788 matches
-
pe la două, unchiul, culcat în cealaltă cameră, a auzit cum îl striga. S-a dus lângă fotoliul unde rămăsese, ea l-a privit lung, fără să spună un cuvânt, până ce capul i-a căzut în piept. „Toată noaptea s-a văitat”, ne povestea unchiul, încât, la un moment dat, a trebuit să intervină: „Liniștește-te, lasă-mă și pe mine să mă odihnesc căci eu trebuie mâine să te înmormântez și dacă nu mă lași să dorm n-o să fiu în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
prin minte nu-mi tre‑ cea să i le las medicului care mă înlocuia. Fiecare dintre noi așa acționa. Bolnavii însă găsiseră lumânări și, după ce am eșuat cu reanimarea, prelungită absurd la vreo oră timp în care infir‑ miera se văita cum îi va spune ea fetiței ei că a fost împuș‑ cat Ceaușescu, acel om bun care le dăduse apartament, m-am resemnat, salonul era de acum luminat de lumâ‑ nări și lumea se ruga pașnic. Eu eram singurul element
TranziȚia: primii 25 de ani / Alina Mungiu‑Pippidi în dialog cu Vartan Arachelian by MUNGIU‑PIPPIDI, ALINA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/862_a_1581]
-
real din curtea bisericii Lute rane, unde profesorii se plimbau În recreație printre elevii ne stin gheriți În jocurile lor de această prezență prietenoasă a dascălilor, pe când ai noștri fumau țigări peste țigări În cance larie, discutând politica zilei și văitându-se de insuficiențele elevilor. și să ne mai mirăm că generațiile ce urmară s au aruncat și ele, dezgustate de școală și speriate de decadentismul nostru, În brațele Gazetei Sporturilor, unde Învățară pe de-a rostul compunerea și valoarea echipelor
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
sus, turcii-n jos!... Când, Dumnezeule?! Acu', la Stambul, e liniște. Ciuma să trăiască! Scoate-mi-o! Lepădare! Capisco?! Eliminare! Extirpare!... Presto, subito! face Batista semnul cleștelui. Oricum râde Ștefan îmi rămân destui dinți cu care să mușc. Tot se vaită unii și alții "că-s turbat"... "Turbato?!" Nooo! protestează Don Batista, păturindu-și sculele. Vitoria! Coraggio!... Eroico! se înclină el și dă să-i sărute dreapta, dar Ștefan și-o retrage. Ce-s eu, față bisericească?! Don Batista, cu legăturica
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
buzduganul la spinare. Mă cheamă Vodă-Ștefan!! Ai grijă de tine!! Să ne vedem sănătoși!! Și cu Petrică alături, pornesc la luptă cântând: "Hai frați! Hai frați! La năvală dați!" Savastița se lasă moale pe buturugă și izbucnește în hohote, bocește văitându-se încetișor: Mitrică, Mitrică, iar te-ai dus și m-ai lăsat... Lasă, maică Savastiță, o consolează Niculaie. Lasă, se întoarce el... Moșu-i dat naibii. Scapă și d-aiastă dată. Parcă eu n-aș merge? și își flencăne mâneca
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
cu ei? Ce planuri infame urzeau cei doi? Cu inima grea Încercă să descifreze ce Îi rânduise soarta, dar se dădu bătut. Așa că se mulțumi să-și aștepte În tăcere sfârșitul. IV — M-au lăsat muritor de foame, blestemații, se văită starețul. Asinul rotofei tropăia mărunt alături de calul uriaș al ministerialului din Opfingen. și el, și stăpânul lui răsu flau greu, neobișnuiți cu ritmul precipitat al nobilului animal. — M-au făcut cerșetor, blestemații. Mai bine m-ar fi omorât. — Cerșetor? Nu
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
părintelui meu Constantius. Am vrut să-ți spun adevărul pe drum, cu cruțare și prudență, ca să nu te sperii. Dar nu știu să mint, prințesă. Am avut gânduri bune! Adelheid Își Înfrână calul, Împietrită. Călugărul cel rotofei continua să se vaite, se zvârcolea În toate felurile și făcea o sumedenie de plecăciuni, neuitând să tragă cu coada ochiului ca să vadă ce se Întâmplă. Bertha, care până atunci urmărise scena tăcând, neîndrăz nind să ia parte la discuție, se apropie cu respect
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
și câte o șaică cu apă caldă, căci gerul era năprasnic. Ajuta și dânsa la frecat porcul cu peria cea aspră. Acum puteam ieși și eu să privesc toată operațiunea, căci la tăiere nu aveam voie (prea guița și se văita bietul porc, Gheorghiță, cum îi spuneam noi). Mie îmi plăcea să ciupesc pe ici, pe colo: ba o bucățică de ureche friptă, ba oleacă de șoric de pe picior, până mă vedea mama și mă certa: De ce n-ai răbdare, ca
ÎNTÂMPLĂRI NEUITATE... DIN SATUL MEU, COSTIŞA by RĂDUŢA VASILOVSCHI-LAVRIC () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1232_a_1872]
-
În niciun caz nu putea lipsi de la un asemenea mare eveniment al satului. Crucea de gheață se observa de departe și-i atrăgea pe săteni, ca un magnet. Temperatura cobora de obicei cu mult peste normal, dar nimeni nu se văita de frig. Mie îmi plăcea tare mult să particip alături de prietenii mei și să vin acasă cu o cană plină de agheasmă. Părinții erau și ei nelipsiți. Îmi aduc bine aminte, că într-un an, fiind în vacanța de iarnă
ÎNTÂMPLĂRI NEUITATE... DIN SATUL MEU, COSTIŞA by RĂDUŢA VASILOVSCHI-LAVRIC () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1232_a_1872]
-
spre ea și o găsi de asemenea rănită și plină de sânge ce curgea din rana de la șoldul piciorului stâng. O strigă pe Emilia să vină și s-o bandajeze iar ea începu să-l caute pe Dumitru care se văita și el de durere. îl găsi lângă un butuc mare care îl ascundea privirilor, rănit la amândouă picioarele. Lumea din sat s-a adunat ca să afle ce s-a întâmplat și de ce s-a auzit acea bubuitură și cei mai
Rădăcinile continuităţii by Ştefan Boboc-Pungeşteanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91638_a_92999]
-
de pneumonie. Eram cu maică-mea la masă (tata lipsea), înfulecam ciulama de ciuperci, când a sosit telegrama amintind că bătrâna e grav bolnavă și dorește să ne vadă. Peste vreo două ceasuri, ne găseam în trenul de Cluj, eu văitându-mă de mari dureri în pântece: de la ciuperci, firește, ne am spus, cu toate că mama le digerase fără probleme; de câte ori apoi, vreme de câțiva ani, am încercat să mănânc ciuperci, fenomenul s-a repetat, ceea ce dovedește emoția extraordinară și reacția la
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
prea grozavă ; o butadă ardelenească zicea despre el că „avea minte multă dară nu tătă bună”. De aici reiese pentru nu puțină lume că între ascuțimea inteligenței și întinderea ținerii de minte ar fi un raport invers proporțional. Montaigne se vaită, în mai mult de un loc din Essais, că memoria nu-l prea ajută. E doar o cochetărie. Să nu-l credem sută la sută : băgați de seamă cum la tot pasul îi vin în minte sumedenie de citate din
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
vor fi probabil dosuri de culise. Presimt că începi să scrâșnești. Te pup ca să te împac. Noapte bună. Dan E lungă scrisoarea asta, draga mea. Aștept, neliniștită, vești de la tine. Intermezzoul lui Dan are să-mi înveselească nițel scrisoarea, care se vaită fără să se vaite. Ești gândul meu; nu izbutesc să creez o prezență prin intensitatea amintirii mele, dar strig după tine zi și noapte, seara și dimineața. Mâine am să fiu la Mangalia și am să mă gândesc la silueta
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
de culise. Presimt că începi să scrâșnești. Te pup ca să te împac. Noapte bună. Dan E lungă scrisoarea asta, draga mea. Aștept, neliniștită, vești de la tine. Intermezzoul lui Dan are să-mi înveselească nițel scrisoarea, care se vaită fără să se vaite. Ești gândul meu; nu izbutesc să creez o prezență prin intensitatea amintirii mele, dar strig după tine zi și noapte, seara și dimineața. Mâine am să fiu la Mangalia și am să mă gândesc la silueta ta firavă de la 5
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
I Marți, 19 decembrie [1950] N-am putut scrie. Duminică am stat în pat, tot așa și sâmbătă după masă. Mama lui M. , plângăcioasă cât încape, dar și foarte serviabilă, mi-a pus ventuze; plângea și punea o ventuză; se văita și mai punea una. Mi-a povestit despre excursiile ei la talcioc, unde se duce în fiecare duminică între 10 și 3 jumătate ca să vândă; despre peripețiile ei, despre buna companie în care se află - rude ale Manolei, ale lui
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
chiar pânza și-o țese, a vândut unui Ovreiu, în calea Victoriei, o groază de tablouri eftine. Se duce cineva la Ovreiu și-l întreabă: Bine, omule, de ce-ai luat așa groază de lucruri proaste? Ovreiul începe a se văita. Vai de mine, domnule! mare nenorocire! Cine dracu m-a pus să le cumpăr! Nimene nu voește, domnule, să mi le ia, nimene! și le-aș da și cu jumătate din prețul pe care l-am dat eu! Zău nu știu ce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
zic de la locul meu întru completare. A străbătut țara „în sus” (nord) și „în jos” (sud), mereu împins de treburi și nevoi: cu trenul, cu căruța. „Dacă nu se mai întoarce, dacă moare undeva într-un șanț, ca străinii?”, se văita mama ori de cîte ori i se părea că întîrzie, iar îndoiala ei îmi agita zilele și ceasurile de așteptare. Auzeam mereu de întîmplări teribile. Drumurile erau, ca și timpurile, grele și nesigure. Se vorbea de hoți, de fugari, de
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
la lumina lunii, buruienile din sfeclă. Pe „Tovarășul” l-a interesat însă lotul experimental de porumb. A efectuat el însuși, rapid, „evaluarea”. „Chiar dacă am cîntări și cocenii și rădăcinile, și tot n-ar ieși cît a spus dînsul”, s-a văitat țăranca. „Noi nu ne putem hrăni cu minciuni”, a adăugat ea. Împreună cu o fată de-a sa, a muncit o zi întreagă la cules de fasole, obținînd doar 18 lei, adică mai puțin decît a costat-o mîncarea din acea
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
prieteni și cunoscuți, și cînd îmi dau seama că nu puțini o duc și mai greu decît mine.” Această „filosofie” îl ajută, îmi dau seama, să se comporte normal, prin comparație cu cei care numai ce deschid gura se și vaită la modul ipocrit, de-ți vine să crezi că le merge numai de-a-ndoaselea. *Lîngă magazinul „Orizont” (alimentar și industrial) au instalat ieri sau azi-noapte o cutie albastră, de mărimea celor poștale, pentru „Sesizări către Miliție”. Desigur, același lucru va fi
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
societate familia este pe moarte, îmi aduc aminte totdeauna de voi și atunci pot să spun cu toată tăria că se poate trăi împreună ca soț și soție chiar și 25 de ani. Iar când aud pe cineva că se vaită și spune că pentru ei sunt lucruri imposibil de trecut pentru a mai rămâne împreună, le vorbesc despre exemplul vostru!” O familie a ajuns o bună mărturie, pentru că soții au dovedit credincioșie unul față de celălalt, iar în cele mai grele
Rănit de oameni ... vindecat de Dumnezeu! by Ionel TURTURICĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91603_a_93002]
-
au început să-i bruscheze împingându-i afară din vagoane, aruncându-le bagajele și, mai oribil, luând copiii și azvârlindu-i jos, noroc de zăpada care mai amortiza puțin șocul. Femeile strigau înnebunite, copiii urlau și plângeau sfâșietor, bătrânii se văitau disperați, iar bărbații țipau și-n ochi li se citea furia și explozia iminentă a unei răbdări care a depășit toate limitele admise și acumulate timp de ani și ani în sufletul lor. În momentul acela apăru în fugă un
Dan Vizanty. Destinul unui pilot de vânătoare by Daniel Focşa [Corola-publishinghouse/Memoirs/1389_a_2631]
-
încercănată. "De ce nu corespondați cu redacțiile, ori direct cu autorii?" îi tot întreb. "Vă supără cutare lucru, v-a revoltat cutare spectacol, vă înspăimântă incultura gazetarului X, vă umilește amoralitatea autorului Y de ce nu ieșiți la atac, așa cum vă tot văitați că fac teen agerii de pe bloguri? Dimpotrivă, ei știu foarte bine ce fac, își cunosc perfect drepturile și libertățile". Mulți, din păcate prea mulți dintre noi, cei care n-am fost deprinși să trăim, ci doar să supraviețuim, ne-am
[Corola-publishinghouse/Science/1469_a_2767]
-
a primei povestiri în versuri (o lamentație, în fapt) din literatura română - Poveste de jale și pre scurt asupra nedreptei morți a preacinstitului Constandin Cantacuzino, marelui postelnic al Țării Rumânești, scrisă de un necunoscut, ins instruit, în stare să se vaite pe tonuri înalte și să acuze violent, poate un român care știa să versifice și în grecește -, tipărită la Veneția. Tălmăcirea e dedicată Stancăi Cantacuzino, fiică a postelnicului ucis și mamă a lui Constantin Brâncoveanu, ceea ce înseamnă că traducerea e
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287348_a_288677]
-
de când sânger./ Nu mi-ai trimis de mult un Înger./ Să bată alb din aripă la lună,/Să-mi dea din nou povața ta cea bună!” cântă Românul Arghezi, „certându-se” cu Dumnezeu, În Psalmii săi. Domnului Cioran, când se văita ca un poet de neajunsurile poporului din care ieșise, evident că nu-i puteam da aceeași replică ca lui Nichita, deoarece mânia lui era una absolută: contra originii sale, dar și contra nașterii sale, oriunde ar fi avut aceasta loc
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
bancă, ținându-mă fix de mâini și de picioare, în timp ce un altul începe a mă croi la posteriorul meu moale, aplicându-mi peste douăzeci de lovituri, cu niște nuiele mlădioase. Când am scăpat din această tortură, am căzut în fața clasei văitându-mă ca din gură de șarpe! Fusesem pedepsit barbar de la o simplă joacă de copil. N-am suflat o vorbă acasă, dar copiii vecinilor au spus părinților mei toată tărășenia și tata a cerut socoteală directorului. Oricum, bătaia aceasta barbară
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]