605 matches
-
apropiată de fața lui și-i zâmbea în tăcere. Îi zâmbea, probabil, de multă vreme și îl mângâiase ori îl sedusese de-a dreptul, sorbindu-l ca o vampiră. — Ce-ai pus în vinul ăla? o întrebă. Ea aprinsese o veioză, arăta trează și odihnită, ca și cum ar fi petrecut împreună o noapte de somn. Nu-ți spun, fiindcă vreau să fii și altă dată la fel, chicoti. — Poate altă dată e-acum, îi zise și o făcu să treacă sub el
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
lână în jurul umerilor slabi. Peste drum, la etajul III se aprinsese lumina. Bărbatul brun, în pijama, citea ziarul. Îi vedea doar capul. După o jumătate de oră va căsca, va învîrti deșteptătorul apoi, cu o mână ridicată leneș, va stinge veioza. Îl pândea mereu, neștiută, din spatele perdelelor. Se simți brusc singură și începu să plângă. " Trebuie să-mi fac un ceai", hotărî Valerica Scurtu apăsîndu-și palma sub coastă. Durerea mocnea. Peste o jumătate de oră avea să devină insuportabilă. Îmbrăcă oftând
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
Proprietara imobilului În care m-am dus să locuiesc, o doamnă minunată, a fost mișcată de povestea mea. Ghici ce a făcut, spre uimirea mea? Mi-a mobilat garsoniera cu diverse lucruri de pe la ceilalți chiriași. Totul - covor, canapea, postere, casetofon, veioză, masă, scaune... nimeni n-ar fi făcut așa ceva În Europa. Cred că nici mulți oameni de-aici, din State, n-ar fi făcut asta. Ce poveste! Încă nu dispăruse ostilitatea dintre ei. Discuția lor era doar un armistițiu. Apoi el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
În biroul lui. Cina e gata în zece minute. Maică-sa se întoarse la teritoriul ei impecabil din bucătărie. Să intre în biroul tatălui ei era ca și cum ar fi intrat într-o altă lume. Încăperea era întunecoasă, luminată doar de veioze micuțe, dar întunericul era plăcut și primitor. Tatăl ei detesta lumina care venea din tavan. Pereții de un verde intens gemeau de cărți, iar lângă un radiator în formă de scară stătea un fotoliu antic din care începuse să iasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
Charlie Dutton sau altul. — Bine, bine, bombăne ea, n-or să fie surprize cu burlaci. O să fim doar eu, tu și Marcus. Intru În vîrful picioarelor În camera lui Tom, ca să văd ce face, Înainte să mă duc la culcare. Veioza Împrăștie o strălucire palidă, suficientă ca să-i lumineze jucăriile. Mă apropii și zîmbesc În timp ce-mi plec privirea spre el. Mirosul de vomă nu poate fi ignorat și dau cu ochii de Tom, dormind dus și zăcînd Într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
la fugă, să alerg afară și să chem poliția. CÎnd sînt pe cale să o iau la goană, ușa dormitorului se deschide brusc, iar mie mi de taie respirația și scap lampa, căci dinaintea mea, Înfășurat Într-un prosop și ținînd veioza În mîna dreaptă, stă Michael, socrul meu, care mă privește speriat. Nici unul din noi nu scoate vreo vorbă și Îmi Închipui că expresia de pe chipul lui o oglindește pe a mea. SÎntem șocați și nedumeriți, dar, din cele două reacții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
o schimbase, la gândul că poate mami se va Întoarce: de fapt, ca de obicei, cheia se Înțepenise și tati trebui s-o forțeze și apoi să Împingă ușa cu putere. La intrare era același cufăr - iar În colț, aceeași veioză cu picior, cu becul ars. În salon erau aceleași canapele, acoperite cu aceleași pernuțe cusute cu paiete lucioase - iar șemineul era tot În colțul dintre fereastră și ușa de la camera lui tati și a mamei, acolo unde fusese dintotdeauna. Șemineul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
în sângele lui Bobo, tremurător ca un epileptic. În dormitorul Giuliei toate erau în culoarea prunei, perdelele, lenjeria de pat, covorul. Pe ușa groasă, din lemn vopsit alb, era lipit afișul filmului Pirații din Caraibe. S-au dezbrăcat în lumina veiozei. Giulia avea sexul aproape în întregime ras, cu excepția unui smoc, împletit cu un fir de mătase verde și de care era atârnat un delfin minuscul, de aur. Îl privea pe Bobo ca pe-un peisaj frumos, își dăduse seama că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
termometrul n-am mai îndrăznit să-l facem, ultima oară pe mine m-a prins mama punând termometrul pe calorifer, iar acum două săptămâni, înainte de teza la mate, Szabi a pățit-o și mai rău, l-a lipit de becul veiozei și, cât ai clipi, mercurul s-a înfierbântat atât de mult, încât termometrul a explodat, așa că Szabi a încasat-o de la taică-su, cu cureaua de la pantaloni, partea cu cataramă, deci faza asta nu mai intra la socoteală, însă ceva-ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
aici. Nu-i e frică, dar fără lumină i-ar fi. Încă din copilărie o îngrozește acel întuneric cumplit în care nu știi dacă tu ai orbit sau lumea a dispărut. La ei acasă, la Posești, mama îi lăsa întotdeauna veioza aprinsă în odaie și dacă se stingea, se punea pe urlat. Dar acum nu avea de ce să urle. Ca să treacă timpul, se apucă să fredoneze arii din opere. ─ Fluturaș, nu mai ai aripioare, ca să zbori tu din floare în floare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
Își puse jacheta În șifonier și merse de-a lungul coridorului spre camera de zi. Chiara stătea tolănită Într-un fotoliu, ridicându-și ochii dintr-o carte ce-i stătea deschisă În poală. Când intră În cameră, aprinse imediat becul veiozei de deasupra ei. — Vrei să orbești? Întrebă el, probabil pentru a șapte suta oară. — O, papà, văd destul cât să citesc. Brunetti se aplecă spre ea și-o sărută pe obrazul pe care ea i-l Întinse. Ce citești, Îngeraș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
să-l folosească decât atunci când tatăl lui nu purta lentile de contact. Copilul se pricepea însă la exploatarea șanselor, așa că acum, cu garda jos, Hugo a fost păcălit fără dificultate. Ochelarii s-au prăbușit pe podea. În lumina scăzută a veiozei de noapte, lui Hugo i-a fost imposibil să-și dea seama unde căzuseră. În timp ce el se târa în patru labe pe scândurile dure, Theo, acum așezat în pătuț, continua să urle triumfător. În timp ce ieșea din cameră în vârful picioarelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
rău pe care el nu putea să-l îndrepte: faptul că amândoi erau morți însemna că nu mai exista nici o șansă ca să le spună că acum știa, din proprie experiență, prin ce trecuseră părinții lui. — Fir-ar al dracului! Becul veiozei se arsese. Din pricina ferestrelor vopsite în negru, lui Hugo îi era acum imposibil să mai vadă pe unde trebuia să iasă din cameră. A călcat pe o broască țestoasă din plastic, care-i aparținea fiului său, a alunecat pe podea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
cum mișcările brațelor devin din ce în ce mai lente, iar marea se făcu lăptoasă, căpătă consistență și gust de smântână. Reveni la realitate, aproape înecat, mototolind cearceaful între degetele crispate. Se uită la ceas. Patru fără un sfert. Beznă. Pipăi cu mâna după veioză, găsi într-un sfârșit butonul și îl apăsă decis, propunându-și să se ridice din cearceafurile jilave și să ajungă cât mai repede în bucătărie. O cafea e tot ce îmi doresc. Sau o vodcă, apucă să gândească înainte ca
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
ochii să-i fie străpuși de lumină cu ace ascuțite. Mai întâi îi strânse, apoi îi deschise încetul cu încetul. Scoase un urlet. Auzit, de data aceasta. Se afla în pat, cu cearceaful strâns sub el, gol pușcă. Noptiera susținea veioza abia aprinsă, numai că lumina ei putea fi caracterizată prin celebra expresie frecție la picior de lemn. Ziuă. Soare dogoritor deasupra capului. Briza mării îi răvășește firele de păr, iar zgomotul valurilor îi gâdilă suprinzător de neplăcut auzul. Foșnete în
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
te iubesc? Când reuși să se întoarcă, văzu cu ochii holbați un cactus uriaș care întinsese brațele pentru a-l cuprinde... Avu timp să își spună consternat cred că voi înțelege ce simte o pernuță de ace și apăsă butonul veiozei. Partea a doua Trezirea la realitate 1 Se trezi brusc, scuturat de un frison. Cearceafuri jilave, o (altă) durere de cap îngrozitoare - Orchestra Filarmonică din Creier își acordează instrumentele, sunt lovite alămuri, tobele duduie fericite -, camera cufundată în penumbră, geamuri
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
de coșmarurile nopții. Cactuși care îți spun că te iubesc, ce nebunie. - Hei, Magicianule, tot tu ai fost la originea lor? Nici un răspuns. Și ce dacă?, gândi. Un iepure aplaudat de copii râzgâiați, un ins fugărit de cactuși îndrăgostiți, o veioză pe care o stingi și nu se face întuneric, popândăi în uniformă și un vultur care fumează trabuc. Plus o Lucie dispărută... Gura uscată îl îndemnă să meargă la bucătărie, în timp ce imagini disparate, desprinse din coșmarurile de peste noapte, îi bombardau
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
televizor. La Seattle nu am TV. Țușca mi-a dat un aparat - primul pe care îl cumpărasem la venirea în Canada. Nici nu știam că îl mai avem... Îl folosesc de măsuța la capul saltelei gonflabile pe care dorm - țin veioza pe el. Cameră e mică și cocheta, faptul ca nu am mobilă ajuta. Cărțile le-am pus pe langă pereți: cărți pe care le cumpăr de la second hand. Seară citesc. Citesc și în autobuz, dimineața, fac vreo cinșpe minute până la
Taraba cu vise by Sava Nick () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91662_a_92378]
-
nu mai există locuri libere. Porumbeii sunt ciorchine : pe pat, pe noptieră, pe televizor și pe cele două fotolii din cameră, pe cele trei scaune libere de la bucătărie (al patrulea fiind al meu), pe masă, pe chiuvetă, pe dulapuri, pe veioze... aceste vietăți preferă întotdeauna să se așeze mai degrabă pe o margine, pe o muchie, pe o bară sau pe un fir, decît pe o suprafață plată. Locurile cele mai disputate sunt spetezele scaunelor, pianina, etajerele bibliotecii, ceasul cu cuc
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
ucenica îi poci, cu dezinhibare, ultimul cuvânt. - Psihică, analfabeta, răsuflă dinăuntru, parcă dansând, vocea de jazz. - Poftim? - Cabinet de Desăvârșire Psihică, dulceațo. Apăsară clanța, de fapt răsuciră un mâner luxos și savant turnat din bronz, și debarcară acolo. Înăuntru, patru veioze, plasate pe parchet în cele patru unghere ale încăperii, își desfăceau, ca niște arteziane, snopurile înfoiate de raze, dirijîndu-le să cadă, în jeturi subțiri, asupra tavanului excitat de oglinzi. Asupra zidurilor fremătând sub membranele unor obscure planșe cafenii sau a
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
de nu am putut să mă înțeleg în nici o limbă omenească cu el. Iată deci de ce v-am chemat! Să cercetăm și să pătrundem împreună motivele pentru care era Dânsul, azi după-amiază, atât de nemulțumit!... Apăsară comutatorul sufrageriei și întrerupătoarele veiozelor cu abajur, și stinseră luminile. Pe întuneric, Doru și putrezitele se prinseră, într-un cerc mare, de mâini. Își împletiră degetele cu vecinul din dreapta și cu vecinul din stânga, ca îndrăgostiții. Erau cinci persoane înșirate, la distanțe egale, în jurul mesei
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
de la municipiu. "Grozav rapsod!" se arătă impresionat, aproape făcîndu-și simțită răsuflarea, cel care folosea terminalul telexului din Comitetul Central. "Grozav. E tot ce se putea rosti mai nimerit despre dânsul, că-i un rapsod neobișnuit de grozav." 382 DANIEL BĂNULESCU Veiozele pâlpâiră, izbucnind în strigăte mari de lumină. Madam Magherușan fusese și ea urcată în scaunul ei, leșinată, moale ca apa, galbenă ca turtoiul de mălai, cu falca de jos proptită în coada lungă și noduroasă a unei mături de curte
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
Viața i-a fost o ispășire, dar nu și moartea.“ „De ce n-a făcut toate astea mai demult ?“ „Nu cred că vrei să afli răspunsul...“ Bătrânul făcu semn cu mâna. Luat de gânduri, Filip nu-și dăduse seama că mutase veioza și cercul ei de lumină prindea genunchii bătrânului înveliți în pătură. — Există ceva mai rău decât moartea, spuse bătrânul, după ce rămase câteva clipe nemișcat, cu ochii fixați pe perete, până când zidul începu să se miște și să se desfacă. Mai
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Ciudat, mai spuse Cosmina, nedezlipindu-și ochii de la fereastră. De ce nu mă mir că l-am găsit aici pe Penderecki ? De ce am, de la o vreme, sentimentul că moartea urcă treptele, gata să bată la ușă ? Întunericul se despică dintr-un fulger. Veioza se răsuci și cercul se strânse în locul unde sprâncenele se adunau la rădăcina nasului. Bătrânul tresări, fără să știe din care tărâm venea coșmarul. Rămase cu ochii măriți și cercul de lumină i se lipi de față ca o mască
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
chipul bătrânului curgea acum fantasma unei tinereți desfigurate. Era el și tot el se privea, ca și cum ar fi stat în spatele ecranului și vedea lucrurile de-a- ndoaselea. Nu știa cum să facă să se trezească, întinse mâna să stingă lumina, dar veioza se depărtă. Își trase mâna, ca arsă, atunci veioza se apropie din nou și lumina ei îi sparse vederea. Era aceeași lumină blestemată care îl orbea mai tare decât întunericul. Gemu, dar ceea ce auzi fu sunetul spart al Vocii care
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]