614 matches
-
nu-i o linie dreaptă, Duncan. Ar fi, dacă l-ai vedea dintr-o parte. Domnul Thaw luă o minge de golf și o veioză și încercă să-l facă să înțeleagă cum pămîntul era ca mingea și soarele ca veioza. Thaw era plictisit și contrariat. — Și oamenii nu cad de pe margine? întrebă el. — Nu, sînt susținuți de gravitație. — Ce-i ga... gavitația? — Grrravitația e ceea ce ne ține pe noi pe pămînt. Dacă n-ar exista, am zbura prin aer. — Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
creier îi răsună un huruit asurzitor. Era pe punctul de a leșina, cînd un gînd brusc îi apăru în formă completă - Dacă merit asta, e bine - și mintea lui începu să se recompună exultînd în jurul acestui gînd. Rînji la becul veiozei de pe noptieră. Suferea, dar nu-i era frică. Respirînd hîrît, luă un carnețel și un stilou de pe noptieră și scrise cîteva cuvinte mari și informe: Doamne Dumnezeule exiști exiști pedeapsa mea e mărturie. Pedeapsa mea nu e mai mare decît
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
privirea de la ce mîzgălea. Caietul devenise o suprafață neutră între suferința salonului și chinul respirației. Nu-i plăcea să-l părăsească atunci cînd trebuia să se hrănească sau să doarmă. Noaptea, cînd pe masa asistentelor, la capătul salonului, strălucea o veioză, o lumină crepusculară se filtra de afară, venind din cerul văratic, suficientă pentru a transforma pagina într-o tăbliță palidă, iar mîinile lui continuau să hașureze umbre în jurul unor capete feminine enigmatice sau a unora masculine grotești sau a unor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
grijă și-i șopti lui Thaw să meargă în liniște. îl conduse apoi prin întuneric pe o scară îngustă, care scîrțîia, deschise o altă ușă, o închise în spatele lor, atinse un buton și el văzu atunci lumina trandafirie a unei veioze cu abajur de satin roz. Erau într-un dormitor intim de la mansardă, cu tavanul înclinat. Femeia aprinse un radiator, își scoase haina și se așeză pe pat uitîndu-se la el. Thaw începu să se dezbrace. Ceva mai tîrziu, ea i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
zăcea o femeie cu privirile rătăcite bînd dintr-o sticlă plată. — Am ajuns, zise Ritchie-Smollet, și intră într-una dintre partiții și se ciuci pe covor. Dormitorul avea un aspect prietenos, diminuat de mirosul de dezinfectant. Era luminat de o veioză cu abajur din mătase roz, plasată deasupra unui pat jos care ocupa o treime din podea. Erau taburete și perne pe post de scaune, dar mai erau și o masă scundă, un dulap și o chiuvetă minusculă. Lemnăria dintre plafon
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
în Teleorman, mai deschidea ochii ca s-o vadă pe Estera, în adâncul nopții, tot la birou, cu claviculele și sânii reliefați de conul de lumină al lămpii și cu buclele arămii întunecate, în afară de o șuviță arzând ca flacăra în preajma veiozei. Într-o seară de aprilie, cățărat pe scara lui în formă de A, luptîndu-se cu cărăbușii care țineau neapărat să se izbească de tâmplele încrustate cu licheni ca niște firișoare de tutun ale lui Pușkin, Ionel observă o fisură neagră
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
tikitan", însoțit de o holbare a ochilor și un gest de smulgere a ceva din piept cu niște gheare imaginare. Mesele de seară erau aproape magice. Sora stătea cu noi, pe un scaun pliant, și pe măsuță era aprinsă o veioză cu lumină foarte slabă, așa-ncît nu scotea din întuneric decât farfuriile și fețișoarele noastre apropiate. Până și figura surorii, al cărei piept alb și masiv răsărea ca un aisberg în lumină, rămânea în penumbră. Pe farfurii am avut în fiecare
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
cu mațele curgîndu-le din greoaie carcase de furnir, cu tuburile catodice încărcate de praf. Dincolo de el era magazinul de electrice, care, în serile de vară când ne jucam la parterul blocului, ni se părea de-o frumusețe nesfârșită, cu toate veiozele și plafonierele aprinse printre Care umblam încetișor, pe când figurile de copii ni se reflectau în vitrine, suprapuse peste portocaliul intens al amurgului. Ne apropiam de tejghele și încercam să privim, printre umerii clienților, ventilatoarele de pe rafturi, frigiderele "Arctic" și noile
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
boarfe agățate unele peste altele, aruncîndu-și ochii pe masa din bucătărie pe care zac conserve desfăcute, coji de pîine, pahare murdare, tacîmuri soioase. Se opri în pragul sufrageriei, rezemîndu-se de tocul ușii. Bătrînul dormea dus, întins îmbrăcat pe canapea, cu veioza aprinsă la cap. Își aminti că uneori cînd pica răpus de prea multă băutură sughița și horcăia în somn fără să-și dea seama și fără să se trezească. Nu de puține ori cînd venise să-l viziteze în ultimul
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
-
larg desfăcute. Chipul lui aplecat deasupra chipului meu. Era o priveliște destul de caraghioasă. Îi plăcea să țină lumina aprinsă, la intensitate scăzută. În fiecare noapte, muta lumina într-un alt unghi, ca să-mi poată vedea trupul în umbre diferite. Punea veioza pe un scaun sau pe vreun dulap, ori sub pat. Mă privea și zicea că am trup de zeiță. Îmi adora pielea. Culoarea-i de fildeș. E ciudat că pielea mea nu îmbătrânește, a zis mai târziu Doamna Mao. Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
stafiile foștilor proprietari ascunse încă în lucrurile de care se lepădaseră. Se plimba în sus și-n jos pe lângă mesele mari, pliante, pipăind fiecare tigaie deformată sau covor uzat, inventând povești care să explice cum ajunseseră acolo. Cumpărară împreună o veioză, cu piciorul făcut dintr-o statuie a lui Buddha. Cum ajunsese un asemenea obiect în districtul Buffalo sau de ce fusese abandonat acolo, asta doar o închipuire dintre cele mai îndrăznețe ar fi putut explica. La cea de-a șaptea lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
când își aminti unde era, nu-i veni să creadă. De ce era acolo era o întrebare al cărei răspuns îi scăpa. Se uită la ceas: niște cifre arbitrare, care ar fi putut însemna zi sau noapte. Aprinse lumina discretă a veiozei și se duse la baie. Un duș fierbinte avea să-l ajute să risipească această derută persistentă. Dar corpul său își revenea încet, nesigur. Dintre revelațiile neurologice bizare pe care le avusese de-a lungul vieții sale profesionale, cel mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
uitat în jur. Nu mai fusesem niciodată într-un asemenea restaurant. Se întindea pe șapte etaje, fiecare zonă decorată altfel, aducând cu sufrageria unor rude mai excentrice. Zona în care ne aflam noi era o orgie de obiecte de iluminat: veioze Tiffany, statui ciudate cu becuri în diferite orificii, steluțe sculptate în pereți cu lumânări în spatele lor. Așezat sub un soare rotitor, Ed părea cam îngălbenit. Îmi pare rău, am doi prieteni în spital. I-am povestit de Lisa și Alfie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
părăsește țeava la orizontală, zboară peste toată lungimea bustului și îmi aterizează cu un plescăit jilav, cleios, dogoritor, drept în ochi. Fir-ar mă-ta a dracu’ de jidan împuțit! țipă Bubbles. Mi-ai încleiat toată canapeaua! Și pereții! Și veioza! — Mi-a intrat în ochi! Și să nu mă mai faci tu pe mine jidan, băi, asta! Ești jidan, un jidan împuțit! Ai încleiat totul, măscăriciule, nenorocitule! Uite ce-ai făcut cu pernițele astea! Este exact cum m-au prevenit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
pot înțelege ce le-o fi venit să mă bage așa de tare în sperieți, dacă toți suntem oricum evrei. Nu-i greu de interpretat, nu-i așa? Ajuns în cameră, sar rapid din pantaloni și chiloți și, la lumina veiozei, mă apuc să-mi examinez penisul. Organul mi se pare impecabil și fără urmă de boală și, cu toate astea, nu simt vreo ușurare. Se poate întâmpla ca în unele cazuri (probabil chiar în cele mai grave) să nu apară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
cealaltă a străzii, parcă legată cu un fir invizibil de el. Peste un sfert de oră, relaxat și răcorit, iese din baie fluierând bine dispus, înfășurat într-un halat imens și pufos. Face câțiva pași prin camera luminată de mica veioză cu abajurul în culoarea mierii, oprindu-se în fața micului aparat de radio și-l deschide. Se aude vocea lui Jean Moscopol spunând cântat iubitei sale Mimi noapte bună. Schimbă postul căutând altceva. Printre șuierături și fragmente de voci, prinde clar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
ultimă sforțare uriașă. Pare că reușește, dar strigătul ei sfâșietor atunci când se prăbușește în neant îl face să tresară puternic din toată ființa lui ca un cartuș lovit în capsa de detonare. Lac de sudoare, deschide speriat ochii și aprinde veioza. Continuă să stea nemișcat pe salteaua patului, în aerul greu respirabil din pricina căldurii toride de august care transformase Bucureștiul într-un adevărat cuptor. Avusese un coșmar. Poate și datorită faptului că pentru prima oară executase o sentință de condamnare la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
fiecare dungă a pantalonilor, În timp ce Sourmelina se demachie cu cremă și se puse În pat. Toți patru, mișcându-se pe propriile lor orbite, se prefăceau că piesa nu avusese nici un efect asupra lor. Dar iată că Jimmy Zizmo Își stingea veioza de pe noptieră. Și se băga În patul lui pentru o singură persoană - și Îl găsea ocupat! Sourmelina, visând la dansatoarele din teatru, traversase covorul, ca o somnambulă. Murmurând strofe grecești, se cățără pe soțul ei, ca locțiitor. (― Vezi? spuse Zizmo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
podea dacă nu s-ar fi prefăcut că doarme. Contrar voinței sale, piesa o stârnise și pe ea. Coapsele sălbatice, musculoase, ale minotaurului. Pozițiile lascive În care cădeau victimele acestuia. Rușinată de excitarea ei, nu se trădă prin nimic. Stinse veioza. Îi spuse soțului ei noapte bună. Căscă (un gest teatral, la rândul lui) și se Întoarse cu spinarea la Lefty. Iar acesta i se furișă pe la spate. Opriți puțin acțiunea. Uite o noapte Însemnată pentru toți cei implicați (inclusiv pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
Îi era Întors ușor Într-o parte. Se mișca sub mine ca o fată adormită, subjugată de un coșmar. Arăta de parcă ar fi avut un vis obscen și și-ar fi confundat perna cu amantul. Uneori, Înainte sau după, aprindeam veioza de pe noptieră. Îi trăgeam tricoul cât puteam de sus și Îi dădeam jos chiloții până sub genunchi. Și apoi stăteam acolo și mă Îmbătam cu priveliștea. Cu ce se putea compara? Un fel de pilitură de aur plutea În jurul magnetului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
și nu te mai poți întoarce. „Vă rog să așteptați aici“, ne spune fata și pleacă. Ușile se închid. În bezna perfectă, ne auzim doar propriile răsuflări. Apoi, un oftat, parcă ar plânge cineva. Secundele curg grele. Se aprinde o veioză. Omul de la birou ne privește uimit. Îmi face semn să mă apropii și nu pot, am picioarele paralizate. Îi îndeamnă pe ceilalți. Ne facem curaj. „Numele?“ Spunem, supuși. Ne caută în registru, clătinând din cap, a părere de rău. Ne
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2187_a_3512]
-
îndeamnă pe ceilalți. Ne facem curaj. „Numele?“ Spunem, supuși. Ne caută în registru, clătinând din cap, a părere de rău. Ne dă câte-un bilet. „Dincolo de ușa aceasta, e lumea celor care se odihnesc. Vă rog să nu-i deranjați.“ Veioza se stinge, găsim greu drumul spre ușă. Și lumea de dincolo ni se deschide terifiantă, cu șoapte, umbre, vaiete de viori. Înapoi nu există Miroase a lumânări. Pe masă e întinsă, între valuri spumoase de dantelă, dureros de frumoasă, mireasa
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2187_a_3512]
-
Proprietara imobilului În care m-am dus să locuiesc, o doamnă minunată, a fost mișcată de povestea mea. Ghici ce a făcut, spre uimirea mea? Mi-a mobilat garsoniera cu diverse lucruri de pe la ceilalți chiriași. Totul - covor, canapea, postere, casetofon, veioză, masă, scaune... nimeni n-ar fi făcut așa ceva În Europa. Cred că nici mulți oameni de-aici, din State, n-ar fi făcut asta. Ce poveste! Încă nu dispăruse ostilitatea dintre ei. Discuția lor era doar un armistițiu. Apoi el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
Băiuț nu era un palat. Pereții și mobilele trosneau, lampa se balansa de parcă m-aș fi suit pe-un scaun și i-aș fi dat vânt cu mâna, jucăriile, caietele, cărțile, creioanele tropăiau pe rafturi, pe policioare și pe masă, veioza sălta pe noptieră, chiar și eu, oricât m-aș fi străduit să stau locului, alunecam către marginea patului, dar cel mai cumplit era zgomotul, clănțănitul geamurilor în cercevele, bâțâitul ușilor, niște bufnituri, apoi o bufnitură mare, un vacarm care răzbătea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
5. Iubitul meu Matei, câteva lucruri trebuie lăsate deoparte - eu care devin tu atunci când scriu, tu care o să devii eu peste 20 de ani, timpul ăsta stupid: atunci sau cândva, cel mai bine e acum: dormi Matei, mama a lăsat veioza cu lumina verde aprinsă, BauBau te-a pândit ce te-a pândit de acolo, după colțul umbros al camerei lui tata (veșnic așa, întunecos, de acum până pururea și-n vecii vecilor amin) n-are nimic a face dacă tata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]