876 matches
-
declarat români plus moldoveni era de 1 (0+1), reprezentând 0,11% din populație . În prezent, satul are 905 locuitori, preponderent ucraineni. În localitate funcționează o rafinărie de zahăr. Conform recensământului din 2001, majoritatea populației comunei Crișceatec era vorbitoare de ucraineană (%), existând în minoritate și vorbitori de rusă (%). Pe teritoriul comunei, pe malul înalt și prăpăstios al râului Nistru, se află Schitul "Sf. Ioan Botezătorul" , care este unul din cele mai importante obiective turistice din regiune. Schitul Crișceatec a fost ctitorit
Crișceatec, Zastavna () [Corola-website/Science/311396_a_312725]
-
Cheremshyna", un teatru național de amatori și grupul etnografic și de folclor "Toloka" în Bănila pe Ceremuș. De asemenea, funcționează aici 3 spitale, 3 clinici și 23 cabinete medicale . Conform recensământului din 2001, majoritatea populației raionului Vijnița era vorbitoare de ucraineană (%), existând în minoritate și vorbitori de rusă (%). La recensământul din 1989, raionul Vijnița avea 59.400 locuitori. Conform recensământului efectuat de autoritățile ucrainene în anul 2001, populația raionului Vijnița era de 59.993 locuitori, fiind împărțită în următoarele grupuri etnice
Raionul Vijnița () [Corola-website/Science/311472_a_312801]
-
Nistrene, de orice mărime, trebuie să corespundă întotdeauna cu exactitate cu imaginea sa color. Imaginea alb-negru a stemei este permisă. În imaginile de dimensiuni mici se permite folosirea abrevierilor "ПМР", "ПМР" și "РМН", în locul denumirii oficiale ale statului în limbile ucraineană, rusă și moldovenească cu litere chirilice.
Stema Transnistriei () [Corola-website/Science/310858_a_312187]
-
s-au declarat români plus moldoveni era de 3.318 (125+3.193), adică 40,54% din populația localității . În prezent, orașul are 8.166 locuitori, preponderent ucraineni. Conform recensământului din 2001, majoritatea populației orașului Noua Suliță era vorbitoare de ucraineană (%), existând în minoritate și vorbitori de română (%) și rusă (%).
Noua Suliță () [Corola-website/Science/310991_a_312320]
-
înconjurată. Dragostea față de natură nu era egalată decât de pasiunea pentru muzică. Ambele pasiuni au ieșit în evidență în viitoarele ei scrieri. Olga Kobyleanska a fost autodidactă, urmând doar patru ani de școală în limba germană. În afară de germană, ea vorbea ucraineana și poloneza. Prin anul 1868 s-a mutat cu familia la Suceava unde tatăl său a obținut un post. Acolo s-a întâlnit cu Olha Ustyiamovych, fiica scriitorului ucrainean Mykola Ustyiamovych. În 1889 s-a mutat la casa mamei sale
Olga Kobyleanska () [Corola-website/Science/309544_a_310873]
-
dus la schimbarea vederilor sale culturale și politice, implicându-se în mișcarea femeilor ucrainene din Bucovina și a început să scrie în limba ucraineană. Inițial, ea a continuat să scrie în limba germană și apoi să-și traducă scrierile în ucraineană, sau să ceară traducerea lor de către anumiți autori. Acest fapt determină existența mai multor versiuni ale unor scrieri, diferite de la o limbă la alta. Prin intermediul prieteniei cu Kobrynska și Okunevska, Kobyleanska s-a implicat în mișcarea feministă din Ucraina, ținând
Olga Kobyleanska () [Corola-website/Science/309544_a_310873]
-
fost înființată o Catedră de Teologie Ortodoxă, avându-l în frunte pe arhimandritul Iuliu Scriban, primul șef al Misiunii Ortodoxe Române din Transnistria. La Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității din Cernăuți au fost deschise grupe cu predarea în limbile ucraineană și rusă pentru pregătirea unei noi generații de preoți originari din Transnistria. Cu sprijinul Societății Ortodoxe a Femeilor Române a fost înființat la Odesa un Liceu Ortodox, condus de principesa Alexandrina Cantacuzino. În discursul său de rămas bun, din 26
Misiunea Ortodoxă Română din Transnistria () [Corola-website/Science/309542_a_310871]
-
ea de Ungaria, în urma Dictatului de la Viena (Al doilea arbitraj de la Viena). Astfel, întregul teritoriu al vechiului comitat a ajuns din nou sub stăpânire ungurească. După război, fosta parte cehoslovacă a comitatului a fost inclusă în Regiunea Transcarpatia a RSS Ucrainene (din cadrul URSS). După destrămarea Uniunii Sovietice în 1991, acest teritoriu a devenit parte componentă a Ucrainei. Partea de sud a comitatului este în prezent parte a județului Satu Mare din România. În 1910, populația comitatului era de 75.461 locuitori, dintre
Comitatul Ugocea () [Corola-website/Science/309560_a_310889]
-
numărul locuitorilor care s-au declarat români plus moldoveni era de 162 (90+72), adică 2,26% din populația localității . În prezent, orașul are 7.293 locuitori, preponderent ucraineni. Conform recensământului din 2001, majoritatea populației orașului Cozmeni era vorbitoare de ucraineană (%), existând în minoritate și vorbitori de rusă (%). Orașul Cozmeni este locul de naștere al mai multor personalități:
Cozmeni () [Corola-website/Science/309584_a_310913]
-
în interesele românilor aflați sub stăpânire străină, ducând la îndeplinire o hotărâre a Curții de la Viena de slavizare a numelor românești. El a dat dispoziții oficiilor parohiale ce țineau evidența stării civile, să slavizeze onomastica prin terminații nu numai în ucraineană prin „-iuc“, ci și poloneze, sârbești, mai puțin rusești . În perioada păstoririi sale a sprijinit autoritatea habsburgică, în demersul acesteia de a-și subordona clerul bucovinean. Din ordinul său, școlile primare românești din Bucovina au fost puse sub ascultarea Consistoriului
Daniil Vlahovici () [Corola-website/Science/310307_a_311636]
-
(în limbile rusă: Эмский указ, ucraineană: Емський указ), a fost un decret secret ("ukaz") al țarului Alexandru al II-lea al Rusiei emis în 1876, prin care se interzicea folosirea limbii ucrainene (așa-numitul dialect malorus) pentru lucrările tipărite, cu excepția retipăririi documentelor vechi. Ukazul interzicea de
Ukazul de la Ems () [Corola-website/Science/309170_a_310499]
-
Nicolai Kostomarov, intelectualii ucraineni luptau în continuare pentru recunoașterea culturii naționale. În mai multe orașe ucrainene au apărut asociații culturale "Hromada" și școli de duminică. Lupta pentru cultura națională se dădea prin intermediul publicațiilor, atât în limba rusă cât și în ucraineană, așa cum au fost ziarele Оснoва ("Osnova = Baza") (1861 - 1862) a lui Kostomarov sau Черниговский листок ("Cernihovskii Listok = Foița Cernigovului") (1861 - 1863) a lui Leonid Hlibov, monografiile (biografia hatmanului cazac Bogdan Hmelnițki de Kostomarov, monografiile istorico-folcloristice Записки о Южной Руси ("Note
Ukazul de la Ems () [Corola-website/Science/309170_a_310499]
-
Valuev a introdus o nouă politică de cenzură bazată pe opinia contelui conform căreia „limba ucraineană nu a existat niciodată, nu există și nu va exista vreodată”. Circulara a interzis publicarea cărților seculare sau religioase (mai puțin cele beletristice) în ucraineană, pe baza presupunerii că asemenea publicații au un context cu potențial primejdios, dat fiind faptul că susține ideea antiimperială a existenței unei națiuni ucrainene. În deceniul al optulea al secolului al XIX-lea, organizația Hromada din Kiev și filiala sud-vestică
Ukazul de la Ems () [Corola-website/Science/309170_a_310499]
-
1905, Academia Imperială de Științe a recomandat ca restricțiile impuse de ukazul de la Ems să fie ridicate. A reînceput publicarea ziarelor ucrainene, s-au reînființat societățile culturale, la Universitatea din Kiev un număr de profesori și-a ținut cursurile în ucraineană, iar în cadrul bisericilor ortodoxe a fost permisă ținerea slujbelor în limba locuitorilor. În 1910, ministrul de interne Piotr Stolîpin a reintrodus restricțiile vechiului ukaz și a închis societățile culturale și publicațiile ucrainene. Presa de limbă rusă și unii intelectuali ruși
Ukazul de la Ems () [Corola-website/Science/309170_a_310499]
-
a fost un tanc mediu fabricat în Uniunea Sovietică din 1940 până în 1958. Prima dată a fost produs la uzina KhPZ din Harkov, R. S. S. Ucraineană. A fost principalul tanc de luptă al Armatei Roșii în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. A rămas în istorie ca fiind al doilea tanc ca producție din istorie, după succesorul său din seria T-54/55. A fost exportat
T-34 () [Corola-website/Science/310804_a_312133]
-
cărți de limbă germană la Editura Tineretului (București). În anul 1969 a devenit redactor șef la Editura Kriterion (București), unde a condus direct secțiunea de limbă germană în perioada 1969-1991. Deasemenea a condus și secțiile pentru cărți în limbile sârbo-croată, ucraineană, slovacă, tatară, turcă si idiș. Despre activitatea la Editura Kriterion Hauser precizează într-un interviu în ziarul "Siebenbürgische Zeitung" (München): „Faptul că noi am putut publica aceste cărți n-a fost de la sine înțeles. N-a fost ușor să balansezi
Hedi Hauser () [Corola-website/Science/309881_a_311210]
-
numărul locuitorilor care s-au declarat români plus moldoveni era de 7 (6+1), adică 0,54% din populația localității . În prezent, satul are 1.321 locuitori, preponderent ucraineni. Conform recensământului din 2001, majoritatea populației comunei Vijnicioara era vorbitoare de ucraineană (%), existând în minoritate și vorbitori de alte limbi. Localitatea este amplasată pe teritorul Parcului Național Vijnița, la sud de orașul Vijnița cu care practic se contopește. Pe teritoriul comunei se află stațiunea montană Nimcici, cea mai veche stațiune turistică și
Vijnicioara, Vijnița () [Corola-website/Science/309920_a_311249]
-
a raionului cu același nume. În afara localității principale, cuprinde și satele Odaia și Soneacine. Este situat la frontiera cu Republică Moldova, vis-a-vis de orașul Otaci, pe malul stâng al Nistrului. Conform recensământului din 2001, majoritatea populației orașului era vorbitoare de ucraineană (%), existând în minoritate și vorbitori de rusă (%). Este atestat documentar în 1595 că moșie a voievodului Moldovei Ieremia Movila, de unde și numele de Moghilău sau Movilău. Peste puțin timp voievodul moldovean oferă localitatea că dar de nuntă fiicei sale, căsătorite
Moghilău () [Corola-website/Science/309954_a_311283]
-
loc pentru noua mama. 9 noiembrie 1965 a fost primul oraș trolley. În noiembrie, 1986 au fost acordate Cherkasy "Ordinul Steagul Roșu al Muncii" după un decret de către Biroul Conform recensământului din 2001, majoritatea populației orașului Cerkasî era vorbitoare de ucraineană (%), existând în minoritate și vorbitori de rusă (%).
Cerkasî () [Corola-website/Science/309322_a_310651]
-
etnici germani, ulterior stabilindu-se aici și comercianți evrei. Azi orașul e locuit de ucraineni, veniți aici după al doilea război mondial. Conform recensământului din 2001, majoritatea populației orașului Arciz era vorbitoare de rusă (%), existând în minoritate și vorbitori de ucraineană (%), bulgară (%) și română (%).
Arciz () [Corola-website/Science/309319_a_310648]
-
(în , Kamеnіța) este oraș regional în regiunea Hmelnîțkîi, Ucraina. Deși subordonat direct regiunii, orașul este și reședința raionului . Numele orașului vine de la "kamin’" (în ) sau "kamen", cuvânt ce înseamnă „piatră” în slava orientală veche. Numele în rusă și ucraineană conține o a doua parte care arată că orașul este vechea capitală a regiunii istorice Podolia. Camenița se află în partea sudică a regiunii Hmelnîțkîi, în vestul Podoliei. Râul Smotrîh, afluent al Nistrului, curge prin oraș. Orașul ocupă o arie
Camenița () [Corola-website/Science/309323_a_310652]
-
numărul victimelor a fost de ordinul zecilor de mii. Martorii oculari au relatat că cei care au comis aceste omoruri n-au încercat să-și ascundă acțiunile față de localnici. Conform recensământului din 2001, majoritatea populației orașului Camenița era vorbitoare de ucraineană (%), existând și o minoritate de vorbitori de rusă (%).
Camenița () [Corola-website/Science/309323_a_310652]
-
în cadrul Uniunii Sovietice, iar din 1991 din Ucraina independentă. Drumul european E81, care leagă sud-vestul Ucrainei de România, trece prin orașul Bereg. Conform recensământului din 2001, majoritatea populației orașului Bereg era vorbitoare de maghiară (%), existând în minoritate și vorbitori de ucraineană (%) și rusă (%). În 1910, orașul avea 12.933 de locuitori, dintre care: 12.432 maghiari, 221 ruteni și 140 germani. În anul 2004, populația orașului se ridica la 26.100 de locuitori, dintre care: Recensăminte (*) sau estimări ale populației : Localitatea
Bereg () [Corola-website/Science/309320_a_310649]
-
liceu cu patru clase cu profil matematică-fizică. De asemenea funcționează o fabrică de unt și produse lactate. Zilele orașului se serbează pe data de 22 mai a fiecărui an. Conform recensământului din 2001, majoritatea populației orașului Zastavna era vorbitoare de ucraineană (%), existând în minoritate și vorbitori de alte limbi.
Zastavna () [Corola-website/Science/309331_a_310660]
-
(în rusă "Кривой Рог") sau Kryvyi Rih (în ucraineană "Кривий Ріг", transliterat "Krâvâi Rih" sau "Krîvîi Rih") este un oraș în sudul Ucrainei situat în partea de vest a bazinului carbonifer Donețk, la confluența râurilor Inguleț și Saksahan. Intră în componența regiunii Dnepropetrovsk. A fost fondat ca un sat
Krivoi Rog () [Corola-website/Science/309324_a_310653]