1,495 matches
-
enervez. De unde știi unde locuiesc? Nu aveam de gând să cobor garda. —Agenda ta era pe birou, în galerie. Am deschis la prima pagină. Nu era nevoie să îl întreb de unde a știut a cui este. Agenda mea e o zdreanță pe care o am de ani de zile, pătată de vopsea, pe care scrie mare SAM cu markerul. E greu să o ratezi. — Știu că mi-am asumat cam multă libertate, a continuat el, cu capul aplecat pe-o parte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
face că noi resimțim ceva foarte greu, ca și cum eternitatea însăși ni s-ar fi pus ca un jug pe umeri. Mai înainte eram un individ vioi, certăreț și plin de răutate, așa cum trebuie să fie un diavol. Acum sunt o zdreanță, incapabil să mai iau drumul către împărăția umbrelor. Înainte de a deveni inactiv, îmi plăcea să citesc în pat poeme, exact ca Zaharel, cu o mână sub cuvertură. Am citit Faust-ul lui Goethe și am fost fascinat de prințul Mefistofeles. Goethe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
magazinul Marks & Spencer, Moș Abdulah ajunse în ceva ce semăna a rai, pentru că altminteri cele patruzeci de virgine superbe care păreau să-l aștepte pe nimeni altul decât el nu puteau să aibă nici un sens. Probabil că era penibil cu zdrențele de costum de Moș Crăciun care îi mai rămăseseră, dar acum, văzând fetele, nici că-i mai păsa. Își potrivi capul rupt de explozie la loc, după care se îndreptă spre ele, cu ea deja sculată. Nu apucă însă să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
inconfortul băncilor de lemn, tot așa erau pe atunci oameni care nu aveau nici bani, nici rang și care, din acest motiv, erau mâncați de ploșnițele divanelor stațiilor de poștă; că, în sfârșit, așa cum astăzi există oameni flămânzi, sărmani, în zdrențe, oameni care merg pe liniile de cale ferată, tot așa atunci trăiau oameni la fel de flămânzi, la fel de jalnici, în aceleași zdrențe și rătăcind pe traseul poștei. De mult au putrezit mătăsurile, s-au prăvălit de vechime caretele, și molia demult a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
acest motiv, erau mâncați de ploșnițele divanelor stațiilor de poștă; că, în sfârșit, așa cum astăzi există oameni flămânzi, sărmani, în zdrențe, oameni care merg pe liniile de cale ferată, tot așa atunci trăiau oameni la fel de flămânzi, la fel de jalnici, în aceleași zdrențe și rătăcind pe traseul poștei. De mult au putrezit mătăsurile, s-au prăvălit de vechime caretele, și molia demult a mâncat blana de sobol, dar oamenii pare că nu s-au schimbat, pare că nu au dispărut, semețindu-se la fel de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
că în trecut, în trecutul îndepărtat, nu putem să nu observăm o nedreptate strigătoare la cer, revoltătoare chiar: neconcordanța dintre calitățile unui om și situația lui, neconcordanță care-i îmbrăca pe unii în blănuri de sobol, iar pe alții în zdrențe. Asta în trecut. Cât despre prezent, colegul nostru nici măcar nu făcea aluzie la el, știind, chipurile, cât de bine, cât de temeinic cunoșteam noi acest prezent. Dar pânza de păianjen era deja gata țesută. Pe firele ei încâlcite, rezistente, parcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
sunt așa. Aici, nisipul prăfos e plin de atâtea coji de semințe, încât e imposibil să-l mături; tot aici e un pisoar care pare un pachet neterminat și dinspre care vine un miros înțepător. Seara, aici ies bătrâne în zdrențe, dar sulemenite, care, pentru doi bănuți, își oferă iubirea cu un glas răgușit, de gramofon. Ziua, pe aici trec oameni, dar nu în pas de plimbare, ci grăbiți, așa cum se merge pe stradă, trec fără să se uite la inelul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
Adeseori, stând culcat pe întuneric în cămăruța mea, îmi imaginam că, iată, mă ocup de un comerț oarecare. Afacerea merge ca pe roate, iar eu îmi deschid un cont în bancă, în timp ce Stein, ajuns la sapă de lemn și în zdrențe, aleargă la mine, îmi caută prietenia și mă invidiază. Aceste visuri și închipuiri îmi plăceau grozav, dar (oricât de straniu și de ilogic ar părea) tocmai acest sentiment de plăcere pe care mi-l trezeau imaginile respective îmi era extrem de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
nici o amintire despre eforturile chinuitoare sau despre scara coborâtă, de parcă din cameră am aterizat direct în stradă. Lungi și fără de sfârșit mi se par și mersul prin orașul pustiu în care urlă vântul, și frisonul care-mi scutură spinarea, și zdrențele de aburi, și lanțul auriu al felinarelor care mi se vâră în ochii înlăcrimați și care dispare când clipesc din ochi. Suntem deja la poartă, și iar parcă nimic din cele dinainte n-a fost, parcă m-am trezit direct
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
spre portal și, practic, trebui să-l tîrască pe scări În sus pînă la apartament, În timp ce eu Închideam prăvălia. Cu multă oratorie și adoptînd o tactică de Învăluire, am izbutit să-l vîrÎm În cadă și să-l despuiem de zdrențe. Gol, părea o fotografie din război și tremura ca un pui jumulit. Avea semne adînci la Încheieturi și la glezne, iar torsul și spatele Îi erau acoperite de cicatrice cumplite, care te dureau numai cînd te uitai la ele. Tata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
cămașă veche și ceva lenjerie intimă. Din lucrurile aduse de cerșetor nu se puteau recupera nici măcar pantofii. I-am ales o pereche pe care tata a nu prea Îi Încălța, fiindcă Îi rămăseseră mici. Am Învelit În hîrtie de ziar zdrențele, inclusiv niște chiloți care aveau culoarea și consistența șuncii muntenești, și le-am vîrÎt În lada de gunoi. CÎnd m-am Întors În baie, tata Îl bărbierea pe Fermín Romero de Torres În cadă. Palid și mirosind a săpun, părea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
lui 1936, la scurt timp după izbucnirea războiului, un angajat de la morgă a sunat la editură să ne spună că primiseră cadavrul lui Julián Carax cu trei zile În urmă. Fusese găsit mort pe o străduță din Raval, Îmbrăcat În zdrențe și cu un glonț În inimă. Avea asupra lui o carte, un exemplar din Umbra vîntului, și pașaportul. Ștampila arăta că trecuse granița cu Franța În urmă cu o lună. Unde fusese În tot acest timp, nimeni nu știe. Poliția
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
am recăpătat vederea, să fie convinși oamenii să vorbească despre relele de tot felul pe care au trebuit să le suporte, să vorbească despre morți, despre dispăruți, despre ruine, despre incendii, despre gunoi, despre putreziciune, și apoi, când vom smulge zdrențele falsei normalități cu care am vrut să acoperim plaga până acum, vom spune că orbirea din acele zile s-a întors sub o nouă formă, vom atrage atenția oamenilor asupra paralelismului dintre albeața orbirii de acum patru ani și votul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
lui Bernini din Piazza di Spagna, fără să fie impresionat de pitorescul lor evident. Iar atelierul lui era plin de pânze pe care făcuse portrete de țărani cu ochi mari și mustăți lungi, cu pălării ascuțite, copii ai străzii în zdrențe foarte pitorești și femei cu fuste colorate. Uneori ședeau lenevos pe treptele unei biserici, iar alteori se plimbau printre chiparoși pe fondul unui cer fără nori. Uneori stăteau îmbrățișați ca îndrăgostiții lângă o fântână renascentistă, iar alteori rătăceau prin Campagna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
țintă în tavan, însă ea continua să se uite la el și acum privirea ei era de-a dreptul inexplicabilă. Peste câteva zile Strickland începu să se scoale din pat. Era doar piele și os. Hainele atârnau pe el ca zdrențele pe o sperietoare de ciori. Cu barba neîngrijită și părul lung, trăsăturile lui care întotdeauna fuseseră puțin supradimensionate acum erau accentuate de boală și-i dădeau o înfățișare ieșită din comun. Era atât de stranie încât nu mai era chiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
mare decât un dulap -, spălând farfuriile și paharele, furculițele și lingurile, lustruind repede cuțitele pe fundul de lemn. Apoi punând toate lucrurile la loc, frecând chiuveta și atârnând cârpa de vase să se usuce - era încă și acum acolo, o zdreanță cenușie. Apoi uitându-se de jur împrejur ca să se asigure că totul e curat și frumos. Parcă o vedea lăsându-și în jos mânecile suflecate și scoțându-și șorțul - șorțul acela atârna acum într-un cui de după ușă - și luând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
acum strălucea peste acoperișul edificiului. Poetul intră În zona aflată Încă În umbră, unde se găsea scara ce ducea la etajul chiliilor. Abia Începuse să urce când peste el dădu cineva care cobora vertiginos. Era o fată, acoperită cu câteva zdrențe. Priorul căscă ochii cu surprindere, recunoscându-i trăsăturile descărnate ale figurii și ochii verzi, aprinși de desfrânare. - Pietra... abia izbuti să șoptească, cu glasul retezat. Tânăra izbucni, râzându-i În nas cu o expresie prostească, Înainte să Își reia alergarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
schimba fața veacului. - Cine e Brandan? Și unde e? El e creierul Înșelăciunii, nu-i așa? - E doar un pehlivan, unul din zdrențăroșii care Îi vrăjesc pe țărănoi pe la bâlciuri. Dar e bun, nu ți se pare? Și credibil, sub zdrențele alea de călugăr. Credeam că Îl găsesc aici. - Cine i-a dat lui Brandan oglinzile pentru iluzie? Și cine trage sforile, aici, la Florența? Cecco scutură din cap. Avea un aer sincer. - Nu știu asta. Am aflat de proiect la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
gândul către Împărat. Acum, trupul său zăcea Îmbălsămat la Palermo. Dar unde Îi era inima, odată smulsă din piept? Acolo, În odaie, nu răsuna oare un ecou al minții sale, cu mai multă putere decât În preajma corpului său descompus, a zdrențelor rămase din veșmintele sale regale Închise În sarcofag? Poate că acesta era sensul profund al profeției lui Michael Scotus: „Sub flore morieris”. Îți vei sfârși zilele la Florența. Precum marele său arhitect. Omul care ar fi vrut să Îi ridice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
în urmă cu trei ani, când la Uzină o tonă de cărbuni se prăbușise pe el când își bea cafeaua. Bătrânele gaițe scuipau în spatele văduvei Blachart când o întâlneau pe stradă. Îi aruncau și tot felul de insulte: „târfă, otreapă, zdreanță, târâtură, ticăloasă, curvă, fleandură“ și încă multe altele. Lui Agathe - acesta era prenumele ei - nu-i păsa nici cât negru sub unghie. De altfel, după război, au fost destui care au primit medalii fără să fi adus serviciile pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
cochetă. Afară, zăpada cădea pe înfundate. Se lovea de fereastră și părea să scrie pe geam litere care de abia se vedeau, șiroind cu repeziciune, ca niște lacrimi pe un obraz absent. Vremea transforma zăpada în zloată. Gerul își aduna zdrențele și apoi le împrăștia în dezordine. Ziua următoare avea să aibă chipul mânjit de noroi și fleșcăraie. Chipul unei actrițe netalentate după orgie. Era târziu. Într-un colț al bucătăriei, am pregătit pături și o saltea. O convinsesem pe Josăphine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
care trebuia să fie neagră și de o formă ciudată, fiindcă bănuiam că trebuia să fie într-un mormânt, agățată la capătul unui lănțișor de ceas, în buzunarul unei veste din care poate că nu mai rămăseseră deja decât niște zdrențe. Am forțat sertarul cu cuțitul. Lemnul cedă împrăștiind o jerbă de așchii. Nu era decât un singur obiect în interior. L-am recunoscut de îndată. Respirația mi se opri. Totul deveni ireal. Era un carnețel dreptunghiular și subțire, îmbrăcat în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
furtunii și - ca să zic așa - al vârtejului pasiunii, trebuie să dobândești și să arăți o cumpătare care să-i dea moliciune. O, mă doare în suflet când aud câte un gură-spartă cu căpățâna împerucată sfâșiind pasiunea în bucăți, făcând-o zdrențe, spărgând urechile galeriei care, în cea mai mare parte, nu-i bună pentru altceva decât pentru pantomime neînțelese și pentru gălăgie: aș pune să-l biciuiască pe un asemenea ins... rogu-te, ferește-te de așa ceva*... — Era, și pentru mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
atent ceea ce, sub rochița tiroleză, l‑a așteptat ani la rând numai pe el. Mâna îi alunecă în sus, spre culmi întunecate, fiul lui se găsește între timp pe niște culmi mai luminoase, unde compune o poezie: Aici vă legănați, zdrențe palide, în abis. Eu sunt marele ajutor care se strigă pe el însuși. Locuiesc în toate imaginile de poimâine. Tata își proptește cealaltă mână în decolteu, unde sânii mai că se revarsă, acuși o să zboare cu toții de aici, fără excepție
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
care-l porți. Îl vreau pe tipu’ ăsta viu. Speriat de moarte, dar viu. Ca să răspundă la întrebări. Ai băgat la cap? Nu vă faceți griji, zise el. Sunt expert cu micuțul ăsta din cauciuc. Doar o să-i fac pielea zdrențe un pic, o să vedeți. Oasele le putem lăsa până altă dată, când veți da ordin. Chiar cred că-ți place asta, așa-i? Să-i faci pe oameni să se pișe pe ei de frică? Becker râse: — Dumneavoastră nu vă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]