592 matches
-
a vandalilor arieni, însă acest fapt nu anihilase vitalitatea intelectuală; mai mult, unii literați cunoșteau încă destul de bine cultura clasică, și cea mai mare parte a scriitorilor creștini se simțea îndemnată să combată cu armele gîndirii erezia ariană adoptată de vandali, să opună argumentele lor folosirii tiranice a violenței. Stăpînirea vandală s-a sfîrșit în 533-534, ca urmare a rapidei cuceriri bizantine, prezentată de propaganda imperială ca o refacere a Imperiului Roman. Sub multe aspecte, dominația bizantină în Africa și, pentru
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
se nășteau în acel centru de cultură creștină. Astfel, contribuția africanilor la dezbaterea problemei teologice a celor Trei Capitole n-a fost, cu siguranță, irelevantă, însă ar fi fost greu de realizat dacă Africa ar fi fost încă sub stăpînirea vandalilor, situație care i-ar fi determinat pe intelectualii creștini de acolo să reia combaterea arianismului, chestiune de-acum depășită. 1. Fulgențiu de Ruspe în cadrul creștinismului african din secolele al V-lea și al VI-lea, Fulgențiu a fost, poate, personalitatea
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
a participat la o dispută în public cu teologii arieni pe care, firește, a cîștigat-o. în consecință, arienii l-au trimis din nou în exil în Sardinia, în 517. Fulgențiu a rămas acolo pînă în 523, cînd a murit regele vandal; succesorul său, Ilderic, a inițiat o politică de toleranță față de ortodocși, iar Fulgențiu a putut să se întoarcă în patrie, unde s-a stins la aproape zece ani după aceea, în 532. Această energică activitate de apărare a dreptei credințe
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
de rege. Așadar, datează din 515 și pare să fie prima scriere a lui Fulgențiu. E bogată în informații privitoare la chestiunile teologice, iar Fulgențiu dovedește multă siguranță în abordarea acestei problematici. Mai avem Trei cărți adresate lui Trasamundus, regele vandalilor (Ad Thrasamundum regem Vandalorum libri tres), care expun diverse chestiuni de doctrină și resping răspunsurile regelui vandal. Sînt abordate chestiunea tainei lui Cristos mijlocitorul, care are în sine două naturi într-o singură persoană, a infinității naturii divine a Fiului
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
în informații privitoare la chestiunile teologice, iar Fulgențiu dovedește multă siguranță în abordarea acestei problematici. Mai avem Trei cărți adresate lui Trasamundus, regele vandalilor (Ad Thrasamundum regem Vandalorum libri tres), care expun diverse chestiuni de doctrină și resping răspunsurile regelui vandal. Sînt abordate chestiunea tainei lui Cristos mijlocitorul, care are în sine două naturi într-o singură persoană, a infinității naturii divine a Fiului lui Dumnezeu și a tainei patimilor Domnului. E vorba de o operă scrisă în mare grabă, dată
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
e sigură autenticitatea Expunerii foarte scurte despre Sfîntul Duh, prezbiterului Abragila (De Spiritu Sanctu ad Abragylam presbyterum commonitorium parvissimum). Chiar dacă nu este amintit nici de Pseudo-Ferrando și nici de Isidor de Sevilia, îi este atribuit lui Fulgențiu un Psalm contra vandalilor arieni (Psalmus contra Vandalos Arrianos). A fost scris probabil la Cartagina, în perioada scursă între primul și al doilea exil, sau, potrivit altora, după reîntoarcerea sa la Cagliari, în urma eșecului suferit în tentativa de a domoli încrîncenarea arienilor și de
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
și că nu există nici o speranță de reconciliere. Fulgențiu ia ca model Psalmul contra adepților lui Donatus, scris de Augustin, și vrea să le explice credincioșilor aspectele cele mai dezbătute ale arianismului și să-i încurajeze să facă față persecuțiilor vandalilor. E vorba de o poezie de popularizare, ce trebuia cîntată, după cum dovedesc structura ritmică (de-acum nu mai e metrică) și caracteristicile lingvistice, datorită cărora Psalmul trebuia să le fie accesibil chiar și celor neinstruiți și să poată fi memorat
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
în 551, motiv pentru care a fost convocat la Constantinopol ca să se justifice împreună cu alți episcopi africani. Verecundus a evitat condamnarea refugiindu-se la Calcedon, unde a și murit. a) Opere exegetice Prima sa operă, care datează din perioada dominației vandalilor în Africa, pe care o amintește cu durere și cu suferință, a fost un Comentariu în nouă cărți al cîntărilor bisericești (Commentariorum super cantica ecclesiastica libri novem), care a fost descoperit de cardinalul Pitra. E vorba de „cîntările” din Ieșirea
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
scrierea lui Pavel din Nisibi, ne trimite de-a dreptul la canonul scrierilor biblice al lui Teodor de Mopsuestia. Acest manual a fost foarte citit în Evul Mediu latin. Bibliografie. Text: PL 68, 15-42. II. SCRIITORI ITALICI La sfîrșitul dominației vandalilor și după recucerirea bizantină, așa cum am văzut, între Africa și Constantinopol s-au născut raporturi strînse, care au dus la sporirea interesului pentru chestiuni teologice în cadrul creștinismului african. Raporturi similare se nasc și în cazul Italiei, astfel încît, sub anumite
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
bucurat de o relativă prosperitate în secolul al VI-lea; invazia goților în secolul al V-lea fusese fără îndoială opresivă și devastatoare, dar nu se asociase cu o persecuție propriu-zisă, așa cum se întîmplase în Africa, unde creștinii înduraseră prigoana vandalilor. Ca atare, treptat, consecințele ei fuseseră depășite și, dacă în secolul al V-lea și în prima jumătate a secolului următor în regatul vizigoților n-au apărut scriitori importanți, tocmai din cauza devastărilor provocate de invazie, începînd cu a doua jumătate
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
de exemplu, a lui Lucrețiu) și tratatul Despre rînduiala celor create (De ordine creatorarum). Isidor dedică istoriei universale Cronica mare (Chronica maiora), care ajunge pînă în 515 și la care se adaugă istoriile unor popoare, cum sînt Istoria goților, Istoria vandalilor, Istoria suabilor (Historia Gothorum, Vandalorum, Sueborum). Istoria goților este fundamentală pentru reconstituirea istoriei Spaniei și a ultimelor evenimente care au dus la convertirea barbarilor la catolicism. Cartea a fost scrisă în două versiuni, una mai scurtă, din 619, și alta
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
spune chiar el, cu neoplatonicul Ierocle; ulterior a ținut lecții de retorică, literatură, filozofie și drept la Gaza, dar și în alte localități din Palestina și Siria și, poate, și la Constantinopol. A murit puțin după 518. Prin 490 (invazia vandalilor din 484 e menționată ca un eveniment recent) a compus un dialog de tip platonic intitulat Teofrast sau despre nemurirea sufletelor și învierea trupurilor. Interlocutori (acțiunea se desfășoară la Alexandria) sînt atenianul Teofrast, alexandrinul Egipt și siriacul Euxiteu. Egipt nu
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
scrisorii trimise de episcopii din Vechiul Epir împăratului Leon I în urma asasinării lui Proterios de Alexandria (cf. pp. 000-000). Diodoh trebuie să se fi născut așadar prin 400; murise în 486, cînd Victor din Vita îl laudă în Istoria persecuțiilor vandalilor. Cum opera sa principală se adresează călugărilor, e posibil să fi fost el însuși monah, poate chiar responsabil al unei comunități. S-a spus că Diadoh ar fi putut fi dus la Cartagina de flota lui Genseric, împreună cu persoanele de
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
lucruri, atunci cînd nu tac cu desăvîrșire, despre jefuirea Romei din 410, eveniment care impresionase puternic Occidentul și stimulase reflecțiile celor mai sensibile personalități și ale celor mai profunde minți. La fel de indiferentă rămîne cultura greacă și atunci cînd Genseric și vandalii devastează din nou Roma în 455. Problema fundamentală a acestei istoriografii care își propune să fie creștină este lăsată moștenire de Eusebiu: aceea de a aborda în același timp istoria profană și istoria Bisericii, fiindcă nu se poate fi imagina
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
grăbit este cea de a se priva, atât pe sine, cât și pe cititorii săi, de atenția"328 necesară în întreprinderea critică. Kenneth Burke atrage atenția asupra faptului esențial că Mein Kampf, prin excelență, nu poate fi abordată în "stilul vandalului"; cu alte cuvinte, recenzorul nu se poate limita la "simpla atingere, cu câteva răni simbolice, a acestei cărți și a autorului său, (răni - adăugirea mea) de o intensitate care variază în funcție de resursele recenzorului și de timpul pe care (acesta - adăugirea
[Corola-publishinghouse/Science/84943_a_85728]
-
demersului discursiv hitlerist și a cărei "lecție", iată, a primit-o, cu brațele deschise, spre deosebire de cel pe care l-a însoțit pe cărările întunecate ale viziunii sale despre lume. Astfel, iată că Burke atinge textul lui Hitler nu în "stilul vandalului", pe care îl condamna la începutul paginilor sale, ci cu lecția învățată de la maestrul-său-în-revers ilustrată cât se poate de subtil, dar și de transparent, paradoxal, în paginile sale. Astfel, Kenneth Burke, agentul demersului critico-retoric realizat din perspectiva dramatismului, i. e., actul
[Corola-publishinghouse/Science/84943_a_85728]
-
excelentă alegere critico-retorică în acest sens. 6. Criticismul narativ: William F. Lewis Studiul extrem de dificil pe care tocmai l-am parcurs împreună și de care, trag nădejde, ne-am despărțit măcar cu un moment înainte de a îl atinge "în stilul vandalului" - orișicât, lumea lui Mein Kampf este o lume extrem de inconfortabilă! - ne-a adus în plină problematică a criticismului retoric, înțeles dintr-o perspectivă radical diferită de cele "tradiționale". Însă dramatismul sau criticismul dramatic nu este singura modalitate de a privi
[Corola-publishinghouse/Science/84943_a_85728]
-
îl portretizeze, atât pe președintele însuși, cât și ideile sale, într-o manieră cât se poate de atractivă, poate constitui o "explicație" provizorie pentru criticul care, cum spunea Kenneth Burke, cu mare dreptate, atinge fenomenul său de interes "în stilul vandalului"517. Însă pe William Lewis îl nemulțumeste, evident, o astfel de "explicație", care, cum observăm, fără prea multă insistență sau efort, pune în paranteză discernământul unei întregi națiuni, suporteri și opozanți în aceeași măsură. Lewis contestă capacitatea "explicației dominante" de
[Corola-publishinghouse/Science/84943_a_85728]
-
a fost dusă până la capăt cu succes, dar victoria n-a fost definitivă: convertirile forțate realizate prin mijloace polițienești nu au dus la încetarea ostilității față de catolici, și donatiștii au continuat să existe în Africa și sub dominația ulterioară a vandalilor, ca să întâmpine apoi cu entuziasm invazia arabă. Bibliografie. Ediții: CSEL 51, 1908 (Psalmus contra partem Donati, Contra epistulam Parmeniani, De baptismo: M. Petschenig); 52, 1908 (Contra litteras Petiliani, Epistula ad Catholicos de secta Donatistarum, Contra Cresconium: M. Petschenig); 53, 1910
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
Patristic Studies 90, The Catholic University of America, Washington 1956 (G.L. Müller); pentru Oglinda: CSEL 12, 1887 (Fr. Weihrich). În 430, când catastrofa ineluctabilă care dezagrega vechea civilizație greco-romană din Occident atinsese apogeul, Augustin moare. Africa fusese deja invadată de vandali, care asediau Hippona și se dedau peste tot la violențe, teroare și jafuri. Așa cum povestește biograful său, Possidius (31, 2), Augustin „voise să i se transcrie puținii psalmi ai lui David care vorbesc despre penitență; și, țintuit în pat, pe
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
s-au succedat începând cu 406, imperiul a pierdut progresiv Britania (niciodată romanizată total), Spania, unde s-au stabilit suabii și apoi vizigoții (aceștia devastaseră Italia în 410 și se stabiliseră la început în Galia meridională), Africa, ocupată definitiv de vandali începând cu anul 435 (anterior, ei se stabiliseră în Galia și apoi în Spania), Galia, traversată de toate populațiile germanice menționate mai sus, apoi dominată definitiv de burgunzi și de franci. Italia, deși supusă unor invazii teribil de devastatoare, cum
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
traversată de toate populațiile germanice menționate mai sus, apoi dominată definitiv de burgunzi și de franci. Italia, deși supusă unor invazii teribil de devastatoare, cum a fost cea a vizigoților din 410-411, cea a hunilor din 454 și cea a vandalilor din 455, rămâne guvernată de împăratul din Apus până în 476, când acesta e uzurpat de Odoacru, regele herulilor, iar stabilirea acestei populații barbare în peninsulă pune capăt - conform interpretării tradiționale - Imperiului Roman de Apus. În interiorul său, încă de la sfârșitul secolului
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
în latină opera acestuia decât să fie compusă una nouă. În scrisoarea următoare, Augustin acceptă cererea prietenului său și încheie cu o glumă: „voi face ceea ce vrea Dumnezeu”, adică Quodvultdeus. Cu câțiva ani înainte de moartea lui Augustin, începuse deja invazia vandalilor în Africa; în jurul anului 437, Quodvultdeus îi urmează lui Capreolus în fruntea episcopatului Cartaginei, unde în 439 intră victorioși vandalii. Quodvultdeus intervine curajos doar cu arma cuvântului pentru a condamna violențele și jafurile pe care le îndurau catolicii. Pentru a
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
cu o glumă: „voi face ceea ce vrea Dumnezeu”, adică Quodvultdeus. Cu câțiva ani înainte de moartea lui Augustin, începuse deja invazia vandalilor în Africa; în jurul anului 437, Quodvultdeus îi urmează lui Capreolus în fruntea episcopatului Cartaginei, unde în 439 intră victorioși vandalii. Quodvultdeus intervine curajos doar cu arma cuvântului pentru a condamna violențele și jafurile pe care le îndurau catolicii. Pentru a-l pedepsi, Genseric îl îmbarcă împreună cu alți oameni ai Bisericii pe o corabie deteriorată care este dusă în largul mării
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
potop (De cataclysmo), în care se explică ce tip de botez este traversarea Mării Roșii; în două predici (prima e din 439) Despre epoca barbară, sunt descrise condițiile îngrozitoare în care trăiesc în acel moment creștinii din Africa, supuși samavolniciilor vandalilor; sunt interpretate încercările prin care trec creștinii ca o etapă a justiției lui Dumnezeu; două predici Despre cei ce se apropie de harul dumnezeiesc (De accedentibus ad gratiam) conțin o explicație a simbolului cu funcție antipăgână, antiiudaică și antiariană. Polemicii
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]