu vremea nu te poți pune, nici cu vremurile, de altfel. Am plecat la Dorna sănătos, atât cât poate fi omul la o vârstă înaintată, și m-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1462_a_2760]
-
de clintit. 90 N-ar trebui să reflectăm mai adânc asupra semnificațiilor naturii înțelepte? Reacțiile, comportamentele, ciudățeniile noastre conturează zestrea înțelegerii "ritualului" natural pe care omul îl cunoaște puțin și îl percepe și mai puțin. Ar trebui să ne intereseze transcenderea lumii simțurilor pentru a ajunge la lumile nevăzute, acolo unde manifestările pregătesc imersiunea în lumea spiritului. Nu cred că e bine a ne lăsa ispitiți de zborul cu valoare de simbol al ascensiunii mistice sau de voluptatea ieșirii din timp
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1462_a_2760]
-
guvernamental de înarmare. Și în vreme ce finalul filmului lui Godard prezintă camera de luat vederi pe plajă, preluînd figura actriței Anne Wiazemsky pe atunci soția sa, într-un raccourci care o plasează pe fundalul cerului, într-o imagine extrem de romantică a transcenderii prin intermediul dragostei și al cinematografiei, Slacker înfățișează un grup de obișnuiți ai petrecerilor de noapte urcînd cu mașina pînă la Mount Bonnell, cel mai înalt punct din Austin, și aruncînd de aici un aparat de filmat. Aparatul prinde într-o
Cultura media by Douglas Kellner [Corola-publishinghouse/Science/936_a_2444]