495 matches
-
extatice ale cultului Cybelei, fiind la rândul său o celebrare a fertilității. Acest cult a influențat probabil atât serbările dionisiace cât și ritualurile de sacrificiu ale orfismului. Tot din Tracia provine, se pare, și latura "apollinică" a cultului, inițiată de venerarea unei zeițe solare, căreia nu i se închinau sacrifcii sau sărbători tumultoase. Numele acesteia era în transpunerea greacă Hepta sau Hipta, semnificând a șaptea treaptă a teogoniei și, în același timp, a inițierii orfice. Fiul acestei zeițe era cunoscut din
Orfism (religie) () [Corola-website/Science/304069_a_305398]
-
Mater a tetradei din Samothràce se numea Axiokersa, fiul ei Axieros și nepotul/fiul Axiokersos. Pe lângă aceste zeități mai era venerat și Kadmillos/Kasmillos , un zeu falic asociat ulterior lui Hermes. Probabil din acest cult s-a dezvoltat orfismul grec. Venerarea lui Dionysos Zagreus a devenit sub stăpânirea tiranului Pisistratus (ca. 607 - 528 î.Hr.) principalul cult al populației rurale din Attica. În onoarea zeului erau sărbătorite pe atunci, pe lângă serbările tradițional dionisiace, și Marile Dionisii, inițiate de Pisistratus. Festivitățile aveau un
Orfism (religie) () [Corola-website/Science/304069_a_305398]
-
cu puterea asupra lumii. Acest monument a fost inclus în 1985 în lista de locuri din patrimoniul mondial a UNESCO. În necropolele din Daosdava s-au găsit numeroase morminte de câini, respectiv lupi, ceea ce ar explica numele metropolei cu o venerare sau cel puțin cu un anumit rol al acestor animale în riturile daco-geților. Lupul era probabil animalul sacrificat în celebrările hierogamiei, reprezentându-l pe Helios-Apollo.
Mormântul tracic de la Sveștari () [Corola-website/Science/304422_a_305751]
-
cei doi eroi traci, de exemplu în opera "Heroicos", scrisă de sofistul Philostratus, unde sunt indicați munții Rodopi ca ținut natal al lui Rhesus. Finalul tragediei "Rhesos" cu anunțarea nemuririi eroului nu ar fi putut fi conceput fără formele de venerare reală a regelui trac, atestate în Atena începând cu anul 437 î.Hr., data la care a fost fondată colonia din Amfipolis după indicațiile unui oracol care cerea mutarea osemintelor lui Rhesus pe teritoriul patriei sale, la malul râului Strimon. Un
Rhesus (mitologie) () [Corola-website/Science/304417_a_305746]
-
de influență a atenienilor pe teritoriul tracilor făcuse necesară integrarea cultelor autohtone în patrimoniul credințelor elenilor. Investirea lui Rhesus cu atribute divine și cu unele trăsături ale sacerdotului Zeiței Mamă se produce deci probabil în secolul al V-lea î.Hr. Venerarea lui Rhesus ca oracol a fost analoagă cultului eroilor, de exemplu celui dedicat lui Protesilaus, care fusese în relație cu tendințele de expansiune ateniene. Probabil prin contaminarea cu sfera legendelor țesute în jurul cuplurilor Orfeu/Euridice și Protesilaus/Laodameia, a căror
Rhesus (mitologie) () [Corola-website/Science/304417_a_305746]
-
În antichitate, sănătatea și religia erau strâns legate. Cele mai vechi clădiri a căror scop era tratarea bolnavilor sunt templele egiptene. Templele grecești dedicate zeului vindecător Asclepius primeau bolnavii dacă aceștia primeau ajutor de la zeu în vis. Romanii au ales venerarea lui sub un alt nume, Æsculapius, căruia i-au și ridicat un templu în 291 î.Hr.. Introducerea conceptului de spital dedicat vindecării populației către restul lumii a fost făcută, probabil locuitorii Sri Lankăi. O cronică antică a regalității srilankeze Mahavamsa
Spital () [Corola-website/Science/311922_a_313251]
-
hrană și procreare. sunt însă, sub forma în care au fost cunoscute în Europa, un fenomen tipic civilizației elene, chiar dacă au luat ființă prin contaminarea cu sfera religiilor orientale. Formele inițiatice tipice acestor mistere au apărut pentru prima oară în cadrul venerării zeiței agrare Demetra. Continuatorele moderne ale misterelor sunt diversele societăți și loje secrete, precum cele ale francmasonilor, iluminaților, cercurilor esoterice etc. Aceastea au în comun cu misterele antichității venerarea cultică a unui principiu divin, o bogată practică rituală care presupune
Religiile de mistere () [Corola-website/Science/310882_a_312211]
-
Formele inițiatice tipice acestor mistere au apărut pentru prima oară în cadrul venerării zeiței agrare Demetra. Continuatorele moderne ale misterelor sunt diversele societăți și loje secrete, precum cele ale francmasonilor, iluminaților, cercurilor esoterice etc. Aceastea au în comun cu misterele antichității venerarea cultică a unui principiu divin, o bogată practică rituală care presupune inițierea și un mit respectiv concept care explică toate aspectele realității. Cuvântul "mysterion" trimite în primul rând la verbul "myein" ("a închide", "a încuia"). "Myesis" se pare că desemna
Religiile de mistere () [Corola-website/Science/310882_a_312211]
-
în multe tradiții hinduse. Este prezentat de cele mai multe ori că un tanar pastor de vaci, cântând la flaut ("bansuri"), precum în , sau ca un tânăr prinț care ofera îndrumări filozofice, precum în Bhagavad Gita. Cel mai comun în hinduism este venerarea lui că avatar al lui Vishnu, considerat sau Dumnezeu în școlile . În cadrul Vaishnavismului Gaudiya, Krishna este considerat sursă tuturor avatarelor (inclusiv Vishnu). Krishna și poveștile cu care este asociat sunt prezente în multe tradiții filozofice și teologice hinduse. Deși uneori
Krishna () [Corola-website/Science/309088_a_310417]
-
neobișnuite ea a fost ferecată de tatăl ei, Dioscorus, într-un turn. În captivitate se convertește la creștinism. Ca urmare a convertirii tânăra dispune ca sălii de baie din turn să i se adauge o a treia fereastră, semn al venerării. Tatăl își condamnă fiica de îndată ce află acest motiv. Aceasta reușește să fugă și este în mod miraculos ascunsă în interiorul unei stânci. Trădată de un păstor, Barbara va fi întemnițată, bătută cu nuiele și arsă de făclii. Însuși tatăl ei îi
Sfânta Barbara () [Corola-website/Science/309149_a_310478]
-
sfârșitul secolului al XV-lea călugărul flamand Jan de Wackerzeele a îmbogățit legenda Barbarei cu o sumedenie de descrieri a miracolelor înfăptuite de sfântă. La finele Evului Mediu Barbara devenise importantă ca patroană a muribunzilor. Cele mai vechi mărturii ale venerării sfintei s-au găsit în Edessa, în bazilica copților din Cairo și pe teritoriul Imperiului Bizantin. Se spune că împăratul Iustinian ar fi transferat relicvele Barbarei din Cairo la Constantinopol. În anul 1000 moaștele sfintei au fost aduse în bazilica
Sfânta Barbara () [Corola-website/Science/309149_a_310478]
-
relicvele Barbarei din Cairo la Constantinopol. În anul 1000 moaștele sfintei au fost aduse în bazilica San Marco din Veneția și sunt păstrate din 1909 în Mănăstirea S. Giovanni Evangelista din Torcello, în apropierea Veneției. Cea mai veche mărturie a venerării Barbarei în occident este reprezentarea pe un pilastru din Santa Maria Antiqua de la Roma, datând din secolul al VIII-lea. Se pare însă că sfânta era cunoscută în Italia prin intermediul bizantin încă din secolul al VI-lea. În Evul Mediu
Sfânta Barbara () [Corola-website/Science/309149_a_310478]
-
ale oamenilor îngropați se aflau în morminte. Au fost de asemenea descoperite 17 morminte cu obiecte foarte valoroase, și deci se presupune că aparțineau unor persoane de rang înalt, posibil regi. Ziguratul din Ur, reconstituireZigguratele erau temple uriașe construite pentru venerarea zeilor. Erau construite din lut și argilă și aveau trei sau patru secțiuni. Erau construite foarte înalte, pentru a rămâne uscate în timpul inundațiilor. Era nevoie de munca multor oameni pentru a construi un ziggurat. Trebuia săpat lutul, fabricate cărămizile iar
Istoria Mesopotamiei antice () [Corola-website/Science/309879_a_311208]
-
ul sau shinto (神道) este religia tradițională a Japoniei și o fostă religie de stat a acestei țări. Fiind o religie politeistă, implică venerarea unor zei numiți "kami" (神). Mulți "kami" sunt divinități locale și pot reprezenta spirite sau genii ale unor anumite zone geografice, însă există și unii zei care personifică monumente sau procese naturale majore: de exemplu, Amaterasu, zeița soarelui , sau Muntele
Șintoism () [Corola-website/Science/304843_a_306172]
-
care au adus cu ele ritualuri agricole și ceremonii șamanice. Câțiva savanți postulează că șintoismul, așa cum este el înțeles astăzi, nici măcar nu a existat în acea perioadă și că în acel context istoric era vorba mai degrabă de o simplă "venerare de kami". Primele ceremonii religioase se țineau afară în păduri sau lângă pietre sacre ("Iwakura"). Nu exista nici o reprezentare a zeilor kami pentru că ei erau considerați puri, fără formă. După răspândirea budismului în secolul al VI-lea, s-a transmis
Șintoism () [Corola-website/Science/304843_a_306172]
-
proclama că linia imperială era descendentă din însăși zeița soarelui. O altă scriere japoneză antică, "Nihon Shoki" ("Cronicile Japoniei", 720) prezintă mai obiectiv concepțiile în legătură cu urmașii zeiței Amaterasu. Chiar și înainte de apariția budismului și fuziunea cu elementele acestuia, ritualurile necesare venerării de kami au împrumuntat elemente specifice taoismului și confucianismului. Deși în timpul expansiunii budiste în Asia de Est Japonia era zdruncinată de războaie și neînțelegeri între clanuri, venerarea zeilor kami și învățăturile lui Buddha au coexistat în religia șintoistă. De fapt
Șintoism () [Corola-website/Science/304843_a_306172]
-
Amaterasu. Chiar și înainte de apariția budismului și fuziunea cu elementele acestuia, ritualurile necesare venerării de kami au împrumuntat elemente specifice taoismului și confucianismului. Deși în timpul expansiunii budiste în Asia de Est Japonia era zdruncinată de războaie și neînțelegeri între clanuri, venerarea zeilor kami și învățăturile lui Buddha au coexistat în religia șintoistă. De fapt, acest sincretism dintre budism și șintoism (神仏習合, "shinbutsushūgō") urma să devină principala caracteristică a structurii religioase dezvoltate în Japonia. Introducerea scrisului în secolul al V-lea și
Șintoism () [Corola-website/Science/304843_a_306172]
-
păr lung și blond. Părea să fie o păpușă cu trăsături omenești, pusă de Alexandru în templul orașului. În anumite reprezentări plastice, Glykon este înfățișat ca șarpe cu cap de păpușă. Ca și în cultele anterioare ale șerpilor, din Macedonia, venerarea șarpelui Glykon era axată îndeosebi pe puterea sa de a spori fertilitatea atât la femei, cât și la bărbați. Femeile sterile îi aduceau ofrande în speranța că vor rămâne însărcinate. Din scrierile lui Lucian reiese că profetul Alexandru avea metode
Glykon () [Corola-website/Science/306346_a_307675]
-
răspândit în nord și a dus la o masivă mișcare calvinistă iconoclastică, de asaltare a bisericilor pentru distrugerea statuilor și imaginilor sfinților catolici, pe tot cuprinsul Țărilor de Jos. Aceaste mișcări poartă denumirea de "beeldenstorm". Conform calviniștilor, aceste statui reprezentau venerarea idolilor. Nimeni nu a ieșit în întâmpinare pentru a opri vandalismul calviniștilor. Chiar înainte de a răspunde petiției nobililor, Filip a pierdut controlul în agitatele Țări de Jos. El nu a văzut altă soluție decât să trimită o armată pentru a
Războiul de Optzeci de Ani () [Corola-website/Science/305920_a_307249]
-
o sectă care va apărea mai târziu, acceptă doar primele 5 versuri ca fiind veridice și autoritare. În secolul al XVIII-lea, a avut loc o nouă schismă, de data aceasta în sânul sectei Svetambar, datorită intruziunii unor forme de venerare a templelor și de ritualism. Călugărul jainist Viraji inițiază o nouă mișcare care denunță adorarea imaginilor tirthankarașilor și construcția templelor care să le adăpostească. Noua sectă se va numi Sthanakavasis, numele ei provenind de la "sthanakas", niște lăcașuri de cult neornamentate
Jainism () [Corola-website/Science/303397_a_304726]
-
sthanakas", niște lăcașuri de cult neornamentate aflate în opoziție cu somptuasele și elaboratele temple jainiste. Procesul de sectarizare va continua mult timp în religia jainistă, și mai ales în ramura sa Svetambar, principalul motiv fiind atitudinea pozitivă sau reprobatoare față de venerarea de idoli: astfel apar secte "murtipujaka" (care adoră idolii), cum ar fi Murtipujaka, și "non-murtipujaka" (care sunt împotriva statuilor și a imaginilor), ca Sthanakavasis și Terapanthi. Jainiștii cred că fiecare om este responsabil pentru faptele sale și că toate ființele
Jainism () [Corola-website/Science/303397_a_304726]
-
cea bună și veghează asupra activităților cosmice. Alții consideră că obținând eliberarea ei nu mai au nici o tangență cu lumea noastră, nu intervin în niciun fel și sunt indiferenți față de umanitate și rugăciuni. Mai mult, ei nici nu cer oamenilor venerarea imaginii lor, pentru că aceasta ar fi o dorință, iar dorința este incompatibilă cu "moksha". Tirthankarașii sunt, cu toate acestea, supuși devoțiunii în ambele cazuri, dar diferă modul în care este realizată această devoțiune: ori se venerează aceste entități ca niște
Jainism () [Corola-website/Science/303397_a_304726]
-
moral. Deși s-ar putea crede că obiectivul laicilor nu este decât unul temporar, până când acesta se încarnează într-o existență care-i favorizează eliberarea, jainiștii cred că toate eforturile lor religioase (vegetarianismul strict, disciplina mentală, postirea, devoțiunea -"bhakti" sau venerarea -"puja", etc.) nu fac decât să le sporească situația materială. De accea există un puternic contrast între austeritatea extremă a călugărilor și prosperitatea mirenilor jainiști. Laicatul însă se va dovedi un susținător vehement al religiei și se va deda la
Jainism () [Corola-website/Science/303397_a_304726]
-
ontologică. Acest "katharsis" jainist cuprinde nu doar elementul de purificare trupească prin refuzul sau limitarea alimentelor, ci, mult mai important, integrează purificarea spirituală, îndepărtarea simplei dorințe și nevoi de a mânca, fără de care simplul post ar fi nefolositor și superfluu. Venerarea templelor datează încă din cele mai vechi etape ale jainismului, precedând nașterea lui Mahavira. În textele mai vechi, zeii sunt descriși ca aducând omagii imaginilor și relicvelor tirthankarașilor în templele celeste. Deoarece Mahavira nu s-a pronunțat pentru sau împotriva
Jainism () [Corola-website/Science/303397_a_304726]
-
vechi etape ale jainismului, precedând nașterea lui Mahavira. În textele mai vechi, zeii sunt descriși ca aducând omagii imaginilor și relicvelor tirthankarașilor în templele celeste. Deoarece Mahavira nu s-a pronunțat pentru sau împotriva iconografiei și a lăcașelor de cult, venerarea imaginilor a devenit o componentă esențială a tradiției jainiste. Numeroase reprezentări ale tirthankarașilor de la începutul primului mileniu au fost descoperite într-o stupă jainistă la Mathura în Uttar Pradesh. Ipostazele timpurii ale profeților jainismului sunt cele meditative ale poziției lotus
Jainism () [Corola-website/Science/303397_a_304726]