908 matches
-
distrat de minune, nu-i așa, Kate? Mama m-a privit în timp ce căram în bucătărie pungă după pungă. Mi-a dat târcoale suspicioasă, în timp ce am scos legumele pe masă. —Ai luat tot ce-ți trebuia? m-a întrebat cu vocea tremurândă. Totul! i-am confirmat eu entuziasmată. —Deci n-ai renunțat la ideea de a pregăti cina? a zis ea părând pe punctul de a izbucni în lacrimi. Nu, mamă! i-am răspuns. De ce ești supărată? Mi-aș dori să nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
pătrundă până-n fundul plămânilor. Telefonul a făcut legătura și a început să sune. M-am cutremurat și-am crezut c-o să vomit. A răspuns recepționista. Ăăă, aș dori să vorbesc cu James Webster, vă rog, am spus cu o voce tremurândă. Aveam senzația că mi se injectase ceva în buze ca să le amorțească. Au urmat câteva declicuri. O să vorbesc cu el imediat. Mi-am ținut răsuflarea. Nu că felul în care respirasem până atunci fusese prea grozav. Un alt clic. Iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
în deșert, am văzut un telefon public. Am tras mașina pe stânga, enervându-i pe șoferii din spate. Care-au început să mă claxoneze și să-mi strige tot felul de chestii, ticăloși fără inimă! —Mamă, am zis cu voce tremurândă. —Cine-i acolo? a întrebat ea. — Eu sunt, am spus simțind că izbucnesc în lacrimi. —Claire? a zis mama furioasă. Ce dracu’ vrei? —I s-a întâmplat ceva lui Kate? am întrebat-o cu răsuflarea tăiată. —Claire! Încetează! Kate e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
spus eu ridicând receptorul. —Alo? a întrebat o voce de bărbat. — Nu, Helen nu e aici, am spus eu. E dată dispărută. Se presupune că s-a îmbătat pe undeva. Vocea a râs. —Adam? am întrebat eu cu vocea ușor tremurândă. Șocul pe care l-am avut auzindu-i vocea m-a destabilizat temporar. Nu-mi venea să cred că-și petrecuse după-amiaza cu mine, iar acum suna după Helen, sora mea. Ce fel de psihopat era Adam de se juca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
al respectului de sine, dar oricum. Am format numărul din Londra. Mâinile nu mi-au tremurat, iar vocea nu mi s-a voalat. Ce interesant, m-am gândit. James nu mai avea puterea să mă reducă la starea de epavă tremurândă. Ei, cel puțin formarea numărului său de la birou nu mai avea puterea să mă reducă la starea de epavă tremurândă. Haideți să nu ne lăsăm duși de val. Cu o voce încrezătoare și egală, am întrebat-o pe recepționera din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
s-a voalat. Ce interesant, m-am gândit. James nu mai avea puterea să mă reducă la starea de epavă tremurândă. Ei, cel puțin formarea numărului său de la birou nu mai avea puterea să mă reducă la starea de epavă tremurândă. Haideți să nu ne lăsăm duși de val. Cu o voce încrezătoare și egală, am întrebat-o pe recepționera din biroul londonez al lui James dacă aș putea să vorbesc cu el. Londra mi se părea la milioane de kilometri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
prostuțo, domnul Webster și-a luat o după-amiază liberă ca să se ducă acasă și să și-o tragă cu prietena lui, Denise“ sau ceva similar. Iar eu șoptesc „Mulțumesc. Nu, nu am de lăsat nici un mesaj“, închid telefonul cu mâinile tremurânde și anulez biletele de întorcere la Londra. Totuși, nu s-a întâmplat nimic din toate astea. Vocea desprinsă de trup a întrebat: Cine îl caută, vă rog? La care eu a trebuit să stau un minut și să mă gândesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
un sfert dacă se circulă bine. Nici gând. — Nu cred că m-ai auzit. Avem nevoie de tine la această prezentare. Apoi mi-a întors spatele și a plecat. Nu mă puteam concentra asupra a ceea ce făceam așa că, cu mâinile tremurânde, mi-am verificat mailul să văd dacă primisem ceva drăguț. Helen fusese amenințată cu moartea. Către: Magiciansgirl1@yahoo.com De la: Lucky Star PI@yahoo.ie Subiect: Amenințare cu moartea Oh, Doamne, s-au întâmplat o mulțime de lucruri. Azi-dimineață, Colin a venit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
a încercat cineva să te împuște - și nici măcar tu nu pot să-mi închipui că ai fi în stare să minți despre un lucru așa grav - trebuie să încetezi cu toate astea. Chiar acum! Anna L-am trimis, cu degete tremurânde, apoi le-am scris celor de la biroul lui Neris Hemming să întreb dacă interviul meu cu Neris ar putea fi mutat în ziua de după. Sau în cea dinainte. Sau mai devreme în aceeași zi. Sau mai târziu. Oricând în afară de 6
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
decât Janie. Am văzut roșu înaintea ochilor și am simțit că înnebunesc. Îl avusese în toți acești ani. Acum avea un fiu cu el. Și eu una nu aveam nimic. De îndată am știut ce aveam să fac. Cu degetele tremurânde în frigul dimineții, l-am sunat pe Mitch. Dar cineva care nu era Mitch a răspuns: — Ați sunat la Mitch. Puteți să mi-l dați pe Mitch, vă rog? — Nu chiar acum, a chicotit persoana. E atârnat de un tavan
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
răspuns mesageria. Nu-mi venea să cred. Pur și simplu nu-mi venea să cred. Aveam nevoie să fac asta. De ce îmi erau puse atât de multe piedici? În plin acces de furie, mi-am amintit de ceva. Cu mâinile tremurânde, mi-am înșfăcat poșeta și am răsturnat totul dinăuntru pe treapta de la intrare, răscolind prin grămezile de nimicuri, căutând acel petic de hârtie. Nu credeam că o să-l găsesc, sincer. Deși era musai. Și iată-l. O bucățică mototolită de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
el încercând să îmbuneze bestia. Câinele l-a privit cu ochii lui mici și răi și a mârâit din nou, de data asta mai gros și mai sonor decât prima oară. —Ce câine minunat, i-a comunicat Hugo cu voce tremurândă tocmai când clopoțelul de la intrare a început să sune. Grăbindu-se pe hol, Hugo și-a trecut o mână peste fruntea care-i era acoperită de transpirație. A deschis ușa și le-a zâmbit crispat celor două persoane - un bărbat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
cu care voise să-l șteargă pe Theo în mână, nu știa ce să facă. Apoi, a intrat dintr-odată în acțiune: l-a luat pe Theo sub braț și a fugit pe scări în jos, către telefon. Cu mâna tremurândă, a sunat la cabinetul medical. Vocea înregistrată a recepționerei l-a anunțat, pe un ton cald, cu accent vestic, că la ora aceea centrul de sănătate era închis. I se recomanda să sune la linia directă a NHS-ului. Tulburat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
să vrei din ce În ce mai mult, deși știi că-ți face rău. Mama Își ajută fata să-și exerseze primele sentimente de plăcere. Mai târziu o Învață când să se abțină sau când să se bucure cu țipete ascuțite la vederea frunzelor tremurânde ale arborelui gingko, când să se lase pătrunsă de o satisfacție mai discretă, dar și mai profundă la vederea unui pin nemuritor. Mama e cea care te ajută să-ți dai seama că există mai multe grade de frumusețe, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
și spuse pe un ton neutru: —Văzut. Nu putut făcut nimic. Ceea ce era Într-un fel adevărat, pentru că nu văzuse nimic. Bennie se Întoarse la restul prietenilor mei. Știți ce mi-a spus adineauri barcagiul? spuse el cu o voce tremurândă. Ceilalți Își ridicară privirile. —Walter a murit. Câteva ore după aflarea veștii, cu toții l-au jelit pe Walter. Heidi murmură: N-a făcut decât o greșeală. În rest era un om pe care puteai conta. Marlena Îl descrise ca fiind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
se Întrebă cinic dacă era un compliment sau un ordin. Dar apoi Lana se Întinse după un șervețel, Își tamponă ochii și Începu să plângă. — Aș da orice să-i am Înapoi pe amândoi, adăugă ea abia șoptit, cu vocea tremurândă. Pe amândoi? Moff era siderat. Să-i Întindă ea o ramură de măslin, să fie prieteni sau... mai mult? Heidi Îl privea În tăcere, pregătindu-și inima pentru dezastru. La ora cinci, se difuză un alt reportaj special cu Harry
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
mina explodat, mina nu mai e pericol, iar soldații sunt foarte bucuroși pentru că drumul e acum sigur. Camera arată În prim-plan membrele mutilate apropiindu-se atât de tare de ele Încât roșul cărnii umple ecranul. Roxanne spune cu vocea tremurândă: —Ți se rupe inima... Au fost forțați! Nenorociții de soldați le-au luat pământul, le-au ars satele, i-au făcut sclavi. Doamne, ți se face rău... Și ajungi să apreciezi... Vocea ei se transformă Într-o șoaptă puternică și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
Amir. Acesta se dăduse Înapoi, dar se lovi cu spatele de un brad, rămânând nemișcat. Ursul, flămând și furios, se năpustise asupra lui, dar tânărul apucase să sară, cu sprinteneală, Într-o parte, rostogolindu-se În zăpadă. Căutase cu mâinile tremurânde o săgeată În tolba de la spate, când Își dăduse seama că, prin saltul lui, Nimeni rămăsese descoperit În fața fiarei. Nu mai era timp de săgeți. Amir scosese pumnalul și se ridicase În fața ursului când, deodată, acesta scosese un răget de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
mare bucurie și cea mai bogată răsplată. Dar dacă aș primi bani de la un Ninja, aș dormi cu teamă câte nopți voi mai avea. Iertare. Hangiul se Înclină de câteva ori, cu privirile În jos, murmurând „iertare”, adună cu mâinile tremurânde banii de pe masă și Îi Întinse, cu ambele mâini, spre Oan-san. Acesta Îi primi Înapoi, fără a schița nici o reacție. - Midori! Fetița se apropie, cu aceiași pași mici și repezi, privind În jos. Oan-san așteptă. Încet, parcă uimită, Midori ridică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
trecerea Măriei Sale și priveau lung șirul robilor tătari În lanțuri, pășind În praful câmpiei. Ieșeau femeile, ținând copiii sugari În brațe și pe cei mai răsăriți de mână, șoptind cu sfială: - Iaca, acela e Măria Sa Ștefan... Ieșeau bătrânii cu mâinile tremurânde, Înclinându-se adânc la trecerea alaiului domnesc. - Cât zâsăși, nea Ioane, că suntem În zi de azi? Să-i spun dascălului de la biserică s-o Însemne În catastif... - Nu mai ai nici o ținere de minte, moș Onisei! Zi-n douăzeci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
clienții obișnuiți ai tavernei din colț. În acea dimineață, Însă, În apropierea palatului sosise un personaj nou. Era un cerșetor. Fața Îi era ascunsă de glugă, straiele sărăcăcioase și Îndelung peticite. Întindea, din când În când, o mână zbârcită și tremurândă, dar primea rareori câte un bănuț. Marii dregători care treceau prin fața palatului Îl priveau cu dispreț, patrulele Îl hăituiau cu picioare În dos. Cerșetorul cădea În noroiul străzii, dar reușea să se târască Într-un loc mai ferit. În acea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
umilințe În fața celui mai de temut palat al capitalei imperiului. Pe poartă ieși, chiar atunci, același personaj pe care Alexandru Îl desenase cu câteva ore mai devreme. În minte, Îi spunea „arabul”. Cerșetorul se târî În fața lui, Întinzând o mână tremurândă. Arabul nu-l luă În seamâ. Dar, după câțiva pași, duse mâna la ceafă, ca și cum ar fi simțit o pișcătură de insectă. Cerșetorul se apropie de el, cu spinarea Încovoiată. Arabul se clătină, cuprins de o amețeală ciudată, și căută
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
acel loc până atunci. Un ienicer din garda sultanului. Un războinic destul de Înalt (cerșetorul era mai scund), cu umeri lați (cerșetorul avea umerii adunați În față), cu palme puternice care strângeau mânerul unei halebarde (cerșetorul avea mâini firave, scorojite și tremurânde) și, pe cap, cu obișnuita cucă ienicerească din pânză albă. Ienicerul stătea cu spatele spre mulțime, privind spre sultanul care se apropia. Părea că se afla acolo de la Început, dar memoria vizuală a lui Alexandru nu putea da greș. Ienicerul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
fu Înconjurat de foc, dar flăcările nu-l atinseră. Rămânea nemișcat, cu ochii ațintiți spre dușman, zidit În tăcere și forță. - Aduc În lume puterile celor aflați dincolo de râul care separă lumile! Cenușă și sânge! rosti Primul Cuceritor, cu mâinile tremurânde. Moarte! Focul se Întinse repede În Încăpere. Dar și mai Înspăimântător era zgomotul unor voci indistincte, apropiindu-se ca un val de furie. Ștefănel făcu un pas spre Cuceritor. Apoi Încă un pas. În locul În care pășise, focul se stinse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
a acelei veri toride și Însângerate fusese a căpitanului Oană, care oprise invazia tătară la Ștefănești și hărțuise armata lui Eminek până lângă Cetatea Albă. Dar căpitanul Oană nu mai era nicăieri. Erau doar ei, patru sute de Apărători, cu mâinile tremurânde de oboseală și cu sufletul Îngenuncheat. Așteptau un ordin, orice ordin, ca să-l ducă la Îndeplinire și apoi să doarmă. Sau să moară. Nu mai conta. Conta doar sfârșitul. Această tragedie trebuia să aibă un sfârșit. Nu mai puteau Îndura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]