943 matches
-
Are corpul alungit, gros în partea anterioară, comprimat lateral în cea posterioară. Solzi ganoizi există numai în regiunea caudală, în rest corpul este acoperit cu 5 șiruri longitudinale de scuturi osoase: un șir impar dorsal, câte un șir lateral și ventral pe fiecare latură. Capul este complet acoperit de plăci osoase. Botul de lungime mijlocie, aproape triunghiular, cu vârful rotunjit, cu 4 mustăți scurte, nefranjurate, pe fața inferioară. Gura inferioară transversală; dinții lipsesc; buza superioară subțire, cea inferioară despicată. Înotătoarea dorsală
Șip () [Corola-website/Science/332434_a_333763]
-
posterioare ca și degetele, vărgate închis transversal, vârfurile degetelor negre. Abdomenul negru-albăstrui cu galben-portocaliu până la roșu, cu pete mari, neregulate, portocalii sau roșii și cu puncte albe. De obicei predomină pigmentul închis. Exemplarele românești se caracterizează prin raritatea indivizilor pătați ventral cu roșu, predominând culoarea galbenă-portocalie. Masculii se deosebesc de femele prin corpul puțin mai scurt, capul mai lat, membre anterioare mai puternice și prin prezența a 2 saci vocali interni, care se văd de ambele laturi ale capului în perioada
Buhai de baltă cu burtă roșie () [Corola-website/Science/335026_a_336355]
-
terminală, oblică și ușor îndreptată în sus. Ochii sunt mari, diametrul lor egal cu lungimea botului, de aceea, cosacul tânăr este numit de către pescari „cosac caraghios” (cu ochi mari, negri). Înotătoarea dorsală este scurtă și înaltă, așezată mult în urma înotătoarelor ventrale. Înotătoarea anală este foarte lungă și începe cam sub jumătatea înotătoarei dorsale, întinzându-se aproape până la inserția înotătoarei caudale. Înotătoarea caudala adânc bifurcată, cu lobul inferior mai lung ca cel superior. Înotătoarele pectoralele, culcate, se întind până dincolo de baza înotătoarelor
Cosac () [Corola-website/Science/331309_a_332638]
-
Înotătoarea anală este foarte lungă și începe cam sub jumătatea înotătoarei dorsale, întinzându-se aproape până la inserția înotătoarei caudale. Înotătoarea caudala adânc bifurcată, cu lobul inferior mai lung ca cel superior. Înotătoarele pectoralele, culcate, se întind până dincolo de baza înotătoarelor ventrale. Spatele este albastru, cu reflexe verzui; flancurile și abdomenul sunt albe-argintii, cu slabe reflexe gălbui sau roșcate. Înotătoarele neperechi sunt cenușii, cu marginile întunecate, iar cele perechi sunt gălbui, întunecate la capete. Se hrănește în principal cu zooplancton, dar și
Cosac () [Corola-website/Science/331309_a_332638]
-
sunt fie perechi, fie neperechi. Alcătuirea, mărimea și așezarea înotătoarelor sunt foarte variate. Înotătoarele perechi (sau pare) sunt axate pe scheletul unor centuri (scapulare sau pelvine). Se disting: înotătoare pectorale (P), situate lateral în apropierea operculelor, înapoia deschiderii branhiale; înotătoare ventrale (V) sau pelviene dispuse pe partea ventrală a corpului (abdominal sau pectoral). Înotătoarele perechi sunt omoloage cu membrele tetrapodelor. Înotătoarele pectorale pot lipsi la unele specii (ața de mare) sau sunt foarte mare (pești zburători). Unii pești (perioftalmide) pot să
Înotătoarele peștilor () [Corola-website/Science/330350_a_331679]
-
și așezarea înotătoarelor sunt foarte variate. Înotătoarele perechi (sau pare) sunt axate pe scheletul unor centuri (scapulare sau pelvine). Se disting: înotătoare pectorale (P), situate lateral în apropierea operculelor, înapoia deschiderii branhiale; înotătoare ventrale (V) sau pelviene dispuse pe partea ventrală a corpului (abdominal sau pectoral). Înotătoarele perechi sunt omoloage cu membrele tetrapodelor. Înotătoarele pectorale pot lipsi la unele specii (ața de mare) sau sunt foarte mare (pești zburători). Unii pești (perioftalmide) pot să se deplasează pe uscat, iar alții pe
Înotătoarele peștilor () [Corola-website/Science/330350_a_331679]
-
membrele tetrapodelor. Înotătoarele pectorale pot lipsi la unele specii (ața de mare) sau sunt foarte mare (pești zburători). Unii pești (perioftalmide) pot să se deplasează pe uscat, iar alții pe fundul apelor (rândunica de mare), cu ajutorul înotătoarelor pectorale. Poziția înotătoarelor ventrale nu este constantă, deoarece nu se articulează cu coloana vertebrală, ele fiind prinse numai în musculatura ventrală a corpului. La cei mai mulți pești, ele au poziție abdominală situate sub abdomen, dar la unii pești (percide) sunt deplasate sub înotătoarele pectorale pe
Înotătoarele peștilor () [Corola-website/Science/330350_a_331679]
-
zburători). Unii pești (perioftalmide) pot să se deplasează pe uscat, iar alții pe fundul apelor (rândunica de mare), cu ajutorul înotătoarelor pectorale. Poziția înotătoarelor ventrale nu este constantă, deoarece nu se articulează cu coloana vertebrală, ele fiind prinse numai în musculatura ventrală a corpului. La cei mai mulți pești, ele au poziție abdominală situate sub abdomen, dar la unii pești (percide) sunt deplasate sub înotătoarele pectorale pe torace (poziție toracică), sau chiar înaintea pectoralelor sub gât (poziție jugulară) (mihalț). La unele specii lipsesc (anghilă
Înotătoarele peștilor () [Corola-website/Science/330350_a_331679]
-
cei mai mulți pești, ele au poziție abdominală situate sub abdomen, dar la unii pești (percide) sunt deplasate sub înotătoarele pectorale pe torace (poziție toracică), sau chiar înaintea pectoralelor sub gât (poziție jugulară) (mihalț). La unele specii lipsesc (anghilă). La guvizi, înotătoarele ventrale prin concreștere, formează o ventuză. Înotătoarele neperechi (sau impare) sunt situate pe planul de simetrie al corpului, pe linia mediană, au poziție verticală și se articulează la pterigoforele împlântate în musculatura corpului. Se disting: înotătoarea dorsală (D), una sau mai
Înotătoarele peștilor () [Corola-website/Science/330350_a_331679]
-
caudală; înotătoarea codală (C), dispusă la capătul posterior al corpului. La pești în stadiul larvar, forma inițială a înotătoarelor neperechi are aspectul unui pliu nesegmentat și nepereche, care se întinde pe partea dorsală a corpului și înconjură coada pe fața ventrală a corpului, până la orificiul anal. Prin fragmentarea acestui pliu nesegmentat se diferențiază înotătoarea dorsală, codală și cea anală. Înotătoarea dorsală se poate fragmenta în două părți (percide), mai rar în trei părți (gadide), iar în cazuri excepționale poate fi formată
Înotătoarele peștilor () [Corola-website/Science/330350_a_331679]
-
Capul, în partea lui posterioară, este prevăzut cu plăci osoase și cu spini, dintre care doi mai mari se găsesc în colțul supero-posterior al operculului și sunt îndreptați înapoi. Ochii bulbucați sunt așezați dorsal. Pe spate are două înotătoare. Înotătoarele ventralele deplasate mult înainte, iar înotătoarea anala lungă. Solzii sunt mici și lipsesc pe abdomen. Colorație: pe spate cenușie-cafenie cu puncte albe. În lungul flancurilor, pe jumătatea lor superioară, are dungi întunecate, longitudinale, cafenii, alternând cu altele mai deschise. Abdomenul este
Bou de mare () [Corola-website/Science/331064_a_332393]
-
lungă. Solzii sunt mici și lipsesc pe abdomen. Colorație: pe spate cenușie-cafenie cu puncte albe. În lungul flancurilor, pe jumătatea lor superioară, are dungi întunecate, longitudinale, cafenii, alternând cu altele mai deschise. Abdomenul este albicios. Prima înotătoare dorsală neagră, înotătoarele ventrale roz-gălbui, înotătoarea pectorală și caudală brune. Stă, de obicei, pe fund, îngropându-se în nisip; își rotește ochii, ca un cameleon, în toate părțile și scoate din când în când din gură o excrescență filiformă, fixată pe partea internă a
Bou de mare () [Corola-website/Science/331064_a_332393]
-
rozacee putând fi văzute de la distanță.<br>Pasărea are un gât golaș lung, capul struțului fiind mic în raport cu mărimea păsării, ochii în schimb au un diametru de 5 cm, fiind în cadrul vertebratelor terestre ochii cei mai mari. <br> Bazinul struțului ventral (dedesubt) are simfiza pubiană (Symphysis pubica) închisă, care este un caz de excepție la păsări.<br>Struțul are o musculatură a picioarelor puternic dezvoltată, ca o adaptare la alergare, atingând o viteză de 70 km/h, pe când timp de o
Struț () [Corola-website/Science/307423_a_308752]
-
Pleura este o membrană seroasă care acoperă pulmonul și căptușește cavitatea toracică, care este un spațiu relativ închis, delimitat de pereții cutiei toracice (coaste) și diafragm. În interiorul cavității toracice se află trei spații seroase, două laterale pentru plămâni și unul ventral și median pentru cord (inimă). Pleura are o topografie condiționată de raportul dintre ea și organele aflate în cavitatea toracică. Ea este mulată parțial pe pereții cavității toracice prin intermediul unui țesut conjunctiv ce constituie "fascia endotoracică". Aceasta umple golurile dintre
Pleură () [Corola-website/Science/329622_a_330951]
-
sau de patru (la tetrarinchide). Unii autori folosesc termenul de pseudobotridii pentru botrii. Pseudofilidele ("Pseudophyllidea") au scolexul prevăzut în general cu 2 botrii (putând însă lipsi prin regresie sau să se multiplice până la șase) situate pe fața dorsală și respectiv ventrală. Botriile pseudofilidelor au aspectul unor depresiuni simple, înguste și alungite, cu un contur mai mult sau mai puțin net delimitat, fără musculatură specializată. Mai rar sunt însoțite de organe de fixare accesorii. Acest tip de organe de fixare se numește
Botrie () [Corola-website/Science/333619_a_334948]
-
Masculul are lungimea corpului de până la 25 cm. și atinge o greutate de 70 g. Avengura aripilor este de peste 40 cm, femelele sunt aproape la fel de mari ca masculii. Partea dorsală ca și capul are penajul de culoare complet neagră. Partea ventrală a păsării este albă, pe flancuri alb dungat cu negru. De la baza ciocului spre gât are o dungă îngustă albă, această dungă albă se poate vedea la unele exemplare și în jurul ochilor. Irisul este de culoare cenușie închisă, ciocul, picioarele
Picoides arcticus () [Corola-website/Science/318742_a_320071]
-
mare, de aproximativ 500 μm în diametru, care conține intestinul și aparatul reproducător. Raportul dintre lungimea părții anterioare efilate și lungimea totală a viermelui este de 3/5 pentru mascul și 1/2 pentru femelă. Parazitul are extremitatea posterioară curbată ventral într-o buclă de 360°. Gura este orbiculară și reprezintă o simpla deschidere, lipsită de buze. Cavitatea bucală este mică și este prevăzută cu o lancetă minusculă. Esofagul este foarte lung, ocupând aproximativ două treimi din lungimea corpului, și constă
Tricocefaloză () [Corola-website/Science/328305_a_329634]
-
și constă dintr-un tub cu pereți subțiri, înconjurată de glande unicelulare mari, numite sticocite. Întreaga structură este adesea descrisă ca un sticozom. Extremitatea anterioară a esofagului este parțial musculoasă și lipsită de stihocite. Orificiul anal este situat terminal. Suprafața ventrală a regiunii esofagiene are o bandă largă de pori minusculi, care duc la celule glandulare și neglandulare subiacente. Această banda bacilară specializată a epidermului este tipică pentru ordinul "Trichinellida". Deși funcția celulelor din banda bacilară este necunoscută, ultrastructura lor sugerează
Tricocefaloză () [Corola-website/Science/328305_a_329634]
-
tegumentare anale din regiunea anală sunt slab dezvoltate și produc secreții urât mirositoare. Au o blană cu păr des și moale. Blana pe partea dorsală este de culoare cafenie sau brun-închisă, cu o tentă gălbuie sau cenușie, iar pe partea ventrală cenușie-gălbuie. La unii indivizi este evidentă o dungă neagră, medio-dorsală. Gimnurii mici sunt mai activ noaptea, dar și ziua. Duc mai ales o viață terestră, însă au fost observați cățărîndu-se pe tufișuri sau pe arborii de cafea. Pe sol se
Gimnurul mic () [Corola-website/Science/332737_a_334066]
-
evoluat gen dintre protistele animaloide. Cuprinde mai multe specii: , , Paramecium tetraurelia. Sunt unicelulare, cu lungimea de aproximativ 0,25 mm sau 50 până la 350 µm. Corp alungit, de forma unui ”pantofior„, acoperit cu numeroși cili scurți și uniformi. Pe fața ventrală a corpului prezintă o depresiune oblică numită "peristom", în capătul peristomului se află "citostomul, care se continuă cu un "citofaringe", la capătul acestuia desprinzându-se "vacuole digestive". La interior conține "organite celulare", două "vacuole contractile" (cu rol excretor și osmoreglator
Parameci () [Corola-website/Science/310613_a_311942]
-
Capitulul, se compune dintr-o regiune posterioară, baza capitulului, și o regiune anterioară, piesele bucale (rostrul) care sunt formate din palpi, chelicere și hipostom. Rostrul este lung și situat în parte anterioară, astfel încât privind căpușa pe partea sa dorsală sau ventrală rostrul este bine vizibil. Rostrul este susținut de un organ special: baza capitulului, dispus într-o depresiune anterioară a corpului, numită camerostom. Piesele bucale care alcătuiesc rostrul sunt formate dintr-un hipostom, în formă de măciucă, situat ventral. El are
Căpușă comună () [Corola-website/Science/329717_a_331046]
-
dorsală sau ventrală rostrul este bine vizibil. Rostrul este susținut de un organ special: baza capitulului, dispus într-o depresiune anterioară a corpului, numită camerostom. Piesele bucale care alcătuiesc rostrul sunt formate dintr-un hipostom, în formă de măciucă, situat ventral. El are pe fața sa numeroși spini recurenți. Cu ajutorul hipostomului căpușa suge sângele. Hipostomul pătrunde în tegument și se fixează puternic și datorită spinilor recurenți nu mai poate fi scos decât cu greutate. De o parte și de alta a
Căpușă comună () [Corola-website/Science/329717_a_331046]
-
teaca chelicerelor, care acoperă baza lor. Cu ajutorul chelicerelor căpușa tăie pielea gazdelor înainte de a introduce piesele bucale. Idiosoma este compusă din plăci chitinoase numite scuturi. Femela are pe suprafața dorsală o singură placă chitinoasă, care acoperă jumătatea anterioară a corpului. Ventral, femela este lipsită de plăci chitinoase. Masculul are plăci chitinoase atât pe fața dorsală cât și pe fața ventrală; pe fața dorsală este acoperit în întregime de o placă chitinoasă, iar pe fața ventrală se observă un număr de 7
Căpușă comună () [Corola-website/Science/329717_a_331046]
-
compusă din plăci chitinoase numite scuturi. Femela are pe suprafața dorsală o singură placă chitinoasă, care acoperă jumătatea anterioară a corpului. Ventral, femela este lipsită de plăci chitinoase. Masculul are plăci chitinoase atât pe fața dorsală cât și pe fața ventrală; pe fața dorsală este acoperit în întregime de o placă chitinoasă, iar pe fața ventrală se observă un număr de 7 plăci de dimensiuni diferite: o placa pregenitală, o placa mediană, 2 plăci marginale, 2 plăci adanală și o placa
Căpușă comună () [Corola-website/Science/329717_a_331046]
-
care acoperă jumătatea anterioară a corpului. Ventral, femela este lipsită de plăci chitinoase. Masculul are plăci chitinoase atât pe fața dorsală cât și pe fața ventrală; pe fața dorsală este acoperit în întregime de o placă chitinoasă, iar pe fața ventrală se observă un număr de 7 plăci de dimensiuni diferite: o placa pregenitală, o placa mediană, 2 plăci marginale, 2 plăci adanală și o placa anală. Idiosoma este împărțită într-o regiune anterioară, numită podosoma și o regiune posterioară, opistosomă
Căpușă comună () [Corola-website/Science/329717_a_331046]