1,100 matches
-
pentru a finaliza o pânză ce o reprezenta pe Elena Ceaușescu, ofițerul Îl asigurase, În stilul direct al unui militar: „Tovarășului o să-i placă așa de mult tabloul dumitale, Încât, de cum o să vadă portretul, o să sară pe original șiă”. Deși trivială, această remarcă i-a făcut plăcere artistului, care a decriptat-o ca pe o apreciere a dexterității sale de portretist. Recompensele de ordin moral nu erau singurele. Pentru comanda unui tablou de mari dimensiuni, onorariul artistului putea atinge 60.000
[Corola-publishinghouse/Science/1909_a_3234]
-
asupra celor patru tipuri de viziuni. Este vorba, măi concret, despre o scrisoare adresată lui Butts și datata 22 noiembrie 1802. Blake include aici o versificație scrisă cu un an în urmă, descriind o viziune complexă, nelipsita însă de detalii triviale. De aici, deducem că doar viziunea cvadrupla îi permite subiectului să conștientizeze existența nivelurilor de semnificații profetice: "Now I a fourfold vision see / And a fourfold vision is given to me / Tis fourfold în my supreme delight / And three fold
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
433). 107 Același jurnal al lui Robinson oferă detalii importante legate de caracterul cotidian, lipsit de spectaculozitate al aventurilor spirituale blakeene: "Si cand spunea viziunile mele (subl. în text, n.m.), o făcea pe tonul obișnuit pe care noi discutăm problemele triviale pe care toți le înțeleg și de care nimănui nu-i pasă" (Bentley, Jr., 2004, p. 421). În manuscrisul inedit Reminiscences (1852), Robinson adaugă: Blake povestea "despre cele mai stranii lucruri în modul cel mai simplu, vorbind despre viziunile (subl
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
de creativitate de principalul curent al psihologiei teoretice și experimentale a transformat creativitatea într-un fenomen marginal în raport cu preocupările centrale ale întregii sfere psihologice; d) dificultăți în definirea și stabilirea criteriilor creativității ce au conferit fenomenului o apartenență eludantă sau trivială; e) abordări care au insinuat că fenomenul creativ este un produs de excepție al proceselor și structurilor curente, cercetarea ei izolată nu pare a fi o necesitate; f) abordările unidisciplinare ale creativității tind să confunde un aspect parțial al creativității
[Corola-publishinghouse/Science/2062_a_3387]
-
California au impulsionat expansiunea necontenită a americanilor spre vest. În drumul lor, aceștia au construit instituții democratice specifice, așa cum se credea, unei republici exemplare. Conceptele de independență, economie de piață și egalitate a șanselor au devenit crezul întregii națiuni. Deși trivial, spiritul de frontieră era alimentat de energie și optimism. După ce urmărise comportamentul americanilor la locul de muncă, în lăcașele de cult și în timpul liber în anii '30 ai secolului al XIX-lea, Alexis de Tocqueville scria că "America este un
by Madeleine Albright [Corola-publishinghouse/Science/1028_a_2536]
-
o opoziție conceptuală fundamentală: cea care pune în opoziție identicul și diferitul, una din acele temate arhaice pe care le regăsim în orice gîndire științifică, veche sau modernă, și în toate sistemele de reprezentări." Ibid., pp. 19-20 Această constatare, destul de trivială la o primă abordare, trimite la opozițiile aristotelice: "feminin/masculin", "cald/rece", "animat/inert", "suflu/materie". Regăsim aceste ca-tegorii tranșate în discursuri igieniste sau medicale mai contemporane. A reflecta asupra acestei distincții înseamnă deci a intra în profunzimea marilor ansambluri
by Jean-Marie Seca [Corola-publishinghouse/Science/1041_a_2549]
-
volum cu piesele scrise în deceniul 1993-2003, în care sunt publicate Tetralogia Destinului, pe care am menționat-o, Trilogia captivă, cu piesele Împăcare târzie, Rătăciți în amurg și Cantonul de vânătoare, și Trilogia provincială, cu Comedie provincială, Victima fericită și Trivial tango. Ați avut o bogată activitate și ca editor. Care au fost proiectele de marcă ale Editurii Rampa și Ecranul? Rampa și Ecranul este o editură mică, o editură cu preocupări restrânse, care și-a propus să ofere cititorului, culturii
Convorbiri fără adiţionale by Cornel Galben () [Corola-publishinghouse/Science/692_a_991]
-
depinde de modele, depinde de educator. În ziua de astăzi constatăm cum mulți copiii nu se respectă între ei, nu sunt indulgenți, nu știu să aprecieze și să iubească binele, nu știu să se comporte în societate, sunt violenți, vorbesc trivial și nu-și mai respectă nici măcar părinții și bătrânii. Regretatul și eminentul profesor Nicolae Enescu, care ne-a călăuzit pașii în însușirea disciplinelor psihopedagogice și care ne-a introdus în tainele mirifice ale profesiei de învățător, ne atrăgea atenția asupra
Monografia Comunei Oncești Bacău by Octavian I. Iftimie () [Corola-publishinghouse/Science/1775_a_92288]
-
fertilă a studiului cultural, cu atenția cuvenită proceselor de reconvertire semantică a conceptelor și categoriilor estetice tradiționale. Însă exigențele mult prea severe ale criticului de la "Sburătorul" condamnă din start melodrama, pe motiv că n-ar fi decât un spectacol facil, trivial e drept, cu un efect terapeutic garantat (din cauza constituției bicisnice a naturii umane), găsind-o așadar vinovată de "egoism" și de o "purificare fățarnică". Prin urmare, în melodramă singura formă de "artă" accesibilă tuturor "fiecare își găsește exaltarea sentimentelor lui
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
estetic, relevabil în "degradarea anecdotică" a poveștii sentimentale din O dragoste florentină. Dar, după cum am anticipat, recursul la anecdotă vizează nu atât "degradarea", cât simplificarea romanțioasei aventuri amoroase prin reducția la sâmburele său epic, la elementele de "intrigă", întotdeauna mai triviale în raport cu poezia inefabilă a iubirii și cu suferința obligatorie pusă în scenă printr-un ceremonial patetic, grandilocvent. Lovinescu a intuit foarte bine că, spre a putea fi integrată în compoziția contrapunctică a romanului, nuvela trebuia comprimată, "rezumată" la nucleul ei
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
frumoasa Lulù, în care, ca tot pățitul, nu mai vrea să vadă o femeie în carne și oase, ci un "fetiș ireal", ipostază idealizată a iubitelor de odinioară (Mab, Igeea), "icoană" proiectată undeva, în eter, dincolo de periculoasele imixtiuni ale concretului trivial. Idealizarea trădează, în subiacent, un acut sentiment de insatisfacție și chiar de resentiment față de femeie, natură duplicitară deprinsă a pune bărbatul în inconfortabila postură de încornorat. Refuzând însă realitatea amorului, mistificând-o cu bună știință, Andrei reușește să iasă din
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
retorica" presupune referința directă la o "realitate" care poate fi declamată cu oarece talent, spre încântarea femeiuștilor în căutare de aventură, dar pe care literatura adevărată (mai precis: poezia "epică", romanul-melodramă) știe să o transfigureze prin mijloace mai rafinate. Seducătorului trivial Lovinescu îi opune aici, în primul său roman-ciclu, figura îndrăgostitului nobil și pur, în ideea că viața nu trebuie acceptată așa cum e, în toată trivialitatea ei, ca în literatura "realistă". De ce nu ne-am imagina-o altfel, ca într-un
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
fiecare dintre noi își dorește, crede și face câte ceva în acest sens, lumea ar putea deveni mai bună. În virtutea legii de analogie inversă, cu cât problemele fundamentale ale metafizicii sunt învăluite de focul bengal al mitologiei 473, în forme uneori triviale și familiale, cu atât se stabilește o distanță mai mare între polul esențial și polul substanțial al manifestării, din cauza abisului dintre ei, dar plin de adevăr, învăluind o amplă sinteză a universului 474. La timpul când adevărul, lumina Cuvântului era
by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
prinț. Aceștia sunt purtătorii tradițiilor din vechime și constituie originea masonilor liberi și acceptați ai prezentului și viitorului. În virtutea legii de analogie inversă, cu cât problemele fundamentale ale metafizicii sunt învăluite de focul bengal al mitologiei 608, în forme uneori triviale și familiale, cu atât se stabilește o distanță mai mare între polul esențial și polul substanțial al manifestării, din cauza abisului dintre ei, dar plin de adevăr, învăluind o amplă sinteză a universului 609. La timpul când adevărul, lumina Cuvântului era
by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
de mucigai. Avangardist, ironizează clișeele romantice și convertește, șocant, iubirea în sexualitate. Arghezi stinge cu totul imaginea țigăncii cuminți. Tinca este infidelă, dar și provocatoare, iubirea pentru ea fiind cauza crimei lui Năstase. Este supusa unui interogatoriu dur, folosind limbaj trivial: „Cine ți-a frământat carnea de abanos?”, „Cui i-ai dat, fă, să ți o cunoască/Făptura ta împărătească?”. Mai mult decât atât este ironizată la nivelul aspectului fizic, creându-se o imagine brutală: „părul cu miros de tutun”; iubitul
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea, opţiune sau necesitate? by Dorina Apetrei, Mihaela Butnaru, Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Science/426_a_1250]
-
vecini Ca o matcă la albiniTatăl său era blajin Om cu suflet de creștin. Eu când eram copilaș Purtam smeul pân oraș Cu copiii mă certam Mingi, arșicele jucam. Tatăl, moșul mieu au fost Secretar mare, nu prost.... Observând caracterul trivial al acestei poezii, Paul Cornea avea să spună că de aici a dispărut literaritatea 4. Și într-un fel are dreptate. Versurile, cu rimarea naivă a replicilor, sună a proză. Iar prin comparație cu textele din Rost de poezii, forjate
[Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
în starea în care era când a fost chemat (Corinteni, 7.17-24)6. "Fiecare să rămână în chemarea pe care o avea când a fost chemat" e cheia fondării unei vocații secularizate, posibilitatea de a trăi chemarea religioasă în planul trivial al ocupațiilor cotidiene. E o formulă specifică a vieții dedicate, caracteristică eticii protestante: o unică dorință de inspirație divină care pătrunde în sfera vieții de zi cu zi și se poate împlini acolo. "Profesia concretă a individului devine în măsură
[Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
specială a lui Dumnezeu, dată lui, de a face față poziției concrete în care l-a situat Dumnezeu"7. Weber reconstituie imaginea unui apel divin care nu se realizează numai în planul existenței monahale, ci și în acela al existenței triviale. Nu e mai mult decât o schimbare a locului în care e trăită chemarea religioasă: munca e substitutul unei "biserici". Lucrând, făcându-și treaba, individul nu caută o realizare a sinelui, ci așteaptă tot o salvare a sufletului, ca și
[Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
vederii fizice echivalează cu amplificarea acuității intelectuale. Într-adevăr, în mod simbolic, orbul (Homer, de exemplu) își sporește cu atât mai mult capacitatea de înțelegere, în sens etimologic, cu cât el este scutit de distragerea aferentă viziunilor cotidiene, banale și triviale. Concentrarea asupra interiorității permite accederea la adevăruri admirabile interzise muritorilor de rând. Și apoi, pentru a percepe încheierea unei vieți de fecioară nasul este de ajuns, pentru că atomii solicită atât simțul olfactiv, cât și vederea - formele și înlănțuirile decid. Se
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
suveran în impasibilitate, în capacitatea de a nu te lăsa afectat de lume, de micimile și meschinăriile ei. Foarte probabil, bucuria filosofică este aceea de a trăi deasupra contingențelor obișnuite, alături de preocupările celor mulți, în alt loc decât pe scena trivială a cotidianului omului de pe stradă. Plăcerea de a fi și de a exista ca individualitate solară, liberă, independentă, autonomă, inaccesibilă violențelor venite de altundeva: un tiran, trupul, dorința, socialul, natura sau familia. Plăcerea definește, în consecință, bucuria de sine ca
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
De fapt, ca sofist deprins cu mânuirea vorbelor iscusite, a verbului eficace, a retoricii eficiente, Antiphon știe că, de regulă, nu adevărul triumfă, ci discursul mai abil, mai înșelător. Minciuna practicată cu măiestrie produce efecte superioare, în termeni de eficacitate trivială, celor ale veracității celei mai riguros respectate. De unde și oferirea competențelor sale de filosof unor particulari pe care-i asista în fața instituțiilor politice sau judiciare - adunarea poporului și tribunalul. Terapeut care folosește verbul, Antiphon acționează ca medic individual, dar și
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
amplifică dorința și alimentează nevoia pe principiul eternei întoarceri a răului. Cui îi spune că a trăi este un rău, Diogene îi răspunde: nu, nu a trăi, ci a trăi rău. Iar apoi dă rețete pentru o existență reușită. Plăcerile triviale contra plăcerilor subtile, distincția făcută încă din acele timpuri rămâne de actualitate: hedonismul trimite la construirea jubilărilor, el impune fabricarea delicată a unor edificii elaborate pentru a ajunge la emoții sofisticate. Mai trebuie oare precizat că hedonismul este contrarul supunerii
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
terenul, ei, care contribuie la afânarea solului creștin, în așa măsură încât dolorismul lor intră în simbioză cu știuta religie a pulsiunii de moarte și o constituie. Patrologia stigmatizează până la exces epicurismul ca fiind o filosofie a plăcerii grosiere, bestiale, triviale, fără să țină seama de viața filosofului și de învățăturile lui, între care există o strânsă relație. Iată faptele: Epicur este autorul unor scrisori licențioase - în realitate, redactate de Diotim stoicul; se culcă cu toate femeile din școala sa; își
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
apăsate aduse de Epicur prudenței, cumpătării, practicării filosofiei, prieteniei, râsului, tot atâtea variațiuni pe tema bucuriei de a trăi și a purei plăceri de a exista care aduc în scenă și în joc mult mai mult decât plăcerile vulgare, animalice, triviale? În această etică exigentă, voința ocupă locul cel mai important. Prin ea se edifică, pe calea rațiunii, reflecția, analiza, raționamentul, cunoștințele, cultura, judecata, o plăcere demnă de acest nume. Și care nu are nimic de-a face cu cea a
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
mama sa, care recita incantațiile sacre ca o preoteasă... Divinitățile nu au în mâinile lor destinele oamenilor, este ridicol să credem că putem influența mersul lucrurilor prin invocații, când soluția se află în mobilizarea propriei noastre energii. Impietatea definește credința trivială și vulgară în legătura destinului oamenilor cu pretinsa vrere a zeilor. De fapt, zeii funcționează ca un ideal al rațiunii kantiene: niște modele pentru desfășurarea meditației și acțiunii epicuriene. Scutiți de dureri, preafericiți, impasibili, autosuficienți, autonomi, indiferenți față de tot ce
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]