808 matches
-
doar erau amândoi musafiri și lumânările din pom erau aprinse a împăcare. Dar până la urmă, mai de voie, mai de jenă, Dan Crețu tot a trebuit să spună ceva și-am aflat astfel cu toții un lucru nou și palpitant. Petre, vizitiul lui Inger, care l-a găsit pe domnul Crețu și pe tânărul boier din Giurgiu, ar fi luat din buzunarul muribundului un portmoneu. Domnul Crețu a spus-o en passant, nu cred că socotea că-i important, dar Costache a
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
de la Prefectură, am trecut mai întâi pe acolo. Venise domnul Caton Lecca, a întrebat și dumnealui unde sunteți. — Dar asta-i cu neputință, sări Costache în picioare, ignorând cu o ridicare din umeri ultima remarcă. Aveți vreo legătură cu Petre, vizitiul de la cofetăria evreului Inger? — Nu, care Petre? Care Inger? Iertați-mă, dar nu văd de ce-ar fi cu neputință și nici nu e, dovadă că vi-l dau. Și-i întinse, într-adevăr, un portmoneu din antilopă. Când îl
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
sora mea, Marioara, ea se ocupă de pregătiri. Va fi o petrecere mai puțin protocolară, vor fi și gazetari, v-am spus de ce. 4 Limbile se roteau nevăzute, pentru că negura acoperea cu totul cadranul ceasului de pe fațada Prefecturii de Poliție. Vizitiul Petre își lăsase, ca întotdeauna, ceasornicul acasă, și se temea să nu fi întârziat, fusese chemat pentru ora 11. Dacă n-ar fi știut drumul, s-ar fi rătăcit, atât de străin părea orașul alb, nici sunetele nu mai veneau
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
jur că toată averea din el era o cheie și nici un ban, mă jur be sfânta icoană! Și Petre își făcu o cruce mare cu două degete și jumătate, iar Costache îl îndepărtă cu privirea lui cea mai aspră, așa încât vizitiul plecă repede de-a ndăratelea, un avantaj al omului asupra calului, care nu știe să meargă așa ușor cu spatele. 5 Mama și papa și Jacques au plecat la patru și jumătate, cu trăsura noastră. M-am gândit: dacă-mi
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
mai jos de clădirea ziarului Indépendance, un domn, o, îl cunoștea, era conu Costache, mânios, cu bastonul ridicat amenințător. Iar de cealaltă parte, printre trăsuri, un băiat alergând speriat, gata să fie lovit de niște cai. Se mai vedea un vizitiu care trage de hățuri, cu gura deschisă. Nicu nu se mai văzuse niciodată în întregime într-o poză și era nemulțumit până la indignare. Arăta mic și jerpelit, iar frumosul lui chipiu roșu era, în fotografie, cenușiu. Și nu-și amintea
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
și i-a încheiat, după obicei, șiragul de perle la spate, cadou de la nunta de argint, dar a făcut-o cu neîndemânare, alegându-se cu o nouă muștruluială. Doamna-mamă Maria Livezeanu era nervoasă și emoționată: prea mulți musafiri necunoscuți. 3 Vizitiii opriră rând pe rând, la peronul bine măturat de zăpadă. Era ger. Prima ajunse birja de piață a lui Mișka, cea la care erau înhămați doi frumoși cai albi. Din ea coborâră cei patru gazetari de la Universul, Procopiu și frații
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
seducător cu gropițe, pus la păstrare de o grămadă de vreme, și anume de la divorț: iată că-l regăsise. Urmă, pe la 8 și jumătate, trăsura familiei Margulis, veche, dar cu caii proaspăt țesălați și hamurile cu ciucuri noi, roșii. Nelu, vizitiul, se făcuse bine, dar era tot tras la față. Doamna abia încăpuse, cu poalele rochiei revărsate, pe una din banchete, iar doctorul era flancat de Jacques și de ștrengarul de Nicu, la a cărui ținută contribuise toată familia: arăta ca
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
tremure și mai rău în ciuda șalului cu care era acoperită. Nu reușea să discearnă clinchetul săniilor și nici tropotul mut al copitelor, iar caii erau cât pe ce să o doboare, dacă nu ar fi fost struniți mai bine de vizitii în caftane verzi ale căror vorbe, adresate ei sau echipajelor lor, se pierdeau în aerul umed. Ochii bărbatului, ochii lui Porfiri Petrovici, au uimit-o. Mai precis, genele sale, blonde până aproape de transparență. Nu și-a mai putut lua ochii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
pentru îngrijitor, în fața căruia nu avea nimic de demonstrat, și de a cărui prezență și uitase. În schimb, se și imagina arătîndu-i pozele și cărțile lui Porfiri Petrovici. Capitolul optsprezece Hotelul Adrionapole Drozhki gonea peste Neva pe Podul Bizhevoi, iar vizitiul mâna din picioare ca să biciuiască calul, un armăsar murg, mai bine. Gâtul animalului se arcuia și se încovoia, unduindu-se sub pielea lucioasă. Aburi îi ieșeau din coaste și-și întorcea botul într-o parte în aerul rece. Sub strigătele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
mâna din picioare ca să biciuiască calul, un armăsar murg, mai bine. Gâtul animalului se arcuia și se încovoia, unduindu-se sub pielea lucioasă. Aburi îi ieșeau din coaste și-și întorcea botul într-o parte în aerul rece. Sub strigătele vizitiului, nechezatul calului și clinchetul constant al clopoțeilor, Porfiri Petrovici putea auzi ropotitul copitelor pe gheața netedă și își îndoia gulerul din blană pentru ca răsuflarea sa să nu-l umezească. Înfofolit în blănuri, acesta se simțea bine în droșca deschisă, gonind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
culminând cu un dor năpraznic după Nevski Prospect. Apoi urma o tăcere meditativă în timpul căreia priveau posomorâți sticlele goale. Noapte a se sfârșea invariabil imediat după aceea, când amintirea sarcinilor urgente de a doua zi punea stăpânire pe ei. Nikita, vizitiul, era ocupat cu aprinsul pipei. După ce îndeplini acest lucru, se întoarse țeapăn către Ulitin, îndepărtându-se în același timp de tânărul bărbat, luând o postură complicată și arogantă. ă Unde mergem astăzi, înălțimea voastră? întrebă Nikita, în timp ce apucă frâiele. Ulitin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
vreme, ca și cum acesta tocmai rostise o prostie incomensurabilă. Ridică din umeri și apucă hățurile din nou, scuturând din cap și lăsând energia uimirii sale să treacă jos în frâie. Cei doi cai trăgeau greu înspre zi, neghezându-și îndărătnicia înapoi către vizitiu. § Când primii fulgi le-au atins fața, Nikita se întoarse, cu aceeași mișcare bățoasă pe spate, către Ulitin. Dar nu spuse nimic. Niciunul nu scoase vreo vorbă vreme îndelungată. Nu preste mult timp, aerul fu umplut de fulgi vijelind, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
în brațe pomi de Cărciun. Aceștia erau importați din Finlanda, iar unii dintre ei nu erau încă împodobiți, în timp ce alții erau ăline de globuri, beteală și funde colorate. Comercianții umblau printre brazi, în căutare de clienți. Porfiri îl lovi pe vizitiu pe umăr. ă Aici. Apoi îi adugă lui Salitov: Îngăduie-mi o clipă. E important. Sări jos din drozhki. Se întoarse abia după o jumătate de oră. Purta un pachet mic învelit în hârtie colorată. ă Am luat ceva pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
de pe pod, dincolo de marginea ascuțită, încă ascuns lui Porfiri și Salitov. Un al polizieski putea fi văzut dirijând traficul. O trăsură privată, cu cai albi, era trasă chiar în fața podului. Caii neghezau și fremătau, cu ochii măriți de indignare sălbatică. Vizitiul în livrea luă o dușcă dintr-o sticlă, iar înăuntru, o figură întunecată și indistinctă stătea nemișcată și retrasă. Imediat ce păși pe pod, Porfiri își simți pașii alunecând sub el. O mână fermă îl prinse de subbraț și îl împiedică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
celălalt război, și nu conta cine fusese fascist și cine nu, era vorba de cinstirea eroilor. Și mai erau clerul, fanfara primăriei, În uniforme de culoare Închisă, și dricurile cu cai cu valtrapuri albe ca zăpada, cu argintiu și negru. Vizitiul era Îmbrăcat ca un mareșal de-al lui Napoleon, cu bicorn, pelerină și manta, de aceleași culori ca și harnașamentele cailor. Și era fanfara oratoriului, șepci cu vizieră, vestoane kaki și pantaloni albaștri, lucind din alămuri, instrumentele de suflat din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
acum gol, În mâini trompeta, În față colinele care fumegau tot mai albastre, una În spatele celeilalte, către un fel de nesfârșire vătuită, iar deasupra capului său, răzbunător, soarele În toată libertatea. Hotărâse să plângă. Dar, pe neașteptate, apăruse dricul cu vizitiul lui Înzorzonat ca un general al Împăratului, muiat numai În negru și argintiu, cu caii Împopoțonați cu niște măști barbare care nu le lăsau descoperiți decât ochii, cu valtrapuri ca niște coșciuge, cu stâlpii răsuciți ce susțineau timpanul acela asiro-greco-egiptean
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
micuțe de pe gât, iar în cele din urmă îl întrebase: - Unde crezi că ne întâlnim noi la noapte? - Te găsesc eu. 3. Spătarul Gongea era mai mult plecat. În special către seară punea caii la trăsură și pleca doar cu vizitiul peste deal, la Dafina Băleanu. Era un om fără multe griji. Încă de la 17 ani se înrolase în armata lui Vlad Dracul, Bătrânul. Plecase din Braniște împreună cu cei doi frați ai lui și se aruncaseră în expediția antiturcească de la 1443
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
că cetatea Târgoviștei ar fi fost plină de vaietele muribunzilor și că oamenii mergeau pe străzi cu mare băgare de seamă să nu facă vreun rău, cu voie ori fără voie. De aceea, spătarul a luat doar trei băieți, în afară de vizitiu, anume pe Iscru, Ioniță și Pampu, primeniți cu hainele cele bune. Ghighina și-a spălat părul cu iarbă mare și l-a ondulat pe frunte, ținându-l o noapte întreagă răsucit pe cârpe. Ș-a pus pe la tâmple și pe la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
cu satisfacția de a se ști frumoasă. Zogru a privit-o cu ochii lui Pampu, buimăciți de somn, și și-a adus brusc aminte de ea. El și Ioniță au urcat în coada trăsurii, iar Iscru s-a așezat cu vizitiul, pe capră. Bagajele erau bine fixate, unele în trăsură, altele în coșul mare din spate. Nu era o caleașcă, dar făcea impresie bună. Arăta ca o căruță mare, cu o banchetă acoperită cu blană de urs și cu un coș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
Spătarul devenise nespus de jovial, atmosfera era destinsă și poate că s-ar fi ajuns în cele din urmă la o înțelegere, dacă nu s-ar fi întâmplat ceva imprevizibil. Ioniță stătea năucit lângă roata trăsurii, iar Iscru cobora alene. Vizitiul rămăsese neclintit pe capră. Pampu-Zogru urmărea fascinat discuția dintre spătar și frații care se sprijineau lejer în bâtele groase, lustruite, din lemn de stejar. Spătarul povestea ce și cum auzise despre ei, iar în jur țâșneau murmure de plăcere. Ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
a fost un vacarm total. Unii s-au repezit cu bâtele spre Zogru, alții au luat-o la fugă, iar spătarul, înțelegând că era un moment bun de drum, a împins-o pe Ghighina în trăsura și i-a poruncit vizitiului să dea bice. Istru și Ioniță s-au agățat de coșul trăsurii și, în câteva clipe, au dispărut pe drumeagul șerpuit printre copaci. Nici Zogru n-a întârziat mult. După ce a strâns între mâini capul unuia până l-a făcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
privea printre șuvițele de păr negru ca și când ar fi vrut să-i spună un mare secret, iar ea se simțea frumoasă în rochiile pe care și le cumpărase, mai ales într-una vișinie și decoltată. Ioniță se împrietenise cu un vizitiu domnesc, poreclit Talpa Iadului ori, mai scurt, Talpă, pentru că slugărea de mic în casele Drăculeștilor. În scurtă vreme, deveniseră nedespărțiți. Pentru băiatul bubos și cam fanfaron începuse o eră nouă. Învățase repede că niște pantaloni, chiar la mâna a doua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
nu se plictisea. Primise o recomandare de la „prinț“ și uzând de ea încerca să pună mâna pe-o fâșie de pământ care stătea în coasta casei lui de la București. Numai Iscru fusese trimis chiar din prima zi la grajduri, împreună cu vizitiul, și trecuse la treabă din greu. Într-o zi, chiar în ziua în care Pampu intra în Târgoviște, Mihnea îi promisese Ghighinei s-o ducă la un astrolog căruia i se dusese vestea pentru previziunile pe care le făcea: - A
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
urcase lângă fată, luându-i frâiele. Pentru Ghighina, venirea lui Pampu era ca un ajutor divin și întrucât acesta îi făcuse semn să meargă în cupeu, dăduse la o parte perdeaua groasă de cânepă și trecuse pe bancheta mică din spatele vizitiului. Zogru, cu hainele dungate de rugina lanțului și părul răscolit în toate părțile, stătea în picioare, îndrumând caii spre poartă. Dar poarta era păzită de câțiva bărbați pregătiți să sară din părți la hamurile cailor. Zogru s-a aruncat în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
grădinile. Nu era nimic special, în afară de nopțile în care se furișa tiptil, întotdeauna în noaptea de joi spre vineri. După ce l-a pierdut în două rânduri, Zogru l-a așteptat într-o trăsură de stradă, chiar în fața casei, ascuns în vizitiu, iar Achile a urcat liniștit: - Du-mă încet până-n capu-ălălalt al lui Șerban Vodă. Drumul a fost insuportabil pentru Zogru, care tremura ca prostul, iar pe Calea Șerban Vodă își pierduse răbdarea; stătea în sângele cald, numărând și din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]