49,940 matches
-
și imprescriptibil”. Cu Întrega responsabilitate a filosofului timpului său istoric, Mircea Djuvara făcea sublinierea esențială: „Într-o asemenea luptă, națiunea noastră trebuie să se afirme totodată și printr-o cultură proprie, adusă prinos umanității. O cultură națională se alimentează Însă Întotdeauna din ceva care este trainic În cultura universală. Osmoza culturilor este una dintre condițiile dezvoltării și a integrării lor În sistemul spiritual universal care dă viață și imbold În acțiunea omenirii civilizate de pretutindeni”. Filosoful român releva dubla importanță a
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
dacă reclamațiile justițiabililor sunt drepte sau nedrepte și nu cercetează decât În urmă modul cum trebuie să li se aplica dispozițiile legale. În orice caz, teoreticienii dreptului sunt obligați, adeseori să procedeze În acest fel. Legislatorii, În fine, sunt mai Întotdeauna nevoiți să apeleze la simpla justiție, atunci când formează regulile lor. În ultimă analiză - subliniază Mircea Djuvara - dreptul rațional cu aprecierile lui de justiție trebuie să fie sub o formă oarecare la baza dreptului pozitiv: „Într-adevăr trebuie să existe un
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
un anumit sens și În mod esențial Însăși aplicarea regulilor dreptului pozitiv. Astfel, chiar dacă la izvoarele istorice ale dreptului pozitiv se găsește prea deseori siluirea brutală În nici un caz forța nu trebuie să primeze asupra dreptului, ea trebuie să fie Întotdeauna În serviciul dreptului. Pe deasupra faptelor materiale stau valorile spirituale și numai pe ele se poate Întemeia ideea de . Capitolul I Lecția lui Kant 1. Teoria universală a Dreptului Între filosofii moderni, contemporani Revoluției franceze de la 1789, Immanuel Kant a construit
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
tablou al datoriilor umane, dar insistă asupra comprehensiunii datoriei din pură datorie. Necesitatea practică de a acționa conform datoriei, nu se Întemeiază pe sentimente, impulsuri, Înclinații, ci pe raportul ființelor raționale Între ele, În care voința unei ființe raționale trebuie Întotdeauna considerată În același timp ca legislatoare, adică drept scop În sine. Immanuel Kant accentuează fapul că doar moralitatea este fundamentul Întemeierii ființei raționale drept scop În sine, putând astfel, participa la legislația universală, fiind liberă de toate legile cauzale ale
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
puteți și despre orice, dar fiți ascultători!». În aceste cazuri este vorba de o Îngrădire a libertății. Dar ce fel de Îngrădire poate Împiedica Iluminismul? Și care, dimpotrivă, Îl face să Înainteze? Eu răspund: folosirea publică a rațiunii să fie Întotdeauna liberă; numai astfel se poate realiza luminarea oamenilor; folosirea privată a rațiunii poate să fie Însă Îngrădită, fără să Împiedice astfel prea mult progresul Iluminismului. Dar eu Înțeleg prin folosirea publică a rațiunii, pe aceea pe care cineva, ca savant
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
asupra ei depinde de punerea fiecăruia, care și ea mai este foarte schimbătoare, pot desigur să existe reguli generale, dar niciodată universale, adică astfel de reguli care În medie sunt exacte adeseori (!), dar nu reguli care trebuie să fie valabile Întotdeauna și În chip necesar; prin urmare - decide filosoful clasic german - nu se pot Întemeia pe ele legi practice”. Paulsen a simțit slăbiciunea rigorismului kantian, constând În a se situa, peste tot - și În etică - de partea aprioricului (universalul și necesarul
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
impune: să se abțină de la acțiunea spre care Îl Îndeamnă Înclinația sa naturală, să Înfăptuiască acțiunea spre care Înclinația sa naturală nu-l Îndeamnă. Paulsen afirmă cu claritate: „Numim această obligație resimțită și recunoscută intern DATORIE. Ea apare În conștiință Întotdeauna sub forma că pretinde subordonarea voinței proprii față de o normă generală, obiceiul sau legea morală”. Paulsen mai lămurește Înțelesul conștiinței (morale) astfel: „Funcția determinării și aprecierii propriei voințe și comportării potrivit acestei norme se numește Conștiință. Judecățile sale sunt judecăți
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
Müssen („a fi obligat să” / „a fi silit”). Apoi, omul știe că trebuie să răspundă unor exigențe pe care singur și le impune. Este vorba despre ceea ce numim datorie, adică această obligație resimțită și recunoscută intern, care apare În conștiință Întotdeauna sub forma că pretinde subordonarea voinței proprii față de o normă generală, obiceiul sau legea morală. Funcția determinării și aprecierii propriei voințe și comportamentului conform cu această normă reprezintă, de fapt, conștiința. Judecățile sale sunt judecăți de valoare, exprimate prin bun și
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
etica aristotelică este În Întregime o teorie a valorilor, filosofia morală kantiană este deontologie. Voința are valoare morală, spune Kant, numai dacă nu este determinată de scopul, de „materia vrerii”, ca una care pentru o ființă senzorială nu poate fi Întotdeauna altceva decât plăcerea, ci numai norma legală. Kant oferă un răspuns problemei referitoare la originea și pretenția de legalitate a legii morale făcând trimitere la rațiune, la capacitatea gândirii conceptuale sau la generalitatea logică În opoziție cu senzorialitatea inerentă particularității
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
Principiul etic astfel aplicat stabilește așadar o ordine de necesități, pozitive și negative, care este tocmai „datoria” (morală). Antiteza este aici Între ceea ce trebuie să se facă și ceea ce nu trebuie să se facă. Acești doi termeni se referă Însă Întotdeauna la subiectul Însuși. 2. Dar acțiunile umane mai pot fi considerate și sub un alt aspect: o anumită acțiune, În loc să fie comparată cu celelalte acțiuni ale aceluiași subiect, se poate compara cu acțiunile altor subiecte. Astfel se stabilește o considerare
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
pentru acela care trebuie să acționeze. Chiar dacă comportarea unui subiect, căruia i se adresează norma, are efect față de alții, aceștia nu primesc nici o indicație din partea acelei norme, referitor la propria lor comportare. Din contră, În sens juridic, determinările acțiunii sunt Întotdeauna bilaterale și Înlănțuite, posibilitatea subzistă dintr-o parte, Întrucât persistă necesitatea corespondentă de cealaltă parte (adică datoria de a nu Împiedica) și, viceversa, un termen Își trage sensul și eficacitatea sa din celălalt termen. Acestea fiind, schematic, elementele esențiale ale
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
obiectivă sau juridică - există o coerență necesară. Altfel spus, Între drept și morală există o serie de relații constante care pot fi determinate a priori, Întrucât acestea sunt necesități logice. Relația fundamentală se exprimă prin maxima: „Ceea ce e datorie e Întotdeauna drept, și nu poate fi datorie ceea ce nu e drept”. Adevărul ei este evident: dacă Într-un sistem dat, o acțiune este obligatorie pentru un anumit subiect, În același sistem nu trebuie să fie posibilă Împiedicarea acelei acțiuni din partea altora
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
altora. Dacă o astfel de Împiedicare ar fi legitimă, sistemul s-ar descompune În maxime incompatibile și deci nu ar mai folosi la reglementarea acțiunii. Prin urmare, nu ar fi un sistem etic. Ceea ce este etic necesar pentru subiect, este Întotdeauna etic posibil, În ordinea obiectivă, adică: fiecare are Întotdeauna dreptul de a-și face datoria. 2. Drept și morală În filosofia românească a dreptului Filosoful care a făcut, la noi, distincția clară Între Morală și Drept, a fost Mircea Djuvara
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
sistemul s-ar descompune În maxime incompatibile și deci nu ar mai folosi la reglementarea acțiunii. Prin urmare, nu ar fi un sistem etic. Ceea ce este etic necesar pentru subiect, este Întotdeauna etic posibil, În ordinea obiectivă, adică: fiecare are Întotdeauna dreptul de a-și face datoria. 2. Drept și morală În filosofia românească a dreptului Filosoful care a făcut, la noi, distincția clară Între Morală și Drept, a fost Mircea Djuvara. El observa peremptoriu că În filosofia românească a dreptului
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
de a oferi dinainte previziuni exacte, numai pentru fenomenele ce au loc În timpul și spațiul fizic. Normele morale general acceptate prezintă astfel o imprecizie caracteristică și ele sunt puțin numeroase prin raportarea mereu renăscândă a normelor juridice. Elementul interior are Întotdeauna o valoare interioară ireductibilă care face mereu posibile morale individuale, În permanență demne de a fi respectate. Pe de altă parte, el nu este direct comunicabil, ci apare ca o experiență trăită imediat și categoric personală. Orice cunoștință exterioară, În timpul
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
termeni, pe care poate că ne-am permite să-1 denumim Într-un singur cuvânt „drept-obligație”. Totul este să se cadă de acord asupra a ceea ce se Înțelege În drept și În morală, prin ideea de persoană. Dacă o persoană trebuie Întotdeauna să fie concepută ca o realitate materială, așa cum se procedează cel mai adesea, sunt posibile orice fel de confuzii. Dar dacă ideea de persoană nu are nimic sensibil În domeniul nostru, dacă nu este decât un simplu subiect logic de
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
injustiție; astfel, devine necesară folosirea echității. În Etica Nicomahică, Aristotel socotea echitatea (επιειχεια) ca un corectiv al generalității legii, adică o specie de justiție mai bună decât cea legală, prin faptul că aceasta, prin generalitatea sa, nu se poate adapta Întotdeauna În mod perfect fiecărui caz posibil. În actul de aplicare, „norma trebuie să se adapteze, să se plece și să urmeze sinuozitățile cazului; Întocmai ca faimoasa riglă folosită În construcțiile lesbice, la care se referă și Aristotel, care fiind alcătuită
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
să se adapteze diverselor contingențe de fapt, așa Încât să corespundă funcției și scopului său, iar acolo unde norma va lipsi, În numele echității se poate cere ca judecătorul să instituie o normă nouă, adaptată cazului neprevăzut de legiuitor. S-a recunoscut Întotdeauna o oarecare latitudine a voinței prudente a judecătorului. Această latitudine a fost mare, În special la Romani. Preotul roman era, În anumite limite, și un fel de legislator, adică putea proceda În mod direct la stabilirea unor norme juridice, pe
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
principiile generale de drept un mijloc de a completa lipsurile inevitabile ale prescripțiilor sale pozitive. S-a Încercat cu multă ingeniozitate să se susțină că fiecare sistem juridic e complet, adică lipsit de lacune, deoarece pentru cazurile neprevăzute se poate Întotdeauna argumenta a contrarie, plecând de la normele existente. Dacă Însă argumentarea a contrario poate folosi În unele materii (spre ex. dreptul penal, unde e interzis chiar și uzul analogiei), În schimb e insuficientă În alte materii, unde judecătorul poate și trebuie
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
argumenta a contrarie, plecând de la normele existente. Dacă Însă argumentarea a contrario poate folosi În unele materii (spre ex. dreptul penal, unde e interzis chiar și uzul analogiei), În schimb e insuficientă În alte materii, unde judecătorul poate și trebuie Întotdeauna să găsească o normă pentru a reglementa orice raport, fixând pentru fiecare limita licitului și a ilicitului. În acest caz, criteriul nu poate fi pur negativ. Deci: e mai apropiat de adevăr faptul de a admite că În orice sistem
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
caracter foarte important și esențial al normelor juridice e imperativitatea. Nu ne putem Închipui o normă care să nu aibă caracter imperativ. Comandamentul pozitiv, nau negativ, e un element integrant al conceptului de drept, fiindcă acesta, după cum am văzut, pune Întotdeauna față În față două subiecte, dând unuia o facultate sau pretenție și impunând celuilalt o datorie, o obligație corespunzătoare. A impune o datorie Înseamnă Însă a ordona. Deci ceea ce e o simplă afirmație sau observație nu are, de fapt, caracter
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
suportarea pedepsei. Imperativul poate lua, Înainte de toate, o formă pozitivă sau negativă; de aici cea dintâi distincție a normelor juridice În preceptive și prohibitive. Sunt preceptive normele care impun Împlinirea unor acte determinate; sunt prohibitive cele care impun o omitere, Întotdeauna În corelație cu sfera de acțiune a altor obiecte. Această distrincție are Însă o importanță limitată, deoarece adeseori se reduce numai la un Înțeles filologic. Aceeași poruncă se poate traduce Într-o formă preceptivă sau prohibitivă (pozitivă sau negativă). E
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
că dreptul nu conține numai interziceri, nu se mărginește la prohibiții, ci cuprinde și comandamente pozitive, impune a se Împlini anumite acte, după cum am remarcat când am vorbit despre raporturile dintre morală și drept, În orice caz, În drept există Întotdeauna o datorie pozitivă, datorie genetică de supunere la ordinea juridică. Aceasta poate cuprinde, de ex. În cazul serviciului militar; chiar și obligația sacrificiului suprem. Mai sunt, apoi, datorii pozitive În raporturile particulare, ca de ex. datoria de Întreținere Între anumite
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
care ea o desființează. E ușor de observat că și normele abrogative conțin un comandament adevărat și propriu, deoarece obligă recunoașterea desființării În anumite Împrejurări a unei norme preceptive sau prohibitive (În toate efectele sale sau numai parțial); de aceea, Întotdeauna ușor pot fi transformate Într-una din aceste norme. Deci această categorie Își Însușește caracterul imperativ, care este propriu determinărilor juridice În general. Același raționament se poate face și pentru o altă categorie de norme, anume pentru normele explicative sau
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
pen. definește „rudenia” (art. 307 al. ultim), pare la prima vedere că sunt enunțări cu caracter filologic, mai potrivite unui dicționar decât unui Cod. Aceste explicări aparente se referă Însă, În realitate, la alte norme și legate de acestea, dobândesc Întotdeauna un sens imperativ, având drept obiect tocmai un anumit cuvânt sau expresie care trebuie să fie Înțeleasă Într-un anumit mod. Normele explicative poruncesc, În definitiv, acelora care aplică legile, de a Înțelege anumite cuvinte În sensul stabilit, care uneori
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]