617 matches
-
După moartea preaședintelui Hindenburg (2 august 1934), Hitler a contopit funcțiile de cancelar și de președinte printr-o funcție unică dictatorială de Führer ("Conducător") au noului Reich German. Hitler și-a întărit poziția prin modificarea jurământului de credința a militarilor Wehrmachtului, care era de acum un jurământ față de Führer, nu față de patrie. Economia italiană s-a resimțit puternic după primul război mondial. „Săptămâna roșie” din 1914 s-a dezvoltat transformându-se în „cei doi ani roșii (biennio rosso)” (1919 -1920). Evenimentele
Evenimente care au precedat al Doilea Război Mondial în Europa () [Corola-website/Science/310813_a_312142]
-
a murit în 1916. S-a înscris în partidului nazist cu numărul 889895 și la 1 aprilie 1932 s-a înrolat în SS cu nr.45326, unde a ajuns la gradul de Obersturmbannführer-SS (echivalent cu gradul de locotenent-colonel - în ) din Wehrmacht, armata germană). După terminarea celui de al Doilea Război Mondial, în 1950, Eichmann a fost ajutat să fugă în Argentina, devenită țară de refugiu al criminalilor naziști, cu un pașaport fals pe numele de "Ricardo Klement", emis de șeful delegației
Adolf Eichmann () [Corola-website/Science/309866_a_311195]
-
țării de Germania Nazistă, a început un proces de eliminare a populației evreiești și țigănești din regiune. Cea mai mare parte a populației evreiești a fost ucisă în pădurea Rumbula. Asasinatele au fost executate de Einsatzgruppe A, anumite subunități ale Wehrmachtului și de marinari ai Kriegsmarine (în Liepaja), dar și de colaboraționiști letoni, așa cum a fost Sonderkommando Arajs. Până la sfârșitul anului 1941, aproape întreaga populație evreiască a fost ucisă sau deportată în lagărele morții. În plus, alți încă 25.000 de
Ocuparea statelor baltice () [Corola-website/Science/309830_a_311159]
-
și un roman istoric, cu titlul "Wo bleibt Hitler, Mathilda?" (Unde rămâne Hitler, Mathilda?), inspirat din viața tatălui său, Helmut Friedrich Eduard Czoppelt, silvicultor originar din Reghin, care, în 1943, a fost chemat sub arme ca militar în armata Germană (Wehrmacht). După înaintarea spre est a urmat retragerea spre vest și, pe 8 mai 1945, prizonieratul la americani. În acest timp, soția sa, cu cei doi copii minori (unul fiind autorul), a trebuit să se refugieze, a fost prinsă de partizanii
Alexander Czoppelt () [Corola-website/Science/309890_a_311219]
-
să distrugă separat fiecare segment. Germanii plănuiau să mențină coridorul deschis și să continue deplasarea spre vest. Situația germanilor din regiunea Halbe era disperată. Ordinele emise pentru ei erau adresate unor unități care nu mai existau. Între militarii armatei regulate (Wehrmacht) și cei ai unităților de elită SS (Waffen-SS) existau tensiuni importante. În orășelul Halbe, mulți civili au fost impresionați de soarta soldaților foarte tineri („"Kindersoldaten"”) și i-au ajutat să-și schimbe uniformele cu haine civile. În zilele care au
Bătălia de la Halbe () [Corola-website/Science/309414_a_310743]
-
submarine. Regatul Unit și Franța au declarat război Germaniei, dar nu au întreprins nicio operațiune importantă de ajutorare a polonezilor. În conformitate cu acordul militar franco-polonez din 19 mai 1939, Franța ar fi trebuit să atace Germania dacă Polonia era atacată. În vreme ce Wehrmachtul era implicat în luptele de pe frontul polonez, armata franceză se bucura de o superioritate zdrobitoare la granița cu Germania, dar aliații polonezilor nu s-au grăbit să atace. Nouă divizii franceze, (din cele 102 care erau deja gata de luptă
Istoria Poloniei (1939-1945) () [Corola-website/Science/304932_a_306261]
-
în Stepa Calmucă, de lângă Stalingrad. A încercat să salveze trupele române din Crimeea înainte de intervenția în forță a armatei sovietice. Pentru a pune în aplicare această acțiune, a mers, cu acordul mareșalului Ion Antonescu, în Prusia Orientală, la Oberkommando der Wehrmacht (), însă Adolf Hitler a refuzat de fiecare dată propunerea generalului. Cu toate acestea, Ilie Șteflea a reușit să retragă din peninsulă circa 46.000 de soldați. La data de 23 aprilie 1944, el s-a opus mutării trupelor aflate pe
Ilie Șteflea () [Corola-website/Science/304990_a_306319]
-
s-a mutat în Germania pentru a se înrola ca voluntar în armată. Într-un interviu din 1990, el a spus: ""Germania s-a întâmplat să fie mai aproape decât Anglia, m-am dus la un birou de recrutare al Wehrmacht-ului pentru a mă înscrie, dar nu a fost la fel de ușor cum am crezut. Numai cetățenii germani puteau să se înroleze. După șase luni de încercare, al șaptelea regiment de cavalerie, m-a acceptat în cele din urmă, cu condiția
Sven Hassel () [Corola-website/Science/305014_a_306343]
-
operaționale au fost denumite "Blitzkrieg" (Războiul fulger), dar istoricii sunt în general de acord că, în cazul campaniei din Polonia, tacticile folosite de germani au fost mai conservatoare, mai apropiate de cele tradiționale decât de cele ale războiului fulger. Strategia "Wehrmachtului" (Armata terestră) era mai degrabă cea a "Vernichtungsgedankenului", bazată pe atacurile pe flancuri și crearea de pungi care trebuiau mai apoi anihilate. Aviația a jucat un rol de prim rang în cadrul campaniei. Bombardierele au atacat numeroase ținte civile, cauzând uriașe
Invadarea Poloniei (1939) () [Corola-website/Science/304828_a_306157]
-
regulate, au făptuit masacre ale civililor și ale prizonierilor de război. În timpul operațiunii Tannemberg, planificată cu ateanție, aproximativ 20.000 de polonezi au fost împușcați în 760 de zone de execuție, artât de unitățile speciale "Einsatzgruppen", cât și de soldații "Wehrmachtului", SS-ului sau ai "Selbstschutz". Într-un caz special, pe 3 septembrie, într-un eveniment cunoscut ca "Duminica însângerată din Bromberg", soldații unităților poloneze aflate în retragere prin orașul Bromberg au auzit împușcături. Focurile de armă au fost puse pe seama
Invadarea Poloniei (1939) () [Corola-website/Science/304828_a_306157]
-
pozițiile germane de-a lungul liniei Siegfried. Polonia nu a fost anunțată de această decizie. În schimb, Gamelin l-a informat pe mareșalul Edward Rydz-Śmigły că jumate din diviziile aliate erau în contact cu inamicul, iar înaintarea franceză a forțată Wehrmachtul să retragă cel puțin șase divizii de pe frontul polonez. În ziua următoare, comandantul Misiunii militare franceze din Polonia, generalul Louis Faury, l-a informat pe șeful Marelui Stat Major, generalul Wacław Stachiewicz, că ofensiva majoră planificată pe frontul de vest
Trădarea occidentală () [Corola-website/Science/304855_a_306184]
-
de faze contraste" pe care l-a descoperit în anul 1930 în laboratorul său de optică, nu s-a bucurat imediat de atenția comunității științifice. Faimoasele fabrici Zeiss de la Jena au subevaluat valorile fazelor contraste ale microscopului său pâna când Wehrmachtul a luat în considerare invențiile lui Zernike care ar putea servi războiului din 1941. Realizările lui Zernike au fost recunoscute de "Societatea Royal Microscopical"; a fost deasemenea premiat de "Societatea Regală din Londra" cu medalia Rumford și și-a luat
Frits Zernike () [Corola-website/Science/306288_a_307617]
-
departamente exista un comitet de planificare centralizată condus de însuși Speer care și-a asumat o responsabilitate sporită asupra producției de război și pe măsura trecerii timpului asupra întregii economii germane. Conform documentelor de la conferințele Înaltului Comandament al Forțelor armate (Wehrmacht) din martie 1942 „În zilele noastre contează doar cuvîntul lui Speer, el poate interfera în toate departamentele. Deja el stăpînește toate departamentele.. Pe ansamblu atitudinea lui Speer este precisă” Goebbels a notat în jurnalul său în iunie 1943: „Speer este
Albert Speer () [Corola-website/Science/305850_a_307179]
-
a crescut cu 80% iar timpul de producție a submarinelor pentru marina de război s-a redus de la un an la 2 luni. Producția continua să crească pînă la mijlocul lui 1944 pentru a furniza echipament pentru 270 divizii armate cu toate că Wehrmacht avea doar 150 de divizii în teatrele de operațiuni În ianuarie 1944 s-a îmbolnăvit cu complicații de la un genunchi inflamat și a lipsit de la minister timp de trei luni. Pe durata absenței lui rivalii săi politici, în principal Goering
Albert Speer () [Corola-website/Science/305850_a_307179]
-
sau OKW (Înaltul comandament al "Wehrmacht"-ului = al forțelor de apărare) a fost instituția militară germană de nivelul cel mai înalt care se ocupa cu planificarea și administrația militară din timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Își avea sediul principal în localitatea Wünsdorf (acum cartier
Oberkommando der Wehrmacht () [Corola-website/Science/305899_a_307228]
-
teoretic subordonate, erau totuși destul de independente de OKW sau OBW. OKW a fost condusă pe întreaga perioadă a războiului de Wilhelm Keitel care răspundea direct față de Hitler, de la care proveneau majoritatea ordinelor operaționale, deorece el se numise "Oberster Befehlshaber der Wehrmacht" (Comandantul suprem al forțelor armate) și "Oberbefehlshaber des Heeres" (șeful OKH). Alfred Jodl era "Chef des Wehrmachtführung" (Șeful statului major) al lui Keitel, în timp ce șeful adjunct era Walter Warlimont. OKW a fost incriminată dar achitată în timpul proceselor de la Nürnberg de
Oberkommando der Wehrmacht () [Corola-website/Science/305899_a_307228]
-
SS Hitlerjugend și divizia de elită blindată Lehr luptând în la nord de Caen. Das Reich a fost prinsă în buzunarul Falaise pentru o vreme, înainte de a scăpa spre vest. După pierderi substanțiale în timupul campaniei de vară a aliaților, Wehrmachtul a fost împinsă până aproape de granița cu Germania la sfârșitul anului 1944. În a doua săptămână a lunii decembrie, 1944, armata germană era pregătită pentru contraofensiva menită să recucerească portul Antwerp, și să reia inițiativa în vest. Das Reich a
2. SS-Panzer-Division Das Reich () [Corola-website/Science/305888_a_307217]
-
din viitor, în concordanță cu planurile geopolitice "Lebensraum im Osten" ("Spații vitale la est"). Acestea urmau să creeze o zonă tampon împotriva expansionismului sovietic preparând eradicarea totală a comunismului și bolșevismului prin acțiuni militare decisive. Urmând aceste planuri, când forțele Wehrmacht au invadat teritoriile controlate de sovietici, ele au implementat imediat primele Reichskommisariate, Ostland și Ukraine, sub conducrerea lui Hinrich Lohse și respectiv, Erich Koch. Organizarea acestor teritorii administrative au dus la conflicte între Rosenberg și SS din cauza tratării slavilor sub
Alfred Rosenberg () [Corola-website/Science/305919_a_307248]
-
emigrarea în Palestina. Un ultim grup de betar-iști, din care făcea parte și Beghin însuși, a ajuns în orășelul Sniatyn aproape de granița cu România dar nu au izbutit să treacă. Au fost nevoiți să facă calea întoarsă la Varșovia, în vreme ce Wehrmachtul se afla deja la porțile capitalei poloneze. Împreună cu soția și cu Nathan Friedman (cunoscut mai târziu ca Nathan Yellin Mor) Beghin a părăsit Varșovia la 6 septembrie 1939. Trenul în care au urcat a trebuit la un moment dat să
Menahem Beghin () [Corola-website/Science/305278_a_306607]
-
o întreagă familie, s-a instituit o limită de viteză de 40 km/h pe pod. Podul Elisabeta, împreună cu multe alte poduri din toată țara, a fost aruncat în aer la sfârșitul celui de-al doilea război mondial de către geniștii Wehrmacht-ului, aflați în retragere. Acesta este singurul pod din Budapesta, care nu a putut fi reconstruit în forma sa originală. Poze și unele elemente recuperate de la vechiul pod pot fi văzute pe iarba din fața Muzeului Transporturilor din Parcul orașului. Podul
Podul Elisabeta din Budapesta () [Corola-website/Science/313049_a_314378]
-
milimetri și 80 milimetri în lateral (similar tancului Tiger I de mai târziu) și un tun scurt de 7,5 cm. Proiectul a fost denumit "VK 6501" (VK era o abreviere a cuvântului "Vollkettenfahrzeug" - vehicul șenilat complet). Oficiul Tehnic al Wehrmachtului ("Waffenamt") a stabilit însă alte cerințe, pe care le-a trimis firmelor Henschel, MAN, Daimler-Benz și Porsche. Proiectul, denumit "VK 3001 (H)", era o revizuire a prototipului "DW 2". Din cele trei șasiuri construite, unul a fost supus testelor, iar
Tiger I () [Corola-website/Science/313577_a_314906]
-
Char B1 și tancurile britanice de sprijin al infanteriei Matilda I și Matilda II. Armata germană a observat superioritatea tancurilor inamice și a recunoscut importanța dezvoltării unor tancuri germane cu un blindaj mai gros și armament superior. Tacticile superioare ale Wehrmachtului au ajutat la obținerea victoriei, în ciuda superiorității calitative și numerice a tancurilor inamice. Hitler a observat la rândul său necesitatea dezvoltării unui tanc greu de străpungere a frontului, care să fie folosit în timpul Operațiunii Leu de mare (invazia Insulelor Britanice
Tiger I () [Corola-website/Science/313577_a_314906]
-
Germania nazistă a declanșat Operațiunea Barbarossa, invazia Uniunii Sovietice. Germanii au fost surprinși când au întâlnit tancurile medii T-34 și tancurile grele KV-1. Acestea erau superioare tancurilor medii germane Panzer III și Panzer IV, cele mai moderne blindate ale Wehrmachtului. Soldații germani au descoperit rapid că cea mai bună piesă de artilerie care putea fi folosită pentru a distruge noile tancuri sovietice era tunul antiaerian Flak 88 mm. Armate germană a revizuit imediat cerințele pentru tancul greu. Acesta urma să
Tiger I () [Corola-website/Science/313577_a_314906]
-
că în perioada interbelică, autoritățile olandeze ceruseră cetățenilor să-și înregistreze religia pentru ca așa-numitele „taxe religioase” să fie distribuite corespunzător între diferitele organizații religioase. În plus, orașele au fost ocupate de obicei de trupele SS, nu de cele ale Wehrmachtului, spre deosebire de alte țări europene. Nu trebuie neglijat nici faptul că forțele de ocupație s-au aflat de obicei sub comanda unor germani austrieci, care încercau să demonstreze că sunt buni „germani” prin impunerea cu duritate a politicii hitleriste antisemite. Pe
Rezistența olandeză () [Corola-website/Science/314051_a_315380]
-
a fost prezentată de propaganda nazistă ca răzbunare față de bombardierele care atacau tot mai multe orașe germane, începând din 1942 și până când Germania a capitulat. Începând din septembrie 1944, peste 3.000 de rachete V-2 au fost lansate de către Wehrmachtul german împotriva unor ținte Aliate în cursul războiului, cea mai mare parte vizând Londra, iar ulterior Antwerpen și Liège. Racheta avea o rază de acțiune de 400 de kilometri și se deplasa cu viteză supersonică. Distrugerile pe care le provoca
V-2 () [Corola-website/Science/314123_a_315452]