448 matches
-
crăpătura geamului. Înăuntru se aprinse lumina. Futangiul se chinuia să intre în uniformă și o acoperea pe ucigașă. Înaintea ochilor mi-a reapărut Lee într-o groapă de nisip, cu viermii colcăindu-i în orbite. Pe jumătate îmbrăcat, militarul o zbughi afară pe ușă. Madeleine, care-și trăgea pe ea rochia neagră și strâmtă, era acum o țintă ușoară. Am prins-o în cătare, dar o ultimă licărire a goliciunii ei mă făcu să trag în aer. Am trântit un șut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
ar fi aflat alături de bărbatul ei, ar fi țipat de frică și poate ar fi fugit. - Este șiretenia și înțelepciunea mea! răspunse fălos băiatul, căutând să scape de întrebări și, văzând că nimeni nu se mai uită la el, o zbughi spre capătul maidanului și se pierdu pe după ziduri. Abia atunci deschise gura și Mai-Baka. - Uite, Ntombi! zise el. A venit zeul nostru, Auta. Iar Ntombi, care la început nu-l recunoscuse, dădu să cadă în genunchi, dar Auta o opri
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
plăcută și nu aș vrea să-l las singur. Are destulă răbdare, eu nu renunț ușor. Eu nu renunț. Ne întoarcem la casa lui, eu târâită, deși-l lovesc cu mâinile și picioarele. Când intrăm și-mi dă drumul, o zbughesc prin încăpere, mă pregătesc să arunc obiecte, însă el îmi zice să nu fac această greșeală. Și cum mă hotărăsc că mai bine fug să scap, urc scările. Curând aflu că nu e nici o ieșire din casă. Să mă ascund
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
ceva e în neregulă: eu o închisesem, iar acum ea este larg deschisă. Îi aud dâra de scârțâit. Îmi imaginez zgomotul. Prin surprindere îmi apare în față. Este el, criminalul pe care îl urmăresc. Zâmbește cu un advertisment tacit. O zbughesc către pădurea deasă, însă mă împiedic într-o capcană a sa și cad. Se oprește în fața mea și se uită la mine. Încerc să mă mișc, dar sunt ținută pe loc, căci se apleacă deasupra mea. Zâmbetul lui este tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
felul următor: eu te las să pleci, însă numai dacă reușești să treci de mine. Și o vom ține tot așa multă vreme. Și îmi dezleagă cătușele. Îl privesc neîncrezătoare. El face un gest larg. Nu aștept mult și o zbughesc pe ușă. Sunt dezorientată și frustrată (toată chestia asta e organizată ca un fel de test, pe care știu că-l pot trece, însă în același timp nu-mi pot permite să-l pic). Și peste minute de fugă, iată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
parterului printr-un singur snop de drugi de fier-beton. Drugii, ai naibii, decălindu-se, pocneau precum grisinele. Crăpa un drug, se înălța c-o palmă și colosul de zidărie. Se fisuraseră jumătate, mormanul de cărămizi și betoane era pregătit s-o zbughească spre stratosferă. - Că rău - vah - ți-o fi stat ție, frumos cum ești, să te plimbi prin stratosferă! C-o mână să vâslești, încălțat în Casa de Cultură a poporului și c-o mână să hrănești porumbeii... 38 DANIEL BĂNULESCU
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
destulă pâclă pe lemnăriile alea. Între usciorii grajdurilor, vitele își plimbau trupurile albite de spaimă. Din frigidere, săreau turmele congelate de pungi de plastic (tîrtițe, gheare și gâturi de găini), formând băltoci neliniștitoare pe covorașele de iută, înainte de a o zbughi peste câmpuri, pentru a se alătura, pe malurile unor eleștee, populațiilor de broaște, șerpi și șobolani de apă. Pe etajere, cărțile cădeau în genunchi, recitîndu-și cu glasuri gâtuite, pentru început, propriile rânduri, izbucnind apoi într-un cor, pe care, dacă
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
care se doriseră toată viața aia nenorocită a lor cu pepeni verzi pe pereți. Sunam. Scoteau, de după ușile de placaj, nasul lor primejdios. Scoteam și eu, de la subțioară, un catalog cu tablourile alea oribile și agitam o chitanță. Când o zbugheau în dormitor, fericiți să-și înnumere de treișpe ori nenoriciții ăia de 415 lei, pe care-i ceream pe-un tablou, se trezeau cu mine în debara, adulmecîndu-te și implorîndu-te, peste tot, să apari: "Nora! Nora!" Tăcu. - Își închipui cât
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
goală în fața oglinzii, cu o carte pe cap, sugându-și stomacul și scoțându-și pieptul în fațăă Anul acesta n-ar mai fi existat nici mângâieri pe creștet, nici discuții prefăcute de adulți, nici amuzamentul îngăduitor din clipele când o zbughea nervoasă către camera ei înainte de miezul nopții, la cererea mamei sale. Anul acesta ar fi dansat până în zori, ba chiar mai târziu, și ar fi luat micul dejun sub sălciile de lângă râu cu vreun iubițel plin de adorație... Se gândi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
se scăldau în lacrimi, în lacrimile de care avea atâta nevoie. Ochii aceia mari, de un turcoaz sfidător, nu îndrăzniră să o mai privească. Se rușinară parcă de faptul că îndrăznise să-i ceară un lucru atât de intim. A zbughit-o la fugă făcându-i cu mâna în spate. „- Să nu-ți pierzi simțurile pe drum și să-ți asculți mereu instinctele, copil frumos!” spuse Karina privind în urma lui cu drag. Porni și ea agale, dar în sens opus. Se
Clipe fragile by Mihaela Alexa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100966_a_102258]
-
era o dubiță Mr Whippy care făcea ocolul cartierului nostru, din care răsuna o versiune foarte rapidă a melodiei Greensleeves. Într-o zi din vacanța de vară, Annette și Colin Jones Își cumpărau Înghețată de la dubiță când pisoiul lor a zbughit-o din casă și s-a prins În roata din spate. Am țipat, dar șoferul nu ne-a auzit și dubița s-a pus În mișcare. Îmi amintesc canicula Îngrozitoare, asfaltul care se desprindea de pe drum și se lipea de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
cădeau ca ploaia în baltă. Zidarii puseseră bâta pe-ai lor. Învățătorii îi speriaseră cu amenzile dacă nu-și trimit copiii la școală. Se golise maidanul. Nici Ene n-a făcut purici mulți. Când a fost să-i tundă, a zbughit-o pe fereastră. Dus a fost. A stat fugit o săptămână de frica lui taică-său, dar la școală nu s-a mai întors. Spiridon -la făcut măr, a vrut să-l târâie înapoi la învățători, n-a fost chip
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
mușteriul, lovind pietrele peronului cu bastonul. Mergea ușure-lușurel. Hoții au mărit pasul. Barosanul abia se ținea după ei. - Mai încet, că vă pierd! gâfâia. Ei, de unde... Când să treacă piața gării, o dată s-a uitat codoșul la Nicu-Piele. -Acu! Au zbughit-o amândoi, unul într-o parte, altul în cealaltă. În urma lor, boierul s-a dumerit greu și-a început să strige: - Hoții! Până să alerge păgubașul, ia-i de unde nu-s! Se adunaseră sergenții, fluierau degeaba. Pungașii s-au urcat
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
oricare - s-a ținut de glume proaste, cum ar fi să-i sune pe oameni ca să anuleze repetițiile, persoana respectivă iese din spectacol în acel moment. Nu glumesc. Bun, hai! Bătu din palme. Statuetele muzicale se animară rapid și o zbughiră în diferite direcții, cu capul între umeri, ca și cum s-ar fi ferit de vreo lovitură. Am reflectat la puterea pe care o are atunci când se enervează o persoană tăcută de obicei, ca să nu mai vorbim de cei care au, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
zise Sophie, privind în jur, neliniștită. Matthew ezită un moment. Nu prea avea talent la luat decizii pe cont propriu; se pricepea mult mai bine la îndeplinit ordine; când MM se înclină și-i șopti ce să facă, acesta o zbughi imediat să-i îndeplinească porunca, bucuros că i s-a dat ceva de făcut. —Coborâsem să iau o gură de aer, se tângui Violet, care se ridică un pic mai mult, strâmbându-se din cauza efortului. Își duse mâna la ceafă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
corector. Nu trebuie decât să sufli asupra lui ca să-l încălzești un pic înainte. —Bine. Și mulțumesc. —N-ai pentru ce! Păi, eu trebuie s-o șterg. Mă îmbrățișă. —Mulțumesc încă o dată, Sam. Ești o prietenă adevărată. După care o zbughi către stația de autobuz, cu rucsacul bălăngănindu-i-se pe umăr și cu ușurarea care i se citea pe față nu numai pentru că aveam să-i păstrez secretul, dar și pentru că mărturisise totul și fusese iertată. Îmi plăcea Sophie foarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
apropiem așadar de prima dintre ele. Ușa stă întredeschisă. Ne întindem căpșoarele spre interior. E întuneric. Nu deslușim decât o înghesuială de clienți. În mijloc, o bogată coamă de păr roșcat. Nimic altceva, căci oamenii ne-au zărit, așa că o zbughim de acolo, drept spre cârciuma de pe strada alăturată. Nici aici nu e mai lumină, dar ochii ni se deprind iute. Numărăm patru capete cu coamă bogată și vreo cincisprezece mușterii. În a treia crâșmă, avem vreme să deslușim câteva chipuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
e frică de cu totul altceva. (Meditativ, pentru sine.) De ce oare mi-o fi frică? Pleacă.) De ce? Hm! GRUBI: S-a dus. BRUNO: Acum putem respira ușurați. (Personajele respiră ușurate.) (În acest moment din groapă iese o pisică și o zbughește în sală.) PRIMUL BĂRBAT: S-a făcut târziu, nu cred să mai înceapă. BRUNO: Nu mai știu nici eu. Uneori începe, alteori nu. AL DOILEA BĂRBAT (Către primul.): S-a făcut târziu? PRIMUL BĂRBAT: S-a lăsat întunericul. AL DOILEA
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
nu mai sunt atât de sigur că asta Îmi doresc În primul rând. Situația s-a complicat pe nesimțite, iar dacă acum cineva mi-ar deschide poarta Centrului spunându-mi „ești liber”, nu bag mâna În foc că o voi zbughi afară cu cea mai mare viteză pe care sunt capabil s-o dezvolt. Ce mă reține? E dificil de explicat, poate ție, ca psiholog, ți-ar fi mai la Îndemână... Este un amestec bizar de curiozitate... și științifică, dar și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
apoi prin acest tunel cufundat În beznă, unde mai Întârziam un pic ca să ascult muzica din urechile mele - acea vibrație singulară atât de familiară băiețașilor ascunși În cotloane pline de praf - și după aceea, cuprins de o delicioasă panică, o zbugheam rapid, tropăind În patru labe, spre capătul Îndepărtat al tunelului, dădeam pernele la o parte și eram Întâmpinat de rețeaua de raze de soare de pe parchet, sub Împletitura de trestie a unui scaun vienez, și de două muște jucăușe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
privit spre geam. A văzut perdeaua trasă și m-a zărit și pe mine. A rămas puțin nedumerită, apoi a pornit spre fereastră, făcându-mi semn să nu plec. A venit la fereastră. Mă rușinasem și am dat s-o zbughesc spre poartă. A bătut în fereastră și mi-a arătat să vin înăuntru. Am fugit speriat. Ea a ridicat din umeri și a tras perdeaua. A doua zi D. mi-a spus: „Știi, curva m-a întrebat dacă băiatul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
și am intrat astfel în corespondență cu ea. Ne-am scris mulți ani mai apoi. Tot liceul și chiar și acum, din când în când, ne mai trimitem câte o felicitare.“ Matvei s-a ridicat brusc. A dat să o zbughească spre ieșire. L-am prins de haină. „N-am bani, Matvei. Ai spus că faci tu cinste.“ S-a întors spășit. „Iartă-mă, frate Simioane. Am uitat. Am văzut că s-a făcut două și înseamnă că s-a deschis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
când ajungea la faza asta a beției. Dar cel puțin acolo eram noi între noi, câțiva români și câțiva studenți ruși. Cel mai treaz dintre ai lui îl potolea repede, silindu-l să bea câteva pahare de lapte. Matvei o zbughea imediat la toaletă, unde și adormea pe tron. Dar acum? „Simioane, prietene, fratele meu trist, știi de ce plâng? Știi tu ce-s lacrimile astea?“ Cum nu știam, a mai comandat o baterie și mi-a cerut să jur că nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Ester. N-o văzusem de ani buni. M-am oprit năuc în fața ei. Și ea a rămas să caște gura. N-am mai apucat să-i văd reacția. Am ridicat doar neputincios din umeri, cu brațele spre cer, și am zbughit-o spre ieșirea de la Conservator. Locuiam, pe atunci, pe Spiru Haret, la avocatul M. Credeam că Ester plecase din oraș. Nu mai știam nimic despre ea. Nici nu căutasem, de fapt, să aflu. Am încercat cândva să o uit într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
de aragaz. Aceeași cheie era folosită la trei-patru alte astfel de aparate, răspândite prin celelalte saloane. Într-o noapte, cheia rămăsese în rezerva noastră. La un moment dat a intrat o asistentă speriată, țipând: „Cheița, cheița“. A înșfăcat-o îngrozită, zbughind-o pe ușă. Agitație, larmă apoi pe culoar. Se întâmplase ceva. Dimineața am aflat că murise o bătrână „de la șase“. Se sufocase și, până să vină cheița, nu a mai rezistat. Bătrânul din rezerva mea era speriat. Se temea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]