4,373 matches
-
o banchetă, în față, stătea el cu o gospodină nu prea bătrînă și care se ținea mîndră tare. Au început să care în casă averea aceea și apoi căruțașul a dat binețe și a plecat. Și-a adus mîndră, mînca-l-ar viermii de hodorog, tuna Aneta. Și noi care credeam că a crăpat, se lamentau băieții. A luat-o de subțiori și a dat-o jos din căruță. Piei, Satană! scuipa în sîn Aneta. Le dau foc la casă. Casă muncită de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
dincolo! Vreau să cobor, să urc. Ajută-mă să mă culeg din toate cele ce nu sunt ale lor și nici ale mele nu sunt. Când privesc din cenușă, viața pare o vegetare ireversibilă. M-am copt destul, este vremea viermelui. Viermele semănat în apa botezului, fașă peste scutece, cărare spre dealul cu mușuroaie. Vierme cu chip de înger, înfipt în lumina ochilor; vierme ronțăind sinapsele ca pe niște acadele din zahăr ars; vierme lingând coastele, molfăind pielea, niciodată singur pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
Vreau să cobor, să urc. Ajută-mă să mă culeg din toate cele ce nu sunt ale lor și nici ale mele nu sunt. Când privesc din cenușă, viața pare o vegetare ireversibilă. M-am copt destul, este vremea viermelui. Viermele semănat în apa botezului, fașă peste scutece, cărare spre dealul cu mușuroaie. Vierme cu chip de înger, înfipt în lumina ochilor; vierme ronțăind sinapsele ca pe niște acadele din zahăr ars; vierme lingând coastele, molfăind pielea, niciodată singur pe dinăuntru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
ce nu sunt ale lor și nici ale mele nu sunt. Când privesc din cenușă, viața pare o vegetare ireversibilă. M-am copt destul, este vremea viermelui. Viermele semănat în apa botezului, fașă peste scutece, cărare spre dealul cu mușuroaie. Vierme cu chip de înger, înfipt în lumina ochilor; vierme ronțăind sinapsele ca pe niște acadele din zahăr ars; vierme lingând coastele, molfăind pielea, niciodată singur pe dinăuntru, niciodată singur pe dinafară; vierme însămânțat în pântecele mamei. "Gata, poți duce și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
nu sunt. Când privesc din cenușă, viața pare o vegetare ireversibilă. M-am copt destul, este vremea viermelui. Viermele semănat în apa botezului, fașă peste scutece, cărare spre dealul cu mușuroaie. Vierme cu chip de înger, înfipt în lumina ochilor; vierme ronțăind sinapsele ca pe niște acadele din zahăr ars; vierme lingând coastele, molfăind pielea, niciodată singur pe dinăuntru, niciodată singur pe dinafară; vierme însămânțat în pântecele mamei. "Gata, poți duce și tu povara desfacerii!" spuneau ursitoarele și el a dus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
ireversibilă. M-am copt destul, este vremea viermelui. Viermele semănat în apa botezului, fașă peste scutece, cărare spre dealul cu mușuroaie. Vierme cu chip de înger, înfipt în lumina ochilor; vierme ronțăind sinapsele ca pe niște acadele din zahăr ars; vierme lingând coastele, molfăind pielea, niciodată singur pe dinăuntru, niciodată singur pe dinafară; vierme însămânțat în pântecele mamei. "Gata, poți duce și tu povara desfacerii!" spuneau ursitoarele și el a dus-o cât pentru toți desfrunziții din carne, a dus-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
fașă peste scutece, cărare spre dealul cu mușuroaie. Vierme cu chip de înger, înfipt în lumina ochilor; vierme ronțăind sinapsele ca pe niște acadele din zahăr ars; vierme lingând coastele, molfăind pielea, niciodată singur pe dinăuntru, niciodată singur pe dinafară; vierme însămânțat în pântecele mamei. "Gata, poți duce și tu povara desfacerii!" spuneau ursitoarele și el a dus-o cât pentru toți desfrunziții din carne, a dus-o fără să o mai facă parte cu nimeni. Viermele a părăsit ochiul și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
niciodată singur pe dinafară; vierme însămânțat în pântecele mamei. "Gata, poți duce și tu povara desfacerii!" spuneau ursitoarele și el a dus-o cât pentru toți desfrunziții din carne, a dus-o fără să o mai facă parte cu nimeni. Viermele a părăsit ochiul și osul, și pielea, și sângele. Viermele, cărare către satul bunicilor. Era vremea când viața, în esență, devine un semn de întrebare. Era timpul când retorica era o interogație a sinelui: Ce-i mai umilitor, Doamne, decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
poți duce și tu povara desfacerii!" spuneau ursitoarele și el a dus-o cât pentru toți desfrunziții din carne, a dus-o fără să o mai facă parte cu nimeni. Viermele a părăsit ochiul și osul, și pielea, și sângele. Viermele, cărare către satul bunicilor. Era vremea când viața, în esență, devine un semn de întrebare. Era timpul când retorica era o interogație a sinelui: Ce-i mai umilitor, Doamne, decât să lași pe cineva să-ți roadă sufletul, să-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
a sinelui: Ce-i mai umilitor, Doamne, decât să lași pe cineva să-ți roadă sufletul, să-l molfăie și să-l scuipe prin closetele publice, la masa bogaților sau în obrazul sfinților? Ce-i mai trist decât să îngădui viermelui să te lepede părticele printre cearșafuri, prin săli de așteptare, în gări din care doar se pleacă, în pântecele șotronului, în uterul locomotivelor, în sângele șinelor de cale ferată? Ce-i mai dezgustător decât să ascunzi în buzunarul de la piept
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
fir de vis cât grăuntele de nisip, să crezi în el, să aștepți rodirea și, apoi, când lumea trâmbiță deșteptarea, să te ascunzi ca un laș la umbra lui, criptă goală, închisă pe dinăuntru, închisă pe dinafară? Cine-i mai vierme ca viermele: cel care poartă sau cel care se lasă purtat? Cine pe cine spurcă? Viața, un fals asumat în vreme de pace, un adevăr rostit în gând, când se întâmplă mai sus de tâmplă, furtună. La naiba cu cel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
vis cât grăuntele de nisip, să crezi în el, să aștepți rodirea și, apoi, când lumea trâmbiță deșteptarea, să te ascunzi ca un laș la umbra lui, criptă goală, închisă pe dinăuntru, închisă pe dinafară? Cine-i mai vierme ca viermele: cel care poartă sau cel care se lasă purtat? Cine pe cine spurcă? Viața, un fals asumat în vreme de pace, un adevăr rostit în gând, când se întâmplă mai sus de tâmplă, furtună. La naiba cu cel ce crede
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
peste șalele calului uitat ore bune în fața cârciumii); pufoaica scoaptă la soare necheză și acum în vreme de secetă. Pufoaica ta, țară de ploșnițe, ne adună precum o cloșcă cosmică, piu, piu, piu... patrie, piu, eu sunt pui, eu sunt vierme... Priviți, am învățat mersul târâș la ce bun să te imaginezi fluture? Anii 80. Și ei își spălau reciproc creierele. Asta da sfințenie! Duminica, la primărie, se da anafora pe cartelă. Binecuvântarea clasei muncitoare o rostea tovarășul prim, secretarul citea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
cimitir. De la naștere primim semnul durerii odată cu dezlegarea de mama, apoi, la botez, apa este prima chemare la înec, prima descompunere. Mirungerea frăgezește vertebrele. Apleacă-te, Petre, apleacă-te! Coboară în genunchi, întinde-te ca o râmă, învață să fii vierme în burțile merelor coapte, în carnea stejarului, în limbile clopotelor! Aleluia! Ai verde la viață, puiule, verde, până ți se usucă speranța înainte să dea în pârg, până se transformă zilele în absurdități inutile, nopțile în insomnii repetate, până te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
pironită pe cruce. Măști pentru toate nefericirile lumii și nici un ciob de lumină. Chipul lui Petru schimonosit de absență: Doamne, cu ce frunze pot împodobi un catarg putred? Au înmugurit vâslele, bube negre puroiază albastrul din carnea corăbiei, se desprind viermi din pânze, necuprinsul, într-un cocoloș de mătase, cade pe gânduri. Durerea fecunda stropii de ploaie; Cibinul, o maternitate de avortoni. S-au înfundat canalele de scurgere ale târgului cu înecați. Chipul neștiutului este viu; identitatea, o deconspirare a memoriei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
rouă în siropul de tuse. Nebunul, paranoia ombilicului ștreang în jurul inimii și nici o tăiere împrejur. Nebunia, o transfigurare anatomică a sufletului, un glonț ce explodează în țintă. Urme de ghinturi în sânge. Pulberea arde cât să străpungă vidul, precum un vierme mărul copt, regrete nici măcar în firul de cenușă. Vine dinafară și se sparge înăuntru. Explozie din suflet se împrăștie în sânge, îmbibă carnea, topește oasele, urcă în creier, se depune pe sinapse, precum razele de lumină peste pânza păianjenului, nebunia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
fie cum spui. Să trecem, imaginarul este o iapă stearpă și apoi se vede că te-a înțărcat Dumnezeu de iluzii mai devreme de luna a noua. Copile, hai să decojim memorii, până la miez poți scrijeli cu unghia, până la sâmbure vierme într-o burtă de măr, nimic mai bun decât să-ți sapi galerii prin propriile îndestulări. Amintește-ți decorul, patul, soba, laița, lăicerele, cuptorul... fotografiile aliniate într-o ramă albastră, găleata cu apă sălcie, icoana unui sfânt fără nume, calendarul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
rană săpată în inimă; carnea bradului sigilează durerea sub scutece verzi cerul, rușinat, caută victime în tocul ferestrelor. Nene Matei, Dumnezeu contabilizează intenții, așteptările pun virgulă după fiecare eșec, Dumnezeu arde registre. Ce atâta frică?! Cenușa lemnului nerodit îngrașă burțile viermilor. Nu ai voință, nene Matei! Este atât de simplu, îl facem! Am 4 pastile de diazepam, tu îl ții de vorbă, eu i le strecor în cana cu ceai, adoarme, îl legăm de calorifer, îi punem căluș în gură și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
Sigur, voi fi tras de limbă, spânzurat de limbă, până când toate cuvintele se vor desprinde pietre de pe cerul gurii. Eu știu să tac. Nebunul veritabil se ascunde sub pleoape ca după un capac de sicriu și moare în cuvânt precum viermele într-un cocoloș de mătase. Nimic mai umil decât să te jupești primăvara de propria piele ca o desfrunzire timpurie, apoi să-ți croiești din ea cămașă de nuntă sau de înmormântare. Nimic mai claustrofob decât strâmtorarea propriului păcat. Nebunul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
își săpa mormânt sub o candelă aprinsă în cimitir. Ultima zi a săptămânii luminate stăvilea setea de întuneric în retinele somnambulilor. Livada mănăstirii cocea visele pe toate părțile. Gherasim și Ilarion, sub un nuc bătrân, cojeau soarele ca pe un vierme de pe obrajii merelor, apoi îl striveau sub talpa bocancului. Gherasim și Ilarion cădelnițau întunericul din căușul inimii peste creștetul obștii. Starețul suferea de strabism, nu distingea nuanțele, bârfa contura obsesiile, tataia ura cleveteala: Bă, mie îmi spui verde-n față
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
în cupele trandafirilor). Absolutul, un maxim abstract: ploaia dezamăgirii sparge ferestrele, grădina vecinului înverzește, busuiocul după icoană îmbată sfinții, frânghia de rufe leagă destinul cămășilor. Absolutul, un minim insignifiant. S-au adunat gâzele la praznicul trupului: câtă lumină în pântecele viermelui ce sfredele irisul, câte perisabilități în spatele unei furnici, cât confort pentru o conștiință de greier lenevind într-o ureche înfundată! Dumnezeu insuficiența omului singur, absolutul personal raportat mereu la impersonalitatea sfinților. În mânăstirea Fântânele, un Dumnezeu mic, uscățiv, pleșuv, ochi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
Acum, Dumnezeu știe prin ce galerii de șobolani îi vor putrezi cărnurile! Era noapte, era târziu, era frig. Gândurile se descompuneau într-o baltă de urină. Pe gulerul cămășii, câteva urme vagi de visare. Dorul, o pasăre putredă în inimă. Viermele cel mai bine se simte pe lumina ochiului; acolo, în iris, se transformă larvă, fluture, zbor. Zbor! Ce fel de zbor? Pentru ce zbor? Către cine zbor? Dorul sorbea lumină de sub pielea nevertebratei. Nu așa se cădea să plece, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
ospăț. Hai, curaj, dezleagă ce-ai înnodat de catargul acesta rupt! Nu-ți fă griji, nu-ți fie milă de o funie putredă, știm pe de rost, deopotrivă, mersul cu spatele. Confuz, absent, puțin, tot mai puțin, dâră lascivă de vierme pe o frunză sub arșița soarelui. Viața coajă subțire, epidermică, transparentă ... se exfoliau amprentele în cenușă și nici un fluture. Noaptea trecea ca prin sita morarului făină pe limbile clopotului. Întunericul făcea tumbe în burțile cârtițelor. Frigul i-a străpuns pielea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
putea vedea nici cu oglinda medicului: într-atât de băgați înăuntru (exact: atât de adâncă era înfățișarea de afară). Sexul (aidoion) lui părea mai respingător și mai uriaș decât tot ce stârnește rușine; din tot trupul său curgea puroi, șcurgeauț viermi care-l chinuiau când își făcea nevoile firești. Când, după multe chinuri și suferințe, a murit, se spune, pe țarina care-i aparținea, aceasta a rămas pustie și nelocuită până astăzi din pricina duhorii. Până astăzi nimeni nu poate trece prin
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
păsării Baruh vede o inscripție cu litere aurii: „Nici pământul, nici cerul nu mă zămislește (tiktei), ci aripile de foc mă zămislesc”. După spusele îngerului, Phoenixul se hrănește „cu mana cerului și cu roua pământului”, iar după digestie elimină un vierme al cărui excrement devine scorțișoară (kinamomon), „folosită de către regi și principi”. Cu forfotă și cutremur, lumina se răspândește pe suprafața pământului. O nouă zi începe. Razele Soarelui se rup de întuneric. Cocoșii pământeni răspund chemării păsării Phoenix. Aceasta își desface
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]