549 matches
-
ridică privirea și le măsură din cap până-n picioare pe când se Îndreptau spre piscina de afară. Kitty purta o pereche de pantaloni stilați, de catifea vișinie, un tricou asortat și o eșarfă În aceeași nuanță de vișiniu și tot acest vișiniu era neobișnuit În L.A., unde toată lumea se Îmbrăca În culori pastelate, de vară. Femeile se așezară la o masă rotundă de lângă piscină. Aproape instantaneu, Diane sări de pe scaun. — Ce s-a Întâmplat? Întrebă Kitty. — Trebuie să merg la toaletă. Comandă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
care scria cu litere roșii „Trăiască și înflorească R.S.R.!“. Și cei cincizeci de mii (mai puțin doi, eu și tata) intrau într-o stare hipnotică încă de la ieșirea jucătorilor din vestiare, de când apărea în gura tunelului un șarpe lung și vișiniu, care cerceta un pic împrejurimile, pe urmă traversa grăbit pista cu zgură, se prelingea pe iarba tunsă scurt, se oprea la mijlocul terenului și se răsucea pe-o parte și pe alta, salutând publicul înainte de-a se rupe-n bucăți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
-și pună capăt zilelor sau o să pună mâna pe răngi. Și nu m-am temut degeaba. Într-o duminică dimineața, însorită, veselă, nu în cea în care un gâscan bătrân și înfoiat (Dobrin, ajuns la Oțelul Târgoviște) a prins șarpele vișiniu în cioc și a dat cu el de pământ, în alta, când tata era puțin răcit, unul dintre bărbații ăia tuciurii, trădat de iubita lui (într-un meci amărât cu I.P.A. Aluminiul Slatina), a aruncat o bară de fier
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
explodează vezica și nu reușeam să descui cu cheia de la gât. Am bătut la ușă minute întregi, tare, cu degetele și cu pumnul, pe urmă, fără intenția de-a relua ostilitățile cu oamenii mari, am făcut pipi într-o oală vișinie, cu smalțul ciobit, în care creșteau niște garofițe ale familiei Cristache. Nu m-a văzut nimeni, așa că, după ce-am mâncat un măr găsit prin ghiozdan și m-am tot învârtit pe casa scării, mi-a venit ideea să forțez
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
de planuri a zilelor ce vor urma, iar În dreptul magazinului Romarta Femeilor se opri. O mică surpriză oferită fetei va fi bine venită. După ce se roti prin magazin În câteva rânduri, În cele din urmă alese un capod de casă vișiniu din mătase naturală, ornamentat cu unele produse de broderie. Având injectată În sânge mania de-a pregăti banii Înainte de a ajunge să plătească, introduse mâna În buzunar și, având la Îndemână banii de la schimbul valutar efectuat la bișnițar, trase afară
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
voaluri și mătase galbenă de pe pereți, înfățișînd lebede plutind pe un lac albastru, dar mai ales îmi făceam de lucru la mașina de cusut. Scoteam din sertarele ei petice de pânză de toate culorile, cârpe cu înflorituri, bucăți de pluș vișiniu, cu care mă apucam să-mi înfășor păpușa. Venea imediat lângă mine Marcel, vărul meu, care se apuca s-o lege pe Zizi la ochi sau să-i înnoade mâinile de cârpă la spate. Se ferea râzând de palmele mele
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
s-a ivit și Egor, ultima odaie a devenit literalmente neîncăpătoare. Pentru că mama sa tocmai călca, folosind un fier cu cărbuni, deși începuseră să apară și cele electrice, și pentru că, oricum, eram invitații lui Egor, care purta acum un halat vișiniu, prin deschizătura căruia i se vedea pieptul osos fără pic de păr, am urcat cu toții în turnuleț, pe scara de lemn care se răsucea o singură dată în jurul unui stâlp rece ca gheața. Acolo sus era minunat. Și astăzi mi-
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
adusesem de acasă o singură bluziță roșie (mai bine zis cărămizie) și niște ciorapi trei sferturi cu dunguliță roșie. Dar mi-am pus fusta albă, în lipsă de altceva, iar pe cap o eșarfă lungă de mătase, imprimată cu flori vișinii. M-am fâțâit nițel în fața oglinzii, care stătea cam înclinată, și-apoi am ieșit să culeg un trandafir. Am tăiat cu cuțitul codița unuia, plină de ghimpi. Trandafirul era mic, abia îmbobocit, dar câteva petale purpurii se și desfăcuseră și
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
deși, măcar cu coada ochiului, nu se putea să nu mă fi observat intrând. Din când în când se oprea din scris, recitea, pe tambur, o frază sau două, se uita pe fereastră... Era concret, era acolo, în pulovărul lui vișiniu, în pantalonii de velur verde închis, cu șosete crem în picioare. Mi-l amintesc în cele mai neînsemnate detalii. De pildă era puțin neras și nu purta verighetă. Unghiile îi erau tăiate scurt. Mi-am adunat tot curajul de care
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
minunată ca și ziua căsătoriei lor. Ca și atunci, s-au sărutat îndelung și-au închinat cu socrii și alte rubedenii un pahar de vin. Mașina, de culoare crem, era parcată oblic, între Lada lui Gheorghian de la șase și Wartburgul vișiniu al fotografului de pe scara cealaltă, proprietarul buldogului Dolly. Dacia avea o linie fermecătoare și cei doi arhitecți o puteau privi de dimineață până seara din balcon. Strălucea cel mai tare în soarele aspru al primăverii, chiar mai tare decât Citroenul
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
albastră de-o strălucită frumusețe. Femeia avea în picioare niște saboți de lemn legați cu cârpe. Era o zdrențăroasă fără nume, fără vârstă, fără sex. Ochii îi erau ca niște stridii. Nasul degerat îi era plin de pete albe și vișinii. Părea în pericol de-a scăpa vaza, de-a se pierde atât de adânc în propria-i ființă, încât s-o lase pur și simplu să-i lunece din mâini. Socrul meu observă că vaza era cât pe ce să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
acceptare a insomniei și Încearcă să adoarmă ținînd contabilitatea strictă a picăturilor de la un robinet prost Închis, „noaptea asta n-o să pot dormi, sînt nenorocit“, spune și numără picăturile. Nici n-au știut cînd au fost duse valizele În Mercedesul vișiniu, afară, În noapte, Susan oftă din greu, din adîncul sufletului. Trista veste o surprinsese Într-o perioadă cînd era grozav de frumoasă și de o eleganță desăvîrșită și acum părea o lebădă rănită plutind pe apă, lăsîndu-se dusă de vînt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
cu siguranță nu o puteai caracteriza drept un „om cu apucături matinale”. Astăzi purta o pereche de pantaloni negri și evazați și, deși nu era deloc înaltă, pantofi sport și fără toc. În plus, o bluză fără mâneci de culoare vișinie, care lăsa să se vadă mușchii foarte bine conturați. Kara terminase un liceu unde arta și științele politice aveau prioritate asupra cultivării unui fizic armonios; dar, după absolvire, începuse să frecventeze o sală de fitness aparținând lanțului Gold’s Gym
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
parcă ar fi șarpele care tocmai înghițise un elefant în povestea lui Saint-Exupery. Peste abdomenul umflat, ca să nu-i fie frig elefantului, poartă o flanea alb-murdar, care se continuă în partea de jos a trupului cu o pereche de pantaloni vișinii. Geaca ce întregește peisajul vestimentar e o combinație de alb-albastru-galben în dungi, o parodie la steagul Ucrainei. Vine, pleacă, vorbește tare, atrage atenția ca un spiriduș care a băut prea mult și e pus pe harță dacă se ia cineva
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2208_a_3533]
-
bun de călărit în goană, pe deșelate, hoarda toată și cei doi călugări ajunseră în tabăra tătărască. De cum pătrunseră printre corturi, nu mică fu mirarea celor doi oaspeți când văzură ciudata rânduială ce părea a domni acolo. în fața unui cort vișiniu, șapte tătari tineri făceau coadă, fiecare cu o carte în mână. Un tătar bătrân le lua cărțile și le dădea altele noi. în dreapta, patru tătăroaice pliveau un strat cu ceapă de Nipru, iar altele două țeseau un covor cu frumoase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
ele. Ascultă-mă pe mine: luăm trei saci cu smochine și cu asta ne-am scos și drumul. Pe când se sfătuiau ei ce să cumpere, apăru viziriul. Mai să nu-l recunoască: era îmbrăcat lejer, cu un anteriu de mătase vișinie mulat pe corp, cu niște sandale romane și cu un turban mic, ștrengăresc, pus pe-o ureche. — Eee, altă viață, luminăția-ta! - îl flată spătarul. — Știți - spuse viziriul roșind de plăcere - să nu înțelegeți greșit, dar dacă apar în oraș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
sculă alene și trecu după paravan pe care Broanteș văzu cu groază că era pictat chipul sultanului în exercițiu, Beșiktaș Mehmet Hanzà. Episodul 58 MĂRTURISIRI Ca să nu mai lungim vorba, Cosette reveni de după paravan îmbrăcată într-un capot de casă vișiniu, strâns discret pe corp, dantelat la extremități, cam ros pe la încheieturi și care-i punea și mai mult în valoare lui Broanteș rufăria lui curată, de răzăș dintr-o familie cinstită, atestat încă din timpul lui Ștefan cel Mare. Un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
pe un tronuleț, stătea Doamna sa, Ruxăndrița. Voievodul era cam tras la față, iar sub urechea dreaptă cine-ar fi-ndrăznit să observe, ar fi putut gândi că zărește niște urme de dinți. Lângă ușă, pe un stativ învelit în catifea vișinie, stătea papagalul Alfred și anunța invitații. — Bi-vel-vornicul Drăguțescu și giupâneasa lui, Paulina! - chirăi el exact la cinci fără un sfert. Ușa se deschise și pe ea intră un om falnic, cu pași mari, apăsați, cu plete castanii, frumos retezate, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
Guri ale Dunării - îi suflă, din spate, Metodiu. — De la guri ale Dunării, cer permisiunea unei întrevederi - spuse Piotr. în același timp eu cer permisiunea unei retrageri. — Cu mare plăcere! - sări sprintenă de pe sofa doamna Potoțki. Era îmbrăcată într-un capot vișiniu de casă, decoltat, ce-i punea în valoare biblioteca de nuc maroniu, înțesată de volume legate în piei. Primul care păși în salon fu Metodiu. Aruncă o privire blândă, dar scurtă doamnei și zise în polonă: — Obișnuit nu sunt a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
vrabie ori turturea nu era. Nu era nici de șoim sau vultur. Nici de cioară sau corb. Nici chiar de papagal nu era. Culoarea ciclamen a penei nu părea nici ea obișnuită: era un ciclamen pierdut și dus aproape spre vișiniu și mov. Am luat pana și am studiat-o: nu era nici falsă, nici vopsită. Părea să fi fost smulsă mai degrabă decât căzută. În Cluj mai există încă două specii de zburătoare aciuite pe Someș (am mai vorbit despre
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2207_a_3532]
-
Elenei, cine știe ce planuri ascunse își făcea, în muțenia ei, suportul acceptării acelui mod de existență instaurat la ei. După masa de seară se lăsa liniștea, fiecare se retrăgea în carapacea lui, mama visa să-i cumpere Elenei draperii din pluș vișiniu, Carmina visa la ziua când va putea trăi pe picioarele ei, departe de casa părintească, tatăl visa la diplome, premii, titluri, primiri festive, entuziasm general. Avea fiecare universul lui propriu, greu să se accepte unul pe celălalt, incomod, imposibil. Mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
Ce cald e! Fana o ascultă străină, parcă nu realiza înțelesul cuvintelor. De undeva, de aproape se auzea guițând porcul. Apoi o revăzu la casa căsătoriilor, împreună cu agronomul ei, el într-un costum foarte deschis, bleu, ea într-o rochie vișinie, agățată de brațul lui, tulburată, pe urmă masa de la restaurant organizată ca în basme, oamenii ăia străini, bine hrăniți ce-l însoțeau pe agronom, veselia lor, vârtejul, gălăgia de dinaintea plecării, portierele mașinilor trântindu-se una după alta, motoarele puse în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
i-a răspuns cu seriozitate după ce i-a înmânat dușul și a început să se săpunească. Dar cred că ceva nu funcționează normal la mine. El ridică enervat umerii, zâmbetul ironic nu-l părăsea. Plecă din baie lăsând pe mocheta vișinie din hol conturul tălpilor lui mari. Când reveni și ea în cameră, bărbatul tocmai își trăgea peste cap tricoul Târziu, într-o zi de septembrie, sâcâitor de luminoasă, făcându-și ordine prin portmoneu, Ovidiu descoperi calendarul în care-și nota
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
și-a făcut brusc apariția În cafenea și a fost condus la masa de vizavi de Asya și Armanoush. De Îndată ce s-au așezat au Început să-și bată joc de toți și de toate. Au râs de scaunele de plastic vișinii, de vitrinele de sticlă ce afișau o selecție modestă de răcoritoare, de greșelile de traducere În engleză a felurilor din meniu și de tricourile cu ÎMI PLACE ISTANBULUL pe care le purtau chelnerii. Asya și Armanoush și-au Împins scaunele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
faci pregătirea asta până-n patruzeci și unu de ani. Păi atunci Înseamnă că trebuie s-o faci anul ăsta, a spus bunica Gülsüm. Ai deja patruzeci de ani... Stând la celălalt capăt al mesei și vopsindu-și unghiile Într-un vișiniu strălucitor, mătușa Zeliha a ridicat capul și i-a aruncat o privire lui Mustafa. — Ce vârstă fatidică, a șuierat dintr-odată printre dinți. Vârsta la care a murit tatăl tău, la fel ca și tatăl lui și bunicul lui... Trebuie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]