821 matches
-
Iar MUNTENIA, zglobia, a primit acel cuprins Ce se-ntinde chiar pe șesul de sub Muntele cel nins. Și OLTENIA, sprințara, prea zburdalnica lui fată, Cea cu joc născută parcă și cu cântec răsfățată, Cu privirea luminoasă, chip senin și mers zglobiu, A primit a fi regină colo-n Țara de pe Jiu. Flăcăiandrul, mijlociul, blândul lui fecior, BANAT, Cu ochi calzi, cu fața smeadă și cu glasul trăgănat, Și-a luat cu bucurie partea lui a stăpâni Țara așezată-n colțul însorit
Înstrăinata noastră Basarabie by Ion Lupu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/833_a_1563]
-
că degetul mare de la piciorul stâng al Mariei are o dimensiune apreciabilă. Nu crescuse într-o noapte cât alții într-un an, dar parcă era mai amplu și mai rotund decât oricare dintre degetele pe care le întâlnisem până atunci. Zglobiu, spătos, cu-o aluniță fluturând victorioasă pe buric, îmi dădea cu tifla, convins că nu i se poate întâmpla nimic. L-am botezat Bismarck, după numele celui mai grozav vas de luptă din toate timpurile, și, din acel moment, am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
cam strâmți; poate figurile pufoase, antipatice ale fetelor (nici șoimii patriei nu s-ar fi îndrăgostit de zâmbetele știrbe, cu urme și miros de dentist); poate aburii petrosinului plutind la fiecare început de trimestru prin clase. Era o lume curată, zglobie, îngrozitoare. Fetele purtau cordeluță, bluză cu mânecă lungă și sarafan albastru; iarna, îmbrăcau pantaloni de lână pe dedesubt. Cămășile noastre se zăreau de departe, în carouri bleu cu bleumarin; peste ele fâlfâia mândră cravata de pionier, brodată cu tricolorul (și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
idioți să fie fericiți, în timp ce noi, restul, ne chinuim, Bidileanu străbătuse vârstele și epocile cu-același zâmbet larg și-aceeași șapcă albă pe cap, călare pe bicicleta „Turist“. Doar șaua și-o mai reglase, fiindcă îi crescuseră picioarele. Supraviețuitorul ăsta zglobiu nu putea trece neobservat. Trebuia să-l vezi cum pedalează continuu în jurul piațetei, indiferent de vreme, cu mașinile claxonând din toate părțile, ca să-ți dai seama că ceva nu e-n regulă. Uneori îi sărea lanțul, cădea pe burtă sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
trebuie să ridici receptorul. Eram deja în baie, mă bărbieream și nu cu dragă inimă. Mai auzisem timbrul ăsta cu cinci ani în urmă, tot în noiembrie; dacă mă chinuiam puțin, puteam să-mi amintesc și ziua. Avea un sunet zglobiu și alert, plin de curiozitate, ca vocea pe care-o anunța. Atunci suna Maria; acum nu putea fi tot ea. Pe Maria o cunoscusem în Edgar Quinet, la un seminar; eu la catedră, ea întârziind, ca într-o poveste pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
am recunoscut-o înainte s-o citesc: bidilov@globalmind.com Am închis fereastra. Amicul Bidileanu lucrase peste normă, producând două capodopere pe noapte, în loc de una? Sau Lepidopteros înregistrase o altă voce, care mima aptitudinile lirice ale vecinului meu cu mintea zglobie? N-am apucat să-mi răspund, pentru că a sunat telefonul. De data asta, era mobilul. L-am dat tare, să audă și Maria: un gest inutil, Nokia are oricum niște difuzoare comice, de află tot cartierul cine te-a căutat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
cucoanelor reunite.“, am zis. „Coșmarul postmodern, scăpat pe străzi în capot și cu făcăleț!“ „Ticălos universal!“ Am luat-o la picior, urmărit de pumni și palme binemeritate. Maria se enervase, mă alerga prin tot Cotroceniul, fără jenă, ca-n romanele zglobii ale adolescenței, Cella Serghi sau Ionel Teodoreanu sau Sebastian; la fel de triste toate. Iubeam s-o tachinez, înțelegeți și dumneavoastră de ce. Abia în hol am redevenit serioși. Oamenii președintelui ne-au controlat încă o dată, după care ne-au înapoiat buletinele. Păream
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
urâții cu fulare au dat din nou lovitura, la dispensar. De data asta, purtau și fesuri pe cap, iar unul cu un pușcoci mare le înțepa pe femei, să stea cuminți. Dispensarul nu era plin, dar surorile medicale, rumene și zglobii cum nu-ți poți imagina, făceau cât tot satul. În plus, cu-o seară înainte, se aduseseră din Sinaia lăzile cu vaccinuri împotriva gripei spaniole, pentru toate comunele din zonă. Stivuite în camera din spate a dispensarului, cutiile valorau câteva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Onofrei, Îmi spui asta de câte ori vin. N-am uitat. - Dar nici nu te-ai pus pe treabă... mormăi moșul cârcotaș. Erina izbucni În râs, iar cei doi se opriră, la Început nedumeriți, iar apoi râseră și ei, furați de hohotele zglobii ale tinerei. Da, chiar erau caraghioși. Aveau aceeași ceartă de ani de zile. Care nu era o ceartă, ci un fel de a spune că Îi bucură revederea și că ar vrea amândoi să petreacă mai mult timp Împreună. - Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
Îl scutea de orele de scrimă la care fiica lui n-ar fi renunțat În ruptul capului. Înainte de plecarea spre Suceava, căpitanul Oană asistase, mut de uimire, la o asemenea luptă Înverșunată, terminată cu abandonul boierului Litovoi și cu râsul zglobiu al Erinei. Hai, căpitane, să-ți văd vitejia! strigase tânăra, fericită de victorie, dar Oană scutură capul, nu, Erina, nu acum, nu cred că voi scăpa de loviturile tale, iar Erina râsese În hohote, cu vârful sabiei proptit În pieptul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
exemplu, culoarea unui chimono. - Nu Înțeleg. - Culoarea unui chimono nu este aleasă Întâmplător. Nici felul În care e prins părul nu e Întâmplător. Culoarea unui chimono este o stare de spirit. - Tu ai starea de spirit a unei caise? Râsul zglobiu al fetiței izbucni din nou, ca o cascadă de veselie. - Nimic nu pricepi... spuse Midori după ce se potoli. Caisa este ea Însăși un simbol, un moment al sosirii verii, asociat cu un gust, cu o intensitate a luminii, cu o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
a descoperi Québec-ul și Canada, Jacques Cartier îngenunchează în fața lui Dumnezeu, cerându-i milă și curaj petru a pleca în necunoscut. Cel mai răspândit nume de pe plaja de la Saint-Malo: Kevin. Cel mai sofisticat: Jean-Baptiste. Purtătorul: un gamin de doi-trei ani, zglobiu, cu pantaloni în carouri și șăpcuța de fetru trasă pe o ureche, cam ca moda anilor 30. Tatăl: un tip intello' vag efeminat, care și-a echipat copilul Jean-Baptiste după chipul și asemănarea preocupărilor sale sociale. Mă întreb dacă în
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
ori despre asta și apoi am decis să mărim partea noastră, câte cincizeci de cenți la fiecare zece dolari. În jurul nostru totul strălucea și vuia de prosperitate. Toate mințile erau dispersate în acest clinchet de Crăciun, în huietul, colindele, glasul zglobiu al clopoțeilor și nimeni nu stătea să vadă ce făceam noi cu mâinile. Am furat o sumă considerabilă. Jimmy era fruntaș. Nu numai pentru că începuse înaintea mea, ci și pentru că timp de câteva zile am fost năucit de efectul plăcintei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
Pour partir; cœurs légers, semblables aux ballons, De leur fatalité jamais ils ne s’écartent, Et, sans savoir pourquoi, disent toujours: Allons! Această ultimă strofă era probabil o aluzie către mine, prin care mă acuza că am o inimă prea zglobie și că spun la revedere cu ignoranță. După câte se vedea, aveam o pleiadă de critici în jur. Cu toate acestea, deși era o zi geroasă, era soare, trenurile treceau înspre abisul negru peste un terasament de beton gălbui, copiii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
Brusc, Hattie se maturizase, în timp ce Pearl întinerise. Educația austeră, de modă veche, pe care John Robert o decretase de la distanță ca potrivită pentru Hattie, nu o pregătise deloc pentru șocul acestei fericiri luminoase. Ea și Pearl erau acum niște „fetișcane zglobii“, poate că întemnițate și poate osândite (acestea erau imagini pe care le întrezăreau, uneori, „cu colțul ochiului“), dar, pentru moment, neavând altă obligație decât să-și trăiască prezentul și să se bucure de această căsuță fermecător de artificială, care părea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
Urmează sunetele... Fluide, line, paradisiace, pure, molcome, de o rezonanță și de o limpezime de cristal! Undeva, la o lungime de braț, într-un crâng, susura un izvor! Ciripeau păsări! Din ciripit în ciripit, de mierle și de pițigoi, pârâiașul zglobiu părea că-și va întinde undele celeste pe pământ, că va îmbrățișa și va scălda, prietenos și jucăuș, picioarele celor prezenți. La rasul solului, pluteau cohorte de norișori ștrengari și diafani de pulbere diamantină, cu un miros suav, îmbietor, răcoritor
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
pace pe care mi-o adresează, fără a-și mișca în vreun fel buzele, minunat arcuite. Lângă picioarele desculțe ale tânărului celui chipeș se joacă, pe pajiștea cosită, numai el știe cu ce, un copilaș bălăior și gol, delicat și zglobiu, ca un amoraș din porțelan. Ca un putto! De jur-împrejur, în plină lumină solară, cu surâsuri fericite, senine, împăcate, pe figuri, se adună pașnic ceata de prieteni. Miroase a ierburi amare, de leac, a izvor și a praf de cremene
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
clipă un corp sănătos și liber. De ce să prindă viața gust abia când ne împiedicăm de ceva? N-aș vrea să vă văd tânjind după lucruri simple, care vă par firești ca apa și aerul. Cum ar fi un mers zglobiu la piață. Sau o alergare în zori prin parc. Sau o bâțâială prin cameră, pe muzică săltăreață. Sau o tură după apă la fântână. Sau un trap până-n tipografie. Sau un galop până la chioșcul de ziare de la colț. Așa că mergeți
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2169_a_3494]
-
nu voise să-și petreacă trei zile singur doar cu ea, Kevin cu obrajii șiroind de lacrimi, Antonio cu umbreluța de hârtie Între dinți și cu o mână În buzunar, zâmbitor. Apoi dispărură În jos pe scări. Un balonaș roșu, zglobiu, Îi urmări țopăind pe treptele de marmură. — Iubire, Îi spuse Maja Camillei, care o privea palidă, cu buzele lipsite de culoare și cu privirea dilatată de spaimă, Întoarce-te și cântă, e cântecelul tău. Dar Camilla nu se mișcă. — E
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
microfon. În felul ăsta aducea un omagiu subtil gazdei - fie-mea, auzi prostie! -, dar și găzdoiului, care pusese mâna pe o așa minunăție de femeie. Multora le-au plăcut toate. Alții se lăsau Înrobiți esteticește de câte un detaliu: ochii zglobii ai veverițelor, ochii blânzi și duioși ai căprioarei; verdele aprins al ierbii și plasa de sârmă de pe măciulia microfonului - „zici că e adevărată, ce să mai...” i se opreau câte unuia vorbele În gât de admirație. Cineva a Îndrăznit, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
cumva să fiu Îngropat de viu, ci altfel, ca și cum aș putea, după marea plecare, să mă Întorc cumva la ciolanele mele, să le fac, așa, câte o scurtă vizită - și mi-ar fi nu știu cum să mă cobor la ele printre zglobiii viermi neadormiți. N-am spus destul și nici bine, Însă nu de asta mi se Împiedică mie gândurile acuma. Așa cum Colonelul m-a rugat să-l ajut, atunci când va muri, amânându-i Îngroparea până la sosirea fiului care știe că trebuie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
În toată nenorocirea aia, pe când nici măcar unul dintre oamenii tocmiți nu Îndrăznea să se apropie de cutiile sparte ale stupilor”, și-a amintit Foiște aproape cu Încântare, „taică-tău lua ghemotoace de albine și, de parcă ar fi ținut În mână zglobii bulgări de zăpadă, le arunca după tine ca să pricepi pentru totdeauna că nu moare nimeni din așa ceva. Alergai ca un bezmetic prin buruieni, cu taică-tău În urma ta azvârlind bulgări de albine. Te-ai scufundat, până la urmă, Într-un canal
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
iubirii. Răstignit Între cele două porniri, Ectoraș nu scosese decât un mormăit din care nu se Înțelegea nimic. Celălalt, tot grijuliu, Îi explicase că n-ar fi fost deloc bine să o pupe bot În bot, căci știa toată lumea că zglobia chitaristă avea niște apucături al naibii de scârboase, iar nefericitul de Ectoraș ar fi sărutat, odată cu buzele ei, și un sfert dintre podoabele băieților satului care aveau voie să intre În discoteca de la Căminul cultural. Fiul Directorului găsise puterea să se scuture
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
ușă către o altă dimensiune a frumosului și ne invită să o descoperim. Depinde numai de noi să pătrundem în lumea naivilor, să luăm parte la activități din gospodăria tradițională, să glumim cu vreun personaj mai hâtru, să contemplăm natura zglobie, ea însăși personaj, să recompunem povești imaginate doar de geniul naiv, să ciocnim un pahar la numeroasele birturi deschise peste tot în această lume aparte, să descifrăm caractere puternice, bine conturate, care te fac să te apleci mai cu atenție
50 de ani de artă naivă în România : enciclopedie by Costel Iftinchi () [Corola-publishinghouse/Science/759_a_1584]
-
plin de mure și de rugi”, muzicalizat „de sprinten țârâit de greieri mulți”, săgetat de „iepuri ce-ți arată cum să fugi”. Acest univers include „lanuri verzi”, „livezi cu roade mari”, „lunca unde-au ieșit cirezi” , „crânguri negre”, măguri, pâraie zglobii, holde, ale căror spice sunt „cu țepi lungi, cum au aricii” și din valurile cărora „crește galben soarele”. Sunt aici și bălți cu trestii și cu „șerpi vărgați”, peste care „seara ca o floare cernită se învoaltă”, „plaiuri vechi de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289869_a_291198]