667 matches
-
și încurcate ca vlăstarii unei păduri, stau popoare întregi de nuferi galbeni și de nuferi albi. Nuferii galbeni sunt micșori, parfumați și grozav de plăpânzi.... Pe dată ce-i culegi se ofilesc și mor în câteva minute. Cei albi sunt vânjoși, cărnoși și mult mai rezistenți...Dar pe care să-i culegi întâi?... Mulțimea lor, proaspăta lor grație de porțelan scris cu aur și aleanul lor însemnează unul din aleanurile infinitului!...” (Gala Galactioin, Prin țară ) „ Cea din urmă ispravă a Dunării
Călătorii literare: antologie de texte literare şi nonliterare utilizate în formarea competenţelor de comunicare: clasele a III-a şi a IV-a by Felicia Bugalete, Dorina Lungu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/400_a_1023]
-
la periferie - îți dai seama de la prima vedere. Nu folosește argouri și nici nu vorbește pe ocolite. E înscris într-un club de excursioniști. În fiecare săptămână străbate distanțe lungi pe jos. De aceea e rumen în obraji și pare vânjos. Totuși are un aer trist, poate din cauză că și-a pierdut soția. „Locuiam foarte aproape de stadionul Lotte, iar în trecut mergeam adesea acolo. Sunt destul de trist că nu mai pot merge la stadion“, a spus el cu o oarecare mâhnire în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
să-l sfâșie. Răspundea la numele de Reprecht, dar numai dacă accentuai și întârziai cât se cuvine pe sunetul "h". Avea pieptul larg și pântecelele supt, de parcă n-ar fi avut viscere, ci doar un enorm plămân, șoldurile îi erau vânjoase, coada tăiată scurt, așa cum se cuvine, iar blana era cafenie și aspră, cu firul scurt. Caninii încălcându-i buza inferioară, botul bont și pielea fălcilor căzută îl făceau să semene cu un bătrân general în retragere. Astfel de câini sunt
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
care căscau minute în șir gura și ochii, pipăiau apoi cu neîncredere câte un brici, fierbinte încă, de pe tarabă, îi încercau tăișul pe buricul degetului mare și terminau prin a-l cumpăra, că parcă cel vechi se cam știrbise. Târgoveți vânjoși cu haine groase și incomode de aba țesută în casă, prăfuite, decolorate și roase pe la mâneci și buzunări, își lăudau cu zgomot marfa. Vindeau brânza cu lotul și pânza cu cotul. Ca să prindă safteaua târgului, plecaseră cu noaptea în cap
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
sau neveste, fără împotrivire, ca și cum ai găsi nerod să te împotrivești unui cataclism. Le ținea câteva zile la dânsul, apoi le da drumul. Cine le cunoștea mai dinainte nu le mai recunoștea. Trupurile lor palpitând de tinerețe, sânii puternici, coapsele vânjoase, râsul sănătos, toate dispăreau. Ca niște umbre împovărate, mute, gălbui, își vedeau de treabă, parcă boierul le-ar fi stors în câteva clipe toată pofta de viață. Le furase fără milă și tinerețea, și frumusețea, și sănătatea. Pandele, în schimb
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
niște umbre împovărate, mute, gălbui, își vedeau de treabă, parcă boierul le-ar fi stors în câteva clipe toată pofta de viață. Le furase fără milă și tinerețea, și frumusețea, și sănătatea. Pandele, în schimb, neistovit, apărea imediat pe calul vânjos ca un taur, în căutarea unor noi succese. Umili, țăranii îl salutau, iar el nu răspundea în nici un fel. Nu se supăra nimeni și-l acceptau cum accepți neputincios o forță de a naturii. Ospețele de la conac erau celebre în
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
să-l sfâșie. Răspundea la numele de Reprecht, dar numai dacă accentuai și întârziai cât se cuvine pe sunetul "h". Avea pieptul larg și pântecelele supt, de parcă n-ar fi avut viscere, ci doar un enorm plămân, șoldurile îi erau vânjoase, coada tăiată scurt, așa cum se cuvine, iar blana era cafenie și aspră, cu firul scurt. Caninii încălcându-i buza inferioară, botul bont și pielea fălcilor căzută îl făceau să semene cu un bătrân general în retragere. Astfel de câini sunt
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
care căscau minute în șir gura și ochii, pipăiau apoi cu neîncredere câte un brici, fierbinte încă, de pe tarabă, îi încercau tăișul pe buricul degetului mare și terminau prin a-l cumpăra, că parcă cel vechi se cam știrbise. Târgoveți vânjoși cu haine groase și incomode de aba țesută în casă, prăfuite, decolorate și roase pe la mâneci și buzunări, își lăudau cu zgomot marfa. Vindeau brânza cu lotul și pânza cu cotul. Ca să prindă safteaua târgului, plecaseră cu noaptea în cap
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
de glume. Dacă cuvântul "doamnă" nu semăna cu fetița brună, în schimb "Matilda Ioan" era definiția ei reușită. Femeiușca mică, timidă și afectuoasă, cu părul bogat și greu, nu putea fi decât Matilda, iar ceea ce avea băiețesc în ea, elasticitatea vânjoasă a taliei, a brațelor și a picioarelor ei lungi, era Ioan, nume aproape comun, echivalent cu bărbat. Subțire în rochia cafenie cu platcă de catifea de aceeași culoare mai închisă, se mișca ușor, puțin aplecată înainte, căutând parcă mereu ceva
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
bâjbâind Într-un râu În căutarea unui obiect pierdut În timp ce se holbează la cer, cu gura căscându-i-se din barbă. Dar nu voia să lase din mână Minox-ul. Ținea un braț Întins În sus, departe de adversar. Greutatea corpului vânjos Îmbrăcat În costumul brun-roșcat Îl strivea. Avusese ghinionul să-i reușească poza. Negrul dădea să apuce Minox-ul. Să-i ia micuțul aparat, să-i tragă lui Feffer câteva picioare În coaste, În burtă - ce altceva putea avea de gând? Să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
ca să scape de amețeală. A îngenuncheat lângă un petic cu căpșune - fructe grase lăsate ca să le culeagă prietenii. Femeia i-a spus ceva băiatului, care s-a dus către capătul verandei. Pearl a pășit singură pe cărare. Era așa de vânjoasă, încât Jina ar fi fost în stare să jure că, sub mersul ei, pământul începuse să vibreze. Femeia era îmbrăcată cu o fustă înflorată și-o bluză imprimată cu albăstrele - haine frumoase, genul cu care te îmbraci la petreceri sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
sufletul și-o floare: Să îmi trăiești iubirea mea frumoasă! Poem pentru fiica mea Nisipul din clepsidră, egal și tumultuos, a luat cu el amarul, dar și ce-a fost frumos; ieri, știu, eram pe piscuri, în munți, un brad vânjos, azi, liniștit, la poale, ca un stejar sfătos; Și într-o clipă, totul s-a dus cum a venit, cărarea mi-e străină și pasul poticnit; îngemănat cu locul în care-am poposit, pe-o pajiște umbroasă cu verde ponosit
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
nalt, uscat, cu ochi și cu plisc de pasere răpitoare, Dumitrache Hazu îl cunoscu numaidecât, îl văzuse de două ori în îmbulzeala iarmarocului de la Roman. Înțelegerea primejdiei deodată îl fulgeră prin toată ființa. Se îndreptă scurt în car, nalt și vânjos, și puse mâna pe cuțitul din chimir. O clipă, zări pe Ion Băieșu încremenit, cu boii de funie; își simți brațul drept prins ca-n clește: bolnavul din car zvâcnise năprasnic asupra-i. Simți o lovitură tare și o săgeată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
râdem. Nu, domnule, am zis. Mă întrebam dacă m-ați putea ajuta să-mi mut aparatul de aer condiționat. Ușa s-a deschis și în prag stătea un bărbat rotofei la vreo cincizeci de ani. — Ai nevoie de un bărbat vânjos? —Eh, da. De mult n-am mai auzit asta de la o femeie. No, stați să-mi iau cheile. Toți trei am mărșăluit pe scări și am intrat în apartamentul meu, unde le-am arătat aparatul sus în raft. —Mă descurc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
ierburilor arse și geamătul câmpiei perpelite sub chemări de patimi, porneau toți trei, călare, spre satele din depărtare: Ceairlighiol, Caraiapular, Veischioi și multe altele, tainice ascunzători cu trupurile minunilor care se ofereau doar pentru că ei miroseau a mare, aveau brațe vânjoase și plecau în zori, cu prima rază ce răza, neștiuți, cu feriți pași înrourați. — Kerim? Mai trăiește? Parcă ziceai că avea suta p-atunci... Popa clătină din cap. Oftă, bătând îngândurat cu furculița în sticla de „Cabinet“ goală. — A murit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
petrecut, chipurile, cândva, Într-un sat de oameni gospodari, situat undeva În apropierea Iașului. În centrul satului, față În față cu biserica, Își aveau casă doi vecini. Vecinul A și vecinul B. Ambii oameni Înstăriți. Vecinul A era un bărbat vânjos și chipeș, dar un pic cam bleg, care nu ieșea din cuvântul femeii. Vecinul B era și el Înalt și chipeș, dar dârz, și Își strunise În așa fel muierea, Încât aceasta devenise un fel de umbră În casa lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
rămas În dreptul ferestrei cu ochii ațintiți la spectacolul agresiv Înscenat de natură. În curtea de peste drum o femeie tânără, Îmbrăcată numai cu o rochie de stambă, Încerca să adune dintr-un tufiș câțiva puișori de găină În poală. Trupul ei vânjos, de care se lipise, expunându-l, rochia subțire și udă, ți se păru al unei ființe din altă lume decât cea În care trăiai. Lumea acelui trup era aceeași cu a furtunii, a ta semăna, cel mult, cu a Învățătorului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
ultimii trei ani, ignorând toate pericolele posibile, necunoscând deloc vicisitudinile reale ale epocii, Își făcu loc o hotărâre ciudată; aceea de a lua cu el, poate din orgoliu, poate din plăcere, copilul care abia depășise un an și era foarte vânjos, ca un adevărat fiu de munteancă hrănit cu laptele gras al vacilor de acolo. Pus Într-un fel de rucsac cu spătar, deschis, Între perne umplute cu fân, copilul face primul său drum În afara satului natal. Trece prin pădurile de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
să-l alunge, dar parcă mai rău îl încolțea. Mergea din ce în ce mai repede. Spre răsărit se arăta soarele cu fața bucălată. Când a ajuns la Mesteacăn, a încetinit pasul și a început să caute cornul din colțul iazului. Îl știa crescut vânjos și că de jos dăduse mladă nouă, care era bună pentru resteie sau un ciomag sănătos... L-a găsit. Și-a scos cuțitul de care nu se despărțea niciodată și cu mare greu a reușit să taie o mladă voinică
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
el, scoțând de la oblâncul șeii o suliță. Avea la brâu o sabie lungă, ușor curbată, și un pumnal. Călugărul Îl studie cu același zâmbet. Jian Shi nu era un bărbat urât, dar avea un chip aspru, care sugera meschinăria. Era vânjos, avea, poate, treizeci și cinci sau chiar patruzeci de ani, și purta un kimono gros, de un maro Închis, peste care era legată o platoșă de piele. Părul ușor cărunt Îi ajungea până la umeri. În jurul lor, războinicii făcură un semicerc. Păreau obișnuiți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
dificile. Alexandru nu-l văzuse decât de curând, poate fiindcă abia se Întorsese din misterioase străinătăți. Avea o față rotundă, păr și barbă de culoare castanie, ochi negri, mereu scrutând depărtările. Era puțin mai scund decât Morovan, dar mult mai vânjos. Părea a fi singurul care știa cu precizie ce misiune avea fiecare Apărător. De aceea, poate, Gabriel era cel care nu avea o misiune anume, ci trebuia să vegheze asupra celorlalți. Deși echipajul și Apărătorii abia Începuseră să se cunoască
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
Terezei. Aceasta îi întoarce gestul și încep amândouă să râdă. Bobby o trimite pe una din ele după apă. După o oră, el și Bridgeman sunt din nou pe drum. Bobby îl cară, iar Bridgeman i-a pus un braț vânjos, post-coital după umeri, atârnă greu și este țeapăn ca un buștean. „Chestia este“, zice Bridgeman, că „vechiul Blighty e altfel decât e aici“. Strada este goală, dar Bobby nu prea pare în largul lui. Se simte duhoare de cărbune și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
se lovesc valurile de țărm și așteaptă înfometați să vină stewardul, un tip bătrân cu însemnele tribului pe obraz, să le așeze masa. Pe măsură ce intensitatea luminii scade, se aud râsete și țipete din club. Apare Famous, urmărit de un european vânjos, cu o mustață roșcată, ducând o rachetă de tenis. — Faimos, așa crezi că ești? strigă acesta, lovindu-l pe african cu racheta. Pentru ce ești faimos? Pentru ce? — Vă rog, spune Famous, dându-se la o parte din calea lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
te simt lângă mine deși ești departe și-n gură-mi vine un gust acrișor. Vântul scârție ușor un oblon ruginit și liniștea se frânge-n fărâme pe jos, iar streașina picură-n stropi de argint secunde, asemenea unui uriaș vânjos. O rază de soare s-ascunde de nori și altele o urmează-n tăcere, astăzi alunecă încet spre ziua de ieri iar mâine se va naște din azi...care piere. M-am pierdut M-am pierdut printre iluzii și vise
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
te rog. Ies afară în curte. — Sclavii s-au prezentat, doamnă Yehonala? întreabă Shim, aflat tot în genunchi. — Nu încă, îi răspund. — Ar trebui să fie pedepsiți atunci. Este datoria lor. Se ridică și pocnește din degete. Apar doi eunuci vânjoși, fiecare ținând în mână un bici din piele mai lung decât un om. Sunt derutată. Nu știu ce are de gând să facă eunucul-șef Shim. — Cei vinovați, aliniați-vă! ordonă el. Servitorii mei se aliniază tremurând. Se aduc două găleți cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]