767 matches
-
tot felul de oameni, ființe și lucruri. Mai Întâi veni armăsarul Canafas, purtându-l pe viitorul Primar În spinare și trăgând după el praștia cea mare a lui Titel Meșteru. Până atunci, Cap de Șobolan urlase din toți rărunchii și zgâlțâise deasupra capului o ploscă: „Vaina caput! Vaina caput!”. Când ajunseră În dreptul lui Enin, părea că se ciorovăiește cu calul. „Nici nu stau de vorbă cu tine! De ce ai fugit de la Dispensar? Ce, ești de capul tău?” „Ăia vor să mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
cu arcurile sărite și tapiseria rărită și destrămată, țoalele azvârlite de-a valma pe podea, ibricul mânjit cu zaț de surogat de cafea, paharele cu vin, bolborositul neîncetat al țevilor din baie, prăpăditul de fazan din hol, frigiderul care se zgâlțâia din toate Încheieturile când motorul pornea sau se oprea, ecusonul de plastic, gemetele adânci, lampa cu globul crăpat, durerile Începutului și Împietrirea sfârșitului, chipul căruia nu izbutisem să-i rețin trăsăturile, tristețea citită pe acel chip, borcănașele și tuburile cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
chiar În fața cârtitorului plin de pizmă. Cum nici Meșteru nu ceruse - tot de-al naibii - să vadă dacă drăcovenia funcționa, se lăsaseră câteva clipe de tăcere nehotărâtă Între ei. Se auzea cum, În fundul curții, Onel, fratele mai mic al priceputului, zgâlțâia două sticle În care băgase așchii de plumb cioplite cu dalta ori cuțitul din bornele unor baterii vechi de tractor. Prin scuturare În sticle, așchiile se transformau În alice rotunde numai bune de băgat pe țeavă și de doborât cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
ceață sau ploaie? Zgomotul valurilor de pe lac sau vântul suflând peste Muntele Hiei? Toată noaptea, vântul de la munte nu încetă să șuiere pe sub streșinile casei. Deși nu pătrundea în casă, lumânarea de lângă perna lui Mitsuhide pâlpâia ca și cum ar fi fost zgâlțâită de un spirit rău. Mitsuhide se întoarse pe partea cealaltă. Cu toate că era anotimpul nopților scurte, avea impresia că dimineața nu mai venea. În sfârșit, chiar când respirația îi redevenise adâncă și regulată, dădu iarăși cuvertura la o parte și se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
scape un oftat prelung. Ce mai pot zice acum, când le-ai spus? Dintr-o dată, Mitsuhide se repezi înainte și-și înhăță vărul de guler cu mâna stângă: — Răspunsul e nu? Cu dreapta apucă prăselele pumnalului, în timp ce cu stânga îl zgâlțâia pe Mitsuharu cu o forță înspăimântătoare. — Sau e da? De fiecare dată când Mitsuhide îl scutura pe Mitsuharu, capul acestuia se zguduia înainte ca și cum n-ar mai fi avut nici un os în grumaz. Fața îi șiroia de lacrimi. — În momentul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
femeile să fugă. Nu e nimic rău dacă scapă. Numai să nu ne stea pe cap. Zgomotele ușilor și ale paravanelor lovite cu piciorul se auzeau de peste tot, iar urletele femeilor întețeau atmosfera tensionată de sub acoperișul de țigle care se zgâlțâia. Femeile alergau în dezordine, dintr-o cameră în alta, străbătând coridoarele și sărind peste balustrade. Trenele și mânecile lor cu volane fâlfâiau prin penumbră ca niște flăcări albe, roșii și violete. Dar gloanțele și săgețile zburau peste tot - prin obloane
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
fascicule de lumină, se întrebă: „De ce e capabil Hideyoshi?“ Apoi strigă, pe un ton aspru, cum nu folosea decât rareori: — Sakuza! Sakuza! Unde-i Sakuzaemon? Se întoarse repede și porni spre tabără cu pași lungi. Un vânt violent și neguros zgâlțâia cazărmile ca un val imens. — Da, stăpâne! Yojiro e aici! răspunse un slujitor, alergându-i în cale. — Yojiro, chemarea la arme. Plecăm imediat. În timp ce armata ridica tabăra, Mitsuhide le trimise depeșe urgente tuturor comandanților, inclusiv vărului său Mitsuharu din Castelul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
pajul înlăcrimat, rămase singur, simțindu-se eliberat de orice griji. Calm, aruncă lumii din jur o ultimă privire. Foarte curând, auzi un zgomot ca de animale sălbatice încăierându-se și, în steiurile de stâncă din spatele lui, copacii începură să se zgâlțâie. Unii dintre soldații săi cu glugi negre rămăseseră totuși pe loc și-și mânuiau armele în lupta pe viață și pe moarte. Shonyu era amorțit. Nu se mai punea problema victoriei sau a înfrângerii. Tristețea despărțirii de lume îl făcea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
mult timp. Stanca, femeia asta palidă cu doi nuferi zugraviți pe sub obrajii vesteji... Se întreba uneori, cu lacrimi de cristal în colțul gurii: -Când o să se termine totul? Însă viața trecea peste ea apăsat, tot mai apăsat... Și, adesea, o zgâlțâia tare de umeri, întrebând-o sfidător -Mai trăiești? Trupul mi se îngreunează de povara amintirilor și coboară vertiginos spre casa viselor mele. Adorm. Cele două aripi îmi veghează liniștite somnul. În mine se trezește iar lumea din oglindă .Dor le-
Dacă aş putea străbate timpul by Dorina Neculce () [Corola-publishinghouse/Imaginative/775_a_1498]
-
somn așa de minunat și de profund, încât dimineață, când a început să sune ceasul, am uitat să mă trezesc. Brigit, colega mea de apartament, a bătut la ușă, apoi a intrat în cameră, a țipat la mine, m-a zgâlțâit, după care, scoasă din minți, mi-a tras o palmă. îChestia cu scoasă din minți n-am crezut-o. Era imposibil să nu-și fi dat seama că, dacă-mi trăgea o palmă, tot nu mă trezeam. însă nimeni nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
prefăcându-mă că am adormit, Chaquie tot n-a tăcut. Am încercat s-o ignor și să simulez un somn profund, cu o respirație regulată, dar ea a sărit alarmată: —Rachel, Rachel, ai adormit? Apoi, cum nu răspundeam, m-a zgâlțâit de umăr țipând: —Rachel! DORMI? A fost îngrozitor. Aproape că îmi venea să plâng de oboseală și frustrare. Mă simțeam ca o foiță subțire de sticlă gata să se facă țăndări sub presiunea aceea de neîndurat. De ce nu TACE ODATĂ
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
Billings că plecam. Dar când am ajuns la ușa care dădea către birou, am descoperit că era încuiată. încuiată! Am simțit groaza picurându-mi în vene. Eram prizonieră în locul ăsta îngrozitor. Urma să stau aici o veșnicie. Bând ceai! Am zgâlțâit clanța, așa cum fac personajele din filmele alb-negru de categorie B. Următorul pas era să bat în furca telefonului strigând „Centrala, centrala!“ —Pot să te ajut, Rachel? a întrebat o voce. Era Acritura Kraut. —Vreau să vorbesc cu doctorul Billings, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
în viață și toate părțile corpului erau la locul lor. Aproape că nici nu mai puteam să vorbesc coerent de frică. Pentru foarte scurt timp am crezut c-am fost salvată - mama nu reușea să deschidă ușa din spate. A zgâlțâit cheia în broască, dar nimic. A tras de clanță către ea și a încercat din nou, dar ușa a rămas închisă. M-a străbătut un fior de teamă rău-prevestitoare. Bombănelile înciudate ale mamei au crescut în intensitate, cuvintele au început
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
ceruse misionarul. Lapte îi dăduse, maternă, agentul Afrodita, care își îndreaptă apoi, extenuată și agilă, trupul perfect si disponibil, sânii sticloși, butonul electric, șoldurile de aur. Clientul întinde, zâmbind, mâna spre paharul cu lapte. Când atinge paharul, izbucnește sirena. Tirul zgâlțâie pereții, trupurile, fotoliile, să scoale și morții. Alarmă infernală, sfârșitul lumii. Anatol Dominic Vancea Voinov zvâcnește, amețit, să oprească infernul. Telefonul, chiar lângă pat. Deșteptătorul, chiar lângă pat. Nu, nu asta era. Mânatremură, căutând butoane, siguranțe, clapete. Soneria... țiuitul acela
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
a apropiat, zâmbind, de următorul. Cucernicul neurastenic, cu părul vâlvoi. I-a stins și acestuia lumânarea. Apoi, grasa cu păr verde și cu privirea diavolului. Apoi, următorul și iar următorul. Când se pregătea să sufle în lumânarea băiatului care tremura, zgâlțâindu-se, neputincios, s-au stins, dintr-odată, ca la un semn, cu toții. Ca la un semnal, toți cei din nesfârșitul rând, încolonați până departe, departe, și-au stins, dintr-odată, lumânările. Au dispărut cu toții. Domnul Vasile a rămas singur, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
spulberat cheful de ghidușii și ocoluri. Venise ora lupului, ora gri a agresiunii iminente. Noaptea avansa din toate părțile, cu nevăzuta ei armată de leproși. Curând, avea să simtă frisonul epileptic, încercuit, fără scăpare. Zidurile aveau să geamă iarăși, dementizate, zgâlțâindu-se sub săgețile cerului otrăvit, acoperișul va dansa, din nou, trepidând sub bombardamentul nocturn, ferestrele vor zăngăni, turmentate de teroare. Trauma telurică, cutremurul, ca în urmă cu 3 ani,în noaptea aceea limpede de primăvară când, dintr-odată, crusta a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
mai mici, mai bine să fim împreună.“ Da, simțea el însuși frisonul, un fel de stranie inducție a primejdiei plutea în aer, o migrenă obsesivă acaparase gândurile și trupul în care intrase adânc trepidația cosmică, tusea traumatică a Terrei bolnave, zgâlțâind zidurile chinezești ale micilor refugii iluzorii. Privea din prag grupul de pensionari, de parcă și-ar fi revăzut părinții și unchii și mătușile de mult dispărute. Într-adevăr, nu prea avea chef să rămână singur. Tremura, de fapt, tremurul zidurilor și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
băieții mei și comitetul director. UNU Firește că am secrete. Firește că am. Toată lumea are secrete. E un lucru absolut normal. Sunt sigură că nu am mai multe secrete decât oricine altcineva. Nu mă refer la cine știe ce secrete, care să zgâlțâie pământul din temelii. La secrete de genul președintele-are-de-gând-să-bombardeze-Japonia-și-Will-Smith-e-singurul-care-poate-salva-lumea. Ci la micile secrete obișnuite, din viața de zi cu zi. Iată, de pildă, câteva secrete spuse așa, la Întâmplare, primele care-mi vin În minte: Geanta mea Kate Spade e o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
câteva informații despre facilitățile pentru manageri, de la Gatwick. Americanul ia broșura fără o vorbă și o lasă jos fără măcar să se uite la ea, iar stewardesa pornește mai departe, clătinându-se ușor În momentul În care avionul Începe să se zgâlțâie puternic. De ce se zgâlțâie avionul ? O, Doamne. Fără veste, mă năpădește un puternic atac de panică. Înnebunesc. Pur și simplu, Înnebunesc ! Sunt prinsă În cutia asta mare și grea, fără putință de scăpare, la kilometri Întregi deasupra solului... Nu pot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
pentru manageri, de la Gatwick. Americanul ia broșura fără o vorbă și o lasă jos fără măcar să se uite la ea, iar stewardesa pornește mai departe, clătinându-se ușor În momentul În care avionul Începe să se zgâlțâie puternic. De ce se zgâlțâie avionul ? O, Doamne. Fără veste, mă năpădește un puternic atac de panică. Înnebunesc. Pur și simplu, Înnebunesc ! Sunt prinsă În cutia asta mare și grea, fără putință de scăpare, la kilometri Întregi deasupra solului... Nu pot trece prin chestia asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
mai mișcă. Ne aflăm la sol. Mă simt ca Dorothy. Acum o secundă mă plimbam prin Oz și țineam ritmul lovindu-mi călcâiele, iar acum m-am trezit din nou Într-o lume normală, banală și liniștită. Nu ne mai zgâlțâim, zic prostește. Nu ne mai zgâlțâim de mult, spune americanul. — Deci, totuși... nu murim. Totuși nu murim, e de acord el. Îl privesc de parcă acum Îl văd pentru prima oară - și parcă m-a lovit cineva cu leuca. O oră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
Mă simt ca Dorothy. Acum o secundă mă plimbam prin Oz și țineam ritmul lovindu-mi călcâiele, iar acum m-am trezit din nou Într-o lume normală, banală și liniștită. Nu ne mai zgâlțâim, zic prostește. Nu ne mai zgâlțâim de mult, spune americanul. — Deci, totuși... nu murim. Totuși nu murim, e de acord el. Îl privesc de parcă acum Îl văd pentru prima oară - și parcă m-a lovit cineva cu leuca. O oră Întreagă, i-am spus acestui străin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
nimic din toate astea ! răspund defensiv. M-am trezit pur și simplu spunându-le ! Băusem trei vodci și credeam că o să murim ! Sincer, Lissy, și tu ai fi făcut la fel În locul meu. Toată lumea țipa și se ruga, avionul se zgâlțâia din toate Încheieturile... — Așa că i-ai dezvăluit șefului tău toate secretele ! Tu nu-nțelegi că atunci În avion nu știam că e șeful meu ? țip enervată. Era doar un străin. Pe care nu aveam să-l mai văd niciodată ! Mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
tine, Emma. NOUĂ Când plec de la birou În seara respectivă mă simt agitată ca un glob cu zăpadă. Eram cât se poate de fericită să fiu un sătuc elvețian șters și banal. Dar Jack Harper a venit și m-a zgâlțâit și peste tot e plin de fulgi care zboară prin aer și habar n-au ce să mai creadă. Și de sclipiri poleite. Fărâmițe secrete și strălucitoare de Încântare. De fiecare dată când Îi prind privirea și Îi aud glasul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
meu. Uruitul și scrâșnetul de pe alte timpuri ale motorului de autobuz. Zgomotul ușilor care se deschid și se Închid. Sunetul ascuțit al clopoțelului de oprire la cerere. Oameni bocănind pe scări În sus, apoi pe scări În jos. Simt autobuzul zgâlțâindu-se În momentul În care dăm colțul, dar nu Îmi dau seama Încotro mergem. Abia după un timp, percutez la imaginile binecunoscute din jur și-mi dau seama că suntem foarte aproape de strada mea. Mă pregătesc de coborâre, Îmi iau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]