544 matches
-
și bordeiele de carton și tablă ondulată de la periferii și de pe maidane. Am trecut de multe ori pe lângă case gata să cadă la orice rafală de vânt. Cât de mult m-a emoționat cîte-o lumină la etaj, filtrată prin hârtia veștedă ce acoperea o fereastră! Sau hăinuțele de copil puse pe sârmă într-un balcon strâmb. Bătrâna care zace o zi-ntreagă, pe trotuar, cu un săculeț de semințe de floarea soarelui în față. Fetele îndrăznețe și vulgare, cu părul vopsit
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
și a "fratelui Nimeni" și a "vărului Nicăieri" care se confundă prin lipsa lor de ființă și, mai ales, prin dorința lor comună de a înșela promisiunea morții: Mie mi-a spus că viața lui o să cadă ca o frunză veștedă, ca o zăpadă, și acum, iată, nici o urmă, nici un semn. De altfel, orice poet care se respectă este un pedagog al morții, ne învață cum să murim, de câte ori într-o viață și în ce moduri posibile. Genialul vers eminescian "Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
femeii de dedesubt. Am ascultat, înfășurat în pătură, umed de excitație și, după ce am tresărit auzindu-mi numele strigat printre gemete, am trecut în vis fără să-mi dau seama. Coboram într-o vale mlăștinoasă, acoperită cu lintiță, mătasea-broaștei, stânjenei veștezi, aproape putrezi, și 62 sclipitoare roua-cerului. O construcție pătrată, cenușie, se afla în mijlocul văii, la capătul unei cărări de cărămizi sparte și încrustate cu licheni. Când am ajuns în fața micii construcții mi-am dat seama că era un WC public
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
ea. Zicea că a plâns când "prietenul" ei o numise comună și banală sau așa ceva, dar eu nu mi-o închipui plângând, e prea uscată) fata de șaptesprezece ani care se mișcă în spațiul ăsta secționat și îmbălsămat în culoare veștedă și în umbră. Covoarele de pe jos fuseseră strânse, așa încît luciul sticlos, și el murdar, al policandrelor, câte unul în tavanul fiecărei camere, nu avea în ce să se estompeze. Cumplită viață moartă. Un pasaj care trebuie notat. Din Alteță
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
deasupra a apărut, palidă, ca pictată în ulei, figura diformă a lui Egor. Dar ne-a deschis doamna Bach, care ne-a invitat înăuntru. Încăperile erau înalte și înguste ca niște dulapuri. De sus atârnau policandre de alamă cu cristale veștede. Am trecut prin trei odăi, toate la fel: abia era în ele loc pentru o măsuță rotundă și câteva scaune, dar tavanul era așa de sus, încît până și doamna Bach părea, sub el, o fetiță. Când, coborând șovăitor o
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
străvedea deja luna. Umbrele ni se lungiseră hidoase spre câmp, ca niște insecte filiforme. Se terminase și ziua Carminei. În lumina apropiatului crepuscul, cărămizile casei noastre sclipeau ca rubinele. Casa părea că suge toată lumina din jur, lăsând aerul serii veșted, cafeniu. Un geam îndreptat spre apus ardea galben, cum arde sarea. Când să ne luăm rămas bun, am făcut brusc gestul (mie îmi părea de-a dreptul sinucigaș) pe care aș fi vrut să-l pot face încă de la început
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
la un pas, ce naiba, ești mai aproape ca niciodată. Un singur vis, gîndește-te la mine, la noi, la toți cei care cunosc Intrarea. Uită-te la florile pe care ți le-au adus acum câteva zile." Dar florile lor erau veștede. "Un singur vis, Svetlana, și vei ajunge acolo unde nu a ajuns nimeni niciodată, vei ști ce nu a știut nimeni niciodată, vei ști, în fine, ÎN FINE, Adevărul." Pe măsură ce vorbea, Egor devenea tot mai agitat, îi era teribil de
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
un aspect viguros În toate zonele investigate cu excepția celor din zona Podu de Piatră. În zonele Copou-Sadoveanu, Decebal-Cantemir, TătărașiOancea și Tomești În luna mai aspectele de suferință foliară erau practic absente. La finele lunii iulie Însă s-au observat frunze veștede cu pete clorotice pe suprafață. În zona Podu de Piatră situația exemplarelor de Tilia tomentosa L. a fost mult mai dramatică. Majoritatea exemplarelor au prezentat episoade semnificative de defoliere În luna iulie S-au putut observa arsuri marginale ale limbului
Caleidoscop by Bogdan-Dorin Șoltuzu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91742_a_93354]
-
hârtie gofrată, prefăcutule, da, ești un prepe-făpă-cupu-tâpî! Un cotoi coțcar și cam bandit, târâie-curcubeu prin ciulamaua de ciuperci cleioase, borș de antinevralgice, chiflă de flegmă cleioasă, sfert de ceas prăjit în undelem rânced de rapiță, radieră docilă, depou de locomotive veștede, fără mecanici, fără fochiști, cu tenderele nimicite de rugina galben-pai-de-păpădie-destrămată. Debara năpădită de metamorfoze (Gregor Samsa ți-a trebuit?; na, ține o mie de Gregori! gâdilându-te cu lăbuțele), cercevea de lele dulce, polonic poltron, pezevenghiule și ghiujule, șchiopârlă de
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2179_a_3504]
-
primul ei născut ?). Bineînțeles, nu știe de la tine nimic pozitiv, dar i s-a spus c-ai fost văzut într-un automobil, într-o trăsură, împreună cu... Ai înțepenit în ușă, jenat și nerăbdător, sub mustrarea ochilor ce lăcrămează, a buzelor veștede ce se strâng ca să nu dea drumul cuvintelor, a gâtului firav și zbârcit, aplecat deasupra gherghefu lui. Te ridici pe vârfuri, pregătit să fugi cât mai repede din acest loc, singurul din lume unde nu mai ești în orice clipă
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
sacraliza, coborând asupra capetelor negricioase și nebărbierite nimbul idealelor. Cântând, am privit mai atent împrejur, trecând de la ochii curați ai unui licean, pe un obraz plin de coșuri și sub niște sprâncene îmbinate, la o doamnă corpolentă, cu un decolteu veșted și stacojiu, împins de strânsoarea corsetului, apoi la un (probabil) profesor de liceu cu creștetul ros de chelie și privind afectat prin monoclu, apoi la o familie respectabilă, ținând în jurul ei copilașii, în cele din urmă, la două drăgălașe demoazele
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
de dincolo de gardul maro. Anii trec peste vecina Reli fără să o atingă, uite-o și-acum, tot blondă oxigenată. Tot cu fața albă, cu cele trei riduri din colțul ochilor, lucind de alifie, cu sprâncenele îngrijit pensate și gura veștedă, rujată în formă de inimioară, și moațele ascunse cochet sub basmaua legată sus în două colțuri. Și ochii mereu triști. Are ochii triști vecina Reli pentru că s-a despărțit de Mișu Negulescu și el s-a însurat cu Moapsa, și
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
o răscumpere pe sclavă pentru a putea s-o pedepsească după bunul plac, îl apostrofează pe pretorul îndrăgostit drept flutur iernatic, degerat : Strigoi in lumea moartă, cu fața ta zvântată/ Faci grații lângă fete, dai ochii peste cap,/ Zbierând amoru-ți veșted cu glas dogit de țap ? (III 4). La rândul lui, Horațiu își mărturisește pasiunea ivită la anii senectuții (Eu, ce acum ajuns-am pe culmea de pe care/ Tot omul cată-n urmă-i cu-o lungă suspinare,/ resimt un foc
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
Își ridică fața avea un rînjet cîinesc pe buze și un revolver În mînă. Fără să-și abată privirea de la mine, Fumero lovi cu dosul pistolului vaza cu flori ofilite de pe masă. Vaza se făcu țăndări, revărsînd apa și tulpinile veștede pe fața de masă. Fără să vreau, m-am Înfiorat. Tata vocifera În vestibul sub strînsoarea celor doi agenți. Abia Îi puteam descifra vorbele. Tot ce eram În stare să percep era apăsarea Înghețată a țevii revolverului adîncit În obraz
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
mai mare general al imperiului. Inima o ia la trap săltat, dar se oprește în loc când își amintește că pe Gallus nu l-a ascultat niciodată altfel decât din mijlocul publicului. Nici el nu e străin de preocupările poetice. Surâde veșted. Odată socrul ei i-a spus că Gallus a scris o tragedie greacă la paisprezece ani. — Care? l-a întrebat. — Nu știu, i-a răspuns râzând. Și a adăugat cu umorul lui caracteristic: — Se numea tragedie. Reușește să zâmbească, chiar dacă
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
stă cu pleoapele coborâte și fața întoarsă către cer, de parcă ar dori să savureze căldura blândă a începutului de toamnă. Profilul ei impozant degajă un aer de inteligență și hotărâre. Auzind zgomotul pașilor, deschide ochii și le zâmbește. Un surâs veșted pe o față ofilită. — Cât de mult mă bucur să te revăd, Iulius! Germanicus observă, cu o strângere de inimă, că primele cu vinte i-au fost adresate lui Agrippa, și nu lui, fiul ei. — Bună dimineața, mamă, o salută
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
chiar dacă erau Încețoșate de efortul recunoașterii: erau, care copywriter la o agenție publicitară, care consilier fiscal, care vânzător de cărți În rate - Însă dacă mai Înainte plasau operele lui Che, acum ofereau herboristică, budism, astrologie. I-am revăzut, puțin cam veștezi, cu câteva fire albe În păr, cu vreun pahar de whisky În mână, ce mi se păru că era același baby de acum zece ani, pe care-l degustaseră cu Încetineală, câte-un strop pe semestru. „Ce-i cu tine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
Huși, nicăieri altundeva, poți bea ceva rar, mânca ceva bun și odihni liniștit și mult. George Hamza, clasa a IV-a C Orașul meu Superb anotimp, toamna. Frunzele, după o frenetică plutire în cerul înmiresmat, se aștern la picioarele noastre, veștede, moarte. Picuri de ploaie bat în geam, poc! pic! Și-ți poartă privirile în amețitorul dans pe sticla aburită. Oamenii trec pe stradă grăbiți, umbrele colorate se ivesc de după colț. Simfonia stropilor de ploaie se împletește cu ritmul grăbit al
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
mă tai lângă nas cu lama când mă bărbieresc, plus că se oprește apa caldă, liftul nu merge, ca în ultima vreme, așa, de-al naibii, cutiuța poștală se înțepenește, nu-mi pot scoate ziarele, pe masă vazele au crizanteme veștede în ele, amintirile se șterg încet-încet, Dolhasca e un paradis pierdut, doar din când în când mai adie un dor de femeile frumoase de acolo, cu mireasma lor alintată, nostalgică, provocatoare... provincia mă înghite... strada mă copleșește... și câte și
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2205_a_3530]
-
auzi Nina, dar dacă trăiești drept o singură dată e destul. La naiba, nu se alegea chiar cu nimic, era ca un zid de piatră nevăzut, informațiile lor ricoșau. Un alt tablou în față căruia staționau: un morman de frunze veștede, strânse lângă un coș de gunoi și el de culoarea ruginii. Era și ea una dintre frunzele acelea. Își aminti cu precizie: pe Ovidiu îl reîntâlnise spre toamnă, un început de toamnă care urma după o vară secetoasă și fierbinte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
devale. Numai cât luptase ea ca să poată dobândi tot ce trebuia pentru moartă și ca să nu se înlăture nimic din rânduiala slujbelor! Trudită și nedormită se întorsese; dar se ținea tare, cu buzele strânse și cu ochii cercetători pe obrazul veșted. Cum trecu ea spre sobă, lumina de la ferestre înflori spre cotlonul lui Culi. El o cunoscuse și o privea fără să zâmbească. —Culi, zise ea blând, am făcut toate bine. Atuncea el șopti ceva. Numai ea înțelese acel cuvânt- cel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
suveniruri fotografice și trofee. Icoanele se aflau împodobite cu soare imobilizat în cununiți de siminoc. Asupra unora dintre portrete vegheau buchete sure din alte veri. Scafandrii regretului scoborau în marea acelui trecut pierit odată cu primăverile și se întorceau aducând raze veștede. Erau plăcute aceste vestigii ale petrecerilor de la Prelunci și prin evocarea siluetei delicate a acelei femei tinere care acuma nu mai era. În cele două zile cât au stat acolo oaspeții, Culi a început a se înviora, ceea ce, pentru doctorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
ca să-l văd învinețindu-se. Câteodată mă urmărea și pe țărm. Arunca bucăți de pâine peștilor, se juca lovind apa cu pietricele plate, care săreau ca un țipar, sau se scălda. Avea un corp dizgrațios din pricina pielii albe, un alb veșted și parcă umed, ca acela de pe burta peștilor, bolnăvicios și neatins de soare. Umerii strâmți, căzuți, și picioarele prea subțiri accentuau această impresie. Intra în mare cu multe precauții, bălăcindu-se la margine, chicotind și fugind înapoi de cum îi ajungea
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
sau poate trecuse de amiază, l-am văzut pe individul cu mers de pisică dezbrăcîndu-se. Soarele ardea puternic și omul se hotărâse să facă o baie. Și iarăși m-a izbit, ca prima oară, pielea lui albă, de un alb veșted, parcă umed, ca acela de pe burta peștilor, ce-i făcea trupul și mai dizgrațios. A intrat în apă cu obișnuitele precauții caraghioase ale unuia care nu știe la o vârstă înaintată să înoate. Chicotea și fugea înapoi de cum îi ajungea
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
avea o rană îngrozitoare la gât, pe jumătate ascunsă de un ghemotoc de alge. Nu mai simțeam nici un fel de repulsie pentru cel care zăcea acum, în fața mea, fără viață. Dimpotrivă, îl priveam cu milă. Și cum pielea lui albă, veștedă, era luminoasă sub cerul înstelat, trupul întins pe masa de piatră mi s-a părut la un moment dat de-a dreptul frumos. Aveam sentimentul ciudat, greu de explicat, că eram cumva aproape frate cu mortul. Faptul că individul mă
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]