673 matches
-
aderă deja cu convingere la unele motive creștine, sprijinindu-se arareori pe câte un citat din Biblie; Ambrozie este prezent în mod ideal și Monica recită un vers dintr-un imn al său („Protejează pe cel ce te invocă, o Trinitate”), atunci când se încheie discuția despre viața cu adevărat fericită. Mediul se potrivește cu subiectele pentru că are o vagă savoare care amintește de dialogurile ciceroniene, chiar dacă totul este învăluit într-o atmosferă mai intimă. Augustin vorbește deja despre experiențele pline de
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
servitorii lui Dumnezeu”, o viață de sărăcie voluntară, dar și de rugăciune și de studiu. În scris, prietenii îi pun lui Augustin o serie de întrebări despre natura sufletului, despre Dumnezeu creatorul, despre ideile platonice, despre originea răului; sau despre Trinitate și cristologie; Augustin le adună și le oferă un răspuns: așa se alcătuiește tratatul Diverse întrebări (De diversis quaestionibus), în număr de optzeci și trei, a cărui scriere se prelungește până în 396. Până la quaestio 25, se discută probleme filosofice și
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
opoziție puțin cam simplistă între credință și rațiune. Credința este baza înțelegerii lui Dumnezeu, dar aceasta nu înseamnă că trebuie văzută ca o atitudine oarbă și irațională, ci ca un instrument ce servește înțelegerii, de aceea în opera târzie despre Trinitate (XV, 2, 2) se spune: „credința caută, intelectul găsește” (cf. și mai departe, p. ???). Despre Biblie în opera lui Augustin, cf. A. Labonnardière, Biblia Augustiniana, Et. Augustiniennes, Paris 1960, și volumul de studii diverse Saint Augustin et la Bible, în
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
se bucură (frui) și cele de care omul doar se folosește (uti): o distincție de origine păgână, dar pe care Augustin o reinterpretează conform credinței, în virtutea distincției platonice între realitatea durabilă și lucrurile trecătoare. Adevărata sursă de bucurie sunt numai Trinitatea și adevărul credinței și al moralei, pe care scriitorul îl explică în același context. În schimb, de lucruri trebuie să ne servim călăuziți de preceptul evanghelic al iubirii de Dumnezeu și de aproapele nostru: distincția aceasta este susținută de Augustin
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
V. Tarulli, N. Cipriani). Pentru problema sufletului: G. Menestrina, Tra il Nuovo Testamento e i Padri, Morcelliana, Brescia 1995, pp. 133-150 și bibliografia citată acolo. În același timp cu acest important tratat de exegeză, este construită treptat capodopera teologiei occidentale, Trinitatea (De Trinitate). Și această operă i-a luat lui Augustin mult timp, adică perioada dintre 400 și 420, iar compoziția sa, intersectându-se cu aceea a altor opere la fel de semnificative, s-a dovedit extrem de laborioasă. În timp ce se hotărâse să mai
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
N. Cipriani). Pentru problema sufletului: G. Menestrina, Tra il Nuovo Testamento e i Padri, Morcelliana, Brescia 1995, pp. 133-150 și bibliografia citată acolo. În același timp cu acest important tratat de exegeză, este construită treptat capodopera teologiei occidentale, Trinitatea (De Trinitate). Și această operă i-a luat lui Augustin mult timp, adică perioada dintre 400 și 420, iar compoziția sa, intersectându-se cu aceea a altor opere la fel de semnificative, s-a dovedit extrem de laborioasă. În timp ce se hotărâse să mai aștepte cu
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
textului deja divulgat modificări prea mari. A adăugat textului și scrisoarea pe care o trimisese lui Aureliu și în care îi povestea împrejurările în care fusese scrisă. Așa cum s-a întâmplat și cu Explicarea Facerii, prelungirea perioadei de compunere a Trinității și faptul că Augustin nu a revizuit la sfârșit întreaga scriere au dăunat întrucâtva structurii care se dovedește dezlânată și dezordonată; totodată, tocmai din cauza duratei prelungite de redactare, multe din doctrinele expuse aici sunt reluate și în alte opere din
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
Tatăl și Fiul au avut ca punct de pornire teologia lui Augustin; chiar teologii orientali, deși atât de reticenți în privința operelor scriitorilor latini, au făcut o excepție cu Augustin care a fost considerat de ei o autoritate; în sfârșit, De Trinitate a fost tradus în greacă la sfârșitul secolului al XIII-lea de către monahul bizantin Maximus Planude. După clarificările făcute prin studiul despre Trinitate, Augustin a scris în 421 un mic tratat care conține într-o formă sistematică doctrina creștină. I-
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
au făcut o excepție cu Augustin care a fost considerat de ei o autoritate; în sfârșit, De Trinitate a fost tradus în greacă la sfârșitul secolului al XIII-lea de către monahul bizantin Maximus Planude. După clarificările făcute prin studiul despre Trinitate, Augustin a scris în 421 un mic tratat care conține într-o formă sistematică doctrina creștină. I-a dat titlul de Manual (Enchiridion), pentru că un laic din Roma, Laurențiu, voia să aibă de la el un text scurt pe care să
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
un text scurt pe care să-l poarte cu sine. Opera nu are atât un conținut teologic, ci e mai degrabă menită să explice pe larg simbolurile credinței; sunt examinate aici și virtuțile creștine. Mai târziu, dar tot în timp ce compunea Trinitatea, lui Augustin i-a fost adusă (în 418) o Predică a arienilor (Sermo Arrianorum), un text anonim care circula în Africa (cf. p. ???). Zece ani după aceea, a avut loc la Hippona o dispută publică între Augustin și episcopul arian
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
Legii și al Profeților (Contra adversarium Legis et Prophetarum), scrisă cam prin 419-420 pentru combaterea unui eretic necunoscut care afirma că creația n-ar fi fost lucrarea unui adevărat Dumnezeu și nici Legea și profeții manifestarea acestuia. Bibliografie. Ediții: De Trinitate CChr.Lat 50, 1969 (W.J. Mountain și Fr. Glorie); BA 15-16, 1991 (E. Hendirckx și G. Madec); M. Mellet, Th. Camelot, P. Agaesse, J. Moingt); NBA 4, 1973 (introd. A. Trapé - M.F. Sciacca, trad. G. Beschin). Ediții bilingve ale
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
Lat 50, 1969 (W.J. Mountain și Fr. Glorie); BA 15-16, 1991 (E. Hendirckx și G. Madec); M. Mellet, Th. Camelot, P. Agaesse, J. Moingt); NBA 4, 1973 (introd. A. Trapé - M.F. Sciacca, trad. G. Beschin). Ediții bilingve ale De Trinitate tradus de Planude: Augutinou, Peri Triados, ed. M. Papathomopoulos - I. Tsavari - G. Rigotti, Athenai 1995. Despre operele antiariene: M.P. Ciccarese, Contra adversarium Legis et Prophetarum de Augustin, în Atti dell’ Accad. Nazionale dei Lincei, Memorie 25, Roma 1981. Studii: M.
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
fi axate exclusiv pe probleme de etică practică; chiar dacă într-un stil diferit, aici sunt propuse și explicate și doctrine fundamentale ale filosofiei augustiniene ce sunt apoi discutate cu metode mai științifice în alte opere (de exemplu, în aceea despre Trinitate), cum ar fi aceea a funcției esențiale a credinței, necesară pentru a înțelege. „Cu îndreptățire câte unul obiectează: «eu trebuie să înțeleg pentru a putea crede»; dar și eu îți răspund cu nu mai puțină îndreptățire, cu vorbele profetului, crede
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
În această operă, Augustin își folosește capacitățile sale exegetice, reluând probabil doctrinele donatistului Tyconius, cum este cea referitoare la milenarism; propune o proprie teologie a istoriei; folosește mai multe cunoștințe din teologia greacă, așa cum începuse deja să facă compunând De Trinitate a cărui redactare începe în acea perioadă și se suprapune cu scrierea primelor cărți din Cetatea lui Dumnezeu. Cetatea lui Dumnezeu a fost o operă fundamentală în tot Evul Mediu, chiar mai mult decât Confesiunile, deși a fost înțeleasă în
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
că trebuie să fi fost vorba de un vandal: poate e una și aceeași persoană cu un anume Marivad care se bucura de stima regelui Uneric, așa cum aflăm de la Victor din Vita); în această operă, Vigiliu expusese adevărata doctrină a Trinității. Tot el ne spune că a mai scris un tratat pentru a-l combate pe Palladius din Raziaria, un episcop arian care combătuse tratatul Despre credință al lui Ambrozie (cf. mai sus, pp. ???-???). Alte opere anonime pe care spațiul nu
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
a primit de la Cristos cheile împărăției cerurilor. Potrivit lui Ferrando (Epist. 13, 3), această operă ar fi fost scrisă de Fulgențiu în timpul celui de-al doilea exil în Sardinia, între 523 și 532. Mai scurte și de dată incertă sunt: Despre Trinitate, notarului Felix într-o carte (De Trinitate ad Felicem notarium liber unus), scrisă la cererea unui arian care purta acest nume; Despre credință, sau despre regula adevăratei credințe, lui Petru, într-o carte (De fide seu de regula verae fidei
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
Potrivit lui Ferrando (Epist. 13, 3), această operă ar fi fost scrisă de Fulgențiu în timpul celui de-al doilea exil în Sardinia, între 523 și 532. Mai scurte și de dată incertă sunt: Despre Trinitate, notarului Felix într-o carte (De Trinitate ad Felicem notarium liber unus), scrisă la cererea unui arian care purta acest nume; Despre credință, sau despre regula adevăratei credințe, lui Petru, într-o carte (De fide seu de regula verae fidei ad Petrum liber unus) care e o
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
eventualelor obiecții ale ereticilor. Apoi, Despre încarnarea Fiului lui Dumnezeu și despre Creatorul animalelor fără însemnătate, lui Scarila, într-o carte (De incarnatione Filii Dei et vilium animalium auctore ad Scarilam liber unus): numai Fiul, nu și alte Persoane ale Trinității, a căpătat natură umană; Dumnezeu a creat toate animalele, chiar și pe cele mai neînsemnate. În schimb, s-a pierdut Contra lui Pinta, într-o carte (Adversus Pintam liber unus), adresată unui episcop arian care încercase să combată cărțile lui
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
apoi papa Ioan al II-lea, să examineze scrierea sa și să o completeze, dacă e necesar, cu elemente de credință creștină („adună la un loc, dacă e posibil, credința și raționamentul”). În tratatul care arată Cum e posibil ca Trinitatea să fie un singur Dumnezeu și nu trei Dumnezei (Quomodo Trinitas unus Deus ac non tres dii), dedicată socrului său, Quintus Aurelius Memmius Simmachus (un prestigios exponent al Senatului roman, condamnat și el la moarte de Teodoric la un după
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
să demonstreze cu argumente filosofice tocmai faptul că substanța e semnul unității divine în timp ce Sfânta Treime poate fi explicată prin relațiile dintre Persoane. În consecință, Boethius trebuie să se întrebe și Dacă Tatăl, Fiul și Sfântul Duh sunt predicate ale trinității potrivit cu substanța (Utrum Pater et Filius et Spiritus Sanctus de Trinitate substantialiter praedicentur), adică dacă aceste cuvinte exprimă o realitate sau doar o predicație a substanței divine. O operă cu un pronunțat caracter filosofic și la fel de importantă ca bază pentru
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
unității divine în timp ce Sfânta Treime poate fi explicată prin relațiile dintre Persoane. În consecință, Boethius trebuie să se întrebe și Dacă Tatăl, Fiul și Sfântul Duh sunt predicate ale trinității potrivit cu substanța (Utrum Pater et Filius et Spiritus Sanctus de Trinitate substantialiter praedicentur), adică dacă aceste cuvinte exprimă o realitate sau doar o predicație a substanței divine. O operă cu un pronunțat caracter filosofic și la fel de importantă ca bază pentru orice speculație creștină (iar faptul că aceasta era funcția ei e
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
și-a condus dioceza cu evlavie creștină într-o perioadă de grave tulburări, obișnuite în regatele romano-barbare. A trebuit să se opună samavolniciilor comise de regii francilor față de credincioși, și a trebuit să conteste și anumite doctrine absurde privitoare la Trinitate pe care se hazardase să le enunțe regele Chilperic I. Așadar, el trebuie să fi înțeles foarte bine că sălbăticia barbarilor era elementul predominant în vremea sa cu tot ceea ce presupunea acest lucru chiar și în privința doctrinei Bisericii (de exemplu
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
Fiului (și a Sfântului Duh), în două opere anume (cărora li se adaugă epistola despre Crez, pentru care cf. aici, mai jos, p. ???). Există în Comentariul la Ioan (I, 1, PG 73, 93) o trimitere la Tezaurul sfintei și consubstanțialei Trinități care este și datat înainte de 429. Unii cercetători îl situează la începutul episcopatului său, iar G.M. de Durand sugerează că ar putea să dateze chiar dinainte de 412; G. Jouassard se gândește în schimb la anii 423-425. În prolog, unde se
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
logidia). Cum Chiril declară că abordează „din nou” tema, opera e posterioară Tezaurului. Interlocutorul lui Chiril în aceste dialoguri este Hermias, același ca și în tratatul Despre întruparea Unicnăscutului (care în ediția lui Aubert figurează ca al optulea dialog despre Trinitate, inexactitate corectată deja de Migne; despre acesta cf. mai departe), prezentat aici ca un bărbat în vârstă și friguros. Totuși, încă din prolog, apare precizarea că, în text, interlocutorii vor fi indicați schematic cu A și B. Tot în prolog
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
Aici și în continuare ne mulțumim să indicăm pentru fiecare operă ediția de referință, lăsând la o parte PG când există Pusey și chiar Pusey când avem ACO; pentru indicații complete a se vedea CPG III. Tezaurul sfintei și consubstanțialei Trinități: PG 75, 9-956; 1479-1484. Dialoguri despre sfânta și consubstanțiala Trinitate: G.M. Durand, Cyrille d’Alexandrie. Dialogues sur la Trinité, 3 vol. (SChr 231; 235; 246), Cerf, Paris 1976-1978; trad. it. Dialoghi sulla Trinitá, a c. di A. Cataldo (Coll. di
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]