637 matches
-
situarea Branului la gura de acces în defileu îi conferea acestuia și funcția de apărare, probabil cu mijloace mai primitive decît castelul, care putea fi construit pe locul unei întărituri mai vechi. Acceptarea unei astfel de ipoteze, oricum mai puțin verosimilă decît cea legată de „trecătoare“, ar apropia numele de toponimele din grupul numeros Braniște, Zăbran etc. (care denumeau, la ori gine, locuri oprite, „interzise“, „apărate“ de tăiere sau vînat). Interesant este că în toponimia romînească majoră nu sunt decît cîteva
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
-iș) > brădis (+ -ăn) > brădișău (-ău > -ov) > Brădișov > (printr-o evoluție neexplicată) > Brașov; i.e. *bharos, *bhars-inom, „care se referă la orz“, prin filație fonetică slavă (cf. bg. brașino, scr. brașno, „făină“) got. barizeis, „la orz“; bulgaro-turc. borsuy, „apă limpede“. Cea mai verosimilă soluție este originea antroponimică a toponimului Brașov, iar dacă ea pare puțin surprinzătoare, vom adăuga alte cîteva toponime romînești formate de la nume de persoane, potrivit lui I. Pătruț, care a studiat în mod special această categorie de toponime,: Cluj, Dej, Blaj
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
Harfoda), ca și o rădăcină tracică, dedusă prin comparația cu sanscritul Korpata, „stofă de bumbac, stofă de lînă“ (legătura fiind lîna oilor pe care le creș teau păstorii traci pe munți, așa cum se vede pe Columna lui Traian). Cea mai verosimilă soluție este originea indo europeană, susținută de rădăcinile *karpată, *korpătă, care explică foarte bine semantic, fonetic și istoric forma actuală a toponimului. Ar merita avute în vedere, pentru comparații, ital. carpare, „a se cățăra“, și scarpata, „povîrniș“. Căpîlna Este numele
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
denumesc un sat în județul CarașSeverin și unul în județul Sălaj, precum și un vîrf în Munții Stînișoarei, care, așa cum se poate observa ușor, au paralele în toponimia sud-dunăreană de origine turcică. Considerăm că cele două etimologii sunt la fel de posibile lingvistic, verosimile geografic (vezi numeroasele Aluna, Alunu, Aluniș, Alunoasa, Nucu, Dealu Nucului, Nucușor pe de o parte, Capra, Dealu Caprii, Piatra Caprii etc. pe de altă parte) și probabile istoric (atît slavii, cît și pecenegii și cumanii au con viețuit cu romînii
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
o variantă germană Hatzeck (cu g afonizat), pe care maghiarii au retransformat-o, prin etimologia populară (germ. eck, „colț“ = magh. szeg, „colț“) în *Hatzeg. Fiecare dintre soluții are aspecte plauzibile și elemente discutabile. Cercetătorii o vor putea alege pe cea mai verosimilă prin noi argumente și dovezi. Hobița Este numele satului din județul Gorj unde s-a născut Brîncuși și a alte două sate din județele Hunedoara (unul cu determinant, Hobița- Grădiște). Acest din urmă sat, numit astăzi Între Ape, a fost
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
fi trecut prin fazele *Zvijiia (inițiala simplificată, ca în dvorniku > vornic) > Zvijiia (asimilarea progresivă e > i) > Zijiia (reducerea grupului zv, ca în trezvie > trezie) > Dzijiia > Jijia (prin asimilare consonantică regresivă). Această variantă etimologică este posibilă din punct de vedere lingvistic, verosimilă geografic (rîul are o albie noroioasă) și probabilă istoric (în zonă au trăit încă din vechime împreună o populație ucraineană și una romînească), condiții pe care nu le îndeplineau integral variantele prezentate anterior. Explicația prin limbile turcice (baza reconstruită *jăjia
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
contaminare, diminutive feminine (mai ales că numele pîrîiașelor fluctuează între Latorița și Lotrița). Surprinzător este că cercetătorii nu s-au gîndit la posibilitatea moștenirii formei străvechi, traco-dacice, care ar fi putut fi adaptată de romîni sau de slavi după apelativele verosimile ca entopice (termeni geografici adecvați toponimizării), mai ales că și alte populații care au trăit în zonă foloseau apelative asemănătoare fonetic și semantic. Reflexul fonetic este, evident, slavo-romîn, cel puțin pentru varianta Lotru și derivatele sale. Ar fi încă un
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
final, dar d din Aiud aparține chiar temei din care se trage (Aegidius > Egyed > Aiud), iar Șamșud are la bază un antroponim unguresc prescurtat hipocoristic din Samson + sufixul toponimic ad. Forma săsească Nassendraf a mai sugerat o bază, tot puțin verosimilă, sl. nosŭ, „nas“ + sufixul săsesc de genitiv -en + sufixul toponimic maghiar -d + săs. darf („sat“), acceptabilă dacă ar exista un munte abrupt, ca un nas (tip Tîmpa, din alte locuri) deasupra Năsăudului. Existența în Bihor a toponimului Săud (magh. Szód
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
aceștia apropiindu-l de apelativul romînesc moș, iar alții derivîndu-l, pe bună dreptate, din baza slavă múchú, „mușchi (plantă)“. Printre argumentele acestora din urmă sunt de reținut răspîndirea și varietatea topo nimelor formate de la aceeași bază, care este mult mai verosimilă dacă ne referim la mușchii care acoperă, ca plante infe rioare foarte rezistente, multe zone, decît dacă trimitem la apelativul moș, „om bătrîn“. V. Frățilă a enumerat, astfel, zeci de toponime din toate părțile țării care denumesc sate, văi, ape
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
de la un posibil antroponim Rășină, întîlnit în Ardeal și în alte provincii, ca nume de grup: rășinari >Rășinari, (după modelul Catrinari, Petcari, Roșcari, Socolari) nu e susținută nici ea de probe documentare. Cea mai posibilă din punct de vedere lingvistic, verosimilă din punct de vedere geografic (așezarea lîngă munte și rentabilitatea ocupației de rășinar) și probabilă din punct de vedere istoric (date fiind probele documentare privind practicarea de către locuitori a meseriei de rășinar) este geneza toponimului Rășinari prin conversiunea onimizantă a
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
2.2. Artele subsidiare: morala și retorica / 62 2.3. Spectacol și indicații scenice / 63 3. Unitatea de acțiune / 65 4. Verosimilul intern / 70 4.1. Verosimilul acțiunii / 70 4.1.1. Refuzul miraculosului / 70 4.1.2. Adevărat sau verosimil / 72 4.1.3. Gustul publicului / 77 4.2. Credibilitatea comportamentului / 79 4.2.1. "Potrivirea" lor / 79 4.2.2. "Asemănarea" lor / 79 4.2.3. "Statornicia" lor / 81 4.2.4. "Caracterul ales" / 83 4.3. Verosimil și
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
discurs: "A venit cineva care-mi seamănă. Or, nimeni nu-mi seamănă decât Oreste. Asta înseamnă că a venit el." În fine, ultima formă de recunoaștere este cea care derivă din înseși faptele, când "surpriza are loc cu ajutorul unor evenimente verosimile", ca în Oedip Rege a lui Sofocle. Aristotel preferă aceste două ultime forme de recunoaștere, profund motivate. Calitatea tragică a răsturnării de situație care lovește personajul depinde de doi parametri, sensul răsturnării (după cum eroul trece de la fericire la nefericire, sau
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
cu constrângerile scenei. Comparând condițiile în care scrie romancierul și cele de care se lovește autorul dramatic, el declară, în Discurs despre tragedie: Această reducere a tragediei la roman este piatra de încercare pentru a desprinde acțiunile necesare de cele verosimile. În teatru suntem incomodați de loc, de timp, și de aspectele neplăcute ale reprezentației, care ne împiedică să expunem vederii multe personaje împreună, de teamă ca unele să nu rămână fără acțiune sau să o tulbure pe a altora. Romanul
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
verosimilitate. Adevărul nu este întotdeauna verosimil. După Chapelain, care reia, în Prefața la Adone, distincția lui Aristotel, este de datoria istoriografului să relateze ceea ce este adevărat și specific, nu a autorului dramatic care are drept sarcină să arate ceea ce este verosimil și general. Concluzia trasă de el de aici diferă totuși de cea a lui Aristotel, pentru că el declară că un subiect "adevărat" nu ar trebui adus pe o scenă de teatru dacă nu este dotat cu verosimilitate. Acesta este și
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
din istoria romană care îi oferă un rezervor inepuizabil de evenimente eroice autentice. Numai când acțiunea este rodul invenției autorului fie că acesta falsifică istoria sau fabrică complet o ficțiune -, acesta trebuie să lucreze pentru a o face să fie verosimilă. Fidel lui Aristotel asupra acestui punct, el consideră că autorul dramatic poate înfrumuseța întâmplarea după voia lui, prezentând faptele așa cum s-au petrecut sau cum ar fi trebuit să se petreacă "conform verosimilului și necesității". Necesitatea" corneliană este ansamblul de
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Cidului, din 1637, Chapelain apoi, în Sentimentele Academiei franceze asupra tragi-comediei Cidul, în 1638, îi reproșează lui Corneille neverosimilul piesei 22. Subiectul ei este "defectuos în partea cea mai esențială, ca acela căruia îi lipsește atât unul, cât și celălalt verosimil, comun și extraordinar. Căci nici buna cuviință a moravurilor unei Fete virtuoase, la început, nu este respectată de Poet, când ea se hotărăște să-l ia în căsătorie pe cel care i-a ucis Tatăl, nici Soarta printr-un accident
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
moravurilor unei Fete virtuoase, la început, nu este respectată de Poet, când ea se hotărăște să-l ia în căsătorie pe cel care i-a ucis Tatăl, nici Soarta printr-un accident neprevăzut și produs printr-o înlănțuire de lucruri verosimile nu reușește să descurce situația", scrie Chapelain. Intervenția lui Don Fernand în deznodământ apare absolut neverosimilă. "Deznodământul Intrigii nu este bazat decât pe nedreptatea bruscă a lui Fernand, care, ca un Zeu ieșit dintr-o mașinărie, vine să comande o
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
care acesta îl atribuie istoriei în teatrul său. "Este o idee foarte ridicolă, spune el, să mergi la Teatru ca să înveți Istoria". 4.1.3. Gustul publicului Dacă punctul de vedere al teoreticienilor clasicismului și cel al lui Corneille asupra verosimilului diferă atât de mult, acest lucru se datorește faptului că ei nu au în vedere același public. Scudéry în Apologia teatrului (L'Apologie du théâtre), din 1639, distinge patru tipuri de spectatori, pe cei "preocupați", adică cei care se duc
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
La Veuve): "Comedia nu este decât un portret al acțiunilor noastre, și ale spuselor noastre, iar perfecțiunea portretelor constă în asemănare. Bazându-mă pe această maximă încerc să nu pun în gura actorilor mei, decât ceea ce ar spune în mod verosimil, în locul lor, cei pe care îi reprezintă, și să-i fac să vorbească en honnêtes gens29, și nu ca Autori." Un număr oarecare de forme care subliniază convențiile de teatru, folosirea versului, recurgerea la monolog sau la aparteu, introducerea unor
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
scenă actori care nu au nimic altceva de spus, în afară de faptul că vin dintr-un loc și că se întorc într-altul." Adresată de un personaj implicat în dramă altuia pe care asta îl privește tot atât de mult, povestirea nu este verosimilă decât dacă face parte integrantă din dialog. Funcția sa de informare în raport cu publicul trebuie să fie mascată cu grijă. Trebuie să pară plauzibil ca ea să apară la un moment precis al dialogului, ținând seama de natura relației dintre cei
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
inventează, o face pentru a fi spus; el presupune multe lucruri pentru ca ele să servească drept materie unor narațiuni agreabile." (Practica teatrului, Cartea IV, cap. 2, "Despre Discursuri în general") 5. "Iluzia de prezență" În epoca clasică, chiar dacă acțiunea este verosimilă, spectatorul nu poate crede în realitatea ei atunci când condițiile reprezentației nu sunt și ele la fel. Acțiunea reprezentată trebuie să pară adevărată, după cum explică d'Aubignac în Practica teatrului: "Când vrem să aprobăm sau să condamnăm (piesele de teatru) care
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
îndepărtate; pe scurt, dacă ar fi fost nevoie, pentru a înțelege întâmplarea imitată, de o tăbliță adăugată fiecărei părți care să anunțe: ăsta este un om și ăsta este un cal." La argumentul lui Godeau, pentru care nu este mai verosimilă o acțiune care durează douăzeci și patru de ore și este reprezentată în două-trei ore decât o acțiune al cărei timp se întinde pe mai mulți ani, Chapelain răspunde: "Imaginația este mult mai ușor de înșelat, nefiind vorba decât de un mic
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Domnul Corneille o va rezolva când va dori." Este mai ușor să justifici intrările și ieșirile adoptând un decor de exterior, cum atrage atenția Corneille în Examen la Galeria Palatului, în schimb, scenele intime riscă să apară aici prea puțin verosimile. "Este adevărat că ceea ce spun ele acolo ar fi mai bine de spus într-o cameră sau într-o sală, chiar și numai de-ar fi pentru ca să se facă văzuți de Spectatori părăsind această ușă în spatele căreia ar trebui să
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
niciodată să fie trist. Subiectul tragediei trebuie să fie un subiect cunoscut și drept urmare, bazat pe istorie, chiar dacă uneori se poate amesteca aici și ceva fabulos. Acela al comediei trebuie să fie compus din fapte cu totul imaginare, și totuși verosimile. Tragedia descrie în stil ales acțiunile și pasiunile unor persoane alese, în timp ce comedia nu vorbește decât de mediocri, în stil simplu și mediocru. Tragedia la începutul ei este plină de glorie, și arată măreția celor mari; la sfârșit este demnă
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
spectatori, sau de apariția unor noi modalități de joc. Cu Naturalismul s-a sfârșit, definitiv fără îndoială, o întreagă concepție despre teatru care nu va mai avea curs de acum înainte. Teatrul nu va mai viza o reproducere exactă și verosimilă a realului. Toate artele, în secolul al XX-lea, au regândit conceptul de mimesis. "Știm cu toții, declară Picasso în Cuvinte despre artă (Propos sur l'art, Gallimard, coll. Arts et artistes, 1998), că arta nu este adevăr. Arta este o
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]