200,946 matches
-
a intra în lumea lucrurilor văzute". în acest sens, dar în alți termeni, astăzi (noțiunea ca atare este destul de elastică...) suntem martorii (nu neapărat fericiți) ai unei posibile substituții esențiale: homo sapiens este tête-à-tête cu homo videns, și acesta din urmă e pe cale să ocupe, la modul copios, spațiul simbolic. [...] Speculând în marginea acestui amplu, valid și teribil silogism pe care îl enunță filosoful italian (și nu numai el), este firesc să ajungem la ideea că televiziunea, de unde, inițial și intențional
Spectacolul (de la A Cincea Roată) trebuie să continue! by Cristian Pătrășconiu () [Corola-journal/Journalistic/14860_a_16185]
-
și rămînea adusă de spate, foarte palidă, sau dispărea prin unghere, chiar și în plină zi. O cîștigă de partea lui pe slujnică. Sau dimpotrivă, ea l-a căutat. E un punct important, care însă rămîne obscur. Oricum, pînă la urmă s-au întîlnit față în față. S-a petrecut într-o minusculă capelă laterală. Un ungher înghețat, în marele spital din Bruges. E frig. Penumbra zidului de susținere îi învăluie. Slujnica stă de pază. În fața fiicei unice a judecătorului electiv
Pascal Quignard - Terasă la Roma by Emanoil Marcu () [Corola-journal/Journalistic/14858_a_16183]
-
Atunci, cu degetele, îi atinge timid brațul. Ea își strecoară mîna între mîinile lui. Își lasă mîna rece în mîinile lui. Atît. El îi strînge mîna. Mîinile lor devin calde, apoi fierbinți. Nu vorbesc. Ea își ține capul plecat. Pe urmă îl privește drept în ochi. Își deschide ochii mari și îl privește țintă. Se ating din priviri. Ea îi surîde. Se despart. Tînăra femeie nu vorbește niciodată. E primăvara anului 1639. Ea are optsprezece ani. Are un aer timid, aproape
Pascal Quignard - Terasă la Roma by Emanoil Marcu () [Corola-journal/Journalistic/14858_a_16183]
-
mai ales când cititorul căuta cu totul altceva într-o carte, aceste lucruri cântăresc greu în aderența unei alte generații de cititori la proza anilor '70. Însă marele merit al prozei acestei autoare este faptul că istoria este prezentă până la urmă în fiecare pagină, dar metamorfozată la nivelul individului simplu, banal care trăiește în mizeria acelor ani strivit de viața ternă și sufoca(n)tă zi de zi. Fără a avea excepționale abilități de a discuta principii de morală și filosofie
Povestiri actuale despre o lume trecută by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/14868_a_16193]
-
o linie imaginară pe o tablă de clasă/ cîteva cuvinte galbene întoarse din drum/ cu informații sumare despre lumina orbecăind/ prin stadioanele de afară/ ca o flacără olimpică a nimănui(p.98) sau "ninsoarea mea/ cataclismul alb mă îngroapă fără urmă/ mor în brațe cu un os al Tău de lumină." (p.107) Aproape că nu mai este nevoie să precizăm că asemenea versuri îndreptățesc raportarea la lirica interbelică, în special la Arghezi (de altfel observația s-a și făcut ); totuși
Un poet neo-expresionist by Catrinel Popa () [Corola-journal/Journalistic/14867_a_16192]
-
visele și amăgirile scriitorilor pe care îi analizează, Cornel Ungureanu intră pentru o clipă în pielea lor. Ajunge să se identifice cu modul lor de a gîndi, să înțeleagă organic opțiunile lor, iar atunci cînd devin imperioase, despărțirile lasă în urmă o undă de duioșie. Cel puțin în această carte, Cornel Ungureanu este un critic sentimental și tonul său dobîndește adesea accente de melancolie tipice literaturii post-imperiale. Delicatețea cu care descrie erorile politice ale lui Slavici din ultimii ani de viață
Europa iluziilor pierdute by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/14892_a_16217]
-
insistențele și îl află în felul spus." E mai mult decît o simplă bîrfă (de altfel, se vede din brutalitatea povestirii că autorul nu e obișnuit cu asemenea relatări "subțiri"), e o adevărată cădere de pe soclu. Cu nouă ani în urmă, tînărul student nota: "Călinescu, la Odobescu, despre istorie. Senzație adîncă." sau, în același an: "Seminar 9-11 Călinescu. Abatele Du Bos și scrisoarea ca gen literar. Ideile lui ard atît de tare, încît ochii minții mele se întunecă." Viața intimă pătrunde
Viața privată în "obsedantul deceniu" by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/14870_a_16195]
-
lecții, aceasta este: viața privată. Nu retragere, nu ascetism, nu protest înfundat, ci o enormă "privatizare" a vieții, o paranteză în care intră și se conservă toate valorile primejduite în afară: dragostea, onestitatea, prietenia și opera. Cît despre acesta din urmă, se poate spune că există la Radu Petrescu un filon maiorescian al jurnalului: pe alocuri izbucniri de orgoliu, încrederea constantă (chiar dacă străbătută de crize) în menirea de scriitor, în perenitatea scrisului, în rezistența detaliului insignifiant ("Pentru mine totul are importanță
Viața privată în "obsedantul deceniu" by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/14870_a_16195]
-
în tabloul inevitabil antropologic care trebuie să stea la baza oricărei evaluări a creației și gîndirii în ansamblul lor: "De aici, și chestiunea umanismului: această noțiune nu poate să se refere decît la totalitatea ființei umane, totalitate care, nu încape urmă de îndoială, cuprinde și dimensiunile religioase. Fără acestea din urmă, umanismul ar fi sfîrșit, deformat". Poziția lui Virgil Nemoianu este apropiată de cea a lui Nicolae Balotă și implicit polemică față de cea a lui Adrian Marino. Care sînt, în prezent
Un româno-american (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14873_a_16198]
-
oricărei evaluări a creației și gîndirii în ansamblul lor: "De aici, și chestiunea umanismului: această noțiune nu poate să se refere decît la totalitatea ființei umane, totalitate care, nu încape urmă de îndoială, cuprinde și dimensiunile religioase. Fără acestea din urmă, umanismul ar fi sfîrșit, deformat". Poziția lui Virgil Nemoianu este apropiată de cea a lui Nicolae Balotă și implicit polemică față de cea a lui Adrian Marino. Care sînt, în prezent, relațiile lui Virgil Nemoianu cu țara d-sale natală? "Expatriat
Un româno-american (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14873_a_16198]
-
pe un bărbat. Am fost nevoită să-mi împletesc mâinile și picioarele cu trupul lui R., să mă țin strâns de el, ca să pot rămâne pe loc. R. spunea ceva despre vis, dar vorbele lui nu aveau nici un sens. Până la urmă, într-o noapte, l-am trezit. Nu voia să se dea jos din patul cald. L-am tras după mine și ne-am oprit în fața Dulapului. Era neschimbat, puternic și ispititor. Am atins cu degetele mânerul lunecos și Dulapul s-
Olga Tokarczuk () [Corola-journal/Journalistic/14912_a_16237]
-
a prins mai mult în sud, Slobozia și Călărași, cu ceva extensii și prin mediile naționaliste din Ardeal, mai exact din Tîrgu-Mureș, iar crucile de toate felurile și soboarele de preoți ortodocși s-au răspîndit cam peste tot, cele din urmă căpătînd o slăbiciune patetică pentru chipurile cioplite, drept pentru care și-au scuturat busuiocul pe unde au fost convocate, fără crîcnire, fără prejudecăți și, mai ales, fără pic de rușine. Doar Timișoara și Bucureștii au scăpat de această epidemie a
Răzbunarea lui Lenin monumentul public după 1989 by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/14884_a_16209]
-
în diverse orașe sau chiar diverse țări, lucrurile stînjenitoare sînt abandonate. Am văzut în filme cum își pun în cutii de carton strictul necesar, își iau copiii, cîinele, cîte o plantă de apartament și pleacă fără să se uite în urmă. Cred că e bine așa. Singurul lucru cu care eu una nu mă pot împăca e ce se întîmplă în societatea românească de consum cu obiectul carte. Majoritatea volumelor cumpărate de mine începînd din anii '60 au deja paginile îngălbenite
Material by Adriana Bittel () [Corola-journal/Journalistic/14907_a_16232]
-
rămas și am văzut și acel spectacol. Într-adevăr excepțional, cu multe animale, șerpi, lei, elefanți, lupi, vulpi, cămile, tigri, râși, maimuțe și cai. Atunci am Înțeles eu ce e cu „excepția” și de ce au dat acel spectacol mai la urmă, fiindcă deja era târziu, cred că după miezul nopții și nu mai erau copii la circ să se sperie de animalele acelea fioroase. După spectacol am ieșit afară, dar unde să plec eu acum? Nu cunoșteam pe nimeni În oraș
Amintiri de la circ. In: Editura Destine Literare by Valeriu Diaconescu () [Corola-journal/Journalistic/81_a_349]
-
de animalele acelea fioroase. După spectacol am ieșit afară, dar unde să plec eu acum? Nu cunoșteam pe nimeni În oraș, pe drum Îmi era frică să plec singur noaptea fiindcă era Întuneric și câini mulți. Ce să fac? Până la urmă nu am avut de ales și am luat-o către bariera trenului, reperul de unde venisem. La barieră era un restaurant „La Ligheru”. Cred că era ora două-trei dimineața, oameni puțini În local, care veniseră cu trenul sau care așteptau să
Amintiri de la circ. In: Editura Destine Literare by Valeriu Diaconescu () [Corola-journal/Journalistic/81_a_349]
-
contemplării eternului feminin. Nu uit că Buzzatti are școala romantismului german, concretizată în primele scrieri (Barnabo, omul munților și Secretul pădurii bătrâne), așa că pot risca să afirm că nici Goethe nu i-a fost străin. Lectura lui Faust a lăsat urme ușor detectabile în acoperirea cu pulbere autobiografică a acestei povești de dragoste. Un chip zărit cândva, pe o străduță obscură, reapare copleșitor, modifică destinul. "Cu una dintre acele aparent absurde intuiții sufletești, de care pe moment nu ții seama, însă
CARTEA STRĂINĂ by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/14913_a_16238]
-
mult decât o dată, constatase incredibila putere a dragostei, în stare să reînndoade cu nesfârșită tenacitate și răbdare, de-a-lungul unor întâmplări amețitoare, două fire foarte subțiri care se pierduseră în confuzia vieții, de la un capăt la altul al lumii". Cât despre urmele kafkiene pe care criticii le-au detectat în romanele lui Buzzati, autorul s-a apărat mereu: nu el, ci viața îl imită pe Kafka. Devenit dependent de o aberantă patimă, năpădit de absurd, într-un amurg lăuntric comparabil cu pustiul
CARTEA STRĂINĂ by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/14913_a_16238]
-
l-a considerat cu iubire. Lenau este un poet german cum nu sunt mulți în biografia lui Eminescu. Așa că avea mai puțină importanță faptul că Lenau a stat doar un an în Banat și că acest an n-a lăsat urme în biografia, în scrisul, în devenirea sa. Dar dacă problema bănățeană va fi mereu activată în ceea ce-l privește pe Lenau - el s-a născut, totuși, în Banat, într-un sat care îi poartă azi numele, implicat fiind într-o
Bicentenar Nikolaus Lenau: O profunzime nouă by Cornel Ungureanu () [Corola-journal/Journalistic/14885_a_16210]
-
din literatura germană. Lenau, citită la Societatea de lectură ,,Petru Maior" din Budapesta în 14 octombrie 1896. Studiul are meritul de a face prima sinteză asupra ,,raporturilor lui Eminescu cu Lenau", așa cum fuseseră ele văzute de Raicu Ionescu-Rion (formulate pe urmele lui Gherea) cum că Eminescu a fost optimist și doar condițiile sociale l-au făcut pesimist. Nu-i adevărat, arată Chendi, apăsând, în cunoștință de cauză: ,,Și mai greșită este apoi încercarea, tot din acel motiv, de a scoate pe
Bicentenar Nikolaus Lenau: O profunzime nouă by Cornel Ungureanu () [Corola-journal/Journalistic/14885_a_16210]
-
netedă pe care se oglindesc toți cei care se apropie, el este făcut din înălțimi și adâncuri care sunt rând pe rând iluminate sau întunecate de umbre. Așa că nu trebuie să-mi reproșați neglijențele, uitările sau omisiunile (...) Adâncul cel de pe urmă al sufletului trebuie să fie ca adâncul unei mări calme și imobile, așezat într-un mister impenetrabil, deși furtunile cele mai violente răscolesc suprafața; căci atunci când acest fond intim vient a etre remue, e nevoie de mult timp ca vechea
Bicentenar Nikolaus Lenau: O profunzime nouă by Cornel Ungureanu () [Corola-journal/Journalistic/14885_a_16210]
-
și Jozsef Turoczi, Lenau. Ruetten et Loenig, In deutsche uebertragen von Bruno Heilig, Berlin, 1961. 2) Mircea Anghelescu, Lenau și Eminescu, în Caietul expoziției itinerante 19 aprilie - 13 octombrie 1996, ,,Sunt un suflet pribeag pe-acest pământ". Poetul Nikolaus Lenau. Urmele unei vieți zbuciumate. pp. 62-63. 3) Ilarie Chendi, Scrieri, I, Ediție, prefață, tabel cronologic, note și comentarii de Dumitru Bălăeț, Ed. Minerva, pp. 155-156. Despre ecourile lui Lenau în cultura română, a se vedea Mircea Anghelescu precum și Annemarie Podlipny. De
Bicentenar Nikolaus Lenau: O profunzime nouă by Cornel Ungureanu () [Corola-journal/Journalistic/14885_a_16210]
-
pagini, satul schițat în Calul sau în La cîmp, dacă nu intervenea o evidentă autocenzură, nu atît de natură ideologică (deși există ici-colo indicii), cît de natură artistică. Prăbușirea vechii clase țărănești, ca urmare a colectivizării, nu putea rămîne fără urme în conștiința scriitorului născut la țară, iar Moromete, cel din urmă țăran, nu putea să nu-i trezească o nostalgie și o compasiune de neconceput în epoca Întîlnirii din pămînturi. Aspectul biografic, complet absent în primele proze, devine bătător la
Un mare pesimist by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/14917_a_16242]
-
intervenea o evidentă autocenzură, nu atît de natură ideologică (deși există ici-colo indicii), cît de natură artistică. Prăbușirea vechii clase țărănești, ca urmare a colectivizării, nu putea rămîne fără urme în conștiința scriitorului născut la țară, iar Moromete, cel din urmă țăran, nu putea să nu-i trezească o nostalgie și o compasiune de neconceput în epoca Întîlnirii din pămînturi. Aspectul biografic, complet absent în primele proze, devine bătător la ochi în Moromeții și în celelalte scrieri (între ele, Viața ca
Un mare pesimist by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/14917_a_16242]
-
să înfășori pe un deget. Preda nu trișează niciodată. Scoate din situații cu totul convenționale (în spiritul vremii) observații morale valabile necondiționat. Valorifică fapte diverse (precum cel de la care pleacă Intrusul) în reflecții foarte acute și critice. Nu este nici urmă în cărțile lui (inclusiv în cele de articole și interviuri) din optimismul oficial al regimului comunist. Dintre scriitorii mari ai deceniilor de dictatură, Preda este cel mai lipsit de iluzii, cel mai pesimist în considerarea, etică și filosofică a istoriei
Un mare pesimist by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/14917_a_16242]
-
oficial al regimului comunist. Dintre scriitorii mari ai deceniilor de dictatură, Preda este cel mai lipsit de iluzii, cel mai pesimist în considerarea, etică și filosofică a istoriei noastre postbelice. N-a botezat el, cu o expresie deseori folosită pe urmă, anii colectivizării și ai închisorilor politice, "obsedantul deceniu"? Și n-a definit el întreagă această istorie recentă "era ticăloșilor"?
Un mare pesimist by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/14917_a_16242]