530 matches
-
clipi din ochi În semn de Încuviințare: ăsta era adevărul - domnișoara Goldberg era o plicticoasă bătrînă Fräulein! Asta era. La școală Însă... În regulă, doamna profesoară era frumoasă, tînără și amabilă; purta o pălărie cum nu vedeai În Seghedin, un turban cu pene, și avea o rochie care, sigur, era de la Budapesta, dacă nu chiar de la Viena. Deși gimnaziul, trebuia totuși să recunoască, le cam dezamăgise. Pe dinafară, În regulă, chiar măreț, văruit În galben, cu acoperiș nou și cu grădină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
crai), principala probă pe care trebuie să o depășească protagoniștii este să aducă la „locul de judecată” „o mână de frânc,/ Un cap de haiduc/ Și sânge de paș,/ Cap de arambaș” ; sau „o mână de frânc/ Ș-o cealmea [= turban/cap] de turc” (35, p. 115). Este un posibil indiciu al arhaicității baladei, amintind de perioada când astfel de (cefalo) trofee dădeau măsura vitejiei unui luptător (112). Dintre preten- denții la titlu, doar unul reușește să treacă probele de voinicie
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
creștin se rupse [...]. Schismă: Satana triumfă. Iubirea rămase uitată. Ura învinse... Anul 1453...durere, ura era atât de mare, încât la Roma se susținea: mai bine nicio Biserică decât o Biserică ortodoxă - catolică; iară la Constantinopol predomina părerea: mai bine turbanul turcesc decât infula papală. Iarăși birui ura, rodul Satanei... Sosise un veac nou. Așteptam mântuire de la cultură. Atunci izbucni războiul mondial. Nu om contra omului, nu individ contra individului, ci popor contra altui popor, biserici contra altor biserici. Nici urmă
Nectarie Cotlarciuc, Arhiepiscop al Cernăuţilor şi Mitropolit al Bucovinei by Marius Vasile Ţibulcă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91906_a_107347]
-
el, la urma urmei, era dedat la rugăciuni, adeseori se adresa lui Dumnezeu. Chiar acum cerea să Înțeleagă de ce o iubea atât de tare pe această femeie nătângă cu pielea ei densă, cremoasă, inutil de senzuală, cu gura vopsită și turbanul acela din prosop. — Shula, știu că ai făcut asta pentru mine... — Ești mai Însemnat decât omul ăla, tată. Aveai nevoie de el. — Dar de-acum Înainte, nu mă mai folosi pe mine drept scuză. Pentru isprăvile tale... — Am fost la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
iarăși, la minute, ore sau zile distanță. Uneori cerul era albastru. Alteori gri. Alteori era noapte, dar torțe luminau zăpada din apropiere, făcând-o să scânteieze În mii de mici diamante. O dată văzu deasupra lui chipul unui necunoscut cu un turban turcesc, de culoare galbenă. Era un chip aspru, sever, nebărbierit, cu o cută adâncă de-a latul frunții. Deschise iarăși ochii și nu mai era nici un chip, era doar cerul, de un albastru intens. Apoi Începu să simtă frigul. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
Țăranii ăștia au venit pe cai. Și-au ascuns caii În pădure. Iar pe șei aveau săbii. Una din ele e chiar o spadă spaniolă. - Săbii, ai spus? Unde sunt? Din cort ieși un spahiu cu Însemne de comandant, fără turban pe cap. Era de Înălțime medie, cu picioarele puternice și ușor crăcănate ale omului care a stat toată viața În șa, cu fața smeadă și rotundă, iar părul scurt ușor cărunt. - Cine sunteți? Întrebă, și el, tot În limba turcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
se Întoarse și văzu că cel care vorbise era Ghazi-Hamza beg, unul din comandanții de regiment ai achingiilor. Sau, cel puțin, așa părea, căci era Îmbrăcat În hainele lui Ghazi-Hamza beg. Purta uniforma neagră cu fireturi albe a achingiilor și turbanul alb cu piatra de rubin În mijloc, semnul conducătorului. Dar privea În altă parte, iar sultanul nu-i putea vedea chipul. - Poate nu... ? ridică sprânceana stăpânul Semilunei. - Poate că războiul nu e câștigat și că poate aici nu se pune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
călăreț cu doi cai. Se apropie repede, la galop mare. Caii sunt Încărcați de arme. - De unde știi? - Lucesc În soare. E Îmbrăcat În uniformă de achingiu. Nu. Căpitan de achingii. Tu m-ai Învățat să deosebesc uniformele. Neagră, fireturi albe, turban alb. - Da... dar n-are nici un sens... spuneai că achingii s-au oprit, că Apărătorii șarjează, că nimeni nu poate ataca pe vântul ăsta... - Nimeni... doar călărețul acela... vine pieziș pe direcția vântului... poate am uitat să-ți spun un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
de departe, schimbă soarta acestui război. Că eu sunt parte din această minune. Numai că nu știu cum. - Vei afla... murmură Erina, uluită. - Călărețul acela... spune-mi ce face... - A trecut printre spahii. Sfidează vântul. - Cum arată? - Nu știu. E departe. Uniformă, turban. Nu... Își desface turbanul... o mătase lungă, albă se ridică și zboară pe aripile vântului... - Ce frumos ai spus... - Mă rog, poate va fi cândva fi un titlu de carte. Părul Îi cade pe umeri... lung... castaniu... Își scoate tunica
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
acestui război. Că eu sunt parte din această minune. Numai că nu știu cum. - Vei afla... murmură Erina, uluită. - Călărețul acela... spune-mi ce face... - A trecut printre spahii. Sfidează vântul. - Cum arată? - Nu știu. E departe. Uniformă, turban. Nu... Își desface turbanul... o mătase lungă, albă se ridică și zboară pe aripile vântului... - Ce frumos ai spus... - Mă rog, poate va fi cândva fi un titlu de carte. Părul Îi cade pe umeri... lung... castaniu... Își scoate tunica de achingiu... rămâne În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
nu-i așa? Degetul i se așezase pe imaginea grăunțoasă a unei persoane care stătea alături de Karl. Amândoi erau Îmbrăcați În saronguri. Ea purta o tunică de dantelă cu flori, el o cămașă albă care cădea țea păn și un turban balinez. Erau și alți europeni, toți În costume locale. Margaret nu văzuse niciodată fotografia asta. Părea să fi fost un foarte neplăcut bal mascat, și-a spus ea, unul stânjenitor și jignitor. Ar fi preferat un chef strașnic, ar fi
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
artistului, pentru că javanezii sunt bine Înfățișați, plini de umanitate, de grație și de mândrie. Ei nu pun În Încurcătură privitorul, așa cum o fac olandezii cu capete mari, ci formează o parte din peisaj; nu sunt În zdrențe, poartă saronguri și turbane de batik. Sunt Înfrânți În acea bătălie, dar ei Își păstrează umanitatea, nu olandezii. Artistul, explicase Bill Schneider cu toată seriozitatea, era un nobil javanez numit Raden Saleh. Omul călătorise În Olanda, studiase cu Kruseman și Schelfhout, excelase de timpuriu
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
târfe cu pielea lividă și priviri obosite se mișcau alene, precum salamandrele pe pavajul încins. Dar nimeni nu avea acum timp de ele. Doi pehlivani pe catalige cât casa urmau o căruță, cu scândurile pictate cu faraonoaice și fachiri cu turbane, trasă de un măgăruș împopoțonat cu canafi și panglici colorate. Din căruță, circari ambulanți, cu maimuțe pe umăr și șerpi exotici încingându-le busturile, anunțau prin pâlnii de tablă ruginite "Sosirea vestitului circ Coradino în urbe". Pornite din arcuri, săgeți
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
pentru a ademeni mulțimea. Gogeamite pehlivanul cu înfățișare de gâde, cu capul ras și trupul uns cu ulei de castane, îndoia drugi și rupea lanțuri de oțel, cu pieptul și brațele sale tatuate, în timp ce somptuos și solemn, un fachir cu turban și șalvari de mătase îngrozea gospodarii arătându-și palmele înroșite, cu câte un cuțit înfipt în ele. Cu gesturi iuți și abile, saltimbancii scoteau panglici multicolore pe nas și flăcări pe gură. Pitici cu zurgălăi la încheieturi și tichie conică
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
și adoptăm și modul lor de viață. Pe loc ne acoperim de cruste și elitre. Dacă ne interesează, de pildă, cum se comportă un cocostârc În vremea rutului (vizitatorul aruncă o privire spre cuibul de berze ce Încununa ca un turban stâlpul de telegraf din fața casei, unde se stătea o barză picior peste picior, clămpănind din ciocu-i lung, muiat parcă Într-o vopsea roșie ca sângele), ne metamorfozăm Într-un cocostârc și-l ajutăm să se Împerecheze... Și asta, cum să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
poate că marinarul cu cercel în ureche are în comun cu inițiatorul revoltei din deșert, ciudatul colonel Lawrence, gustul pentru descoperirea universului care se află dincolo de orizont. Atunci când va asalta, alături de ciudatul beduin El Oxford și de Cush, solitarul fort Turban, ocupat de turci, spre a-l elibera pe prințul-copil din familia șerifului de la Mecca, Corto participă, poate împotriva voinței lui, la mișcarea tectonică ce străbate Arabia, spre a deștepta energii adormite. Revoluționar care își reneagă condiția, Corto are revelația acestei
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
ei din halbă. Noimann nu mai știa exact cum Începuse „spectacolul” iluzionist. Ținea minte doar că la un moment dat, pocnind din nou din cele două degete, inginerul Edward, Îmbrăcat acum Într-un frac negru și purtând pe cap un turban de culoarea peruzelei, făcu să apară deasupra mesei o tavă și un iatagan strălucitor, pe care, prinzându-l cu mâna dreaptă de mâner, Începu să-l rotească amenințător În aer. Apoi, executând o mișcare neașteptată, Își reteză mâna dreaptă de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
odată cu ceilalți, dar medicul, dând peste cap câte un păhărel de Alexandrion, reuși să-l potolească. Când zarva mulțimii se mai domoli, medicul aplaudă cu patos... Ceilalți meseni, scăldați În sudori, Îl priviră În tăcere. Dinspre locul unde se afla, turbanul lui Satanovski Îi răspunse un croncănit de corb. Ascultându-l, Oliver trase concluzia că adevărul ultim al lui Satanovski nu se deosebește prea mult de adevărul prim al fiecărui om, care-i bîntuit de teama de a nu fi Înghițit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
lui Satanovski nu se deosebește prea mult de adevărul prim al fiecărui om, care-i bîntuit de teama de a nu fi Înghițit de hău... În sfârșit, deasupra mesei pe care o alesese inginerul Satanovski pentru „oficiile” sale rămaseră doar turbanul și bărbia, care, mișcându-se spasmodic În dreapta și În stânga, scoase un sunet ca de trompetă. Și atunci, bucățile de carne ridicându-se, una câte una, din grămadă, intrară rând pe rând În gura deschisă Într-un rânjet a jonglerului, dispărând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
m-ai sărutat”. A scris: „Vara asta tu mulgi vacile”. Contesa Clarviziune a lăsat un bilet spunându-i ofițerului care se ocupă de eliberarea ei condiționată că poate fi contactată la numărul 1-800-TEAPA. Contesa Clarviziune iese din penumbră purtând un turban, înfășurată într-un șal de dantelă. Plutind pe culoar, se oprește o clipă lângă Tovarășa Lătrău. — Că tot te întrebi, spune Contesa, fluturându-și mâna moale cu o brățară largă de plastic în jurul încheieturii. Zice Contesa: E un senzor de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
încheieturii. Zice Contesa: E un senzor de poziționare globală. O condiție a eliberării mele înainte de termen... Un’, doi, trei pași pe lângă Tovarășa și Conte, lăsați cu gura căscată, și fără să se uite în urmă, Contesa spune „Da”. Își atinge turbanul cu unghiile de la o mână și spune: — Da, ți-am citit gândurile... După încă o intersecție, după următorul centru comercial cu motel în franciză, după următorul fast-food, Mama Natură e așezată pe trotuar într-o perfectă poziție lotus, mâinile ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
a numit livezi de sticlă crescute din lanțuri îmbrăcate în catifea și înrădăcinate în tavan. Fiecare dintre noi își vede propria realitate de-acasă în camerele astea mari. Contele Calomniei scrie în carnețel. Agentul Ciripel filmează. Contesa Clarviziune își poartă turbanul. Sfântul Fără-Mațe mănâncă. Directoarea Tăgadă aruncă din umăr un șoarece de jucărie care aterizează la jumătatea distanței dintre scări și ușile amfiteatrului. Cu cealaltă mână își masează umărul brațului cu care a aruncat în timp ce Cora Reynolds aduce șoarecele înapoi, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
pe tricouri, în bani. Eram aceleași fețe - doar de vreo trei ori mai multe, o adevărată gloată - când ne-am întâlnit întâia oară într-o cafenea. Noi: fețele care am ajuns în finală. Chiar și atunci Contesa Clarviziune își purta turbanul caracteristic. Ducele Vandalilor, părul blond prins în coadă de cal. Veriga Lipsă, nasul lung atârnându-i și barba întunecată și sălbatică. Așa cum azi oamenii vorbesc despre Villa Diodati, în viitor vor vorbi despre cafeneaua noastră. Oamenii care nici măcar n-au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
e tot mai frig. Așa că am început să purtăm tunici și saronguri și jachete. Brocarturi satinate și catifele. Pălării de pelerini cu catarame de argint. Mânuși de piele albă lungi până la cot. — Cu toate încăperile astea..., spune Contesa Clarviziune, cu turbanul ei pe cap, împiedicându-se, tăindu-și degetele de la picioare, dar nu și brățara de securitate de la încheietură. Cu toate hainele astea... și sânge peste tot..., spune ea, mă simt de parc-aș fi într-o poveste foarte sinistră de-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
clipi din ochi În semn de Încuviințare: ăsta era adevărul - domnișoara Goldberg era o plicticoasă bătrână Fräulein! Asta era. La școală Însă... În regulă, doamna profesoară era frumoasă, tânără și amabilă; purta o pălărie cum nu vedeai În Seghedin, un turban cu pene, și avea o rochie care, sigur, era de la Budapesta, dacă nu chiar de la Viena. Deși gimnaziul, trebuia totuși să recunoască, le cam dezamăgise. Pe dinafară, În regulă, chiar măreț, văruit În galben, cu acoperiș nou și cu grădină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]