552 matches
-
înc-o claie de paie. În momentul acela acoperământul prinse foc, grinzile începură a trosni, vântul, nuntindu-se * cu flacăra ce arsese până - acuma închis, o înzeci într-un moment, și urletele fioroase ale canibalilor îngropați în flacări se auzeau asemenea vaietelor celor osândiți la focul Gheenei. M-aruncai pe cal disculț cum eram și, izbindu-l în coaste, începui să iau drumul înapoi pin oraș, flacărele erau mai domoale, stradele - pustii, și cadavrele erau pe - alocurea așezate claie pe grămadă. Călării
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
pe moarte. În moment toți, somnoroși și speriați, erau în picioare. Sasul, încremenit, scăpase opaițul; desigur că nu scăpa de moarte de nu, prin stingerea singurei lumini, nu se făcea întuneric. Se slobozi prin fereastră o pușcă, dar neci un vaiet... va să zică nu era nimeni lovit. Zgomotul de - afară se-nmulți. - În linie! țipă sonor vocea de argint a lui Ion și văzui în razele de lună pătrunse prin oblonul de lemn cum lăncile se-nșirară în linia primă, iar în
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
XIX-lea, În faza ei de Început, sincretică și confuză. Iancu Văcărescu are deja psihologia unui poet profesionist. Are ironie, are siguranță În ceea ce scrie și atacă toate formele lirice. A treia generație a Văcăreștilor este deja instalată În literatură. Vaietul bunicului Întemeietor nu se mai aude În poemele, sofisticate ale nepotului obosit de prea multă știință. Iancu n-are Îndoieli asupra limbajului. N-are Îndoieli nici asupra posibilităților lui de a ceti firea: „Orice glas mie-mi vorbește, Orice ton
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
arată că Bolintineanu este În epocă neîntrecut În descripția naturii În stare de convulsie: „Soarele dispare... ceru-ngălbeni! Munții-nalți, vechi, se-nvîrtesc, se-nclină. Umbra se mărește... Aerul tăiat, Strîns, s-aruncă-n valuri, vîjÎie turbat. Muntele tresare! trăsnete, mugiri, Șuiere bizare, vaiete, răcniri Să rădic În aer, cresc, se variază Și, din munte-n munte, trec, se repetează...” Repetițiile, simetriile, acumulările indică o figură retorică (ce va fi dominantă În Basme). Ea se bazează, aș zice, pe un evident gust al vălmășagului
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
chiar și cu America; apoi mă apuc de vreo lucrare mai serioasă și ziua trece făr-a băga de seamă dacă ninge și dacă suflă crivățul.” Însă bucuria scrisului se exprimă cu discreție, trebuie să citești cu atenție propozițiile pline de vaiete și suspine pentru a deduce, totuși, gîndul ascuns al așteptării, pregătirea discretă pentru o sărbătoare fără fast. Poeziile, proza, scrisorile sînt pline de referințe la starea vremii. Oriunde s-ar găsi, acasă (la Mircești) sau În Franța, Italia, Alecsandri dă
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
pe stînci, pe vîrf de munte Ca palide vedenii cu pletele cărunte. O crîncenă orgie de sînge, de cruzime Îmbată umbra mută ce zace la desime, Ș-ades În mez de noapte s-aude prin tăcere O surdă lovitură, un vaiet de durere, Apoi un zbor de vulturi și urlete hidoase De lupi ce vin să-mparte a victimelor oase, Și straniu, lung, satanic, un hohot ce răsună Ca clocotul de codri cînd cerurile tună. Atunci păstorii sarbezi zăresc din depărtare
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
nopții - Grui este un monstru ieșit din unirea puterilor infernale: „Soția lui e groaza și noaptea-a lui complice! Ca tigru fără sațiu, sub un stejar la pîndă, El face zi și noapte o crîncenă izbîndă, Găsind În agonie un vaiet care-i place Ș-o viață desfrînată În morțile ce face. Monstru cumplit cu fața ca sufletu-i de slută, În trame sîngeroase gîndirea-i e perdută. Orcine-l vede crede că au văzut o ciumă, Și dacă scapă teafăr, cu păr
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
orarul universului. Iarna se plînge de frig, primăvara celebrează nunta cosmică: „Însoțirea naturii cu mîndrul soare”. Însă nu totdeauna mesajul latent, spre a vorbi În limbajul psihanalizei, corespunde cu mesajul (limbajul) de suprafață al poemelor. Alecsandri nu mai contenește cu vaietele lui: „cumplita iarnă”, „gerul aspru și sălbatic”, „e un ger amar, cumplit”, „urgie crudă” etc, Însă, dacă trecem de acest prim nivel al versurilor, descoperim că, În profunzimi, se adună imaginile unui anotimp fastuos. Există, În fapt, două peisaje ale
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
dese din pustiul african. Viscolul frămîntă lumea!... Lupii suri ies după pradă, Alergînd, urlînd În urmă-i prin potopul de zăpadă. Turmele tremură; corbii zbor vîrtej, răpiți de vînt, Și răchițile se-ndoaie lovindu-se de pămînt. Zberăt, răget, țipet, vaiet, mii de glasuri spăimîntate, Se ridică de prin codri, de pe dealuri, de prin sate, Și-n departe se aude un nechez răsunător... Noaptea cade, lupii urlă... Vai de cal și călător!” sau: „Gerul aspru și sălbatic strînge-n brațe-i cu
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
de mătasă”, moleșiți de chefuri...; acolo - românii descîntă topoarele, aici - leșii dezmiardă paharele și trupurile femeilor; acolo - o pregătire aproape religioasă pentru o confruntare decisivă, reculegerea dinaintea posibilei morți, aici: „Aici beții și danțuri și chiote voioase, În fund suspinuri, vaiet și plîngeri dureroase! Aici de pofte rele sînt ochii toți aprinși, Acolo curge sînge, acolo-s ochii stinși, Căci astăzi celebrează lehimea-n sărbătoare Victoria dorită a zilei viitoare! Ostașii pretutindeni formați În dese grupe Frig boi Întregi, rup cărnuri
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
și se revendică dintr-o simbolistică mai profană. Simbatiea este, poate, agapé, mai puțin latura spirituală, dragostea se oprește la el În pragul emoției. Există, cu toate acestea, În poemele lui ecouri din mitologie, din filozofia veche, din lirica trubadurilor, vaietele stihuitorului ne trimit mereu la Biblie, Însă toate aceste elemente nu par a determina iubirea ca pasiune. Denis de Rougemont, studiind literatura erotică a occidentului**, propune o mytanalyse bazată, În esență, pe gruparea tuturor situațiilor, formelor pe care le ia
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
om de viu, Părul despletit pe spate, ca aurul de gălbiu. Sfatul Înalt și subțire, cu dulci Îndoituri, Gurița chiar ca mărgeanul și obrazul numai nuri. Ah, cine poate să scrie cîte ochii au văzut? Și Îndată la picioare cu vaiete am căzut.” TÎnărul cade cu vaiete la picioarele dumnezăoaiei și-i Închină cu umilință viața. Fata se arată Înțelegătoare și laudă pe tînărul pătimaș pentru statornicia și vrednicia lui În dragoste. Îl ia sub aripă și-l duce la „palatul
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
spate, ca aurul de gălbiu. Sfatul Înalt și subțire, cu dulci Îndoituri, Gurița chiar ca mărgeanul și obrazul numai nuri. Ah, cine poate să scrie cîte ochii au văzut? Și Îndată la picioare cu vaiete am căzut.” TÎnărul cade cu vaiete la picioarele dumnezăoaiei și-i Închină cu umilință viața. Fata se arată Înțelegătoare și laudă pe tînărul pătimaș pentru statornicia și vrednicia lui În dragoste. Îl ia sub aripă și-l duce la „palatul fericit” unde locuiește proslăvitul Amoriu. Priveliștea
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
și suspinînd: „Amar mie, că nu trece noaptea asta de durere, Plîng, oftez, suspin, mă vaiet, lumina nu-i la vedere”. LÎngă suspin, se află, tovarăș nedespărțit, oftatul. Cine suspină ușor oftează tot atît de ușor. Și plînge repede. Plîns, vaiet, oftat, suspin sînt semne ale aceleiași suferințe. Semne și trepte. N-am putea spune care este ordinea lor. Poetul le schimbă, Într-un loc Începe cu oftatul, În altul trece direct la plîns. În orice caz, starea de oftare este
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
un moment de paroxism, oftatul reprezintă o Împăcare cu soarta . O Împăcare și o acumulare pînă la o nouă criză. Așadar: „Să petrec tot cu oftări” (Peirea) e o petrecere de lungă durată și ca se bizuie pe virtutea răbdării. Vaietul, plînsul reprezintă un moment de derută interioară. Temeliile ființei se clatină și atunci ochii varsă pîraie de lacrimi, gura scoate țipete lungi și Înalte. CÎnd și aceste supape nu mai funcționează, Îndrăgostitul Ieșitul. Leșinul este o moarte provizorie, o ieșire
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
tainic”, aici s-a petrecut „fericirea cea mare”, sub „dosirea” pomilor mari și umbroși a fost depus jurămîntul de dragoste: „Adu-ți aminte de locul acel de pustietate Dătător de liniștire inimilor Întristate. Copacii cei cu mărime, apele răsunătoare La vaiete, la suspinuri, cu jele răspunzătoare, Acei stîlpi de foc cu pară prin verdeață mișcătoare Închipuind focul nostru din dragoste cu-nfocare, Cărările cele strîmpte de pîndă și de tîlnirc, Unde-ți furam cîte-o gură supt a crengilor dosîre, În sfîrșit
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
felului ei de a fi. Nu prea avea încredere și mirosea îndelung frimiturile pe care i le păstram. Puțin, îmi spuneam, căci nu-mi permiteam să risipesc, și sfârșea prin a se înfrupta până când percepea zgomotul cheilor, scrâșnetul gratiilor în vaietul balamalelor. Le recunoșteam după pașii lor minusculi și după felul de a ronțăi: fiecare avea un nume, de pildă Catilina într-o seară se arătă topită de-o boală, galbenă precum pereții, ca o lămâie veștejită, cu tot corpul ciupit
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
s-au năpustit asupra noastră, lovindu-ne. Nu erau zgomote care să se audă la fel de puternic ca altele, dar, fără a fi asurzitoare, erau, cum să spun, buimăcitoare. Să te trezești din somn lovit în moalele capului, să auzi sudalme, vaiete, icnete, ale celor care se opinteau să te lovească în burtă cu bocancii, dar și ale celor ce se strângeau, loviți, fără să aibă destule brațe să se ferească spre toate direcțiile din care veneau loviturile. Ei fuseseră deja instruiți
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
mă atacă îmi amintesc de oamenii ăia, niște siluete care seamănă între ele, cu fețele întunecate. Aud și zgomotele de atunci, strigătele care nu mai știu dacă sunt ale noastre sau ale celor ce se năpustesc. Cred că așa răsună vaietele celor care se îneacă în timpul unui naufragiu. Eu așa simt, că acolo eram cu toții pe puntea unei corăbii care se scufunda, numai că doar unii își dădeau, pe atunci, seama de asta. Nu mă pot apăra, brațele nu-mi folosesc
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
În spate, așezându-se grijuliu mai departe de foc, Faraon ațipise cu capul pe burduful acordeonului. Tresărea din când în când, spaimele vieților trecute în robie îl făceau să se sperie în somn, burduful însoțea dezmorțelile lui cu câte un vaiet prelung. Când s-au schimbat vremurile, am crezut că o să dispară și groapa de gunoi... spuse Bunelu. — De ce-i spui groapă ? întrebă Pârnaie, care nu voia să piardă controlul discuției. E ditamai mormanul. — Așa i-a rămas numele de când a
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Faraon, potrivesc cu acordeonu’. Numa’ o strofă să-mi cânți și io viu hacana cu bașii... Nu putem spune ce l-a speriat mai tare, că vorbise mult românește sau că îl măsura crunt călugărul fără obște. Faraon trase un vaiet resemnat din burduf și porni după ei, păstrându-și, pentru orice prilej, acordeonul la piept. Isaia gâlgâi ultima dușcă, aruncă sticla cu dispreț, laolaltă cu celelalte lumești, și făcu semn spre înainte. Orașul continua să pâlpâie, purtătorii de torțe le
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
ca niște glasuri de copii, îl sfidau cu inocența lor cinică. Luă câteva bucățele și încercă să le lipească la loc, ca să împuțineze vocile. Nu se lăsară lipite, nu se potriveau, vocile lor chinuite se transformau până la urmă într-un vaiet. Brusc, se făcu din nou liniște, când Jenică înșfăcă foarfecele de pe tejghea și clănțăni din ele de câteva ori. Lozurile se cutremurară, strângându-se unele în altele. Răscoli în grămadă și scoase alte două. Corul de copii șușoti, pașii lor
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
nu-i acordăm nici o altă semnificație. La următoarea apariție a poznașului animal, atunci când tânărul bărbat dă curs hotărârii de a pleca de la han (,,Am zis; hi! La drum! mi-am făcut cruce: atunci am auzit bine ușa bufnind și un vaiet de cotoi. Gazda știa că nu o mai văz, intrase degrabă în căldură și apucase pe cotoi cu ușa, desigur!’’), la fel trebuie să fim de acord cu interpretarea eroului: ,, Afurisit cotoi! se tot vâră printre picioarele oamenilor’’. Atunci când trebuie
Fantasticul în proza lui Ion Luca Caragiale by Elena Deju () [Corola-publishinghouse/Science/1278_a_1923]
-
se bucură de egalitate e cu mult mai bună decât acolo unde ei se bucură de ea; de aceea geme Rusia de ei, de aceea ne-au inundat pe noi. Oriunde e teren pentru neagra speculațiune, evreul e - acasă, iar vaietele și plângerile contra persecuțiunii sunt mofturi cari să acopere de mai nainte modul neomenos în care sug țările pe carile au căzut ca lăcusta. Că sunt și evrei ce merită egala îndreptățire - cine o contestă? Dar noi nu suntem Sabaot
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]
-
imposibil de a se judeca despre rezultatul final. Totuși se pare că republicanii vor câștiga fotoliuri mai cu samă la Rouen și la Șamberi. Mai mulți bonapartiști au fost aleși în Gironde, precum d-nul Pascal. [30 octombrie 1877] AUSTRO-UNGARIA ["VAIETELE DE MEDIAȚIUNE... Vaietele de mediațiune de cari organele vieneze răsunară nu sânt zice o corespondență a Nordului, decât ultima neputincioasă răvoință în privirea Rusiei care au caracterizat aprecierile anterioare a acestor ziare, precum și noutățile diplomatice și militare ce ele au
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]