3,591 matches
-
Mulți ani trăiască! Cine să trăiască? Cea mai minunată mămică și prințul zămislit, cel mai drăgălaș și mai minunat din câți au existat! Încercau să creeze o atmosferă de sărbătoare, dar vocile lor nu aveau acea forță a fericirii care vibrează și te umple de fiori, ori de câte ori o invoci. Au desfăcut șampania care a Început să curgă În cupe de cristal, păstrate cu grijă și folosite de ai mei doar la ocazii speciale. M-au Îmbrățișat pe rând, cu căldură și
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
acceptat zidurile singurătății, dar am fost fascinată de fiecare poem ce s-a născut din sufletul meu, prea plin, prea zbuciumat, prea frământat. Versurile nu-mi mai aparțin. Le dăruiesc lumii! Deschideți-vă sufletul și lăsați-l să cânte, să vibreze, Însoțit de taina și frumusețea cuvântului! Notam undeva: "Poezia a fost și este pentru mine "aurul sufletului." Destinul m-a purtat spre locuri nevisate, și anume, spre Tulcea. La un singur pas de gară se afla Dunărea, care și-a
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
Și ce adevăr dureros! Talentul primit În dar la naștere trebuie multiplicat. Voi face o paranteză:“ (Sensul culturii În literatura contemporană. C. Noica). Din fragedă copilărie, am fost fascinată de cărți: de basme, de poezie, de proză. Sufletu-mi sensibil vibra cu fiecare pagină Întoarsă. Cuvântul m-a vrăjit! Fiorul liric exista dintodeauna În adâcurile trăirilor mele. Aștepta doar clipa favorabilă pentru a-și lua zborul. Și ce fascinant, amețitor și tulburător zbor! Poezia este pentru mine cântecul de sirenă, ce
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
Departe de tine, mă simt despuiată de toate comorile lumii. Visez la o primăvară În care, ceasurile să aibă un sens, chipurile oamenilor să-mi pară mai luminoase, mai pline de iubire și cântec! De-ai ști cum inima-mi vibrează, gândindu-mă la ceasul acela de taină! Tu ești lumina nopților mele de singurătate ... Izvorul de apă vie, la care-mi potolesc setea de dragoste, Raza de bucurie reaprinsă În dosul unei lacrimi. Îți mărturisesc, chiar dacă ai să zâmbești! N-
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
de dragoste, Întâia noapte de război); Liviu Rebreanu (Pădurea spânzuraților) etc. Am ales facultatea de Agronomie din cadrul I.A.N.B (Institutul Agronomic N. Bălcescu) București, dintr-un singur motiv: iubeam natura, frumusețea fiecărui anotimp ce-mi făcea sufletul să vibreze, să cânte, iubeam câmpiile Înverzite, florile, nemărginirile albastre, zborul fluturilor În beția de soare a dimineții. După absolvitea facultății am primit repartiție la Tulcea ca „șef de fermă”. Un oraș curat, cochet, ospitalier. Dunărea și-a deschis larg brațele - pentru
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
potrivit, copiilor lor. Părinții noștri - două candele tiu că niciodată nu voi reuși să tratez pe deplin acest subiect. Cunosc prea puține cuvinte, pentru a putea exprima sentimentele, trăirile lăuntrice, fiorii care-mi cuprind ființa și-mi fac sufletul să vibreze, atunci când vorbesc despre părinții mei. E ceva sublim și frumos, care mă înalță cu sufletul până la ceruri, care mă umple de dumnezeire, de dragoste și fericire. Părinții mei, cine au fost ei? Cum și-au trăit viața lor? Ce ne-
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
ei erau mici și noi prea tineri, dar le uitasem pe toate, de parcă nici nu le-am fi trăit. Acum, erau studenți la facultate, iar noi, cu ajutorul Domnului, îi puteam ajuta și susține. Mă gândeam la ei și sufletul meu vibra de fericire. Simțeam că aceasta este bogăția adevărată și cea mai mare avere pe care o poate avea omul în viață, copiii. Îi mulțumisem Domnului și mă rugasem să mi-i păzească de toată răutatea. Nu uitasem să mă rog
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
se străduiau să ridice corturile, dar mirosul de fasole, care le gâdila nările, îi făcu să-și abandoneze pentru un moment lucrul. Ziua se înnegrea ca o pânză muiată treptat într-o vopsea a cărei culoare încă nu era deslușită, vibrând între un cenușiu pur și un negru în devenire. Seara nu era prea departe, foamea însă se arăta a fi nespus de aproape de ei. Lăsară lucrul de izbeliște. Se așezară în jurul focurilor, în așteptarea străchinilor cu mâncarea ce urma să
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]
-
elibereze sufletele de cohorta păcatelor făptuite. 13 O statuie veritabilă Vom visa un vis ferice, Îngâna-ne-vor c-un cânt Singuratece izvoare, Blânda batere de vânt. M. Eminescu În dimineața aceea cu cerul de un galben imperfect, vocea dirigintelui vibra fără autoritate peste multe dintre capetele noastre, În Încercarea de a ne organiza corespunzător În careu, pe platoul mare din fața școlii. Așteptam discursul de rahat al domnului director, care, ca În fiecare Început de an școlar, Întârzia. Eram majoritatea băieți
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
ea, cea pe care o aștepta din totdeauna. Fragilă, aproape străvezie, Înveșmântată În alb, cu pieptul tresăltându-i aproape imperceptibil, Învăluită de o lumină puternică, orbitoare. Un roi de fluturi minusculi zbura pe deasupra, Întruchipând o coroniță de flori vii, ce vibrau discret, unduios, răspândind irizări aprinse În toată odaia. Întinse mâna tremurător, ca un cerșetor neluat În seamă, rotindu-și mărgelele sticloase ale ochilor, inundați acum de o imensă fericire. Simți, Însă, o vagă umezeală În tot trupul și un zumzet
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
gura întredeschisă și i se vedea tremurând limba umflată. Dar nu era decât un fir de cacao rămas în colțul gurii, părând urma unui zâmbet. PĂDUREA DIN INTERIOR Presupun că prima dată te-a durut când i-ai văzut rădăcinile vibrând în soare sub lama zimțată a fierăstrăului. Frunzele umplură asfaltul și ai fi putut crede că înmuguresc acolo dacă n-ar fi venit mașina de gunoi și nu le-ar fi strivit. Apoi totul a devenit ca o durere de
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
îl ștergea pe frunte și încerca să-l liniștească, dar Levi întorcea mereu capul și dădea din mâini și din picioare. Medicul nu știa ce să spună și ridica din umeri. Stătea prostit deasupra burții umflate ca o minge ce vibra de viață înăuntru. În timpul ăsta, Levi plângea cu sughițuri și împingea mâinile mamei și ale doctorului cât mai departe de el. Printre lacrimi le mărturisea că bagheta magică așezase cuburile în formă de casă cu ferestre, horn și acoperiș, așa cum
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
o lume concomitent reală și ficțională, dură și suavă, clocotitoare și senină, logică și absurdă, sacră și profană, buimacă și armonioasă, tristă și emoționantă. Detectăm aici aceeași frenetică trăire a oamenilor simpli, care, fără să-și pună abisale întrebări ontologice, vibrează plauzibil, palpită în acord cu ritmurile canonice ale existenței, în imediat, în biologic și mult mai puțin în transcendent. Când Nietzsche a spus: ,,Dumnezeu este mort!”, nu rostea o blasfemie ci ne avertiza tragic asupra unei eventualități cumplite: Cerul este
Hachiţe : schiţe şi povestiri ocrotite de promoroaca dragostei pentru viaţă by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1196_a_1932]
-
vreau să disimulez adevăratele mele instincte sub voalul unor termeni vagi ca „dragoste“, „afecțiune“ sau „afinități spirituale“. Simbolurile literare nu sunt partea mea tare. Credeam că un fel de iradiere sau aureolă, asemănătoare celor care se conturează în jurul capului profeților, vibra la mijlocul trupului meu, și o alta la al ei: în mod fatal, aureola mea maladivă o cerea pe a ei și o atrăgea către sine, cu toată forța. După ce starea sănătății mi s-a mai îmbunătățit, m-am hotărât să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
am ridicat fără să știu de ce și m-am așezat pe marginea patului. Murmuram: „Nu mai merge...“ După aceea adăugam: „Sunt un imbecil.“ Nu eram atent la sensul cuvintelor pe care le pronunțam, mă amuza doar să-mi aud vocea vibrând în aer. Poate îi vorbeam umbrei mele, ca să mă distrez cu singurătatea. Se întâmplă atunci ceva incredibil: ușa se deschise, iar târfa intră. E limpede, uneori se gândea la mine. Merita osteneala să-i mulțumesc. Își mai amintea deci, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
sertarul. Nu era nimeni înăuntru. Altă dată aș fi spus nu era nimic înăuntru, iar afirmația anterioară mi s-ar fi părut ilogică. Cum să fie cineva într-un sertar? Deodată mi s-a părut că o coală de hârtie vibrează. Am ridicat-o și sub ea era un gândăcel. M-am simțit de-a dreptul emoționat. Am luat imediat un pix și am scris cu majuscule, intuind, simțind, mai degrabă, într-un mod nedeslușit cu cine am de a face
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
ceasului ar fi fost capetele unui circuit electric care se Închide, și de parcă prin acest contact se transmise undeva un semnal care dădu altundeva o comandă, care puse ceva În mișcare, iar acel ceva făcea ca ferestrele nu doar să vibreze, ci, iată, să se zgâlțâie de-a binelea, iar câteva bucăți de tencuială să se desprindă de ziduri, ei bine, când acest lucru se petrecu, cucul ieși din mica lui mansardă, iar sub el izbucni un cor de urlete. — Dumnezeule
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
chinezi, condus de Mao și de Confucius, se revărsă turbat spre băi. Ajuns În cameră, cu inima zbătându-i-se ca peștele-n minciog, Napoleon trânti ușa și se propti cu spinarea În ea. Un timp, podeaua și zidurile mai vibrară, ca și cum clădirea, după trezirea ocupanților, Încă ar fi sforăit Încetișor, apoi tremurul se potoli. Împăratul Își recăpătase Însă Întreaga energie. În ciuda morții pe care-o traversa, se simțea mai viu ca niciodată. Ca la Arcole, când Îi oprise pe austrieci
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
infractoare periculoasă. Dar ce linie a capotei, Își spunea el, nemaculată de rugină, zgârieturi sau găinaț, ce ținută de drum, pusă În valoare de balansul acela ademenitor prin virajele alpine, ce timbru Învăluitor al claxonului, plin de chemări ascunse! Cum vibra acoperământul de pânză În bătaia vântului, Își amintea Fauvé, prins de rama parbrizului În doar două bride subțiri! Cât de feciorelnic, dar și cât de impudic Își dezvelea Alfina faldurile carosate, tivite cu o bandă subțire de inox, pentru a
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
paznicului, a parcurs apoi târâș, cu oarecare precauții, coridorul principal, și, după ce a zăbovit ușor În dreptul coturilor și al scărilor, și-a iuțit alunecarea de-a lungul pereților, ca un grup de comando nevăzut. Cu coada ochiului, văd marginea draperiei vibrând ușor, la lungi răstimpuri, ca și cum În spatele ei cineva și-ar ține răsuflarea, fiind totuși obligat să expire și să inspire la câteva minute. Simt curentul, dar nu mă deranjează. Sunt mulți ani de când nu mai știu senzația unei cefe Înțepenite
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
șoarece, apoi Îl prinde, Îl joacă un timp Între lăbuțe și până la urmă Îl ronțăie. Doi oameni se comportă Însă ca două pendule legate Între ele: urmăritul Îi transferă Încontinuu energia sa urmăritorului și, În timp, cei doi ajung să vibreze la unison. Cum Demiurgul nu făcea mai nimic, funcționând parcă după legile stricte ale unui angrenaj, monotonia existenței sale trecuse șoseaua și se impregnase În viața mea. Uneori, aveam chiar impresia că eram un șoarece pândind o pisică. După vreo
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
punct. Încep o viață nouă. Unde? Cine mai scrie cărți cu detectivi particulari În ziua de azi? Și nu uita că punctul Îl pun eu. — Atunci, ce mai aștepți? Kuznețov a oftat lung, făcându-și firele cărunte din jurul gurii să vibreze. — Am o problemă. Nu-mi iese finalul. Treaba ta. — Mă gândeam c-am putea ajunge la un compromis. Uite, știu că-ți place să pari băiat citit. Am să presar prin carte niște butade cu iz filozofic . Ce zici? — Nu
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
Închisă, dar, când făcea pauze, o deschidea larg, și eram invitată să intru și să privesc. Mirosul uleiurilor năvălea atunci amețitor, În Întreaga casă. Picta incontinuu, și, ceea ce m-a frapat din primul moment, a fost recitalul de lumină, fantastic, vibrat de albastruri pure și de sable-urile și roșurile intense care-mi frigeau ochii. Picta Într-un decor de țară, lucruri care aminteau de Balcic, de lumina de-acolo, de albul orbitor al după-amiezilor Încremenite, unde marea ce udă tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
că da, va trebui să te comporți în același fel și de acum încolo! Plină de recunoștință, râzând, destinsă acum, căzu în genunchi în fața mea, îmi sărută mâna și o strânse la piept. Ești generos, dragul meu! Vocea ei joasă vibra de emoție. Am gândit, dar n-am spus: „Sunt îndrăgostit de tine”. Ar fi fost o nebunie prea mare. În schimb am rostit: — Uite ce e, iubito, trebuie să ne gândim cum facem cu afurisita asta de mobilă și toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
ne înfruntăm în felul ăsta. Acceptă să mă cunoști măcar puțin. Nu-ți cer mai mult. Nu știu nimic despre poziția ta și despre ce vrei să faci. Dar sunt convins că acest ceva care ne-a înfiorat și a vibrat între noi în această ultimă jumătate de oră este un lucru real. Nu-l ucide. E tot ce-ți cer. Avu o mișcare bruscă a capului, se încruntă dând semne de exasperare și mi-am dat seama că sfărâmasem vraja
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]