KorAP: Find »[drukola/base=tribun & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...15 16 17 ...36 >

877 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389

corturile dispuse în ordine, de-a lungul unor linii paralele, albe pe pământul întunecat și aliniate pe via principalis, care tăia tabăra în jumătate, separând corturile trupelor de cele ale ofițerilor. Dincolo de via principalis se aflau așa-numitele tabernacula ale tribunilor, printre corturile soldaților și cel al comandamentului Pretoriului, care semăna cu un mic templu. — Fratele meu - Valerius întinse mâna. În unul dintre tabernacula... E tribun. Și-l imagină pe Antonius Primus treaz, aplecat deasupra unei hărți, studiind liniile ce reprezentau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
corturile trupelor de cele ale ofițerilor. Dincolo de via principalis se aflau așa-numitele tabernacula ale tribunilor, printre corturile soldaților și cel al comandamentului Pretoriului, care semăna cu un mic templu. — Fratele meu - Valerius întinse mâna. În unul dintre tabernacula... E tribun. Și-l imagină pe Antonius Primus treaz, aplecat deasupra unei hărți, studiind liniile ce reprezentau granițele Imperiului, care în acea zonă erau amenințate mereu de incursiuni. Dinspre răsărit, alungate de cine știe ce populații sălbatice, înaintau triburile sarmaților, care jefuiau din fuga

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
și mai rele sunt triburile lor răzvrătite. Soldații noștri nu au uitat capetele tovarășilor lor înfipte în parii pe care barbarii îi înfigeau în pământ, dând ocol în galop taberelor noastre. Antonius Primus și Errius Sartorius erau singuri în cortul tribunului. Schimbară o privire. Amândoi văzuseră capetele înfipte în pari. Amândoi asistaseră și la torturarea zadarnică a prizonierilor quazi, în speranța că vor dezvălui unde se găseau satele lor. — Aici - Antonius puse degetul în mijlocul hărții. Aici, vezi? Aici trebuie să mergem

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
Galba nu setea de putere, ci vârsta. Datorită vieții spartane din cadrul armatei, își păstrase vigoarea și prestanța. Doar în priviri i se citea o mare oboseală, acumulată în lungii ani de război. Se așezase la masa în jurul căreia stăteau șase tribuni. Unul dintre ei era Rubellius Glaucus, care cu două săptămâni în urmă abia reușise să se salveze pe sine și câțiva dintre oamenii săi dintr-o ambuscadă a quazilor. Îi atacaseră la ieslea găinilor, bucata de pământ pe care soldații

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
Îi atacaseră la ieslea găinilor, bucata de pământ pe care soldații o numiseră astfel pentru că le dădea puținul pe care-l putea oferi Pannonia pe timp de iarnă. „Mâncare bună pentru pui“, protestau soldații, care se indignaseră când aflaseră că tribunul Rubellius Glaucus nu fusese în stare să-și aducă în castru toți soldații, vii și nevătămați. Glaucus îi arătă lui Antonius scaunul de lângă el. — Cei curajoși să se așeze lângă cei proști, spuse pe un ton neutru. Poate că o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
cohortei mele să facă pregătirile. Nu! exclamă Mucrus. Nici nu se pune problema! Nici o cohortă! Ia doar un manipul. Antonius își înăbuși o izbucnire de mânie, în numele eticii militare pe care o respecta cu strictețe. Dacă pot... Simțea privirile celorlalți tribuni ațintite asupra lui, complet lipsite de invidie: în zilele acelea, să faci aprovizionarea însemna adesea să nu te mai întorci în castru. — Un manipul înseamnă două centurii. Doar o sută șaizeci de oameni. Nu ajung. Nu te vei duce la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
spre miazănoapte, cu un singur manipul. Soarele palid se ivise deasupra câmpiei, când manipulul comandat de Antonius Primus se pregătea să iasă din castru prin Porta Decumana, unde se aflau locuințele trupelor. Prin fața inspectorilor trecură cele opt care cerute de tribunul Antonius Primus. Doar un ochi foarte atent ar fi observat că roțile se afundau prea tare în noroi - prin urmare, carele nu erau goale, așa cum ar fi trebuit. Cu un aer nepăsător, inspectorii lăsară carele să treacă - distracție care de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
mărșăluiau cele două centurii care formau manipulul. Inspectorii numărară fără chef cele douăzeci de rânduri de câte opt oameni, așezate într-un dreptunghi perfect. Părură că se trezesc doar când în fața lor apăru Antonius Primus. Se uitară la el uimiți. Tribunul stătea drept în șa și își ducea calul la pas, în urma soldaților; atitudinea lui degaja o energie și o eleganță pe care nimeni altcineva din castru nu le avea. În cele din urmă, inspectorii îi aruncară o privire distrată lui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
de rațe sălbatice. Mergeau în formație perfectă, desenând un V ce străbătea cerul senin. Era un semn bun. Imediat însă o rață se desprinse din stol și își continuă drumul singură. — Nu e semn bun. Errius se apropie de calul tribunului și arătă spre rața solitară ce se îndrepta spre miazăzi: Ce-ar spune un prezicător despre asta? — Orice-ar spune, eu cred că un om poate întoarce destinul în favoarea lui. Îmi place rața aia care înfruntă singură cerul. O să ajungă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
unor oameni gata de luptă. Dar acesta e doar un marș de aprovizionare, nu-i așa? Așa-i. Antonius râse. Cine, dacă nu Errius, ordonase să se încarce în care, pe lângă castrapila, și cele opt sute de lănci scurte pe care tribunul le ceruse înainte de plecarea din castru? Erau arme de război, chiar dacă oamenii nu purtau echipamentul corespunzător. Mulți purtau lorica, o armură din bucăți de piele, ușoară și elastică, ce apăra spatele în orice tip de acțiune. Prin urmare, și într-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
acolo ca să ne sucească gâtul, ca la găini. Au fost uciși toți centurionii, signifer-ul și ajutoarele de la care - Errius își frecă bărbia, așa cum făcea ori de câte ori era emoționat. Din cinci sute de soldați s-au întors doar patruzeci și cinci, iar tribunul Rubellius a scăpat de infamie pentru că a salvat măcar signum manipularis. — Ți-e frică? — Și dacă quazii se ascund în pădurile acelea? Nu avem destule forțe pentru a ne apăra, Antonius. Nu ne vor lăsa să plecăm, după ce vom umple

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
Și dacă quazii se ascund în pădurile acelea? Nu avem destule forțe pentru a ne apăra, Antonius. Nu ne vor lăsa să plecăm, după ce vom umple carele. — Nu vom pleca. Vom lupta cu ei. Centurionul rămase tăcut, observându-l pe tribunul care privea linia întunecată a pădurii, încercând parcă să-și dea seama câți barbari erau ascunși după copaci, în spatele tufișurilor sau culcați la pământ. Ce strategie vei folosi? întrebă Errius în cele din urmă. Vom folosi chiar strategia lor. Îi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
va mai rămâne nici o plantă în pădurea asta! Or să sfârșească toate în palisadele de la castra hiberna. Noi nu vom mai lupta, Errius! Galopă spre cel care îl întovărășise în atâtea bătălii; Errius se întoarse și văzu neliniștea din ochii tribunului. Antonius se opri lângă el. Vântul bătea destul de tare, ducând cu el mirosul sângelui. — I-am învins! - Errius arătă spre quazii care dispăreau în pădure. Nu vezi cum fug? — Să fie oare ultima noastră victorie? — Dar ce-i cu tine

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
tare, ducând cu el mirosul sângelui. — I-am învins! - Errius arătă spre quazii care dispăreau în pădure. Nu vezi cum fug? — Să fie oare ultima noastră victorie? — Dar ce-i cu tine? Ce s-a întâmplat? Errius îl văzu pe tribun coborând de pe cal și ridicând un scut abandonat. Veni în fața lui. — Liniștește-te, Antonius... Am învins, Marte te-a apărat! Ce mai vrei? — Să lupt! Antonius luă un gladius. Își scoase coiful și-l aruncă. — Quazii fug. — O să-i urmăresc

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
unele ascuțite, altele grave, apoi începu să alerge de-a lungul marginii pădurii. Quazii se opriră neliniștiți, se uitară spre pădure, apoi începură să discute. Se vedea că erau nehotărâți. Așteptau să-i vadă apărând dintre copaci pe soldații acelui tribun, căruia i-ar fi tăiat bucuroși capul pentru umilința înfrângerii suferite. Însă ofițerul care alerga singur înainte și înapoi, ca un nebun, părea că vrea să-i atragă încă o dată în capcană. Unul după altul, se întoarseră, cu gând să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
jos, ca să se contopească cu el și cu quazii care se apropiau, vrând să-l ucidă, să-i înfigă capul într-un par și să-l ducă în triumf - cea mai mare rușine. Aveau să celebreze trufia prostească a unui tribun roman care își închipuise că poate înfrunta singur douăzeci de barbari. Îi vedea pe quazi apropiindu-se. Strigau, dar Antonius nu auzea nimic, fiind cufundat într-o liniște ireală. Strânse cu putere sica și ridică scutul. O mânie cum nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
care se aflau cu spatele la el. Unii dintre ei se întoarseră, dar nu văzură un dușman în bărbatul înalt care venea strigând, cu securea ridicată deasupra capului. Armele lui erau barbare... Așa că nu-i mai dădură atenție și se îndreptară spre tribun. Antonius era copleșit. Titus înainta ca o furie; doborî doi quazi și îi strigă lui Antonius să se retragă spre stânga, apoi înaintă și, dintr-o lovitură, tăie capul altui quad, care se pregătea să-l lovească pe Antonius cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
șopti Valerius Mucrus. Vei da ultima probă. E grea, te previn. Ți-e teamă? — Poate. — Ție nu ți-e teamă de oameni. Nu trebuie să-ți fie teamă nici de puterea zeului nostru. Antonius se îndreptă spre ușă, tăcut. — Antonius! Tribunul se opri, fără să se întoarcă. — Antonius, zise Mucrus. Orice s-ar întâmpla, tu ești succesorul meu. Nu știu cine va fi împăratul nostru, dar știu că tu vei deveni legatul Legiunii Galbiana. Tu vei comanda legiunea aceasta. — Așa ți-a zis

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-i picioarele cu cleștii ca să-l oblige să ajungă la altar și să împlinească ritualul; bărbatul își scoase la rându-i masca de corb. — Errius! Cei doi bărbați își strânseră mâinile. — Nu puteam avea un martor mai bun pentru botezul tribunului nostru. 15 Când soarele ajunsese la jumătatea drumului său în ziua aceea geroasă și senină, Velunda s-a arătat în pădure, printre frasini, în apropierea unui izvor. Așa îi povestiră lui Vitellius cei doi mesageri trimiși dincolo de Rhenus ca s-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
care îți va reda buna dispoziție. — E dulce sau sărat? — Dulce. Nici zeii nu mănâncă așa ceva. Adu-mi repede invenția ta - Vitellius îi făcu semn comandantului escortei. Așază-te și ascultă-mă. Ia spune, Valerius Galul nu e cumva fratele tribunului care a luptat alături de Galba și care acum se află în Pannonia cu Legiunea Galbiana? Nu știu. — Ce-i de făcut? mormăi Vitellius. Toți știu că l-am acuzat public de omor pe medic. Am poruncit să fie pus în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
bucata de carne pe care o mesteca și o lăsă să cadă pe tavă, înmărmurit. — Aseară, medicul ne-a spus despre uciderea lui Galba, răspunse Hector. A aflat vestea în Pannonia, când un mesager le-a povestit legatului legiunii și tribunilor ce s-a întâmplat. Hangiul sorbea fiecare cuvânt. Hector povesti că, la calendele lui ianuarie, când Galba depunea din nou jurământul pentru consulat, în timpul sacrificiului adus zeilor coroana îi căzuse de pe cap, iar când era pe punctul să ia auspiciile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
O să trimit mesageri să-i avertizeze de cele întâmplate la Roma. O să le poruncesc să treacă peste Alpes și să intre în Italia. — Medicul i-a dat lui Julius Civilis două scrisori, una de la legatul Valerius Mucrus și una de la tribunul Antonius Primus, fratele medicului... În amândouă i se cere lui Julius să încheie o alianță împotriva ta cu legiunile din Pannonia, din Maesia și din toată Illiria. Te consideră un uzurpator. De partea lor sunt și guvernatorii Africii, în primul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
una pâlpâia în fața altarului zeilor Lari. Din când în când, Valerius se ridica și ieșea din cort, nerăbdător. De ce nu mai vine? Poate că nu l-au lăsat să intre în Ludi... Ar trebui totuși să-l lase, pentru că e tribun... — Tribun? zâmbi Errius. Așa deci, Antonius nu ți-a spus că a fost numit legat. El este noul general al Legiunii Galbiana. Valerius Mucrus a rămas în castru și-i ține locul pe timpul absenței sale. — Legat! exclamă Valerius așezându-se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
pâlpâia în fața altarului zeilor Lari. Din când în când, Valerius se ridica și ieșea din cort, nerăbdător. De ce nu mai vine? Poate că nu l-au lăsat să intre în Ludi... Ar trebui totuși să-l lase, pentru că e tribun... — Tribun? zâmbi Errius. Așa deci, Antonius nu ți-a spus că a fost numit legat. El este noul general al Legiunii Galbiana. Valerius Mucrus a rămas în castru și-i ține locul pe timpul absenței sale. — Legat! exclamă Valerius așezându-se. Tocmai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
îi jignesc... — Și Valens construiește o arenă la Bononia, interveni Marcus. Iar împăratul nostru, care se află încă în Gallia, a licențiat printr-un edict trupele de pretorieni care au luptat pentru el și le-a obligat să predea armele tribunilor. — O greșeală gravă, comentă sec Proculus. În cazul unei insurecții, pretorienii se vor grăbi să lupte de partea răzvrătiților. — Mai mult chiar, continuă Marcus, împăratul a poruncit să fie uciși cei o sută douăzeci de soldați care îl însoțeau pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]