447 matches
-
lângă dig. Reflectoarele cinematografelor din Westwood Village măturau cerul chiar deasupra mea. Le-am privit cum pivotau și luminau formațiunile noroase joase. Dacă le urmăreai mai mult timp, te amețeau, iar eu m-am lăsat copleșit de spectacol. Mașinile care vâjâiau în sus și în jos pe Mulholland nu reușeau să-mi distragă atenția, iar când reflectoarele s-au stins, m-am uitat la ceas și am văzut că trecuse de miezul nopții. M-am întins și am privit în jos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
mai amintesc bine. Părea interesat de Betty în mod special? — Nu. — V-a atins pe vreuna din voi? A fost dur cu voi? V-a făcut avansuri? — Nu. Doar ne spunea ce să facem. — Împreună? Da, scânci Lorna. Sângele îmi vâjâia în cap, iar propria mea voce îmi suna ciudat în urechi, ca și cum aș fi fost marioneta unui ventriloc. — Deci n-a fost doar un simplu film sexy? Tu și cu Betty trebuia să faceți pe lesbienele? Lorna suspină și aprobă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
de câte ori se îmbată rău, înainte de a cădea cu capul pe masă, bombăne aceleași cuvinte: «Și-acum la treabă!» După care adoarme”. Dar văzând că omul din fața ta n-a gustat gluma, devii serios: „Ce ușor ajunge omul porc, Dinule”. Îți vâjâie capul, ai un gust rău în gură, ai vrea să te culci, însă doctorul s-a ridicat în picioare... Cam așa aș vorbi dacă aș fi dispus să dau vina pe fleacuri și să persiflez destinul care a colaborat, ironic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
veneau oameni negri și înalți, cu lănci și cu arcuri. Mergeau atât de repede, încît acum era prea târziu să se mai ascundă. Pesemne că și fusese zărit. Oamenii străini erau aproape. Câteva lănci cu vârful de cremene îi trecură vâjâind pe lângă urechi. Auta mai avea timp să-l trezească pe Iahuben. - Ca să scăpăm cu viață, aruncă-ți armele la picioarele lor! îi spuse repede, după ce ieșiră din cort și-i văzură pe străini la câțiva pași. Apoi fură prinși și
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
Auta ascultă cu gura căscată cum șuierul de văpaie se mută din coada luntrei, deasupra ei, și văzu cum luntrea își încetinește mersul și se oprește apoi, atârnată în văzduh. Vru să strige "Cădem!", dar nu apucă: în aceeași clipă, vâjâind ușor, partea din față a acoperișului lunecă undeva în lături și prin al doilea acoperiș, străveziu de tot, soarele umplu încăperea luntrii. Auta rămase înlemnit. Se uită prin fereastra din podea și, văzând că luntrea nu cade, se mai liniști
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
el: - Auta, nu vrei să-ți înham eu măgarii? îl întrebă fugind. Auta intra în luntre, după străini. Îi răspunse din ușă: - Nu e nevoie de măgari. Ai să vezi! Ușa se închise. Mai-Baka văzu uimit o roată de văpaie vâjâind deasupra și când luntrea, pe care el o socotise întîi butoi și apoi căruță, începu să se urce lin în văzduh, drept în sus, arcașul schimonosit de groază se trânti cu fața la pământ și începu să se roage zeilor puternici și
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
decât la mâinile cârmaciului. O singură dată mai ceru o lămurire: dacă luntrea poate zbura și mai repede. Întrebarea îl uimi pe sclav. Cum, nu-i era de ajuns această iuțeală neasemuită, mai mare decât a vântului, de la care îi vâjâiau urechile? Unde mai pomenise Tefnaht zbor mai grăbit! Îl întrebă pe cârmaci și-i tălmăci preotului răspunsul: - El zice că s-ar putea și ceva mai repede, însă nu e bine pentru sănătatea omului dinăuntru. Dar luntrea lor cea mare
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
de căire - Dară, vai, nu te găsesc Nicăire, nicăire. {EminescuOpIV 256} CE ȘOPTEȘTI ATÎT DE TAINIC... Ce șoptești atât de tainic, Tu, isvor de cânturi dulci? Repezind bălaia undă Floarea țărmului o smulgi Și o duci, o duci cu tine, Vâjâind încet pe prund; Ale tale unde floarea Cine știi unde-o ascund? Astfel trece și viața-mi, Dar o floare-n valu-i nu e, Nici nu spun ca tine doru-mi Nimănuie, nimănuie. Ci eu trec tăcut ca moartea, Nu mă
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
redresă și-o Îmbrățișă pe Fiona Taylor, care radia de frumusețe. — Jos cu hainele! Bobby, nătărău frumos ce ești! — Jos, jos, jos! Charles, dă-i ordin să se dezbrace! Femeile de lîngă mine țopăiau În tenișii lor ca niște majorete, vîjÎind cu rachetele pe deasupra capului meu, iar Crawford, amabil și binedispus, se descheie la cămașă, expunîndu-și pieptul spîn și pozînd byronian pentru sculptor. Un fotograf de la o agenție de știri o luă la fugă pe lîngă platformă. Crawford se despuie pînă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
sforăind în galop, până când se- nălță și îl aruncă dintr-un salt, făcându-l să se despartă de hățuri. Plonjă ca o săgeată lansată din arc și căzu pe spate în desișul unor bețe și țepi de gherghin sălbatic. Îi vâjâia capul, dar nu simțea încă vreo durere în corp, ci o amorțire ușoară, care îi urca dinspre degete. Întoarse doar ochii și își văzu armăsarul plecând pe unde veniseră. O eliberare profundă și mai mare decât a roibului care se
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
nu m-am simțit mai desființat. Nu mai eram eu. Eram ceva fără importanță. Un nimic pe care ei îl puteau suprima ușor, fără probleme. ― Aveau nevoie, totuși, să fii văzut în genunchi. ― Parcă mă lovise cineva în stomac. Îmi vâjâia capul și mi s-a făcut frică să nu vărs. Să scap, mi-am zis, înainte de a mă da în spectacol. ― Te-ai grăbit să abjuri. ― Sunt convins că am trăit toate umilințele posibile acolo. ― Nu vorbi așa, Galilei. Nu
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
gândea că în sufletul lui tot o mai ținea pe muierea asta batjocorită pe care i-o furaseră alții. I-a întins pe furiș mâna si-a mînguat-o. Gagica i-a aruncat scârbită degetele. Era deselată de dureri și-i vâjâia capul. De-acum se dusese liniștea ei, trebuia să-l urmeze pe Paraschiv și la viață, și la moarte, roaba lui era... Vecinele au chemat poliția, au sosit comisarii, au cercetat cum -lau omorîț pe staroste și -lau dus la
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
în obrazul căruntului. Nucu Scarlat scoase un urlet îngrozitor. Se chirci apăsând automat pe trăgaci. Proiectilele se înfipseră în piciorul mesei. Șerbănică Miga alunecă pe lângă zid. Privea îngrozit fără să scoată un sunet. Șoferul se năpusti spre ușă. Gloanțele îi vâjâiau pe lângă trup fără să-l nimerească. Scarlat, pe jumătate orb, trăgea în neștire. Melania Lupu își reprimă strigătul în capul pieptului. " Trebuie să-l oprești! Cu orice preț! Totul e în mâinile tale. Nu uita, ușa se deschide spre interior
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
reziști mai mult. Mustățile lui Mirciulică te-au împiedicat." Lăsă să-i alunece câteva lacrimi și întrebă stins: ― Ce s-a întîmplat? Inginerul ținea lampa cu cotul sprijinit în genunchi. Trupul cârnului se zvârcolea mânuind bezmetic târnăcopul. Își simți urechile vâjâind și se opri în panică. "Fluturii mei albaștri... Sânt mulți, minunați... N-au aer... Trebuie..." Apucă brusc masca și trase de ea încercînd să-și elibereze bărbia... Ionescu îi prinse brațul. " Ce vrea să facă?! E nebun!" Celălalt se zbătea
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
dacă-mi permiteți, să-mi exprim câteva păreri. Grigore Popa clătină din cap fără să comenteze. ― Întâi să trecem în hol. Atmosfera a devenit apăsătoare. O urmară ca niște automate. Matei înghiți în sec: ― Aș bea ceva. Simt că-mi vâjâie creierii! ― Sânt convinsă că tuturor ne-ar face bine o picătură. Sculptorul aduse o sticlă de rom și câteva păhărele. ― Eu nu beau! strigă Valerica Scurtu trăgîndu-și lațele. ― Idem, tinere! făcu Popa clătinând degetul în aer fără să miște mâna
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
nu v-a mîncat! - Finul lui D-zeu ne-a scăpat. - Unde-i să-l mănânc de bucurie. - Mă rog, mamă, dacă lă-i mânca să-l faci înnapoi. - Da unde-i? - Îi la răsărit. Da ea a-nceput a vâjâi tare la răsărit. Da puii zic către finul lui D-zeu: - Mama, are să-i treac-un foc de-a te mânca pân ce va ajunge la răsărit. Vine. - Nu-i dragul mamei. - Iacătă-li-i, mamă! Da ea-l ia și-l
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
deja s-o distingă urcând de la orizont, atunci se va vedea dacă bărbații și femeile care locuiesc în apartamentele din aceste clădiri vor pleca la serviciul lor, dacă primele autobuze îi vor aduna pe primii pasageri, dacă vagoanele metroului vor vâjâi cu viteză prin tunele, dacă magazinele își vor deschide ușile și-și vor ridica obloanele, dacă ziarele vor ajunge la chioșcuri. La această oră matinală, în timp ce se spală, se îmbracă și-și beau cafeaua cu lapte de fiecare dimineață, oamenii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
mai încet „hai Tudore... hai Tudore“. Anuca, fata pădurarului 35 Deodată gura i se lăți mult peste margini, izbucnind într-un plâns nestăpânit. Zăpada scrâșnea sub opincile țăranului... când întoarse capul, moșierul neclintit, stătea tot acolo ca o statuie. Vântul vâjâia printre crengile fagilor rămuroși... parcă, o ființă uriașă, gemea, abia trăgându-și sufletul, șoptind: „Anuuca... Anuuca!“ Cele din urmă raze ale asfințitului luciră pentru ultima oară, în ochiul acela adânc și cenușiu înecat de tristețea singurătăților acelei ierni... PARTEA ÎNTÂI
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
privirea, întinzându-și ușor mâna spre cuțitul din tureatcă; pentru o clipă, lupul părea să ezite, să aibă în căutătură, acea sfială față de om, dar pe loc i se însângerară din ce în ce. ...Timpul se întorcea îndărăt, urechile îi vâjâiau, ca iureșul unei cascade. Clănțănind dinții cu o căutătură sălbatică în ochi, mârâind amenințator, lupul era gata să se arunce și să sfâșie. O spaimă cumplită îl înfricoșă, și o subită teamă de moarte îl cuprinse; își închise ochii strâns
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
o privire tristă către mormintele înghițite de desișuri... După ce trecu de cei doi salcâmi, afară din cimitir, atunci simți cum aerul se schimbă brusc și cum i se topea greutatea pe care o avusese pe inimă; capul nu-i mai vâjâia... uitase de coșmar. Se îndepărtă... cu Sultan la pas. Își întoarse privirea. Cimitirul rămăsese în urmă, o lume plină de mister; în vale, se întrezăreau primele case din cătun. Imaginea lui Suru și a căpriorului îi alungă ultimele umbre ale
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
realizez asta. Mi-aș dori să n-o pot face, zău că asta mi-aș dori! S-ar putea, însă, să fi păcătuit mai mult decât am crezut eu, mult mai mult... Dar ce-i asta? Ah, tare îmi mai vâjâie capul... Ia te uită, ce căluț negru și falnic, cu coama bogată și zbârlită! Sigur este din celebra familie Seglawi Jedran 1. Și - vai! - ce frumos știe el să zboare pe pereții mei, lin și plăcut, ca un fluturaș pe
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
Aruncă bucata de săpun și Începu s-o calce În picioare. Alunecă și căzu. Se zbătea În praf zguduit de convulsii. Nu mai suportam să-l privesc. L-am lăsat acolo și-am plecat. Mă clătinam pe picioare, urechile Îmi vîjÎiau, vorbeam singură. Săpunul... nu știe ce să facă cu el. Nu știe ce să facă cu el! București septembrie 1986 - octombrie 1989 * Tobă din măruntaie de porc. FILENAME \p \\Gabitza\d\Carti BP\Sapunul lui Leopold Bloom\Operat\NORA IUGA Sapunul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
magice anunțau odinioară care dintre strămoși a trecut în care dintre cei șapte mari pești ai viselor, însă acum se crede că acestea sunt trunchiate sau pierdute. Din fericire, această practică deviantă și macabră nu mai există. În timp ce mintea îmi vâjâia, mâinile mele întoarseră cartea despre pești a lui Helstrom și o așezară deoparte, cu paginile despre Ludovician în jos. Am întins mâna spre cutia de pantofi și am scos ultimul obiect înfășurat. Și acesta era o carte, mai mică de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
loc. Apoi s-a făcut verde. Câteva secunde, am rămas Înlemnit, Întrebându-mă dacă nu cumva fusesem victima unei halucinații. Deși incredibilul fapt se petrecuse În mijlocul aglomerației, nimeni nu părea să-l fi observat. Înviorate de aprinderea luminii verzi, mașinile vâjâiau deja pe banda din stânga, prin intersecția care se dezmorțise brusc. Am sărit din mașină, ignorând claxoanele și Înjurăturile celor care mă depășeau, și am ajuns În dreptul geamului din față al Volkswagenului. Ea stătea acolo, uitându-se nedumerită În jur, cu
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
mai degrabă la o slujbă bănoasă? Uite, madam Q>Z s-a mutat Într-un atom de uraniu și s-a Îmbogățit rapid...“. „Și la ce i-a folosit, dragă? După detonare, a rămas cu dureri permanente de șale și vâjâit În urechi. Eu vorbesc despre știință.“ „Numai la știință Îți stă mintea. La noi nu te gândești deloc“, l-a acuzat mama. „Ba tocmai, mă gândesc. Cu experimentul ăsta, băiatul nostru poate ajunge cineva.“ „Mi-e teamă că asta o să
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]