1,412 matches
-
funcții multiple, în substructuri specializate. Pentru a-și ilustra teoria Smelser dă ca exemplu instituția familiei, opunând familia tradițională cu funcții multiple familiei moderne care a pierdut o serie din funcțiile inițiale (Bădescu, 2004) Toate teoriile prezentate mai sus sunt tributare ideii de dezvoltare, creștere, și sunt cunoscute sub numele de teorii ale dezvoltării. Ele au în comun o viziune asupra schimbării sociale ca un proces ce are un sens, o direcție și o logică internă. Însă această idee că istoria
Sat bogat, sat sărac: comunitate, identitate, proprietate în ruralul românesc by Adela Elena Popa () [Corola-publishinghouse/Science/1048_a_2556]
-
fărâmițarea proprietății, absenței capitalului financiar și a utilajelor, respingerea structurilor asociative, sau considerarea migrației în străinătate ca una din principalele căi de ieșire din impasul economic. 7. CONCLUZII După o tratare a principalelor teorii sociologice ale schimbării sociale atât cele tributare ideii de dezvoltare, cât și cele ce contrazic această idee -precum și a principalilor factori și mecanisme ale acesteia, capitolul de față trece la analiza altor două noțiuni înrudite, cele de tranziție și postcomunism, aplicând analiza la rural. Deși face
Sat bogat, sat sărac: comunitate, identitate, proprietate în ruralul românesc by Adela Elena Popa () [Corola-publishinghouse/Science/1048_a_2556]
-
informației, încep să își facă simțită prezența, dar se impun într-un mod mult mai subtil. Cele două comunități studiate sunt așadar străine de cele mai multe din consecințele pe care le aduce globalizarea în spațiile sociale supuse acesteia. Oamenii sunt încă tributari spațiului și timpului așa cum le-au experimentat dintotdeauna, sunt atașați de satul lor, de pământ, și sunt dependenți de o economie locală, care le asigură traiul cu puțin peste nivelul subzistenței. Capitolul 5 IDENTITATE COLECTIVĂ, ETNICĂ ȘI CULTURALĂ ÎN COMUNITATEA
Sat bogat, sat sărac: comunitate, identitate, proprietate în ruralul românesc by Adela Elena Popa () [Corola-publishinghouse/Science/1048_a_2556]
-
pneumátÄn kaì pásQs sarkós - totalitatea este astfel exprimată de cele două forme de existență: spirituală și materială. De aici și traducerile românești: „Dumnezeul duhurilor și a tot trupul” (SC, Blaj, BVA, G-R, BS). Dihotomia aceasta e însă străină Bibliei, fiind tributara mentalității eleniste. 3.1.8.4. MQmit ó mehayye: „omoară și învie” (SC); „omoară și face viu” (Blaj); „ucide și ștot Elț învie” (BVA); „aduce moartea și dă viață” (G-R); „omoară și învie” (BS, C); thanatož kaì zÄogonež (LXX); „mortificat
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
destinație pedagogică. Dar nici nu-și pot tăgădui descendența din acestea din urmă, Întrucât procesul de Învățământ, prin Însăși natura lui reflectorie, se supune acelorași legi generale ale dialecticii cunoașterii umane și Îndeosebi ale celei științifice. Ca atare, ele rămân tributare unor distincții epistemologice, situându-se, de exemplu, fie pe o poziție a cunoașterii figurative (bazată pe reprezentări simbolice, verbale, sub formă de cuvinte, definiții, imagini etc.), fie pe o poziție a cunoașterii operaționale (cu accent pe posibilitatea de construire a
Metode de învățămînt by Ioan Cerghit () [Corola-publishinghouse/Science/2051_a_3376]
-
fapt care evidențiază caracterul idiosincretic (idios = propriu, specific) al Întregului proces deînvățare, aceasta devenind o activitate care depinde desingularitatea celui care Învață, individ marcat de istoria sa personală, Întotdeauna inserat Într-un context și Într-un timp bine determinate, veșnic tributar uneițesături de relații sociale specifice clasei școlare. Învățarea aparține, prin urmare, individului. Este un act personal care angajează elevul În totalitatea ființei sale; este holistică prin influențele exercitate asupra dezvoltării personalității În ansamblul aspectelor sale. Cum participarea ar fi mai
Metode de învățămînt by Ioan Cerghit () [Corola-publishinghouse/Science/2051_a_3376]
-
bazându-se pe interacțiunile indivizilor. Învățarea și dezvoltarea capacităților cognitive ar fi rezultatul interacțiunilor interpersonale. Toate acestea aveau să marcheze dezvoltarea unei teorii a sociogenezei cunoașterii individuale (centrată pe mecanismul influențelor sociale din grupul școlar) În contrast cu datele teoriei psihogenezei cunoașterii (tributară individualismului psihologic). Actualmente, evoluțiile amintite Își găsesc sprijin În abordările moderne din teoriile cunoașterii, comunicării și informației, din psihologia cognitivă și progresele didacticii. Consecința firească a acestei tendințe social-interacționiste este dezvoltarea unui nou mediu de Învățare social. Un mediu ce
Metode de învățămînt by Ioan Cerghit () [Corola-publishinghouse/Science/2051_a_3376]
-
mult mai capabile să transmită virtutea și elocvența de care au nevoie oamenii liberi. Un efect plauzibil al înlocuirii textelor pioase creștine cu altele păgâne, chiar dacă clasice, a fost încurajarea unui spirit secular în școlile europene, care până atunci erau tributare unei funcționalități clericale. În aceeași perioadă au început să se răspândească școlile populare, în care tinerii erau instruiți în citire, scriere și matematica comercială în limba maternă. Aceste școli s-au dezvoltat mai ales din experiența de zi cu zi
Sociologia educației by Adrian Hatos () [Corola-publishinghouse/Science/2235_a_3560]
-
genetic. Cele două semnificații au fost tratate de cele mai multe ori ca fiind echivalente. Cu toate acestea, între ele există diferențe notabile. Reducerea meritului la calificări face abstracție de caracterul determinat social al rezultatelor școlare și pare în mai mare măsură tributară unei ideologii menite să mascheze contribuția școlii la reproducerea inegalităților sociale. Tratarea meritului ca „efort + inteligență”, deși aparent mai democratică, are, dincolo de avertismentele lui Young, criticii săi, care pun în discuție mai ales caracterul genetic determinat al rezultatelor la testele
Sociologia educației by Adrian Hatos () [Corola-publishinghouse/Science/2235_a_3560]
-
mișcărilor totalitare mult mai contemporane. Acestea ar fi comunismul cetății din Republica, controlul social excesiv practicat până la folosirea „minciunii nobile”, privarea individului de autonomie și „închiderea” lui în colectivitate, individualitate sacrificată în vederea binelui întregii societăți, eugenia, ș.a. Aceste acuzații sunt tributare însă unei analize superficiale. O cercetare care păstrează o doză de obiectivitate arată că metoda comparativă aplicată direct între totalitarismul modern și un regim imaginar gândit în urmă cu 25 de secole nu se poate susține pe terenul corectitudinii de
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
care relegă tot ceea ce îi scapă sau i se opune în domeniul supraviețuirii unei preistorii care trebuie în mod necesar eradicată. De o parte sunt „viețuitorii”, cei care trăiesc conștient și construiesc eficient, de cealaltă parte „supraviețuitorii”, cei care rămân tributari unui trecut din ce în ce mai estompat și mai șters de activitatea conștientă a celor dintâi. „De o parte e spiritul metodei prin care se face istoria umanității grație puterii Statului comunist; de cealaltă parte vocea slabă a scrupulelor care ne leagă «de
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
în prezentare și caracteristici ale unei subetape a vârstei școlare mici. Optând pentru unitatea psihologică a etapelor de vârstă, am dat întâietate unei formule de sistematizare a materialului care nu se suprapune pe delimitările tradiționale operate în câmpul psihologiei vârstelor, tributare ciclurilor școlare. Este cert că micuțul neastâmpărat și cu gândul la joacă din clasa I nu mai face echipă cu „savantul” iscoditor dintr-a IV-a, deja pus în fața unor serioase concursuri școlare. Dar eticheta îi cuprinde încă pe amândoi
Psihologie școlară by Andrei Cosmovici, Luminița Mihaela Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/2106_a_3431]
-
ceea ce se schimbă, ci mai degrabă ceea ce rămâne stabil și posibil de a fi prevăzut. Instrumentele sale, cele mai des utilizate în psihologie, sunt testele cu ajutorul cărora se fac predicții și se iau decizii asupra posibilităților de intervenție. Metoda rămâne tributară contextului biogenetic și admite că individul este dotat cu caracteristici stabile, iar comportamentele sale rămân constante. Metoda psihometrică constă în determinarea stadiului actual de funcționare a individului. Când mediul este static și previzibil, performanța individului este la fel. Dar, într-
Psihologie școlară by Andrei Cosmovici, Luminița Mihaela Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/2106_a_3431]
-
ce-l implică. Posibilitatea de a îmbina cele două cerințe constă în orientarea sa spre obiectivele esențiale ale organizației, de aici decurgând dobândirea prestigiului și succesului public. Elevul care se integrează în sistemul de cerințe al școlii (fără a deveni tributar normelor și codurilor excesive) are șansă să fie recunoscut în colectivitatea școlară sub un dublu aspect: adaptat la cerințe și participant la dezvoltarea organizației; f. ca organizație socială, școala este, în același timp, un sistem formal și un mediu de
Psihologie școlară by Andrei Cosmovici, Luminița Mihaela Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/2106_a_3431]
-
prin raportare la regulament, prin proceduri de control. Dar dezvoltă, chiar în acest cadru formal, relații de prețuire, simpatie, antipatie, alegere și respingere între elevi sau între elevi și profesori. Substructurile psihosociologice informale răspund nevoilor reale ale indivizilor și sunt tributare structurii formale. Dacă adaptarea la cerințele formale poate fi numită adaptare primară, înscrierea comportamentelor într-un sistem de cerințe neoficiale, mutuale, poate fi considerată adaptare secundară. Jocul de rol, impunerea ca personaj în fața celorlalți presupune acest tip de adaptare; g.
Psihologie școlară by Andrei Cosmovici, Luminița Mihaela Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/2106_a_3431]
-
Cehă și în Germania de Est arată că similitudinea formațiilor cerute pentru a face carieră în Partid și pentru a accede la conducerea întreprinderilor este sursa principală a continuității păstrate. Numai că funcția de antreprenor (capitalist sau socialist) este larg tributară unei rețele sociale (Grabher și Stark, 1998, p. 64). De aceea, atunci când ei ocupă posturi de răspundere în noile întreprinderi private, cadrele vechiului regim sunt mai în măsură decât alții să se sprijine pe configurațiile informale ce rezistă la crearea
Sociologia elitelor by Jacques Coenen-Huther () [Corola-publishinghouse/Science/2356_a_3681]
-
cele în curs de dezvoltare. De aici derivă alte caracteristici: modernizarea este un proces progresiv „care, pe termen lung, nu este doar inevitabil, dar este și dezirabil [...] fiind o schimbare evoluționistă și nu una revoluționară” ( HYPERLINK \l "Reyes" Reyes, 2001). Tributară paradigmei funcționaliste, teoria modernizării are atât puncte tari, cât și puncte slabe. Criticile cele mai dure subliniază că: - dezvoltarea nu este, în mod necesar, un proces unidirecțional, ci se poate realiza pe mai multe căi/direcții; - singurul model de dezvoltare
Enciclopedia dezvoltarii sociale by Cătălin Zamfir, Simona Maria Stănescu () [Corola-publishinghouse/Science/1956_a_3281]
-
Din punct de vedere marxist, motivul principal pentru care statele apelează la violență unul împotriva altuia este capitalismul: războiul ține de logica însăși a competiției dintre statele capitaliste. Dezvoltate în perioada „războiului rece”, studiile de securitate au fost în particular tributare concepțiilor realiste și neorealiste, dominante în epocă. Confruntarea dintre cele două superputeri a influențat întreaga lume, iar o viziune anarhică și competitivă asupra acesteia era firească. Prezentul capitol se va concentra mai întâi asupra acestei concepții tradiționale asupra securității. Ulterior
Manual de relații internaționale by Ionuț Apahideanu, Radu Sebastian Ungureanu, Andrei Miroiu () [Corola-publishinghouse/Science/2061_a_3386]
-
constrângeri care îi împiedică să-și urmeze alegerile, proclamând astfel că progresul social este totodată posibil și necesar. Chiar dacă foarte diverse, teoriile feministe împărtășesc convingerea conform căreia nivelul statal al problemei securității este insuficient, iar literatura de specialitate ar fi tributară unui punct de vedere masculin. A fost formulată, de exemplu, problema suferințelor îndurate de femei și copii în timpul războaielor - victime necombatante, refugiile, violurile suferite ș.a.m.d. Din perspectiva teoriilor feministe, se impune o regândire a securității, astfel încât să poată
Manual de relații internaționale by Ionuț Apahideanu, Radu Sebastian Ungureanu, Andrei Miroiu () [Corola-publishinghouse/Science/2061_a_3386]
-
dintre aceștia și restul semenilor ca devianțe și la segregarea lor în societate. Politicile actuale de integrare (educative și sociale) au ca punct de plecare ideea că absolut toți indivizii umani prezintă numeroase și diverse nevoi, rămânând, prin natura lucrurilor, tributari mediului natural și social de care depind tot restul vieții (Ungureanu, 2000, p.84). Pentru unele persoane aflate în dificultate, pe perioade îndelungate sau chiar pe întreg parcursul vieții, există o serie de nevoi cu caracter special, dar asta nu
Zoltan Bogathy (coord.). In: Manual de tehnici si metode in psihologia muncii si organizationala () [Corola-publishinghouse/Science/2059_a_3384]
-
o însoțește. Generația mea, de pildă, a repudiat multe valori ce păreau incontestabile părinților noștri. Ei se formaseră în spiritul fin de siècle de după 1900, un spirit pe de o parte individualist, estet, hedonist, critic, dar pe de altă parte tributar unor dogme pozitiviste și evoluționiste care le dădeau o suficiență plină de chietudine și confort intelectual. Așa-numita „generație tânără” a anilor 1930, față de care cei de vârsta mea eram mezini, repudia nu numai pe Max Nordau, dar, sub influența
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
și raportarea acesteia la Platon nu erau în afară de discuție, deoarece din articolul preopinentului meu rezulta că inducția ar fi o simplă operație de însumare și nu una de abstracție și generalizare. E) O filozofie nu e anacronică decât în măsura în care e tributară unei teze științifice, prin natura ei destinată să fie mai curând sau mai târziu depășită. Afirmația că gândirea lui Rousseau este anacronică “în raport cu gândirea științifică modernă” nu spune absolut nimic. Gândirea științifică modernă va fi indubitabil anacronică la un moment
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
care reprezintă un mod facil de a sări de-a dreptul într-un așa-zis „absolut”, escamotând rigoarea rațiunii și disciplina spiritului. Adică un fel de euforie iresponsabilă și diletantă pe care practicanții ei o numesc „eliberare”. Asemenea iluzii sunt tributare psihologiei minimului efort și vulgarizării noțiunii de individualitate {respectiv apariției și prestigiului celei de „originalitate”). Nimic mai străin de mentalitatea medievală care postula divinitatea rațiunii și preconiza ordinea, simetria, răbdătoarele elaborări programate și premeditate. Bineînțeles, nimeni nu neagă aspirația mistică
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
pondereze dominanța de la situație la situație. Așa cum se observă, deși accepțiunea consistenței relative ia în considerare variația comportamentală ca expresie a flexibilizării sub presiunile circumstanțiale, totuși ordinea rangului persoanelor (în raport cu o trăsătură de interes) rămâne invariabilă. Și această accepțiune rămâne tributară postulatelor teoretice specifice modelului clasic dispozițional, care minimalizează rolul situației în determinarea conduitelor personalității. Sub aspect metodologic, accepțiunea relativă asupra consistenței suferă de aceleași erori citate în cazul consistenței absolute. Ca strategie de demonstrare a consistenței au fost propuse demersuri
Revista de psihologie organizațională () [Corola-publishinghouse/Science/2156_a_3481]
-
pentru comuniune” (Amédée, Megglé, 1997, p. 167). În esență, textele religioase creștine pun în evidență două viziuni: una care promovează și alta care neagă oarecum categoric și violent caracterul sacru al procreației/erosului (Berar, 1976, pp. 204-205). Atitudinea promovată este tributară concepției că erosul se justifică numai în măsura în care scopul său este perpetuarea speciei. Orice experiență erotică ce depășește aceeastă finalitate este condamnabilă. În viziunea creștină, relația bărbatului cu femeia, chiar dacă are ca scop procreația, nu poate fi sfântă decât dacă este
Revista de psihologie organizațională () [Corola-publishinghouse/Science/2156_a_3481]