1,375 matches
-
sînt atentă pe unde merg; mai am un pic și mă ia cu leșin. Trebuie neapărat să mă gîndesc cu ce o să mă Îmbrac la naștere. Poate Îi cer niște sfaturi În sensul ăsta Venetiei Carter. Ajungem la o ușă vopsită crem și secretara ciocănește de două ori Înainte de a o deschide și a mă invita Înăuntru. — Venetia, dînsa e doamna Brandon. — Doamna Brandon! În fața mea se află o femeie răvășitor de frumoasă cu păr lung roșcat, care-mi Întinde mîna
[Corola-publishinghouse/Science/2335_a_3660]
-
Se opresc. Mă uit, uitînd să mai respir, la Mercedesul care se oprește pe cealaltă parte a drumului. Șoferul deschide ușa pasagerului și Luke coboară, fără măcar să privească În direcția noastră. Consultă o hîrtiuță, apoi se Îndreaptă spre o ușă vopsită maro, cu aer insalubru. Sună la interfon și, o clipă mai tîrziu, i se dă drumul Înăuntru. Privirea Îmi rătăcește spre o tăbliță ruginită ce atîrnă la fereastra primului etaj: CAMERE. Camere? Luke și-a luat o cameră aici? Simt
[Corola-publishinghouse/Science/2335_a_3660]
-
Cineva tocmai coboară scările. Luke. El trebuie să fie. Doar că... a stat cam puțin, nu-i așa? — Ăă... vă mulțumesc foarte mult! O să mă gîndesc... Îi trîntesc În brațe clipboardul și ies În fugă din prăvălie, În stradă. Ușa vopsită maro din fața mea se deschide și mă pitesc repede după un copăcel. Îmi simt tot corpul Încordat de spaimă. SÎngele Îmi pulsează În urechi. Stai calmă. Orice s-ar Întîmpla, indiferent cine e cu el... Ușa e dată de perete
[Corola-publishinghouse/Science/2335_a_3660]
-
ca detectivii particulari să fie niște ființe ce trăiesc la limita subzistenței, nu-i așa? Îmi bag harta orașului În geantă, mă Îndrept spre intrare și deschid ușile de sticlă. La recepție se află o femeie palidă, cu părul prost vopsit, În suvițe roșcat Închis. Aceasta ridică privirea din cartea ieftină, broșată și mă străbate un val de umilință acută. Probabil că vede oameni ca mine tot timpul. — Am Întîlnire cu Dave Sharpness, zic, făcînd eforturi să-mi țin bărbia sus
[Corola-publishinghouse/Science/2335_a_3660]
-
cerneala - cum zice cronicarul evocând straiele mâhnirii (culoare pasivă, dar funestă) este „culoarea doliului”, a doliului absolut 127 (semnificație psihologică și rezonanță afectivă: deces 129, tristețe, doliu sfârșit, singurătate, despărțire, moarte 129. Și nu doar la popoarele europene 128. Veșmintele vopsite Văduvia - riguros considerată - le proiecta pe femei într-o existență mohorâtă (cel puțin din punct de vedere vestimentar), în „cerneală” (cum zicea un cronicar), adică în straie „cernite”, negre, într-un doliu perpetuu. Hainele mohorâte trebuiau procurate. Lucru nu foarte
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
conflictul se rezolvă curând, iar noi ne-am putut continua drumul fără alte necazuri. Cu privire la elementele de interes comercial, trebuie să adaug aici că printre produsele și fabricatele, originare sau străine, din Buhara se numără și pieile de miel, pânza vopsită, caii, indigoul, șalurile de cașmir și altele. În privința indigoului pot afirma, fără umbră de Îndoială, că era cel mai impur colorant de acest gen, deoarece observasem că jumătate din cantitate consta doar din particule de argilă, compoziția fiind identică cu
[Corola-publishinghouse/Science/2270_a_3595]
-
ne era anunțată cu câteva zile înainte, iar noi făceam antrenament la urale. Aveam o hală specială pentru vizita lui Ceaușescu, în care erau aduse cele mai bune utilaje, erau vopsite, pe ele scria ce pot face. Totul era spălat, vopsit. Când venea Ceaușescu, locul era împânzit de securiști în halate, să nu fie cunoscuți. Bineînțeles că noi știam că sunt securiști, căci halatele lor nu aveau nici o pată de ulei. Unul dintre ei s-a aplecat și i se vedea
Viața cotidiană în comunism by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
Văcărești, romanul lui P., a fost desemnat la apariție ca o lucrare de mare valoare. Până să ajungă la această reușită, scriitorul a parcurs un drum lung, rafinându-și mijloacele de expresie și descoperind un univers distinct. Astfel, volumul Fantoșe vopsite (1924) cuprinde poeme în proză scrise cu exuberanța juvenilității. Autorul vrea să epateze prin fantezii bizare și viziuni absurde, prin duritatea limbajului și exacerbarea divagațiilor sentimentale. Experimentele începutului sunt sesizabile și în întâiul său roman, Viața cu haz și fără
PELTZ. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288752_a_290081]
-
a mizeriei și frica. Romanele sunt monografii de cartier și interesează mai ales prin aspectul colectiv. G. CĂLINESCU SCRIERI: Menirea literaturii, București, 1917; Fiori, București, 1918; Stafia roșie, București, 1918; Meșterul Viață, București, 1919; Paiațele politice literare, București, 1921; Fantoșe vopsite, București, 1924; Viața cu haz și fără a numitului Stan, București, 1929; Horoscop, București, 1932; Amor încuiat, București, 1933; Calea Văcărești, I-II, București, 1933; ed. cu ilustrații de Tia Peltz, București, 1957; ed. pref. Ion Simuț, București, 1989; Foc
PELTZ. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288752_a_290081]
-
ne oferă imaginea unei localități rurale specifice zonei Moldovei, cu case zugrăvite în culori vii și tari, case cu pridvor, cu un singur nivel, construite în mijlocul proprietății și vizibile din stradă, cu curți largi mărginite la drumul principal de garduri vopsite aprins în verde. În spatele acestora, se află oamenii locului. Pe aceștia îi vom cunoaște în paginile ce urmează, ca actori principali ai tuturor evenimentelor despre care vom pomeni în studiul nostru. Am împărțit materialul în trei subcapitole. Prima parte este
[Corola-publishinghouse/Science/2221_a_3546]
-
un fel de abator, iar toți mateloții deveniră casapi. Ai fi zis că sîntem pe punctul de a aduce jertfă zeilor mării zece mii de boi roșcovani. întîi și-ntîi uriașele palancuri, precum și alte instrumente grele, printre care un ciorchine de macarale vopsite îndeobște în verde - instrumente ce n-ar putea fi ridicate de un singur om - fură suite pînă-n gabia mare și legate zdravăn de gîtul coloanei - cel mai solid punct de sprijin existent deasupra punții unei corăbii. Capătul parîmei care șerpuia
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
al căror dans jucăuș era curmat numaidecît de ghearele a sute de păsări, ce se lăsau lin pe apă, din zborul lor capricios. Iar pe spinarea albă a balenei se înălța, aidoma bastonului de pavilion ce se ridică din coca vopsită a unei nave, coada lungă, dar ruptă a unei lăncii de curînd înfiptă acolo; din cînd în cînd, poposea pe acest stîlp cîte o pasăre din norul acelor zburătoare tăcute, care planau ca un baldachin deasupra monstrului: se oprea acolo
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
formularea clară a gândurilor sale. (Ă). Pentru că apreciem talentul lui A. Jar avem datoria să-i atragem atenția asupra pericolului unei atari atitudini, ce se resimte pe alocuri și În scrierile sale, de pildă, Sfârșitul jalbelor, O statuetă de gips vopsită. (Ă). Din cauza nerespectării sensului firesc al cuvintelor greșește uneori și Veronica Porumbacu. (Ă). Abateri de același gen găsim și la alți poeți, de pildă A.E. Baconsky. (Ă). Am văzut că formalismul duce la negarea gramaticii și În genere a
Literatura în totalitarism. 1949-1951 by Ana Selejan [Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
soarelui. Era 6.55. Din spatele scenei auzeam cum se umple terenul de hochei. Vuietul de afară creștea În intensitate - voci, pași, scârțâitul tribunelor și zgomotul de uși de mașină trântite În parcare. Toate eram Îmbrăcate cu robe lungi până la pământ, vopsite neregulat În negru, gri și alb. Obiectul Obscur Însă purta o robă albă. Concepția domnului da Silva era una minimală: fără machiaj, fără măști. ― Câți oameni sunt afară? Întrebă Tina Kubek. Maxine Grossinger se uită printr-o crăpătură. ― Tone. ― Tu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
marginea boxerilor lui jerpeliți. Avea o cană de cafea Într-o mână și am observat că Își vopsise unghiile cu negru. Lumina dimineții, care intra pe geamul lateral, Îi scotea În evidență barba și mustața nerase. Alături de părul lins, răvășit, vopsit, acești muguri portocalii erau ca viața renăscând Într-un peisaj pustiit. ― Bună dimineață, dragă, spuse el. ― Bună. ― Nu prea ești În apele tale, așa-i? ― Îhî, am spus. Am fost destul de beată aseară. ― Mie nu mi-ai părut chiar așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
am Înghesuit geamantanele În spațiul strâmt și am Închis ușa. Aceasta tot sărea de pe șină. A trebuit s-o Închid de vreo trei ori până când mașinăria s-a pornit. În cele din urmă Însă s-a urnit și, de după barele vopsite, am văzut cum trec pe lângă noi etajele, toate Întunecate și identice, exceptând variațiile cu o cameristă În uniformă sau un cărucior de menajeră În fața unei uși sau vreo pereche de pantofi. Totuși În cutia aia veche aveam un sentiment de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
nervos. Trebuia să ieșim! Conducta intra într-un perete, iar lângă locul ei de acces se afla o ușă ruginită. Am spart-o cu ajutorul câtorva colegi și am înaintat. Am dat într-o încăpere mare, bine luminată, cu pereții frumos vopsiți și cu podeaua betonată. Eram înăuntru! Am așteptat câteva secunde să ne orientăm și să vedem dacă nimeni nu a detectat prezența noastră. Încăperea în care am dat era magazia. Cutii peste cutii erau rezemate de fiecare perete și dădeau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
nou sîmbătă. În seara aceea, seara muzicii din chioșc, nu o văzură pe doamna În lila Întorcîndu-se acasă, pentru că nu stăteau niciodată pînă la sfîrșitul concertului, ci se Întorceau repede În cartierul France, cu străzile lui pustii și fațadele proaspăt vopsite, la hotelul Bérézina, cu ușa dublă străjuită de doi arbuști În hîrdaie. Dormeau Într-un pat de fier și toată mobila data de la Începutul secolului, ca și cada cu picioare și robinete În formă de gît de lebădă. Hotelul era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
putea să nu-ți vină să crezi. Nimeni nu crede - da-i adevărat. În după-amiaza de care-ți zic ningea și În fereastra unui salon auto, luminată În Întunericul care Începea deja să se lase, era o mașină de curse vopsită toată-n argintiu și pe capotă scria Dans Argent. Nu știam sigur ce-nseamnă, putea să fie dans argintiu sau dansatorul de argint, și am continuat să merg pe strada acoperită de zăpadă, ușor nedumerit că nu știam exact ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
cartea contează, ci cam cât de mult arată o fată bine dotată, din ceea cu ce au fost înzestrate de mamele lor. În acest fel școala va fi cel mai bun loc de popas în viață pentru domnișoarele blonde sau vopsite blonde, cu mintea odihnită. Nu au fost uitați nici băieții fără veleități de gigolo, sau mardeiași, care în compensație pot să devină mecanici ori tinichigii, și care vor fi stimulați cu burse în Transnistria, sau la mama dracului, unde sunt
Amintiri din sufragerie by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83874_a_85199]
-
o seară într-o tavernă lângă Saint-Julien la Pauvre. Era distractiv. Sub pământ, într-o veche închisoare a Revoluției, se cântau cântece vechi franceze, tandre sau cu o savoare galică. Cornemusa acompania. A cântat romanțe sentimentale și o mică babă vopsită exagerat, sforțîndu-se să pară tânără. M-a străfulgerat o idee: așa va fi Irina la bătrînețe! Într-adevăr, cu toată carnea boțită, avea mult din aspectul Irinei. Silueta, culoarea feții și a părului, ochii, nasul scurt, dinții lungi, buza inferioară
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
îi pui o haină să nu-i fie frig. Teama să nu facă vreo imprudență subzistă chiar în timpul despărțirii, cu toate că în același timp doream să i se întîmple toate nenorocirile, ca să fiu răzbunat. În astă seară, la Cavarna, o femeie vopsită și cu pretenții de a fi la modă mi-a făcut semn să o urmez. M-am dus după ea, cu toate că mi-era scârbă de scările strâmbe pe care am urmat-o, de încăperea murdară, unde nu voiam să mă
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
jalnic, un fel de scheunat neputincios, desprinzându-se de la locul lor și picând ca niște pere mălăiețe la pământ. Mașa Își vedea corpul Întins de data asta nu pe un trunchi de copac, ci direct pe podeaua de scânduri proaspăt vopsită, palpitând de dorință, cu sânii mari ca niște talere ale unei balanțe aflate În extaz, având de o parte și de alta câte un sfârc greu, zemos, și cu sexul ca un platou auriu din mijlocul căruia Își Înălța gâtul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
scoțând un scheunat jalnic, se strecurau În găurile săpate de șobolani și iepuri pe sub temeliile șurilor și ale caselor. Stolurile păreau că izvorăsc de undeva de pe graniță, de sub zăpada ce acoperea arăturile. Privind rândurile de sârmă ghimpată și stâlpii frumos vopsiți În trei culori, spuneai că a sosit vremea lui Anticrist; invazia ciorilor era doar un semn că Într-adevăr acest timp e pe aproape. Unii povesteau că ar fi văzut bulgării de pământ arat zvârcolindu-se sub nămeți și luând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
imediat Însă, agonizau În fantagonisme și chinuri dincolo de orice posibilă imaginație...! Cum era de așteptat, având cale liberă, În câteve zile armata sovietică și-a făcut apariția În București acompaniați de tancuri și motorizate pe care scria mare cu litere vopsite alb U.S.A., iar eu, timorat În așa fel Încât am stat ascuns În cartier mai multe zile, informându-mă dacă soldații ruși mănâncă oameni ori cine știe cu ce crime Îngrozitoare sunt hotărâți să ne pedepsească...! Dar, toate fantagonismele
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]