468 matches
-
care pătrunde în vizibil și îl irigă ca un sânge, făcând să răzbată în el această pătrundere care vine din „spate“; din ceva în care vizibilul nu poate locui ca vizibil, dar care, în momentul lui de apariție inițială, încarcă vizibilul cu forța de irupție a ceva care se arată numai pentru a face să apară acest suflu misterios care încarcă lumea văzută în atingerea ei originară cu forța care îl propulsează la vedere. Este momentul când vizibilul iese afară din
Nocturnal by Tarangul Marin () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1360_a_2889]
-
apariție inițială, încarcă vizibilul cu forța de irupție a ceva care se arată numai pentru a face să apară acest suflu misterios care încarcă lumea văzută în atingerea ei originară cu forța care îl propulsează la vedere. Este momentul când vizibilul iese afară din ceva care n-a ieșit încă, din ceva care n-a cucerit încă forma stabilă a lumii văzute și care există numai ca formă născândă, ca o naștere din fecioară, ca o primă naștere și aducere la
Nocturnal by Tarangul Marin () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1360_a_2889]
-
ca o naștere din fecioară, ca o primă naștere și aducere la lumină. Arta „fixează“ acest moment incert, infinit nedescoperit, în chiar clipa în care el devine ceva descoperit, scos din sinele puterii de a da viața. Abia atunci suprafața vizibilului, expresia cea mai precisă a acestei suprafețe coincide perfect cu energia generatoare a forței invizibile, atunci când aceasta apare și se arată pentru prima oară în mod vertiginos și irepetabil. Această coincidență, palpabilă și vie, între suflul ieșirii la viață și
Nocturnal by Tarangul Marin () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1360_a_2889]
-
marii artiști - un sens complet ignorat de formele „mimetice“ ale artei, ignorat de toate tendințele decorative, de módele și perioadele decriptate anecdotic de așa-numita istorie a artelor. Sensul artistic superior al „tehnicii“ artistice nu este cel obținut prin copierea vizibilului sau prin adaptare la aspectul fizic, ci este căutarea acestui mod suprem prin care are loc, de fiecare dată, creația lumii, întruparea spiritului în vizibil, nașterea acestuia din „fecioară“, energia acestei „puneri pe lume“, apariția ei ca arătare venită din
Nocturnal by Tarangul Marin () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1360_a_2889]
-
contrazis ca vizibilitate: nu apare ceea ce este „în fond“, ci apare doar vizibilitatea, partea explicită a imaginii, figura ei optică: ceea ce înseamnă că nu apare elementul care stă la baza vizibilității, materialul elementar, ceea ce este fundamental și face să susțină vizibilul, să l susțină, adică să-l arate ca fiind numai aparent. Și chiar dacă trecem „dincolo“ de aparențe, trecem mereu spre alte aparențe, spre alte forme exterioare care, toate, par să spună că nu sunt ceea ce par să fie... Acesta este
Nocturnal by Tarangul Marin () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1360_a_2889]
-
chestiune de perspectivă și alegere. Comportarea noastră față de aceste obiecte implică întotdeauna opțiunea: vrem să rămânem la nivelul splendorii epidermei sau, printr-un imprudent gest de "dezgolire", vrem să pătrundem în "adevărul" viscerelor? Ce este "mai adevărat" într-un obiect: vizibilul lui imediat? Sau ceea ce este ascuns în el, îndepărtatul, ceea ce nu-ți cade sub mână, dar care, ascuns fiind, poate la o adică, cu prețul unui efort sau al unei operații anume, să devină vizibil? Această putință de a face
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
care este pusă pe Cioran și care îi dictează acestuia expresia de orgoliu și de nespusă fericire. "Obiectele" din fotografie apar în ordinea inversă a importanței lor: cel mai aparent este piciorul lipsit de semnificație al zeului, iar la limita vizibilului, pierdut în atmosfera anticvarială a pozei, este chipul fetei care constituie "cauza eficientă" a chipului lui Cioran. Forța fotografiei vine din faptul că ceea ce se vede este ricoșeul unui lucru aproape nevăzut. Comand volumul pe loc, prin Internet. Pesemne că
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
îmi lipsește, ci disponibilitatea de a crede că invizibilul poate fi sistematizat, investigat, într-un cuvânt cunoscut. Pentru mine religiile sânt enorme metafore ale transcendenței. Când spun "metafore", iau cuvântul în sens propriu: o uriașă cantitate de elemente din lumea vizibilului este mobilizată și pregătită pentru a fi "transportată dincolo" (metaphorein), cu gândul că în felul acesta invizibilul ar putea fi intuit, aproximat etc. În mod stângaci (și disperat) se încearcă cucerirea invizibilului prin vizibil și a necunoscutului prin cunoscut. Toate
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
care provoacă ascensiunea trebuie să fie la rândul lui unic și irepetabil. Monogamia nu decurge aici din comandamentele unei morale, ci dintr-un jurământ de credință care implică fidelitatea slujirii până la capăt. Femeia este fanta care se deschide în zona vizibilului pentru a lăsa extraordinarul să pătrundă în lume. Câtă vreme există un plan ascensional și o axă a verticalității garantate de prezența spiritului, femininul nu poate fi redus la un element comun și nu poate deveni obiectul repetiției. Numai că
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
cărțile cu el când iese în lume*, de câte ori are prilejul ― și un interviu fil- * Și totuși. Am văzut cândva un personaj (am auzit că între timp a ajuns președinte de Academie) care își ticsise spațiul din spate al mașinii, cel vizibil prin lunetă, cu cărți (în limbi străine) aruncate vraiște, într-o neglijență studiată. Cartea devenise o insignă, argument pentru o înțelepciune de tarabă pusă să circule în lume pe patru roți. Parcată pe trotuarul Universității, mașina "plesnea de cultură" și
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
și politicieni, artiști, dar și universitari cunoscuți, reprezentanți ai unor instituții de stat de pe ambele maluri ale Prutului vor recepta mesajul artistic al pictorului Cezar Secrieru, transformat într-un discurs perfect individualizat prin care acesta părăsește spațiul terestru, explorând zonele vizibilului de dincolo de aparențe, intimitatea ființei și spațiile abisale ale misterului. Născut la Fălticeni în 1962, Cezar Secrieru este românul cu un parcurs existențial particular, părăsind România pentru a studia artele la Chișinău unde rămâne, în continuare, contribuind activ la unitatea
Cuvântul - dinspre şi pentru oameni... : declaraţii politice, texte de presă, discursuri, interviuri, corespondenţă by Sanda-Maria ARDELEANU () [Corola-publishinghouse/Journalistic/100953_a_102245]
-
Spectacolul metafizic al culorilor” a cunoscutului pictor român de la Chișinău - Cezar Secrieru, un nou moment de întărire a dialogului valorilor care înfrățesc și unesc Republica Moldova și România printr-un singur limbaj: cel al ARTEI. Expoziția, un discurs plastic explorând zonele vizibilului dincolo de aparențe, exploatează valențele universale ale picturii contemporane printr-o simfonie de forme și culori ce angajează un veritabil dialog european al culturii - ceea ce eminentul savant al religiilor, Mircea Eliade, ar numi fericit, și în acest caz, cu sintagma „o
Cuvântul - dinspre şi pentru oameni... : declaraţii politice, texte de presă, discursuri, interviuri, corespondenţă by Sanda-Maria ARDELEANU () [Corola-publishinghouse/Journalistic/100953_a_102245]
-
Nu aveam nici un fel de adăpost - nici un acoperămînt - pentru a renunța la avantajul meu, pentru a deveni ceva ciudat și groaznic. Nu mîncam deloc, pentru că a mînca, a mă umple cu materie neasimilată, Însemna să devin Încă o dată grotesc de vizibil. Nu m-am gîndit niciodată la asta, zise Kemp. În tot acest timp, pompa revenise la viață și Începuse să vibreze, să scîncească și să țăcăne, iar mirosul de benzină, abia simțit Înainte, deveni amețitor. Kay puse cartea jos și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
la prezicerea unei eterne întoarceri a aștrilor și a unor recolte bune. Pentru preoți și prezicători, oamenii nu puteau supraviețui decât prin revenirea ploii și a soarelui; o lume mai bună nu era posibilă decât într-un cosmos dincolo de cel vizibil, spațiu ideal, stabil, dar ciclic și el, și a cărui instaurare ținea mai mult de voința enigmatică a zeilor decât de ceea ce făceau oamenii. Când a devenit clar că inovația poate îmbunătăți viața materială, intelectuală și estetică, au apărut, mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2225_a_3550]
-
el, doar fidelitatea față de scrierile marelui elisabetan, ci și fidelitatea față de esența teatrului ca artă. Din această perspectivă, provocarea shakespeariană privește, dincolo de opera dramaturgului, statutul însuși al reprezentației teatrale, văzută ca un spațiu în care invizibilul își găsește materializarea în vizibilul scenei. Iar constatarea că teatrul eșuează întotdeauna, într-o măsură mai mică sau mai mare, când e vorba despre incarnarea spectrului, nu face, după părerea lui Craig, decât să întărească îndemnul adresat artiștilor, acela de a se angaja cu și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
Greciei Antice la zeul‑obiect african" Într-adevăr, antropologia ne oferă un întreg ansamblu de date referitoare la procedurile rituale care, în practicile simbolice, au rolul de a articula raporturile dintre vii și morți. Iar în centrul acestor proceduri, raporturile vizibilului cu invizibilul se stabilesc în jurul unor ritualuri ce antrenează corpul îmbrăcat și/sau mascat, statuia sau obiectul fetiș în funcția lor de dublu al celui mort. Mort care poate intra în legătură cu cei vii prin intermediul unor „apariții efective”, dar care poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
imagine în cadrul unei doctrine a mimesis-ului, procesul prin care se operează trecerea de la ordinea apariției și de la prezența efectivă a invizibilului la ordinea aparenței și a imitației. Ceea ce definește eidolon-ul arhaic este, într-adevăr, valoarea sa de prezență, prezență în vizibil a unei puteri de ordinul invizibilului, fie ea a morților sau a zeilor. Dar această prezență trimite, în același timp, la un altundeva inaccesibil, lucru valabil în special pentru colossos 1, imagine figurată a celui mort. Colossos-ul aparține categoriei eidolon-ului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
nou lumina zilei. Colossos-ul este însă, totodată, semn al absenței celui mort, al apartenenței acestuia la un altundeva, la o lume de dincolo care rămâne esențialmente diferită. Semn deopotrivă al prezenței efective și al alterității, al diferenței, aflat la răscrucea vizibilului cu invizibilul, el asociază intim piatra și umbra rătăcitoare, marcând prin stela funerară sau prin statuie posibila materializare a insesizabilului psyche. Aparținând sferei eidolon-ului în aceeași măsură ca și imaginea visată, fantoma și apariția supranaturală, colossos-ul ține, în Grecia arhaică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
revenirea fantomei. Teatru axat în întregime pe tensiunea dintre vizibil și invizibil, material și imaterial, no înscrie în centrul esteticii sale fantoma, ca reprezentare prin excelență a unei făpturi ce se mișcă în spațiul dintre aderența la viață, la formele vizibilului, și aspirația spre eliberarea de aceste forme. Fantoma care se întoarce rămâne legată până și în moarte de universul aparențelor. Ea nu a izbutit încă să scape de amintirea patimilor lumești, dar înlăuntrul ei totul le respinge. Fantoma este apariția
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
scenă, căci fantoma nu se arată decât pentru a-și desăvârși disoluția. Umbra ce se dovedește a fi ascunsă sub înfățișarea unui corp viu este sfâșiată între forța care o ține legată de viață și de pasiunile ei, de aparențele vizibilului - într-o lume a formelor - și forța care o îndeamnă să evadeze, să se îndepărteze de temnița în care o țin închisă aceste pasiuni și aceste forme, să se elibereze de tirania lor. O eliberare încurajată, sprijinită de rugile celor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
om viu (waki). În spațiul teatrului no, un spațiu-lizieră, un spațiu-graniță între două lumi, simbolizat deseori de malul unei ape curgătoare sau de un munte, waki este singurul care vede, care aude fantoma. El reprezintă mediatorul necesar manifestării invizibilului în vizibilul a cărui întrupare e shite. Structura în trei părți a unei piese no „cu fantome” este emblematică pentru această dramaturgie. Într-un loc oarecare sosește waki - de cele mai multe ori, un călugăr pribeag, pornit în căutarea adevărului despre cele întâmplate odinioară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
să-i mai zăresc o dată chipul. Imagine din vis? Apariție reală? Cine poate ști? Întreaga esență a teatrului no se află concentrată aici, în această incertitudine, în această imagine deopotrivă zărită și brusc dispărută, în această imagine situată la limita vizibilului cu invizibilul. Aidoma fantomei lui Tsunemasa ce bântuia la granița dintre umbră și lumină repezindu-se asupra făcliilor ca să le stingă flacăra, trupul (?) sau răsuflarea (?) fantomei creează în Kiyotsune tenebrele în care se va topi în cele din urmă. O
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
apariții/dispariții clădite pe tensiunea dintre material și imaterial, substanțial și nesubstanțial, ca să reluăm propriii termeni. În concepția teoreticianului, materialul are la bază un principiu imaterial, tot așa cum substanțialul (ceea ce apare ca vizibil) are la bază nesubstanțialul (ceea ce determină apariția vizibilului). Arta actorului, a cărei desăvârșire este simbolizată de „floare”, y-gen (concept corespunzător măiestriei, „maestrului” în teatru) e arta unui shite care cântă și dansează. Într-adevăr, în opinia lui Zeami, doar dacă este dansator și cântăreț, un shite poate fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
floare”, y-gen (concept corespunzător măiestriei, „maestrului” în teatru) e arta unui shite care cântă și dansează. Într-adevăr, în opinia lui Zeami, doar dacă este dansator și cântăreț, un shite poate fi socotit actor, adică făptura care incarnează invizibilul în vizibil, nesubstanțialul în substanțial. Plenitudinea artei sale se datorează acordului perfect dintre cânt și dans, suflu și mișcare, dintre ceea ce se vede și ceea ce se aude, dintre privire și voce. Dansul ca acțiune izvorăște din muzicalitate, din aceea a muzicii ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
Shakespeare își încheie o serie întreagă de piese cu un epilog rostit de un magician, de o magiciană ori de cineva aflat în slujba lor. Piese în care, deseori, adevărații actori sunt duhurile, ele însele făpturi ale tărâmului ce desparte vizibilul de invizibil. Iar aceste epiloguri includ întotdeauna o reflecție asupra statutului a ceea ce a fost reprezentat, asupra veritabilului mod de funcționare a reprezentației pentru spectator. În finalul Visului..., Puck este cel care se adresează spectatorilor; e „spiridușul”, ca metaforă a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]