4,908 matches
-
ar fi cântat la bongo. Existau șanse mari să fi dat peste cea mai enervantă fată din lume. Am zâmbit. În ciuda tuturor lucrurilor, mă simțeam înviorat și plin de viață, ca o ușă veche căreia i-a fost dată jos vopseaua prin șmirgheluire. Oricât de enervantă ar fi fost, fata de lângă mine nu era o persoană ca oricare alta. Cântând, bătând toba pe genunchi, Scout era o forță, o mică și puternică undă de energie care se mișca prin lumea întunecată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
au fost așezate și în interiorul conturului pentru a umple spațiile goale. Scândurile erau un amestec de lemn proaspăt și podele vechi, rafturi, plinte, stinghii, pervazuri, părți din panouri de ușă etc. Unele scânduri erau vechi și fosilizate sub straturi de vopsea albă, scorojită, unele găurite și marcate de locurile unde s-au aflat cândva cuie și zăvoare, și altele noi și mirosind a rumeguș dulce, zemos. Au fost incluse și bucăți de plăci dure, placaj și plăci aglomerate, însă mare parte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
trebuie sé le rupé și sé le coase la mașină de cusut? Nu mai bine fac dintr-odaté cravatele și nu mai trebuie sé rupé steagurile? Dar nu cred eu cé le stropesc cu sînge, eu cred cé le fac cu vopsea. Asta-i numai o vorbé cé le stropesc cu sînge, dar de fapt ei le fac cu vopsea... 8 În clasé a intrat doctoriță cu o faté mai mare, care avea doué funde mari În cap, ca sé caute de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2008_a_3333]
-
și nu mai trebuie sé rupé steagurile? Dar nu cred eu cé le stropesc cu sînge, eu cred cé le fac cu vopsea. Asta-i numai o vorbé cé le stropesc cu sînge, dar de fapt ei le fac cu vopsea... 8 În clasé a intrat doctoriță cu o faté mai mare, care avea doué funde mari În cap, ca sé caute de péduchi și sé controleze unghiile. Pionierii nu trebuie sé aibé péduchi și nici unghii negre. Ce fel de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2008_a_3333]
-
aurul: nu coclește, nu ruginește, nu îmbătrînește". Un lanț de greșeli de impresie. Și de ce am senzația de fals? Mă însoțește mereu senzația asta de fals, cînd îți primesc "declarațiile". Joci la două capete, Rusalin. Sîngele nu-i sînge. E vopsea pusă cu kilu: "Te-am pictat așa nu din inflamarea imaginarului, ci de la sine". "De la sinea mă-sii! îl înjură vocea mea de-a doua și-i dau dreptate. Cînd începe să fie idiot, chiar și cel mai inteligent bărbat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
și ostil. Mă simte un fel de prizonieră a afecțiunii lui Rusalin? Cînd am ajuns la Dorobanț, în urmă cu trei săptămîni, lada de gunoi de lîngă gard era plină cu pensoane, cu spatule, cu schițe rupte, cu tuburi de vopsele neîncepute. Rusalin ne-a întîmpinat cu un bandaj pe ochiul stîng, semn că mai încercase o operație. Mi-am imaginat cu groază irisul sîngerînd. Livingul enorm, fără uși se îmbogățise cu o icoană pe sticlă, superb finisată. E din școala
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
știu ce va face cutare personaj, cutare ființă, ce-o să se întîmple în realitatea ficțiunii, a terfeloagelor mele, dar în cealaltă, în realitatea reală, rămîn complet neajutorată. N-am descifrat ce trebuia să descifrez în "gunoaiele" de la poartă. Spatulele, crochiurile, vopselele, chinese watercolors, paletele aruncate nu mi-au spus nimic. Aș fi putut înțelege că-l umilea, peste orice putere de îndurare, faptul că nu mai vedea să picteze. În cuvîntul ratat, esențială e imposibilitatea de-a alege, Ana." Să mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
rost am aflat că fiecare om e o pagină, că hoții de pagini le schimbau cu alți donatori, se făcea o lectură stufoasă despre cum s-ar putea scrie o carte limpede, cu personaje care să doară. O carte gânditoare. Vopseaua lovită cu piciorul se împrăștie, la fel frumosul din oameni și lucruri. Lumea era monoton repetabilă. Spuneai că e Raiul, Mamă, dar dacă și frumusețea se repetă, Raiul nu mai e frumos. Nu e Raiul, Mioara, e lumea ta. O
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
și alegeam după voie, trecutul sau viitorul ca, în cele din urmă, obosită de trecut, să mă odihnesc după ceasul-brățară câteva ceasuri în viitor și la fel de plictisită să mă rostogolesc cu fața în sus, cu un picior pe banda cu vopsea albă pe care scria prezent și cu o mână întinsă pe banda trecutului. Viitorul meu se afla în viitorul trecut care avea să devină viitorul prezent, iar atunci când viitorul devenea trecut, pășeam deja în prezentul viitor. Mioara Alimentară râdea pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
există, Autorule de foiletoane cu parfum de eseu! Ai să vezi! Și m-am văzut pe mine. Eram tot în centrul vechi al Brăilei. În stânga, teatrul, în față muzeul, în dreapta Hotelul Traian, în spate Bisericuța Monument. Grupul statuar, ceasul cu vopseaua scorojită și limbile înghețate la ora lui Chagall, 1154. Și părculețul s-a umplut de lume, lume în carne și oase din timpul de acum, în care eu respiram cu Mioara Alimentară ambianța transfigurată a spațiului-timp. Era ca la o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
sale: zbaturi, foreză, coardă elastică, parașutele de frânare, pernele de aer cu gonflare automată. Timpul se opri și odată cu el Mioara făcu primul popas. De pe terasamentul obosit privi în apusul straniu câmpul de oase umane. Pe tăblițe negre scria cu vopsea albă: Necropola nr. 1 M1 adâncime 165 cm, cap: fragment de calotă și bucăți din membrele superioare întinse pe lângă corp. Le stropi cu apă neîncepută și Mioara se încarnă. Tu ești eu? o întrebă Mioara noastră. Fantoma ta! îi răspunse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
murdărit lumea? Sau noi am astupat-o cu noroiul săpăturilor noastre crezând că vom da de aur? Cert este un lucru: planșele sunt la locul lor, cam putrede pe margini, virușii vremurilor au ros straturile cândva lipite bine, din moment ce prin vopseaua scorojită văd dincolo de nașterea mea. Tu, bineînțeles, cu imaginația ta inconfortabilă, emiteai deducții de genul: trăim sub ruinele produse de un cutremur neștiut, dar nu ne dăm seama. Sau: suntem morți demult și ne visăm trăind. Și alte aberații. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
al uterului Lumii Noi. Dar expulzați înainte de termen în viața de elevi de liceu, pentru că tuburile de tempera se goliseră și Hugo nu mai avea rezervă. Odată, a încercat pe o vreme ploioasă dispariția profesorilor. Dar pe măsură ce întindea cu pensula vopseaua invizibilă, ploaia o scurgea toată pe noi. Profesorii rămâneau intacți, râzând de noi, vizibili pe bucăți. Din Samaliot se vedea țigara și o mână, din Năsuc, doar nasul lung și picioarele de la jumătate în jos, cu pantofii scâlciați de drumurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
unui picamer la ralanti, emanații de balast ale Muzei, Hugo puse punct creației sale semnată Valentin Gustav. Ce încântare! Primit ca un V.I.P. pe covorul roșu în casa iubitei, părinții fetei rugându-l cu umilință să-și imprime palma pe vopseaua proaspătă a gardului sau talpa în brâul de ciment al pridvorului. Dar Gustav a preferat, ca Pitagora, să-și deseneze în țărână cu un băț inima săgetată de Any Palade. A scrijelit cu un briceag scoarța copacilor din grădină cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
sparge cu capul o pojghiță de gheață neagră și se trezi amețit din leșin în fața unei carafe cu vin, cu Any Palade. Alături, părinții lui, profesorul de matematică, Moș Eveniment și, râzând gros pe un șezlong, Hugo, pictorul mânjit cu vopsele. O mână ușoară pe umăr și din spate o voce reținută de a nu se dezlănțui în râs: Amice, ai căzut în cap din partitură. Ai intrat în simfonie, boule! Râsul general era mai rațional decât vorbele și Gustav își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
echivalentul locului de muncă interimar. -Exact. -Ce prenume a ales Olaf? -N-o să ți-l spun. Nu vreau să-ți influențez imaginația. Mă prefăcui că reflectez privind-o cu atenție, așa cum contempli o mostră de nuanțe la un negustor de vopsele. Părea să jubileze că este observată în felul acesta. O înțelegeam: voia să trăiască ad libitum acest moment extraordinar pe care îl trăiește fiecare o singură dată și aproape întotdeauna fără să fie conștient de asta - primirea unui nume. Într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1943_a_3268]
-
Metamorfoze) Din punct de vedere poetic, această metodă de a obține mesteceni din plopi este neemoționantă și ușor caraghioasă. Din punct de vedere silvicol s-ar putea să fie valabilă, dar aplicarea ei ar necesita cheltuieli prea mari, întrucât pensula, vopseaua albă, manopera etc. sunt mai scumpe decât puieții de mesteceni propriu-ziși, care pot fi procurați la prețuri accesibile de la orice stațiune de cercetări dendrologice. Si microbii sunt oameni... Ștefan Aurel Drăgan este un poet sensibil și inventiv, care face însă
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
înainte / de a se naște / era o zi superbă / un alt septembrie / iar toate erau la locul lor neclintite / am ajuns la municipal / cerul era plin de cearcăne / lacrimile mele au spălat / gardul metalic al spitalului / ochiurile plasei pline de vopsea / m-am rugat doamne ajută-mă / nu doamne iartă-mă / ci doamne ajută-mă“ etc. Mult mai frecvente sunt textele iremediabil prozaice, concepute sub formă de scrisori, monologuri interioare, e-mailuri ș.a.m.d. Chiar dacă autorul sugerează că ele ar
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
o alee pietruită. Aleea era umbrită de viță de vie și strugurii, în pîrg, atîrnau ca niște candelabre așezate alandala. Miruna privește atentă la amănunte, la butoiul ruginit cu apă de ploaie, la burlanul căzut jos, la ușa casei cu vopseaua desprinsă în cruste subțiri și contorsionate, la geamurile crăpate și la stîngăcia cu care erau puse cîteva foi de carton pe șindrila putrezită. Își aminteștește mesajele cu care o încîntase scriitorul Viorel Pacoste: Stau în Vila "3 cireși"... Miruna vede
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
să vezi cine vine sau nu... Ia te uită: au reparat ceasul gării : mare, strălucitor, cu limbile negre "Paul Garnier", scris cu litere negre-aurii ceasul nu mai mergea de vreo patruzeci de ani, ba, în ultimul timp, acoperiseră cadranul cu vopsea galben-pământie, ca de lut, de parcă ar fi "înmormântat" timpul, nu timpurile... Ei, dar se mai schimbă lumea e la modă acum să scoți la iveală lucruri vechi: uite și o trăsură (taximetriștii, nelipsiți din gări, s-or fi dus și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
opriră puțin ca să-și tragă sufletul și să se orienteze, apoi o luară spre dreapta, pe un coridor strâmt și întunecos, cu miros de aer umed și stătut, de-a lungul căruia se înșiruia vreo duzină de uși, mânjite cu vopsea cafenie. În fața ultimei uși, pe care se putea distinge, la lumina chioară a unui bec spânzurat în tavan, o plăcuță cu un vag număr, ceasornicarul se opri și apăsă pe butonul soneriei. Hm, e cam neplăcut pe aici..., remarcă Stelian
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
bătrân și binevoitor, care stătea în ghereta lui și mânca, pe un ziar, brânză cu ceapă și cu pâine neagră, îi îndrumă și mulțumi, atunci când una din fete îi întinse, drept bacșiș, un pachet de țigări. Împinseră o ușă cu vopseaua scorojită și intrară. Străbătură apoi un coridor nu prea bine luminat, urcară la etaj și în cele din urmă se opriră în fața ușilor unui salon. Prima intră Bianca, apoi ceilalți. Victor rămase la urmă, cu inima zvâcnind de emoție. Era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
reședință oficială. După ce-am reușit să vând primul meu tablou, pe o sumă frumușică, unui excentric din Dubai, mi-am zis că, dacă declar aceste venituri în România, nu voi rămâne, după impozitare, decât cu bani pentru pânză și vopsele. Am preferat să aleg Insulele Cayman, ca paradis fiscal, și pentru că mă ajută să trăiesc dincolo de marele zgomot al lumii. Am, în acest univers opulent, pe insula Little Cayman, locuită de nicio sută de persoane, cea mai pitică înjghebare de habitat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
femeie în regim de isihastru? Păcătuiesc în fel și chip față de Dumnezeu, gândindu-mă la viața din mănăstire. Dacă voi putea ieși de acolo, din când în când, pentru a trage o fugă la supermarket, ca să-mi fac rost de vopsele și pânză, ca să trag cu ochiul la expozițiile de pictură, la clocotul cotidian și mizer al vieții, oare asta ar însemna, pentru mine, viață de mănăstire? Nu crezi că dacă i-aș mărturisi toate aceste gânduri duhovnicului mănăstirii m-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
specială, care ar putea fi invidiată și pe la noi. Acum sunt furată de proiectul picturii murale. Mă ajută și niște ucenici din zonă, pe care-i concediez elegant, din când în când, atunci când contul de la bancă țipă după parale. Schelele, vopselele și sfinții neterminați așteaptă cu nerăbdare să-mi intre în cont niscaiva dolari proveniți din vânzarea vreunui tablou din expozițiile prin care mai am expuse lucrări. Sunt la cheremul toanelor iubitorilor de artă. M-am îndrăgostit pur și simplu de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]