1,282 matches
-
transforma-ntr-un zâmbet permanent ce-i Înspăimânta pe spectatorii din primele rânduri care Înțelegeau ce se-ntâmplă de fapt. Își amintea de vremea când era În formă, și asta nu fusese decât cu trei ani În urmă. Simțea parcă tunica brodată cu aur cum Îi cădea grea pe umeri, În după-amiaza aceea caldă de mai, când vocea Îi era Încă la fel de calmă ca și-n cafenea, și cum țintise cu vârful rotunjit al spadei locul ăla plin de praf de pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
rotea iarăși capa, apoi iar și iar și iar, până ce se termina totul - Îl răsucea pe taur În jurul lui printr-o media-verónica superbă, și apoi se Îndepărta cu mersul legănat, cu fire din părul taurului agățate-n ornamentele aurite ale tunicii și taurul stând nemișcat, și aplauzele mulțimii. Nu, nu s-ar teme. Ații da, dar el nu. Știa că nu i-ar fi frică. Și chiar dacă i-ar fi fost, știa că oricum poate s-o facă. Avea Încrederea de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
Întâi gemenii, apoi ceilalți, și fiecare a luat câte o sămânță pe care au mâncat-o ca pe o cuminecătură. Politicoși, prietenii mei s-au Împărtășit și ei. La sfârșitul ritualului, bunica gemenilor s-a apropiat de Rupert cu o tunică lungă, ca un sac, dintr-o țesătură de culoare albastru regal, țesută cu un model În zigzag. I-a făcut o plecăciune și a mormăit În limba Karen să accepte acest dar modest care simbolizează devotamentul lor pentru că s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
s-au aruncat la pământ și au rămas așa, prosternați. —Dumnezeule, Îi spuse Moff fiului său. Te imploră. E un cadou de Crăciun. Fii politicos și acceptă-l. —Acceptă-l tu! spuse Rupert. Exact când Moff Întindea mâna să ia tunica, Bootie strigă: Nu, nu, el ia. Se apropie de Rupert. Moff Îi șopti printre dinți lui Rupert să ia nenorocita aia de rochie și să termine cu tot bâlciul. Imediat după ce Rupert o luă, oamenii se ridicară În picioare, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
tu, ocara casei stăpînului tău! 19. Vei fi izgonit din dregătoria ta, și te va smulge Domnul din locul tău. 20. În ziua aceea, zice Domnul, voi chema pe robul Meu Eliachim, fiul lui Hilchia; 21. îl voi îmbrăca în tunica ta, îl voi încinge cu brîul tău, și voi da puterea ta în mîinile lui. El va fi un tată pentru locuitorii Ierusalimului și pentru casa lui Iuda. 22. Voi pune pe umărul lui cheia casei lui David: cînd va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85106_a_85893]
-
scris cu majuscule: LIBERARE. Încadrat de pereții casetei următoare și prins într-o piuneză, te privea blajin și parcă surprins gornistul. Uniforma era sărăcăcioasă, dar îngrijită și-i venea bine. Purta ghete, moletiere bine înfășurate peste gambe, pantaloni de pufoaică, tunică petrecută cu centură și bandulieră, chipiu. De centură îi atârna o ploscă de metal, îmbrăcată în postav care putea fi umezit pentru a ține apa rece și proaspătă. Stătea drepți într-o poză artificială, dorită de el sau sugerată de
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
deloc milităros. Cineva (poate fotograful, poate vreo rudă) desenase cu creioane colorate pe fotografie, pe pieptul gornistului, o decorație pe care o dorea, o aștepta și de bună seamă o merita, o dată ce în caseta alăturată găseai o bucată sfâșiată de tunică, cu buzunarul de la piept, pe care se putea desluși urma nedecolorată lăsată de o decorație, primită probabil ulterior. O mănușă de dantelă, un ceas de buzunar cu capacele aurite și un buchețel de lămâiță din hârtie albă pânzată, înnegrită de
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
a gornistului. Mai edificatoare decât toate datele biografice erau, de exemplu, meșa gornistului de la vârsta de un an, al 37-lea vis al său, amprenta celui care i-a înregistrat proba de urină pentru recrutare, urma lăsată de decorație pe tunică, blacheul tocit și contorsionat, zgârciul înnodat al ochelarilor, lipsa decorațiunilor de alamă de pe coșciug și vertebra secretul și esența ființei sale. Vertebra de delfin, pe care a purtat-o toată viața fără ca nimeni, nici măcar el să aibă știre de ea
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
jur și desluși atunci și alții, răsfirați ici și colo la lizierele pădurii. Nu erau pe cai, dar aveau toți arme: niște oameni slabi și îndobitociți de o viață în mizerie, cu ochii licărind de foame. Unii dintre ei purtau tunici vechi, zdrențuite, alții erau aproape goi, iar claia de păr răvășită și barba nerasă le dădea o înfățișare și mai sălbatică. Aveau un aer amenințător, dar marcat și de o anumită precauție, fiindcă înaintau prin iarba înaltă cu suspiciunea unei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
vătraiul în mână. Se studiară o vreme, fără ca vreunul din ei să spună ceva. Femeia era înaltă, osoasă, dar cu umeri largi, ce o făceau să pară cumva mai impunătoare; te izbea, însă, faptul că era incredibil de slabă, iar tunica lungă din lână cenușie, singura îmbrăcăminte pe care o avea, o arăta din plin. Chipul femeii, înconjurat de o chică sură, deasă și răvășită, era alungit și viguros; mari și neliniștitori îi erau ochii, cu privirea pătrunzătoare, accentuată de albastrul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
nu ți-e frică de noi? Ea râse și ridică din umeri: N-a venit încă vremea mea. Totuși... dacă vrei să mă violezi, încă poți s-o faci. Se lăsă înapoi și își deschise brațele ca o invitație, iar tunica i se întinse pe sânii ce-i atârnau veștejiți: — Vino, comoara mea! Sunt câțiva ani buni de când n-am mai avut un bărbățel ca tine! Odolgan refuză invitația îngrozit, cu gesturi teatrale, și râseră din nou cu toții. își umplură iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Rece, hotărât, îi aranjă sumar pantalonii, amânând momentul când va trebui să găsească o scuză convingătoare pentru moartea sa. Când se întoarse spre Frediana, văzu că își revenise oarecum și se trăgea înapoi pe coate, fixându-l înspăimântată și uimită; tunica i se zdrențuise și era murdară de pământ, iar pe pântece, de mici pete de sânge. Retrăgându-se astfel, se apropia de fratele ei, care, imobilizat lângă stâncă, îl fixa pe Balamber cu ochii ieșiți din orbite, arzând de febră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
i le legă din câteva mișcări rapide. Ea, printre lacrimi, îl ruga mai departe să nu-i ucidă fratele, strigând, ca să i se audă glasul prin vijelie. Părul său lung, muiat deja de la ploaie, i se lipise de cap, iar tunica leoarcă i se strânsese pe trup, lăsând să se vadă forma lungă, perfectă a picioarelor și sânii cruzi încă, ridicați și ascuțiți. Surd la rugămințile sale, imediat ce termină, Balamber apucă sabia și se îndreptă din nou către tânărul Waltan. Era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
lui Gundovek, iar în copila grațioasă ce ședea la dreapta ei o ghici pe principesa Griselde, pe care și-o amintea de pe când era o fetiță. Fiica lui Waldomar nu putea fi decât tânăra aflată în stânga reginei: îmbrăcată cu o tunică dintr-o țesătură de culoare cărămizie, cu ornamente delicate din purpură și aur, ea stătea, mândră și dreaptă, cu mâinile strânse pe brațele jilțului și urmărea cu atenție fiecare cuvânt al suveranului său. Uimit, îi observă trăsăturile nobile, privirea inteligentă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
de luptă cu armata sa. Chilperic făcu un pas înainte ca să-și îmbrățișeze vechiul prieten: — Ei, Sebastianus! îți amintești de mine, sper! — Bineînțeles! Nu te-ai schimbat mult, adevărat. — Tu, în schimb, da. Când te-am văzut ultima dată, aveai tunica murdară toată de noroi, alergai cu picioarele goale în iarbă și un bătrân institutor te urmărea furibund, agitând o joardă. Azi văd că porți altfel de veșminte. — Cursus honorum, prietene! îți amintești de câte ori ne-am încăierat? — Chiar. Ultima dată ți-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
și privi în jur pierdut. Deschise gura, dar vocea îi ieși sugrumată și nu fu în stare să articuleze vreo vorbă. Privirile a sute de războinici erau ațintite asupra lui. — Vorbește, la naiba! îl somă romanul, scuturându-l de gulerul tunicii. Țăranul își făcu curaj și, frământându-și mâinile, arătă cu capul în direcția lui Gualfard, care îl privea de parcă ar fi vrut să-l mănânce de viu. — Pe el!... I-am văzut pe el și pe Balamber. Gundovek nu-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
privească pe femeie mai de aproape, constată că, așa cum își închipuise după voce, avea în jur de treizeci de ani; era destul de frumoasă, cu părul des, roșcat și cârlionțat, ce înconjura ca o cunună o față lungă cu profil hotărât. Tunica sa, fără mâneci și strânsă în talie cu o panglică, era murdară și sfâșiată în multe locuri. — Nu ești de prin părțile astea? — Nu. M-au prins departe de aici, în Reția. — De cât timp sunt aici? — De azi după-amiază
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
stăteau alături, dar cu jumătate de pas mai în spate: unul dintre ei avea mâinile împreunate ca pentru rugăciune, celălalt, mult mai tânăr, ținea un cadru din lemn cu o imagine pictată în culori vii. După atitudinea lor și după tunicile pe care le purtau, deduse că era vorba de trei călugări. — Și el!... Oh, și el! exclamă Inisius, agățându-se de trunchiuri și strângând din ochi; fața sa exprima atenție și exasperare. Balamber, însă, nu reuși să înțeleagă la cine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Nu! strigă Inisius, ridicat în picioare. Nu e adevărat! Nu sunt nebun! Tu, fariseu blestemat! Cauți doar să-ți salvezi viața mizerabilă, dar a venit ziua judecății! Dădu să se arunce din nou între ei, dar Khaba, ținându-l de tunică, îl trase energic înapoi. Alți războinici, între timp, veniseră mai aproape și urmăreau cu interes tratativele. Balamber își ținuse privirea ațintită asupra abatelui. — Nu-mi pasă câtuși de puțin de el. Nici de tine. Voi, romanii, sunteți buni de gură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
puțin, sprijinindu-și mâinile de coapse și începu să-l scruteze, căutând să-i prindă privirea. însă el, fără să se oprească din mestecat, își păstră ochii ațintiți asupra lui Shudian-gun. Cu vârfurile degetelor, războinicul apucă o margine sfâșiată a tunicii sale dalmatica și trase de ea cu un gest sec, lărgind ruptura. — Tu... romanule! Tu, arătare urâtă. Unde platoșa ta? Unde manta de purpură? Unde coif cu pene? încet, Sebastianus se întoarse spre el și îi întâlni ochii plini de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
tău, astfel că mi-au dat și mie unul. în timp ce încăleca, Sebastianus întinse mâna Lidaniei: — Vino lângă mine. Imediat ce găsesc un cal, o să-l iau pentru tine. în loc să urce pe cal după obiceiul femeilor, ea nu șovăi să-și ridice tunica până deasupra genunchilor, după ce o sfâșie în grabă și cu hotărâre pe unde era nevoie, apoi, dintr-un salt, încălecă în spatele său. O clipă mai târziu, părăsiră luminișul și se pierdură în pădure. 37 Mica armată merse ore întregi, urmând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
atenția spre stânga. Cadavrul unei femei, galbene la față ca ceara și cu părul răvășit, zăcea pe treapta casei sale, cu spinarea rezemată de ușorul de la intrare și cu capul lăsat într-o parte. Un val de sânge îi scălda tunica: probabil îi tăiaseră gâtul. Ținea în brațe, pe pântece, ceva ce Sebastianus nu reuși să identifice imediat. îl ajută Maliban: Uite unde era capul copilului, constată el. Hunilor le place să glumească. Făcu apoi un semn îndărătul său. Pe altul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
limpede asupra situației militare. Pe cerul limpede, stelele deja străluceau. Dinspre grupurile adunate în jurul focurilor se auzeau vorbe rostite cu jumătate de voce, câte un râset. Sebastianus ajunsese în apropierea cortului său, când se ciocni de Lidania, care, strânsă în tunica sa murdară și sfâșiată în multe locuri, ducea o găleată de apă. în toate zilele acelea o pierduse din vedere, de vreme ce încă din prima seară ea își găsise adăpost împreună cu Lucia în micuța comunitate de fugari, pe care Frediana îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
buzele li se dezlipiră, nu mai era nevoie de cuvinte, era doar dorința fiecăruia în parte. Ochii Lidaniei se tulburaseră ușor, gura întredeschisă încă îl chema, iar mâinile ei, fără nici o reținere, se plimbau peste trupul lui, îl căutau pe sub tunică. Surâzându-i cu îndrăzneală, își plimbă o mână prin părul ei, iar femeia, închizând ochii, își lăsă capul pe o parte, voind parcă să păstreze acea mângâiere. O sărută din nou, până ce focul ce se aprinsese în el îl făcu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
săi, nu era doar un bărbat cu aspect plăcut și viril, cu trăsături hotărâte pe chip și cu părul încă des, chiar dacă albit în multe locuri; avea încă umerii lați, gâtul robust și toracele larg, care îi ținea întinsă eleganta tunică dalmatica de culoare purpurie, cu o bogată broderie în aur; brațele îi erau musculoase, călite în exercițiul fizic făcut în tinerețe și în acțiunile dificile desfășurate chiar de curând în război, iar pantalonii militari, mulați, îmbrăcau două picioare puternice, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]